Contestație calcul cas. Decizia 451/2009. Curtea de Apel Bacau

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE

DECIZIE Nr. 451

Ședința publică de la 27 Aprilie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Pîrjol Năstase Doru Octavian JUDECĂTOR 2: Viziteu Camelia

- - - - JUDECĂTOR

- - - - JUDECĂTOR

GREFIER -

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

Astăzi la ordine s-a luat în examinare recursul civil promovat de recurenta-pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII N împotriva sentinței civile nr.866 din 5 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a expus referatul asupra cauzei de către grefier, după care:

Nemaifiind alte cereri și/sau excepții de formulat, și văzând că recurenta prin cererea de recurs a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța constată cauza în stare de judecată și trece la deliberare.

CURTEA

DELIBERÂND

Asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Reclamanta a solicitat obligarea Casei Județene de Pensii N la recalcularea pensiei, cu luarea în calcul a veniturilor realizate din adaosul pentru munca prestată în acord global și primele acordate din fondul de premiere de 2 % la fondul de retribuție planificat, conform adeverinței nr.523/26.05.2008, emisă de SC""SA

Tribunalul Neamț, prin sentința civilă nr. 866/ 5 decembrie 2008 admis acțiunea și a obligat intimata să recalculeze pensia contestatoarei cu luarea în considerare a veniturilor înscrise în adeverința nr.523/26.05.2008 eliberată de SC""SA, începând cu 1.06.2008.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:

Contestatoarea este beneficiara de pensie pentru limita de vârstă, stabilită conform Legii nr.19/2000.

La data de 28.05.2008 a depus la intimată adeverința nr.523/26.05.2008 eliberată de angajatorul SC""SA cu drepturile salariale plătite în acord global + premiile acordate în intervalul 15 august 1976 - 01 ianuarie 2004, solicitând recalcularea pensiei.

Intimata a respins cererea, motivând că sumele respective nu pot fi luate în calcul întrucât nu fac parte din baza de calcul a pensiei, fiind adaosuri la salariu, cu caracter aleatoriu.

Instanța, apreciat ca eronată susținerea intimatei, întrucât sumele reprezentau o formă de salarizare prevăzută de Lg. 57/1994, cu deosebire în activitatea de proiectare - art.120 din lege - unde a lucrat și reclamanta.

De asemenea, nu există dispoziții potrivit cărora sumele obținute în acord global ar fi exceptate de la plata contribuțiilor datorate la bugetul de stat.

Prin urmare, pentru sumele acordate contestatoarei în forma de retribuire - acord global și cu titlu de prime, s-au reținut și plătit de angajator contribuțiile datorate la bugetul asigurărilor sociale de stat, fapt menționat expres și în adeverința nr.523/26.05.2008 emisă de unitate.

Plecând de la aceste premise, s-a reținut că Legea nr.19/2000, la art.1 lit.c reglementează principiul contributivității potrivit cărora "fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuțiilor datorate de persoanele fizice și juridice participante la sistemul public, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite", precum șiprincipiul egalitățiiprevăzut la litera baa celuiași articol ce "asigura tuturor participanților la sistemul public,contribuabili și beneficiari, un tratamentnediscriminatoriuîn ceea ce privește drepturile și obligațiile stabilite de lege."

Ori conform art.23 alin 1 din Legea 19/2000, cu modificările și completările ulterioare, baza lunară de calcul a contribuției de asigurări sociale în cazul asiguraților o constituie venitul brut realizat lunar, deci salariul individual inclusiv sporurile, premiile și adaosurile reglementate prin lege sau prin contracte individuale de muncă ce se au în vedere la stabilirea punctajului de pensie prevăzut de art.78 din aceeași lege.

Prin urmare intimata Casa Județeană de Pensii N este obligată să asigure respectarea celor două principii anterior enunțate, chiar dacă formele de retribuire în acord și primele acordate din fondul de premiere de 2% la fondul de retribuție planificat nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform Legii nr.3/1977.

Deși conform acestui act normativ, baza de calcul se constituie din retribuții tarifare, drepturile de pensie erau recunoscute celor care plătiseră aceste asigurări sociale dar care sestabileau și se achitau în raport de câștigul brut realizat, iar nu de cel tarifar( a se vedea referirile anterioare la Decretul 389/1972), întrucât prin reținerea unei soluții contrare s-ar ajunge la perpetuarea unei inechități evidente săvârșită chiar de legiuitor la momentul edictării respectivei legi, fiind de natură a reprezenta și o încălcare flagrantă a prevederilor art.1 din Protocolul 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, în condițiile în care asiguratul ar fi privat în acest mod de dreptul său de proprietate asupra fracțiunii din patrimoniul constituit prin plata contribuțiilor la sistemul asigurărilor sociale.

Împotriva hotărârii pronunțate de Tribunalul Neamț, a formulat recurs Casa Județeană N, care a criticat hotărârea recurată pentru următoarele motive:

- este irelevant dacă pentru primele acordate precum și sumele provenite din munca prestată în acord global s-a plătit sau nu contribuție de asigurări sociale, atât timp cât în dispozițiile legale în materie de pensie( Legea nr.3/1977, nr.HG1550/2004, nr.OUG9/2005, Legea nr.19/ 2000) baza de calcul a pensiei nu este condiționată, până la data de 1.04.2001, data intrării în vigoare a Legii nr.19/2000, de plata sau neplata contribuției de asigurări sociale;

- nu s-a avut în vedere art.47 din Constituție, conform căruia cetățenii au dreptul la pensie și la alte forme de asigurări sociale și măsuri de protecție socială, în condițiile stabilite de lege;

- Decretul nr.389/1972 reținut de instanță nu poate fi aplicat în speță întrucât, până la 1.04.2001 baza de calcul a pensiei era stabilită de Legea nr.3/1977 - art.10 și art.21, independent de plata sau neplata contribuției de asigurări sociale;

- hotărârea instanței de fond este dată cu încălcarea legii, legiuitorul reglementând expres - pentru persoanele ale căror drepturi s-au deschis în baza legislației anterioare, care elemente fac parte din baza de calcul a pensiei;

- în cazul retribuției în acord global - ul s-a achitat doar la salariul tarifar înregistrat în carnetul de muncă.

Recursul este întemeiat pentru considerentele ce se vor expune în continuare:

Mențiunea de la pct.VI din Anexa nr.OUG4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat prevede că "nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie și după timp pe bază de tarife sau cote procentuale -" Această dispoziție este în concordanță cu prevederile legii cadru în materia asigurărilor sociale de stat; determinarea punctajului mediu anual cu ocazia operațiunii de recalculare guvernate de nr.OUG 4/2005 realizându-se cu respectarea prevederilor Legii nr. 19/2000.

Potrivit art. 164 din Legea 19/2000 la determinarea punctajelor anuale, până la intrarea în vigoare a acestei legi, se utilizează salariile brute sau nete, în conformitate cu modul de înregistrare a acestora în carnetul de muncă. în carnetul de muncă, se înscriau salariile brute, până la data 1 iulie 1977, salariile nete, de la data de 1 iulie 1977 până la data de 1 ianuarie 1991, salariile brute de la data de 1 ianuarie 1991. La determinarea punctajelor anuale, pe lângă aceste salarii se au în vedere și sporurile care au făcut parte din baza de calcul ala pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă.

La determinarea punctajelor anuale, pe lângă salariile prevăzute la alin 1 se au în vedere și sporurile cu caracter permanent, care după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități conform legislației în vigoare.

Astfel, potrivit dispozițiilor legale evocate aplicabile în materie, determinant pentru valorificarea veniturilor suplimentare la calculul pensiilor, pentru perioadele anterioare datei de 1 aprilie 2001, este ca aceasta să fi făcut parte din baza de calcul al pensiilor, conform legislației anterioare și să fi fost înregistrate în carnetul de muncă, până la data de 1 aprilie 1992 (data intrării în vigoare a Legii nr. 49/1992, iar ulterior acestei date să fi avut caracter permanent, să fi făcut parte, de asemenea din baza de calcul al pensiilor, să fi fost înregistrate în carnetul de muncă sau dovedite cu adeverințele eliberate de unități, conform legislației în vigoare.

Or veniturile în acord global nu reprezintă sporuri cu caracter permanent, ci o formă de remunerare în funcție de realizarea indicatorilor reglementată de legislația în vigoare la acea dată - art. 12 din Legea nr. 57/1974 privind retribuirea după cantitatea și calitatea muncii, în timp ce sporurile reprezintă sume de bani acordate prin raportare la retribuția tarifară.

Această diferențiere rezultă foarte clar din dispozițiile Legii nr. 57/1974 care definește retribuția tarifară și enumera indemnizațiile, majorările și sporurile care includ și retribuția tarifară de încadrare precum și din dispozițiile Decretului nr. 92/1976 care reglementează datele ce se înscriu în carnetul de muncă coroborat cu nr. 136 din 1976 pentru aprobarea metodologiei de întocmire, completare, păstrare și evidență a carnetului de muncă, norme legale din care rezultă că veniturile realizate în acord global nu se înscriau în carnetul de muncă și prin urmare nu se utilizau la determinarea punctajelor anuale în lumina art. 164 alin. (1) din Legea nr. 19/2000. Ori, această diferențiere a justificat aplicarea unui tratament juridic de către legiuitor, care a înțeles să excludă printr-un text de lege expres, anumite categorii de venituri și sporuri din baza de calcul a drepturilor la pensie.

Așadar aceste dispoziții exprese ale legiuitorului vizând veniturile obținute în forma retribuire a acordului global nu lasă loc de interpretare extensivă.

Privitor însă la veniturile realizate în regim de acord global după 1.04.2001, având în vedere că aceste venituri au fost realizate sub incidența dispozițiilor Legii 19/2001, Curtea constată ca fiind întemeiate pretențiile intimate reclamante.

Pentru considerentele de mai sus, în temeiul art.304 pct.9 și al.1 Cod procedură civilă va fi admis recursul și modificată în parte hotărârea recurată, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul civil promovat de recurenta-pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII N împotriva sentinței civile nr.866 din 5 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.

Modifică în parte sentința recurată în sensul că:

Admite în parte acțiunea.

Obligă intimata să recalculeze pensia contestatoarei cu luarea în considerare doar a veniturilor din perioada01.04.2001-31.08.2003inclusiv înscrise în adeverința nr. 523/26.05.2008 eliberată de SC SA începând cu 01.06.2008.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 27.04.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,

red.sent. - /

red.dec.rec. - El.

tehnored. BC/ 3 ex/ 25.05.2009

Președinte:Pîrjol Năstase Doru Octavian
Judecători:Pîrjol Năstase Doru Octavian, Viziteu Camelia

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestație calcul cas. Decizia 451/2009. Curtea de Apel Bacau