Contestație calcul cas. Decizia 489/2009. Curtea de Apel Bacau

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR. 489

Ședința publică de la 4 mai 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Camelia Liliana Viziteu

JUDECĂTORI: Camelia Liliana Viziteu, Valerica Niculina Grosu

- - -

GREFIER -

La ordine a venit spre soluționare recursul civil declarat de pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII N împotriva sentinței civile nr. 20/16.01.2009 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimata, lipsă fiind recurenta.

S-a expus referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că:

- procedura de citare legal îndeplinită;

- obiectul cauzei - contestație calcul CAS;

- stadiul procesual - recurs, al II-lea termen de judecată;

Intimata arată că nu are alte cereri de formulat.

Nefiind alte cereri de formulat și/sau excepții de invocat, Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul intimatei.

Intimata, având cuvântul, arată că în perioada iulie 1973-iunie 2005 lucrat în acord global, veniturile fiind supuse impozitării conform legii. Față de această situație solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii de la prima instanță.

S-au declarat dezbaterile închise trecându-se la deliberare.

CURTEA

- deliberând -

Asupra recursului civil de față constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 20/C/16.01.2009, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-, a fost admisă acțiunea formulată de contestatoarea în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii a fost obligată intimata să recalculeze pensia contestatoarei, cu luarea în considerare a veniturilor înscrise în adeverința 446/07.05.2008, eliberată de, depusă la data de 14 mai 2008.

Pentru a decide astfel, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt și de drept:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț sub nr- din 04 septembrie 2008, contestatoarea, a chemat în judecată civilă pe intimata Casa Județeană de Pensii N, solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța aceasta să fie obligată la recalcularea pensiei, cu luarea în calcul a veniturilor realizate din adaosul pentru munca prestată în acord global și primele acordate din fondul de premiere de 2% la fondul de retribuție planificat, conform datelor din adeverința nr.446 din 07.05.2008 emisă de SC " " SA

In motivarea acțiunii, contestatoarea a arătat că, prin adresa nr.38342 din 31.07.2008 intimata i- respins, în mod nejustificat și nelegal, cererea de recalculare pensiei conform adeverinței nr. 446 din 07.05.2008 emisă de SC " " SA în care au fost menționate veniturile realizate din acord global și premii în perioada în care fost angajata acestei unități, în funcția de subinginer proiectant; că, în conformitate cu nr.389/1972, care produs efecte juridice până la data intrării în vigoare Legii nr.19/2000, angajatorii plăteau bugetului asigurărilor sociale de stat, contribuții asupra câștigului brut realizat de personalul salariat indiferent de forma în care s-au realizat veniturile, adaosul de acord și premiile nefiind menționate printre sumele exceptate de la plata acestor contribuții potrivit art.2 din decizie; că, prin adeverința salarială dedusă judecății s- făcut și dovada contributivității la bugetul asigurărilor sociale de stat și că, este inadmisibil ca baza de calcul contribuției de asigurări sociale să fie constituită și din sumele datorate pentru veniturile precizate în adeverința ce formează obiectul prezentei contestații, iar la stabilirea pensiei acestea să nu fie luate în considerație.

În dovedirea susținerilor, contestatoarea a depus la dosar adeverința nr. 446 din 07.05.2008 emisă de SC" " SA, adresa de răspuns emisă de intimată sub nr. 38342 din 31.07.2008, copii de actul de identitate, carnetul de muncă, un cupon de pensie și practică judiciară, precum și serie de alte înscrisuri ( 5-36, 53-56 ).

Prin întâmpinarea formulată, intimata a solicitat, respingerea contestației, ca nefondată, motivat, în esență, de faptul că, sumele în acord global, precum și premiile menționate în adeverința nr. 446 din 07.05.2008 reprezintă adaosuri la salariu, cu caracter aleatoriu și nu fac parte din baza de calcul pensiei; că, în conformitate cu art.47 din Constituție, cetățenii au dreptul la pensie în condițiile stabilite de lege, legiuitorul având libertatea să stabilească drepturile de asigurări sociale cuvenite, raportat la resursele financiare disponibile și că, principiul contributivității nu poate fi pus în discuție decât pentru perioada de activitate de după data de 01 aprilie 2001, motivat de principiul neretroactivității legii civile.

De asemenea, intimata mai susținut că, nr.389/1972 nu este aplicabilă în speța de față, întrucât, până la 01 aprilie 2001, salariile tarifare și sporurile care formau baza de calcul pensiei erau prevăzute de Legea nr.3/1977.

Ulterior, intimata susținut că, dintr- adeverință salarială depusă la dosarul de pensie de fostă salariată, rezultă că pentru sumele încasate în acord la altă unitate nu s-au reținut contribuții de asigurări sociale și că, ținând cont de faptul că sporurile salariale menționate nu au făcut parte din baza de calcul pensiilor conform legislației anterioare, în mod corect nu s- dat curs solicitării de recalculare drepturilor de pensie ale petentei.

În apărare, intimata înțeles să se prevaleze de proba cu înscrisuri ( 44-50, 59-60).

Analizând probele de la dosar, tribunalul a reținut că:

Contestatoarea beneficiază de pensia pentru munca limită de vârstă stabilită prin decizia nr.- emisă de intimata în baza Legii 19/2000.

La data de 14.05.2008, contestatoarea a depus la dosarul de pensie adeverința nr.446/07.05.2008 eliberată de angajatorul SC "" SA ( fostul Institut de Proiectare" P N), cu privire la drepturile salariale plătite în acord global și la primele acordate în intervalul 09 iulie 1973 - 01 iunie 2005, adeverință în baza căreia aceasta s-a adresat intimatei Casa Județeană de Pensii N solicitând recalcularea pensiei.

Prin adresa nr.38342 din 31.07.2008, intimata Casa Județeană de Pensii Nar espins cererea de recalculare a pensiei în baza acestei adeverințe cu motivarea că sumele din conținutul acesteia nu pot fi luate în calcul întrucât nu sunt prevăzute de OG nr.4/2005 ( 9).

Referitor la forma de salarizare a contestatoarei, respectiv acordul global, intimata a susținut că, nici în legislația anterioară și nici în Legea nr.19/2000, sumele în acord global, precum și premiile nu fac parte din baza de calcul pensiei, fiind adaosuri la salariu, cu caracter aleatoriu.

Se constată astfel că refuzul intimatei de luare în calcul a veniturilor atestate de sus menționata adeverință pleacă de la premisa că sumele plătite în acord global și premiile contestatoarei reprezintă un adaos la salariul de bază, adaos, care nu poate fi avut în vedere la recalcularea pensiei reale,întrucât nu face parte din baza de calcul pensiei.

Această susținere a intimatei este însă eronată, având în vedere că veniturile încasate pentru activitatea desfășurată în acord global nu reprezentau adaosuri sau sporuri cu caracter sporadic ce se acordau salariaților, ci acestea reprezentau o formă de salarizare.

Astfel, în Legea nr.57/1974 privind retribuirea după calitate și cantitatea muncii( aplicabile și contestatoarei din cauza de față), la art.12 lit.a) penultima liniuță este reglementată retribuirea în acord global ca formă de retribuire, fiind lipsită de relevanță modalitatea concretă în care se calculau și se repartizau sumele corespunzătoare activității desfășurate în aceste condiții.

Cât timp ne aflăm în prezența unei forme de retribuire distincte, expres reglementată de legislația în vigoare la acel moment, nu subzistă nici un argument juridic pentru a considera că sumele acordate în cadrul acestei modalități de salarizare ar reprezenta doar un adaos ce nu intră în categoria celor prevăzute de OUG nr.4/2005 ce pot constitui temei al recalculării pensiei.

Mai mult decât atât, în privința contestatoarei( fostă salariată al Institutului de Proiectare) sunt de menționat și dispozițiile art.120 din Legea 57/1974 conform cărora "în activitatea de proiectare se va utiliza cu precădere forma de retribuire în acord global", textul legal prevăzând în continuare modalitatea concretă de plată a drepturilor bănești cuvenită în cadrul acestei forme de salarizare ce se concretiza prin acordarea unor avansuri lunare ce reprezentau 80% din retribuție tarifară de încadrare, suma totală stabilită pe fiecare lucrare în parte repartizându-se ulterior membrilor colectivului, în funcție de contribuția acestora.

în acest act normativ nu se prevedea că sumele obținute în acord global erau exceptate de la plata contribuțiilor datorate la bugetul de stat(inclusiv deci la bugetul asigurărilor sociale), legea precizând doar fondurile din care se realiza plata drepturilor bănești cuvenite în raport de fiecare formă de salarizare și respectiv de fiecare ramură în parte.

În legătură cu acest aspect sunt de menționat și dispozițiile art.1 din Decretul nr.389/1972( act normativ ce a fost abrogat prin art.198 al Legii 19/2001, după ce în prealabil fusese modificat prin Legea 49/1992 - deci cu aplicabilitate deplină în cauza de față), conform căreia, "unitățile socialiste de stat, organizațiile cooperatiste,- orice alte persoane juridice sunt datoare să verse la bugetul asigurărilor sociale de stat o contribuție de 15% asupra câștigului brut realizat de personalul lor salariat-, indiferent de forma în care se realizează aceste venituri,din fondul din care se plătesc și de durata contractului de muncă".

Coroborând aceste dispoziții cu cele ale art.2 din același decret unde sunt menționate, expres și limitativ sumele asupra cărora nu se datorează contribuția pentru asigurările sociale de stat, între care nu se regăsesc și drepturile bănești acordate pentru activitatea desfășurată în acord global, reiese cu evidență că pentru sumele acordate contestatoarei în această formă de retribuire, precum și cu titlu de prime s-au reținut și plătit de unitatea angajatoare contribuțiile datorate la bugetul asigurărilor sociale de stat, astfel cum se menționează expres și în adeverința nr.446/07.05.2008 emisă de SC""SA (vezi filele 5-8 dosar).

De menționat că, prin apariția Legii nr.49/1992 dispozițiile acestui decret nu au fost modificate, ci doar s-a majorat procentual contribuția respectivă.

Intimata Casa Județeană de Pensii N, care în subsidiar a arătat că oricum asupra sumelor plătite în acord și cu titlu de prime contestatoarei, nu s-a reținut și plătit contribuția la bugetul asigurărilor sociale de stat, nu a prezentat nicio dovadă pertinentă în acest sens, de natură a infirma atât dispozițiile legale anterior enunțate cât și mențiunile exprese din adeverința nr.446/07.05.2008 la care s-a făcut referire mai sus, confirmate prin adresele eliberate de SC""SA sub nr.1197 din 25.11.2008, respectiv nr.12 din 07.01.2009 și prin înscrisurile depuse de această societate la dosar la solicitarea instanței ( 64-75).

Plecând de la aceste premise(caracterul permanent al drepturilor bănești plătite în acord global și achitarea CAS-ului pentru acestea), se reține că Legea nr.19/2000, la art.1 lit. e, reglementează principiul contributivității, conform căruia "fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuțiilor datorate de persoanele fizice și juridice participante la sistemul public, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite", precum și principiul egalității prevăzut la litera baa celuiași articol ce "asigura tuturor participanților la sistemul public,contribuabili și beneficiari, un tratamentnediscriminatoriuîn ceea ce privește drepturile și obligațiile stabilite de lege."

Ori conform art.23 alin 1 din Legea 19/2000, cu modificările și completările ulterioare, baza lunară de calcul a contribuției de asigurări sociale în cazul asiguraților o constituie venitul brut realizat lunar, deci salariul individual inclusiv sporurile, premiile și adaosurile reglementate prin lege sau prin contracte individuale de muncă ce se au în vedere la stabilirea punctajului de pensie prevăzut de art.78 din aceeași lege.

Prin urmare intimata Casa Județeană de Pensii N este obligată să asigure respectarea celor două principii anterior enunțate, chiar dacă formele de retribuire în acord și primele acordate din fondul de premiere de 2% la fondul de retribuție planificat nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform Legii nr.3/1977.

Această concluzie se impune, susține tribunalul, întrucât, deși conform acestui act normativ, baza de calcul se constituie din retribuții tarifare, drepturile de pensie erau recunoscute celor care plătiseră aceste asigurări sociale dar care se stabileau și se achitau în raport de câștigul brut realizat, iar nu de cel tarifar ( a se vedea referirile anterioare la Decretul 389/1972), întrucât prin reținerea unei soluții contrare s-ar ajunge la perpetuarea unei inechități evidente săvârșită chiar de legiuitor la momentul edictării respectivei legi, fiind de natură a reprezenta și o încălcare flagrantă a prevederilor art.1 din Protocolul 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, în condițiile în care asiguratul ar fi privat în acest mod de dreptul său de proprietate asupra fracțiunii din patrimoniul constituit prin plata contribuțiilor la sistemul asigurărilor sociale.

Cum o asemenea privare nu este justificată de vreun scop legitim, efectele sale fiind vădit discriminatorii, tribunalul conchide în sensul caracterului întemeiat al contestației, ce se impune a fi admisă în conformitate cu dispozițiile legale mai sus enunțate.

În consecință, intimata a fost obligată să recalculeze pensia contestatoarei cu luarea în calcul a veniturilor înscrise în adeverința nr.446/07.05.2008 eliberată de SC "" SA.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs intimata, care a criticat hotărârea pentru următoarele motive:

- este irelevant dacă pentru primele acordate precum și sumele provenite din munca prestată în acord global s-a plătit sau nu contribuție de asigurări sociale, atât timp cât în dispozițiile legale în materie de pensie( Legea nr.3/1977, nr.HG1550/2004, nr.OUG9/2005, Legea nr.19/ 2000) baza de calcul a pensiei nu este condiționată, până la data de 1.04.2001, data intrării în vigoare a Legii nr.19/2000, de plata sau neplata contribuției de asigurări sociale;

- nu s-a avut în vedere art.47 din Constituție, conform căruia cetățenii au dreptul la pensie și la alte forme de asigurări sociale și măsuri de protecție socială, în condițiile stabilite de lege;

- Decretul nr.389/1972 reținut de instanță nu poate fi aplicat în speță întrucât, până la 1.04.2001 baza de calcul a pensiei era stabilită de Legea nr.3/1977 - art.10 și art.21, independent de plata sau neplata contribuției de asigurări sociale;

- hotărârea instanței de fond este dată cu încălcarea legii, legiuitorul reglementând expres - pentru persoanele ale căror drepturi s-au deschis în baza legislației anterioare, care elemente fac parte din baza de calcul a pensiei;

- în cazul retribuției în acord global - ul s-a achitat doar la salariul tarifar înregistrat în carnetul de muncă.

Recursul este întemeiat pentru considerentele ce se vor expune în continuare:

Mențiunea de la pct.VI din Anexa nr.OUG4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat prevede că "nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie și după timp pe bază de tarife sau cote procentuale -" Această dispoziție este în concordanță cu prevederile legii cadru în materia asigurărilor sociale de stat; determinarea punctajului mediu anual cu ocazia operațiunii de recalculare guvernate de nr.OUG 4/2005 realizându-se cu respectarea prevederilor Legii nr. 19/2000.

Potrivit art. 164 din Legea 19/2000 la determinarea punctajelor anuale, până la intrarea în vigoare a acestei legi, se utilizează salariile brute sau nete, în conformitate cu modul de înregistrare a acestora în carnetul de muncă. în carnetul de muncă, se înscriau salariile brute, până la data 1 iulie 1977, salariile nete, de la data de 1 iulie 1977 până la data de 1 ianuarie 1991, salariile brute de la data de 1 ianuarie 1991. La determinarea punctajelor anuale, pe lângă aceste salarii se au în vedere și sporurile care au făcut parte din baza de calcul ala pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă.

La determinarea punctajelor anuale, pe lângă salariile prevăzute la alin 1 se au în vedere și sporurile cu caracter permanent, care după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități conform legislației în vigoare.

Astfel, potrivit dispozițiilor legale evocate aplicabile în materie, determinant pentru valorificarea veniturilor suplimentare la calculul pensiilor, pentru perioadele anterioare datei de 1 aprilie 2001, este ca aceasta să fi făcut parte din baza de calcul al pensiilor, conform legislației anterioare și să fi fost înregistrate în carnetul de muncă, până la data de 1 aprilie 1992 (data intrării în vigoare a Legii nr. 49/1992, iar ulterior acestei date să fi avut caracter permanent, să fi făcut parte, de asemenea din baza de calcul al pensiilor, să fi fost înregistrate în carnetul de muncă sau dovedite cu adeverințele eliberate de unități, conform legislației în vigoare.

Or veniturile în acord global nu reprezintă sporuri cu caracter permanent, ci o formă de remunerare în funcție de realizarea indicatorilor reglementată de legislația în vigoare la acea dată - art. 12 din Legea nr. 57/1974 privind retribuirea după cantitatea și calitatea muncii, în timp ce sporurile reprezintă sume de bani acordate prin raportare la retribuția tarifară.

Această diferențiere rezultă foarte clar din dispozițiile Legii nr. 57/1974 care definește retribuția tarifară și enumera indemnizațiile, majorările și sporurile care includ și retribuția tarifară de încadrare precum și din dispozițiile Decretului nr. 92/1976 care reglementează datele ce se înscriu în carnetul de muncă coroborat cu nr. 136 din 1976 pentru aprobarea metodologiei de întocmire, completare, păstrare și evidență a carnetului de muncă, norme legale din care rezultă că veniturile realizate în acord global nu se înscriau în carnetul de muncă și prin urmare nu se utilizau la determinarea punctajelor anuale în lumina art. 164 alin. (1) din Legea nr. 19/2000. Ori, această diferențiere a justificat aplicarea unui tratament juridic de către legiuitor, care a înțeles să excludă printr-un text de lege expres, anumite categorii de venituri și sporuri din baza de calcul a drepturilor la pensie.

Așadar aceste dispoziții exprese ale legiuitorului vizând veniturile obținute în forma retribuire a acordului global nu lasă loc de interpretare extensivă.

Privitor însă la veniturile realizate în regim de acord global după 1.04.2001, având în vedere că aceste venituri au fost realizate sub incidența dispozițiilor Legii 19/2001, Curtea constată ca fiind întemeiate pretențiile intimatei reclamante.

Pentru considerentele de mai sus, în temeiul art. 304 pct. a și art.312 al.1 Cod procedură civilă va fi admis recursul și modificată în parte hotărârea recurată, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul recursul civil declarat de pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII N împotriva sentinței civile nr. 20/16.01.2009 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.

Modifică în parte hotărârea recurată în sensul că admite în parte acțiunea și obligă recurenta intimată să recalculeze pensia contestatoarei cu luarea în calcul a veniturilor înscrise în adeverința nr. 446/07.05.2008 eliberată de SA - doar pentru perioada 01.04.2001-01.09.2003.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 04.05.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,

red.sent. /

red.dec. L-

tehbnored. /3 ex.

3 iunie 2009

Președinte:Camelia Liliana Viziteu
Judecători:Camelia Liliana Viziteu, Valerica Niculina Grosu

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestație calcul cas. Decizia 489/2009. Curtea de Apel Bacau