Contestație calcul cas. Decizia 589/2008. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 589
ȘEDINȚA PUBLICĂ D- 2008
PREȘEDINTE: Niculina Țiț judecător
- - - - judecător
- - - - judecător
GREFIER - POLITIC &&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre soluționare contestația în anulare formulată de contestatoarea-reclamantă, împotriva deciziei civile nr.342 din 14 aprilie 2008, pronunțată de Curtea de APEL BACĂU în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă contestatoarea-reclamantă, lipsă fiind intimata-pârâtă Casa Județeană de Pensii
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral asupra cauzei, învederând instanței că s-a depus la dosarul cauzei, prin Compartiment Arhivă, un memoriu de către contestatoare, după care:
Contestatoarea arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind chestiuni prealabile, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Contestatoarea având cuvântul pe fond solicită admiterea contestației în anulare potrivit dispozițiilor art.318 teza II Cod procedură civilă și rejudecarea recursului. În susținerea contestației în anulare arată că nu a primit nici un buletin de calcul de la Casa Județeană de Pensii și ambele decizii emise de aceasta au fost incorecte. Precizează că prin decizia Tribunalului Bacăus -au anulat cele două decizii și a fost obligată intimata să emită o nouă decizie cu indexările cuvenite, dar nu a mai emis nicio decizie. În concluzie solicită admiterea contestației în anulare și rejudecarea recursului.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
CURTEA
- deliberând -
Asupra contestației în anulare de față constată următoarele:
Prin sentința civilă 1726/27.12.2007 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr- s-a admis în parte contestația cu modificările ulterioare formulată de contestatoarea în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii
S-a anulat decizia nr. -/07.12.2006 precum și decizia nr. -/06.02.2007 în ce privește indemnizația cuvenită în temeiul Legii 189/2000.
A fost obligată intimata să emită o nouă decizie cu precizarea indexărilor cuvenite contestatoarei în temeiul Legii 189/2000 pentru fiecare lună în parte și a eventualelor indexări aplicate.
S-a anulat decizia nr. -/15.05.2007 și a fost obligată intimata să restituie contestatoarei sumele reținute în baza acesteia.
Prin Decizia civilă nr.342/14.04.2008 a Curții de APEL BACĂUa fost respins ca tardiv formulat recursul promovat de pârâta Casa Județeană de Pensii B împotriva sentinței civile 1726/27dec.2007.
A fost admis recursul promovat de reclamanta și a fost modificată în parte sentința civilă în sensul că a fost obligată intimata să plătească contestatoarei 200 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței.
Instanța de recurs a reținut față de recursul pârâtei Casa Județeană de Pensii B, că acesta a fost formulat cu depășirea termenului de 15 zile prevăzut de art.301 Cod procedură civilă, față de data comunicării sentinței.
În ceea ce privește recursul contestatoarei, instanța de recurs a reținut următoarele:
Într-una din completările la acțiune (fila 88 - verso dosar Tribunal) contestatoarea a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocat ( fila 90).
Instanța avea obligația să se pronunțe cu privire la toate capetele de cerere cu judecata cărora a fost investită. În speță, instanța a omis să se pronunțe și asupra cererii privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Astfel s-a modificat în parte sentința recurată în sensul că, fiind incidente dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă să fie obligată intimata să plătească contestatoarei suma de 200 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
În ceea ce privește celelalte motive de recurs invocate acestea au fost înlăturate. Aceasta întrucât așa cum rezultă din hotărârea recurată, instanța s-a pronunțat în sensul solicitat de contestatoare - anulând deciziile nr. -/07.12.2006, precum și nr. -/06.02.2007 și obligând intimata să emită o nouă decizie cu indexărilor cuvenite pentru fiecare lună în parte.
De asemenea, a fost anulată și decizia de debit nr. -/15.05.20078 prin care s-a constatat că pensionara a încasat necuvenit în perioada 01.10.2005 - 28.02.2007 suma de 36 lei și s-a dispus ca intimata să restituie aceste sume, adică exact ceea ce a solicitat contestatoarea.
Concluzionând, criticile aduse de contestatoare (mai puțin cea referitoare la acordarea cheltuielilor de judecată) nu pot fi reținute, ele fiind soluționare deja favorabil de instanța Tribunalului Bacău.
Împotriva acestei decizii a formulat prezenta contestație în anulare recurenta.
În motivarea contestației, în esență se arată că de fapt instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor sale. A arătat că, recursul privea două capete de cerere, respectiv emiterea unei noi decizii cu precizarea indemnizației inițiale, însoțită obligatoriu de "buletinul de calcul", deoarece prin sentința recurată s-au anulat deciziile anterioare.
În continuare a formulat contestatoarea o serie de cereri prin care solicită ca la termenul de recurs, după admiterea contestației în anulare să fie obligată pârâta să prezinte un ordin al Ministerului Muncii și al Casei Naționale de Pensii de indexare a indemnizației conform Legii 189/2000, conform celor auzite în mass-media, o lucrare privind indemnizația sa lunară,și să fie obligată Casa Județeană de Pensii B, să-i restituie suma, până la primul termen acordat în recurs, cereri care formulate în această fază procesuală nu pot face obiectul analizei instanței.
Ulterior printr-un alt memoriu reluând aceleași nemulțumiri, invocat dispoziții ale Legii 544/2004 și despăgubiri morale, aspecte care exced de asemenea cauzei de față.
Curtea, examinând contestația, din perspectiva dispozițiilor art.318 teza II Cod procedură civilă, cu referire la omisiunea instanței de recurs de a cerceta vreunul dintre motivele de modificare sau casare, urmează a reține următoarele:
Contestația în anulare specială este o cale extraordinară de atac de retractare ce se poate exercita, în cazurile anume prevăzute de art.318 Cod procedură civilă, numai împotriva deciziilor pronunțate de instanțele de recurs.
Se va reține față de motivele recursului și susținerile contestatoarei că instanța de recurs a răspuns la motivele de recurs, prin considerente comune.
De altfel, față de modul în care au fost redactate motivele, ținându-se cont totodată că nu se pot confunda argumentele recurentei contestatoare cu motivele însăși, structurate corespunzător de către instanța de recurs, așa cum se poate vedea din motivarea deciziei (fila 6 dosar recurs) instanța a făcut analiza acestora. Așa fiind, neexaminarea distinctă a fiecărui motiv de recurs, nu constituie prin ea însăși o omisiune în sensul dispozițiilor art.318 Cod procedură civilă, dacă instanța a răspuns la motivele de casare printr-un considerent comun.
În consecință, Curtea, față de cele reținute va respinge contestația în anulare ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de contestatoarea-reclamantă, împotriva deciziei civile nr.342 din 14 aprilie 2008, pronunțată de Curtea de APEL BACĂU în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 20.08.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Niculina Țiț, Sorina Romașcanu, Elena Pașcan
- - - -
Pt.JUDECĂTOR 2: Sorina Romașcanu
aflat în,
PREȘEDINTE INSTANȚĂ,
GREFIER,
POLITIC
Red.
Tehnored./2 ex.9/9.09.2008
Președinte:Niculina ȚițJudecători:Niculina Țiț, Sorina Romașcanu, Elena Pașcan