Contestație calcul cas. Decizia 708/2009. Curtea de Apel Bacau

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE

DECIZIE Nr. 708

Ședința publică de la 22 Iunie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Camelia Viziteu

JUDECĂTOR 2: Valerica Niculina Grosu

JUDECĂTOR 3: Doru

Grefier Politic

*******************

La ordine a venit spre soluționare recursul civil declarat de recurenta-pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII N împotriva sentinței civile nr.217/C din 03.04.2009, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a expus referatul oral asupra cauzei, după care:

Instanța constată recursul ca fiind la primul termen de judecată, declarat în termen, motivat și legal scutit de plata taxelor judiciare de timbru.

Nemaifiind chestiuni prealabile și față de faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă prin cererea de recurs, potrivit dispozițiilor art.242 alin.2 Cod procedură civilă, instanța constată cauza în stare de judecată și trece la deliberare.

CURTEA

- deliberând -

Asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.217 din 3.04.2009,pronunțată de Tribunalul Neamț, în dosarul nr- s-a admis acțiunea formulată de reclamantul și a fost obligată pârâta să recalculeze drepturile de pensie cuvenite reclamantului cu luarea în considerare a sumelor acordate pentru " plata muncii peste programul normal" și respectiv pentru " regim de lucru prelungit (10 ore)" evidențiate în adeverințele nr.7637/01.07.2005 emisă de SC SA B Sucursala Porțile de, adeverința nr.10665/25.11.2005 emisă de SC SA B Sucursala Porțile de și adeverința nr.7707/06.09.2005 emisă de SC SA B Sucursala Porțile de și să emită o nouă decizie de pensionare în acest sens.

Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a avut în vedere următoarele:

Prin decizia nr.66444 din 24 aprilie 1986, contestatorul beneficiază de pensie pentru munca depusă și limită de vârstă, stabilită în baza Legii nr.3/1977.

În temeiul nr.HG1550/2004 privind efectuarea operațiunilor de evaluare în vederea recalculării pensiilor din sistemul public, stabilite în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, în conformitate cu principiileLegii nr. 19/2000,pensia contestatorului fost evaluată pe baza datelor din documentația de pensionare aflată în păstrarea intimatei, prin decizia nr.66444/2005, fiind stabilit, un punctaj mediu anual de 1,56557 puncte.

Întrucât, după emiterea acestei decizii de pensionare contestatorul a solicitat recalcularea pensiei cu luarea în calcul a sporurilor salariale prevăzute în adeverințele nr.7637 din 01.07.2005 emisă de " "SA - Sucursala O Superior, nr.571 din 24.01.2006 emisă de " " SA - Sucursala Portile de, nr. 10665 din 25.11.2005 emisă de " "SA - Sucursala Porțile de si nr. 7707 din 06.09.2005 emisă de " "SA - Sucursala Porțile de, referitoare la sporul de noapte, sporul de șantier, prime, spor de subteran, spor de izolare, sporul de vechime în muncă, cu excepția celor acordate pentru regimul prelungit de lucru și plata muncii peste durata normală, a fost emisă decizia de recalculare nr. 66444 din 03 martie 2006, prin care a fost stabilit un punctaj mediu anual de 2,27028 puncte.

Față de situația reținută și de aspectul invocat de către contestator privind neluarea în calcul a tuturor sporurilor care au fost evidențiate în adeverințele nr. 7637 din 01.07.2005 emisă de ""SA - Sucursala O Superior, nr. 571 din 24.01.2006 emisă de "" SA - Sucursala Portile de, nr. 10665 din 25.11.2005 emisă de ""SA - Sucursala Porțile de și nr. 7707 din 06.09.2005 emisă de " "SA - Sucursala Porțile de, respectiv sporul pentru regimul prelungit de lucru, instanța a constatat că acțiunea este întemeiată și admis- ca atare.

Pentru a hotărî astfel, instanța a apreciat că pensia cuvenită petentului trebuie determinată cu luarea în calcul tuturor drepturilor de natură salarială care au constituit baza de calcul contribuției de asigurări sociale.

Astfel, în conformitate cu art.1 din nr.1546/1952, art.1 alin.1 din nr.2579/1956, nr.191/1963 și Decretul nr.175/1973, pentru activitatea de construcții - montaj, s- reglementat prelungirea timpului de lucru de la 8 ore/zi la 10 ore și chiar la 12 ore/zi, toate orele fiind considerate și plătite ca ore normale de lucru. În aceste condiții, se apreciază că, sumele acordate petentului pentru orele prestate în plus peste programul de 8 ore/zi, fac parte din salariul de bază și nu reprezintă un spor sau adaos la acesta.

Pe de altă parte,potrivit dispozițiilor art.164 alin.2 din Legea nr.19/2000, la determinarea punctajelor anuale, pe lângă salariile brute sau nete, înregistrate în carnetul de muncă, se au în vedere și sporurile care au făcut parte din baza de calcul pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă.

Acest fapt nu înseamnă însă că, veniturile realizate ce au intrat în baza de calcul contribuției de asigurări sociale și care nu sunt evidențiate în carnetul de muncă nu pot fi avute în vedere la stabilirea pensiei, în condițiile în care s-a făcut dovada existenței acestora, prin adeverințele emise de angajator.

În acest context, s-a reținut că, în toate adeverințele deduse judecății, se menționează, în mod expres, atât temeiul de drept în care au fost acordate drepturile salariale cu titlu de " regim de lucru prelungit, cât și faptul că toate sporurile și adaosurile evidențiate fac parte din baza de calcul și virare a contribuției de asigurări sociale.

În consecință, susținerile intimatei, potrivit cărora, sumele menționate în adeverințe cu titlu de " regim prelungit de lucru" nu pot fi luate în calcul întrucât nu au avut caracter permanent, nu au fost reținute ca întemeiate motivat de faptul că achiesarea la acestea ar atrage încălcarea flagrantă a unuia dintre principiile care guvernează sistemul public de asigurări sociale, reglementat de dispozițiile art.2 lit. e din legea nr.19/2000, și anume, principiul contributivității.

Or, prin obținerea unui drept de pensie inferior în raport cu cota de contribuție de asigurări sociale calculată și virată la bugetul de stat s-ar crea o inechitate și încălcare prevederilor art.1 din Protocolul nr.1 al CEDO, plata acestei contribuții dând naștere, potrivit practicii CEDO, unui drept de proprietate la o fracțiune din patrimoniul astfel constituit.

Împotriva sentinței civile mai sus menționate a declarat în termen legal recurs Casa Județeană de Pensii N care a criticat nelegalitatea hotărârii atacate invocând în esență, faptul că prima instanță a procedat la o greșită interpretare a dispozițiilor normative aplicabile în speță, hotărârea fiind dată cu încălcarea legii.

Astfel, a arătat recurenta în mod greșit, instanța, fundamentându-și convingerea pe principiul contributivității, a ignorat faptul că, acest principiu nu poate fi pus în discuție în situația persanelor ale căror drepturi au fost deschise în baza legislației anterioare ( situație în care se regăsește și intimatul), respectiv anterior datei de 01.04.2001, data apariției Legii nr. 19/2000, întrucât, potrivit art. 15 al.2 din Constituție, legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale mai favorabile.

Astfel, pentru persoanele ale căror drepturi au fost deschise anterior datei de 01.04.2001, în temeiul legislației anterioare și care au avut un mod diferit de stabilire a drepturilor, legiuitorul a stabilit, prin art. 1 al nr.HG 1550/2004 că " începând cu 01.04.2004 pensiile din sistemul public, stabilite în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat potrivit legislației anterioare datei menționate vor fi evaluate în conformitate cu principiile Legii nr. 19/2000, principii care se reflectă în dispozițiile art. 164 din Legea nr. 19/2000 republicată.

Astfel, în art. 164 din Legea nr. 19/2000 se menționează explicit, faptul că la determinarea punctajelor anuale, până la intrarea în vigoare a legii, se utilizează salariile brute sau nete, după caz, conform cu modul de înregistrare a acestora în carnetul de muncă"; la determinarea punctajelor anuale, pe lângă salariile prevăzute la alin. 1 se au în vedere și sporurile care au făcut parte din baza de calcul al pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă, de asemenea, la determinarea punctajelor anuale, pe lângă salariile prevăzute la alin. 1 se au în vedere și sporurile cu caracter permanent, care, după, 01.04.1992, au făcut parte din baza de calcul al pensiilor conform legislației anterioare, care sunt înregistrate în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități.

Pe cale de consecință, legiuitorul a prevăzut expres elementele care fac parte din baza de calcul al pensiei conform legislației anterioare (cele reglementate de art. 10 din legea 3/1977) pentru care și sporurile care au caracter de permanență.

A mai invocat recurenta faptul că în speță, au fost încălcate și dispozițiile OUG nr. 4/2005 ( Anexă pct. VI) care stipulează expres că nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare datei de 01.04.2001, "alte sporuri care nu au avut caracter permanent".

Totodată, sporurile cu caracter permanent au fost prevăzute explicit de Legea nr. 49/1992 pentru completarea și modificarea unor reglementări din legislația de asigurări sociale, printre acestea nefiind menționate sumele primite pentru orele prestate în regim prelungit de lucru la ore, astfel cum le-a considerat prima instanță.

De asemenea, a mai invocat recurenta, în cauză au fost ignorate dispozițiile nr. 1546/1952 și ale Decretului nr. 175/1973 referitoare la programul de lucru al personalului din cadrul trusturilor de construcții și compensarea orelor suplimentare cu timp liber corespunzător, iar în situație imposibilității compensării, plata acestora conform orelor normale de lucru.

În drept recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7,9 Cod procedură civilă.

În cauză intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca nefondat a recursului, invocând dispozițiile art. 2 lit. e din Legea 19/2000, OUG 4/2005, Ordinul nr. 340/2001, 389/1972, D 175/1973, 1546/52, HC 2576/1956.

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului instanța reține următoarele:

Intimatul a fost pensionat în temeiul Legii nr. 3/1977 primind pensiile de asigurări sociale, drepturile fiind stabilite cu începere de la data de 01.07.1986.

Ulterior pensionării, ca efect al apariției mai multe acte normative succesive în domeniul pensiilor și asigurărilor sociale ( HG1550/2004, Legea nr. 19/2000) și, în temeiul adeverințelor emise de unitățile de construcții la care și-a desfășurat activitatea, intimatului i-au fost emise mai multe decizii de recalculare a pensiei, ultima având în vedere și sporurile de șantier, de noapte, condiții grele, șef formație, spor permanentizare, spor de șantier, spor de noapte, spor condiții grele.

În ultima decizie de recalculare nu au fost luate în considerare orele lucrate
peste programul de lucru, menționate în carnetul de muncă, dar precizat în
adeverințele nr.7637/01.07.2005,nr.10665/25.11.2005,nr.7707/06.09.2005 emise de SC SA B Sucursala Porțile de.

Potrivit art. 1 nr.HG 1550/2004 începând cu data de 01.04.2001 ( data aplicării Legii nr. 19/2000) pensiile din sistemul public, stabilite în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat potrivit legislației anterioare datei de 01.04.2000, vor fi evaluate în vederea recalculării în conformitate cu principiile Legii nr. 19/2000, principii inserate în dispozițiile art. 164 din actul normativ anterior arătat.

Astfel, în conformitate cu art. 164 al. 1- 3 din Legea nr. 19/2000, la determinarea punctajelor anuale, până la intrarea în vigoare a legii noi, se utilizează salariile brute sau nete, după caz, în conformitate cu modul de înregistrare a acestora în carnetul de muncă; pe lângă acestea, se au în vedere la determinarea punctajelor anuale, pe lângă salariile prevăzute la alin.l și sporurile care au făcut parte din baza de calcul al pensiilor, potrivit legislației anterioare și care au fost înregistrate în carnetele de muncă.

Totodată, menționează alin.3 al art. 164 din Legea nr. 19/2000, faptul că la determinarea punctajelor anuale, se au în vedere și sporurile cu caracter permanent, care, după 01.04.1992, au făcut parte din baza de calcul al pensiilor conform legislației anterioare, și care sunt înregistrate în carnetul de muncă sau sunt atestate cu adeverințe eliberate de unități, conform legislației.

Din interpretarea textului art. 164 din Legea nr. 19/2000 rezultă că legiuitorul a prevăzut în mod expres pentru persoanele pensionate sub imperiul Legii nr. 3/1977 elementele care au format baza de calcul al pensiei, respectiv sporurile luate în considerare în acest sens conform legislației anterioare, respectiv art. 10 din legea nr. 3/1977.

Se reține, de asemenea, că potrivit mențiunilor Anexei la.OUG nr. 4/2005, pct. VI, nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, deoarece nu au făcut parte din baza de calcul al pensiilor conform legislației anterioare datei de 01.04.2001, serie de venituri ( formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie ori după timp pe baze de tarife sau cote procentuale, al 13-lea salariu, diurnele de deplasare și de delegare, detașare, transfer, drepturi de autor, precum și alte sporuri care nu au caracter permanent.

Sporurile cu caracter permanent stabilite în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 49/1992 sunt prevăzute expres la pct. 5 Anexa la.OUG nr. 4/2005, sumele primite pentru orele suplimentare prestate în regim prelungit de 10 ore nefiind incluse în categoria sporurilor cu caracter permanent pentru a fi avute în vedere la stabilirea punctajului mediu anual pentru recalcularea pensiei.

Pe cale de consecință, dispozițiile exprese ale legiuitorului vizând elementele ce au fost avute în vedere la determinarea cuantumului pensiei stabilite anterior apariției Legii nr. 10/2000, nu lasă loc interpretării extensive a instanței de fond, și susținută de intimat, respectiv cea a contributivității, principiu aplicabil de la data apariției Legii nr. 19/2000 ( art. 23), în respectarea dispozițiilor art. 15 alin.2 din Constituție conform căreia o legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale mai favorabile.

Se reține, totodată, că, în argumentarea deciziei nr. 736/24.10.2006 prin care a soluționat, în sensul respingerii, excepția de neconstituționalitate a mențiunilor de la pct.VI din Anexa la.OUG nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, Curtea Constituțională a statuat că contribuția de a stabili condițiile și criteriile de acordare a drepturilor cetățenilor la pensie inclusiv modalitatea de calcul al cuantumului revine în exclusivitate legiuitorului, pe cale de consecință, ține de opțiunea acestuia stabilirea veniturilor realizate de titularii drepturilor la pensie care se includ în baza de calcul al acestora.

Față de cele reținute și de Curtea Constituțională, sporul revendicat de intimat nefiind prevăzut în Anexa la.OUG 4/2005 - pct. VI nu poate fi luat în considerație ca element al recalculării pensiei dobândite sub imperiul Legii nr. 3/1977, întrucât aceasta ar însemna adăugarea unui element de calcul neprevăzut de textul normativ.

Având în vedere cele anterior arătate, instanța, în temeiul art. 304 pct. 7,9 Cod procedură civilă, apreciază că recursul formulat este întemeiat, considerent pentru care în baza art. 3121Cod procedură civilă ăl va admite, dispunând în consecință, modificarea în tot a sentinței recurate, și respingerea acțiunii ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul civil declarat de recurenta-pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII N împotriva sentinței civile nr.217/C din 03.04.2009, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant

Modifică în tot hotărârea recurată și pe fond respinge acțiunea ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 22 iunie 2009.

Președinte, Judecători,

Pt.

aflat în semnează Vicepreședinte instanță

Grefier,

Pt. POLITIC aflată în CO

semnează grefier șef secție

red./

red.

tehn.3ex.AA.13.07.2009

Președinte:Camelia Viziteu
Judecători:Camelia Viziteu, Valerica Niculina Grosu, Doru

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestație calcul cas. Decizia 708/2009. Curtea de Apel Bacau