Contestație calcul cas. Decizia 5882/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 5882
Ședința publică de la 02 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Sorina Lucia Petria Mitran
JUDECĂTOR 2: Lucian Bunea
Judecător - -
Grefier
Pe rol, judecarea recursului declarat de intimata Casa Județeană de Pensii O, împotriva sentinței civile nr.728 din 04 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul contestator,având ca obiect contestație litigii CAS.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că în cauză se solicită judecarea în lipsă, potrivit dispozițiilor art.242 alin.2 cod pr.civilă.
Instanța apreciind cauza în stare de judecată ia în examinare recursul.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Tribunalul O l t, prin sentința nr. 728 din 04 iunie 2009, respins excepția prescripției aplicării sancțiunii.
A admis contestația formulată de contestatorul în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de pensii O și în consecință înlocuit amenda contravențională în cuantum de 1500 lei cu sancțiunea "avertisment".
A pus în vedere contestatorului să respecte dispozițiile legale în materie.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Prin procesul verbal de constatare a contravenției cu nr. 8430/07.04.2009 societatea SRL a fost sancționată contravențional cu suma de 1500 lei pentru nedepunerea declarațiilor privind evidența nominală a asiguraților și a obligațiilor de plată către bugetul asigurărilor sociale de stat, în baza art. 6 al.2 din Legea 19/2000.
La dosarul cauzei,contestatorul a depus și o notă de ședință prin care a invocat prescripția dreptului de a aplica sancțiunea, pe considerentul că s-a prescris în termen de 6 luni de la data săvârșirii faptei.
Referitor la prescripția invocată instanța a constatat că nu este întemeiată deoarece, conform art. 13 al. 2 din OG 2 /2001 în cazul contravențiilor continue, termenul de 6 luni curge de la data constatării faptei, în cauza de față fapta fiind constatată abia în aprilie 2009. Prin actul sancționator de mai sus s-a reținut că societatea nu a depus declarațiile privind evidența nominală a asiguraților și a obligațiilor de plată către bugetul asigurărilor sociale de stat, în baza art. 6 al.2 din Legea 19/2000 pentru lunile 2006, ianuarie, februarie, iulie-decembrie 2007.
Instanța mai reținut că potrivit art. 3 al.2 din OG 2/2001, persoana juridică răspunde contravențional în cazurile și condițiile prevăzute de actele normative prin care se stabilesc și sancționează contravențiile.
Art. 6 al.2 din Legea 19/2000 impune obligația persoanelor juridice de a depune declarațiile privind evidența nominală a asiguraților, în caz contrar sancțiunea fiind amenda contravențională.
Conform dovezilor de la dosar, filele 6-7, contestatoarea a făcut dovada că, deși nu a depus declarațiile la timp, totuși, fiind vorba de o firmă cu activitate și beneficii reduse, și-a onorat obligațiile mai târziu. Prin urmare trebuie apreciată și buna credință, dar și gradul de pericol social al faptei.
Astfel, instanța a reținut că art. 6 din OG 2/2001 prevede că se poate aplica sancțiunea avertismentului oricărui contravenient persoană fizică sau juridică.
Potrivit art. 7 avertismentul se poate aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune, ca în speța de față.
Față de considerentele expuse, instanța apreciat că scopul aplicării sancțiunii poate fi atins și prin înlocuirea amenzii contravenționale cu o sancțiune mai blândă, a respins excepția prescripției aplicării sancțiunii, a admis contestația formulată și a înlocuit amenda cu sancțiunea avertisment.
Totodată a pus în vedere contestatorului să respecte dispozițiile legale în materie.
Împotriva sentinței a declarat recurs intimata, criticând-o ca netemeinică și nelegală. S-a arătat că în mod greșit instanța de fond a reținut că petenta și-a onorat obligațiile mai târziu, neexistând dovada în acest sens, iar fapta prezintă un grad de pericol social ridicat, ce justifică sancțiunea aplicată. A mai arătat că a fost admisă contestația formulată de persoana fizică, deși persoana ce a săvârșit contravenția este persoana juridică SC SRL, căreia i s-a și aplicat sancțiunea.
Recursul este fondat.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că plângerea contravențională a fost formulată de numitul nu în nume propriu, ci în calitate de administrator al SC SRL. Prin procesul-verbal a fost sancționată persoana juridică SC SRL cu amendă contravențională în sumă de 1500 lei pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 6 alin. 2 din Legea 19/2000.
Or, se constată că în mod greșit a fost conceptat și citat în calitate de reclamant, prin sentință fiind de asemenea admisă plângerea formulată de acesta în calitate de persoană fizică.
Pentru aceste considerente, se constată ca fiind întemeiat acest motiv de recurs formulat de recurentă, instanța de fond judecând cauza fără să stabilească în mod corect cadrul procesual cu părțile, văzând și disp. art. 312.pr.civ. va fi admis recursul, va fi casată sentința și se va trimite cauza spre rejudecare la instanța de fond, cu prilejul rejudecării urmând a fi avute în vedere și celelalte critici invocate de recurenta pârâtă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
I DE:
Admite recursul declarat de intimata Casa Județeană de Pensii O, împotriva sentinței civile nr.728 din 04 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul contestator, având ca obiect contestație litigii CAS.
Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare la instanța de fond.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 02 2009.
Președinte, - - - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red. Jud.
3 ex/17.11.2009.
fond:
Președinte:Sorina Lucia Petria MitranJudecători:Sorina Lucia Petria Mitran, Lucian Bunea