Contestație calcul cas. Decizia 785/2009. Curtea de Apel Bacau

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE

DECIZIE Nr. 785

Ședința publică de la 20 Iulie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Sorina Ciobanu

JUDECĂTOR 2: Liliana Ciobanu

JUDECĂTOR 3: Daniela Părău

Grefier - -

********************************

La ordine a venit spre soluționare recursul promovat de pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII N împotriva sentinței civile nr.903 C din 12 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat intimata ( legitimată cu CI seria - nr. - eliberată de Poliția P N la data de 22.05.2001), lipsă fiind reprezentantul recurentei.

Procedura fiind legal îndeplinită, s-a expus referatul oral asupra cauzei, după care:

Instanța pune în discuție excepția tardivității promovării recursului, excepție invocată și de intimată prin întâmpinare.

Intimata având cuvântul solicită respingerea recursului ca tardiv formulat

S-au declarat dezbaterile închise, instanța reținând cauza în pronunțare.

CURTEA

- deliberând -

Asupra recursului civil de față, instanța reține următoarele:

Prin sentința civilă nr.903/C/2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Neamț, a fost admisă acțiunea formulată de contestatoarea în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii N și a fost obligată intimata să recalculeze pensia contestatoarei cu luarea în considerare a veniturilor înscrise în adeverința nr.526/27.05.2008 eliberată de SC SA începând cu data de 1.10.2005.

În motivarea sentinței instanța a arătat că:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr-, contestatoarea a chemat în judecată pârâta N, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța aceasta să fie obligată la recalcularea pensiei, cu luarea în calcul a veniturilor realizate din adaosul de acord și primele acordate din fondul de premiere de 2% la fondul de retribuție planificat, anularea deciziei de pensie și emiterea unei noi decizii de pensionare conform datelor din adeverința nr. 526 din 27.05.2008 emisă de SC SA.

În motivarea cererii a arătat că a solicitat intimatei recalcularea pensiei întrucât la data emiterii deciziei de pensionare, au fost folosite doar datele preluate din carnetul de muncă, fără a se ține cont de primele acordate și adaosul pentru munca prestată în acord global de care a beneficiat în perioada 01 septembrie 1978 - 02 decembrie 1996, în calitate de salariat al SC SA, împrejurare atestată de adeverința nr. 526/27.05.2008, eliberată de această societate.

A mai arătat că forma de retribuire în acord a fost una permanentă în sectorul de proiectare, iar pentru toate veniturile dobândite în perioada menționată, s-au virat la stat contribuțiile de asigurări sociale.

În dovedire a anexat adeverința nr.526/27.05.2008 emisă de SC SA, adresa nr.38882 din 29.08.2008 emisă de pârâta CJP N, copie după carnetul de muncă, după cuponul de pensie, practică judiciară în materie.

Prin întâmpinare intimata a solicitat respingerea contestației și menținerea deciziei de pensionare, motivat de faptul că munca în acord nu poate fi valorificată la recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat deoarece nu au făcut parte din baza de calculare al pensiilor conform legislației anterioare datei de 01 aprilie 2001, iar pe de altă parte nu pot fi luate în calcul deoarece în conformitate cu prev. art. 164 din Legea nr. 19/2000 la determinarea punctajelor anuale până la intrarea în vigoare a Legii nr. 19/2000 se utilizează salariile brute sau nete, după caz, în conformitate cu modul de înregistrare a acestora în carnetul de muncă și sporurile care au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă.

Totodată a susținut punctul său de vedere cu privire la principiul contributivității invocat de contestatoare în susținerea acțiunii. A arătat că sporurile solicitate de contestatoare nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare datei de 01.04.2001, motiv pentru care nici nu au fost reglementate de HG nr.1550/2004 și OUG nr.4/2005.

La termenul din data de 12.12.2008, contestatoarea și-a precizat acțiunea, solicitând ca drepturile recalculate să-i fie acordate începând cu data de 29.12.2006.

Analizând probatoriul administrat în cauză, instanța a reținut următoarele:

Contestatoarea beneficiază de pensie pentru muncă depusă și limită de vârstă stabilită de CJP N în baza Legii 19/2000.

Ca urmare a intrării în vigoare a HG nr.1550/2004 și a OUG 4/2005 pensia contestatoarei a fost evaluată în vederea recalculării în conformitate cu dispozițiile Legii 19/2000 cu modificările și completările ulterioare.

La data de 27.05.2008 contestatoarea a obținut adeverința nr. 526 eliberată de angajatorul SC"" SA (fostul Institut de Proiectare" P N, cu privire la drepturile salariale plătite în acord global și la premiile acordate în intervalul 01 septembrie 1978 - 02 decembrie 1996, adeverință în baza căreia acesta s-a adresat intimatei Casa Județeană de Pensii N solicitând recalcularea pensiei.

Prin adresa nr.18882 din 29.08.2008 intimata Casa Județeană de Pensii Nar espins cererea de recalculare a pensiei în baza acestei adeverințe cu motivarea că primele acordate și adaosul pentru munca în acord global nu fac parte din categoria sporurilor cu caracter permanent, astfel încât să poată fi avute în vedere la stabilirea punctajului mediu anual.

Referitor la forma de salarizare a contestatoarei, respectiv acordul global, intimata a susținut că, pe de o parte, potrivit Legii nr.14/1991, sumele acordate în acord reprezintă doar un adaos la salariul de bază, formând partea variabilă și aleatorie a acesteia, iar pe de altă parte, prin dispoziția OUG nr.4/2005 s-a stipulat expres că nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare datei de 01.04.2001 formele de retribuire în acord sau cu bucata,-( a se vedea"mențiunea" de la punctul XI din Anexa la OUG nr.4/2005.

S-a constatat astfel că refuzul intimatei de luare în calcul a veniturilor atestate de adeverința sus menționată pleacă de la premisa că sumele plătite în acord global contestatoarei reprezintă un adaos la salariul de bază, adaos, care nu poate fi avut în vedere la recalcularea pensiei reale,întrucât în conformitate cu dispoziția OUG nr.4/2005 sunt avute în vedere doar acele sporuri, indemnizații sau majorări cu caracter permanent astfel după cum sunt enumerate în acest act normativ.

Această susținere a intimatei este însă eronată, având în vedere că veniturile încasate pentru activitatea desfășurată în acord global nu reprezentau adaosuri sau sporuri cu caracter sporadic ce se acordau salariaților, ci acestea reprezentau o formă de salarizare.

Astfel, în Legea nr.57/1974 privind retribuirea după calitate și cantitatea muncii( aplicabile și contestatoarei din cauza de față), la art.12 lit.a) penultima liniuță este reglementată retribuirea în acord global ca formă de retribuire, fiind lipsită de relevanță modalitatea concretă în care se calculau și se repartizau sumele corespunzătoare activității desfășurate în aceste condiții.

Cât timp ne aflăm în prezența unei forme de retribuire distincte, expres reglementată de legislația în vigoare la acel moment, nu subzistă nici un argument juridic pentru a considera că sumele acordate în cadrul acestei modalități de salarizare ar reprezenta doar un adaos ce nu intră în categoria celor prevăzute de OUG 9/2005 ce pot constitui temei al recalculării pensiei.

Mai mult decât atât, în privința contestatoarei( fost salariat al Institutului de Proiectare) sunt de menționat și dispozițiile art.120 din Legea 57/1974 conform cărora "în activitatea de proiectare se va utiliza cu precădere forma de retribuire în acord global", textul legal prevăzând în continuare modalitatea concretă de plată a drepturilor bănești cuvenită în cadrul acestei forme de salarizare ce se concretiza prin acordarea unor avansuri lunare ce reprezentau 80% din retribuție tarifară de încadrare, suma totală stabilită pe fiecare lucrare în parte repartizându-se ulterior membrilor colectivului, în funcție de contribuția acestora.

în acest act normativ nu se prevedea că sumele obținute în acord global erau exceptate de la plata contribuțiilor datorate la bugetul de stat(inclusiv deci la bugetul asigurărilor sociale), legea precizând doar fondurile din care se realiza plata drepturilor bănești cuvenite în raport de fiecare formă de salarizare și respectiv de fiecare ramură în parte.

În legătură cu acest aspect sunt de menționat și dispozițiile art.1 din Decretul nr.389/1972( act normativ ce a fost abrogat prin art.198 al Legii 19/2001, după ce în prealabil fusese modificat prin Legea 49/1992 - deci cu aplicabilitate deplină în cauza de față), conform căreia, "unitățile socialiste de stat, organizațiile cooperatiste,- orice alte persoane juridice sunt datoare să verse la bugetul asigurărilor sociale de stat o contribuție de 15% asupra câștigului brut realizat de personalul lor salariat-, indiferent de forma în care se realizează aceste venituri, din fondul din care se plătesc și de durata contractului de muncă".

Coroborând aceste dispoziții cu cele ale art.2 din același decret unde sunt menționate, expres și limitativ sumele asupra cărora nu se datorează contribuția pentru asigurările sociale de stat, între care nu se regăsesc și drepturile bănești acordate pentru activitatea desfășurată în acord global, reiese cu evidență că pentru sumele acordate contestatoarei în această formă de retribuire s-au reținut și plătit de unitatea angajatoare contribuțiile datorate la bugetul asigurărilor sociale de stat, astfel cum se menționează expres și în adeverința nr. 526/2008 emisă de SC""SA.

De menționat că prin apariția Legii 49/1992 dispozițiile acestui decret nu au fost modificate, ci doar s-a majorat procentual contribuția respectivă.

Plecând de la aceste premise(caracterul permanent al drepturilor bănești plătite în acord global și achitarea CAS-ului pentru acestea), s-a reținut că prin dispozițiile OUG 4/2005 s-a prevăzut ca recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale, stabilite în baza legislației anterioare datei de 01.01.2001 să se facă cu respectarea prevederilor Legii nr.19/2000, prevederi printre care se enumeră la art.1 lit. e, principiul contributivității, conform căruia "fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuțiilor datorate de persoanele fizice și juridice participante la sistemul public, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite", precum și principiul egalității prevăzut la litera baa celuiași articol ce "asigura tuturor participanților la sistemul public,contribuabili și beneficiari, un tratament nediscriminatoriu în ceea ce privește drepturile și obligațiile stabilite de lege."

Or, conform art.23 alin 1 din Legea 19/2000, cu modificările și completările ulterioare, baza lunară de calcul a contribuției de asigurări sociale în cazul asiguraților o constituie venitul brut realizat lunar, deci salariul individual inclusiv sporurile și adaosurile reglementate prin lege sau prin contracte individuale de muncă ce se au în vedere la stabilirea punctajului de pensie prevăzut de art.78 din aceeași lege.

Astfel, baza de calcul se constituie din retribuții tarifare, drepturile de pensie fiind recunoscute celor care au plătit aceste asigurări sociale dar care se stabileau și se achitau în raport de câștigul brut realizat, iar nu de cel tarifar( a se vedea referirile anterioare la Decretul 389/1972), întrucât prin reținerea unei soluții contrare s-ar ajunge la perpetuarea unei inechități evidente săvârșită chiar de legiuitor la momentul edictării respectivei legi, fiind de natură a reprezenta și o încălcare flagrantă a prevederilor art.1 din Protocolul 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, în condițiile în care asiguratul ar fi privat în acest mod de dreptul său de proprietate asupra fracțiunii din patrimoniul constituit prin plata contribuțiilor la sistemul asigurărilor sociale.

Cum o asemenea privare nu este justificată de vreun scop legitim, efectele sale fiind vădit discriminatorii, tribunalul conchide în sensul caracterului întemeiat al contestației, ce se impune a fi admisă în conformitate cu dispozițiile legale mai sus enunțate.

În consecință, în conformitate cu dispozițiile art.1 din OUG nr.9/2005 a fost obligată intimata să recalculeze pensia contestatoarei cu luarea în calcul a veniturilor înscrise în adeverința nr. 526/27.- eliberată de SC""SA, începând cu data de 29.12.2006.

Prin încheierea din data de 21.01.2009 s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinței, în sensul că intimata a fost obligată la recalcularea pensiei începând cu data de 29.12.2006, în loc de 01.20.2005, cum din greșeală s-a menționat.

Împotriva acestei sentințe a promovat recurs intimata Casa Județeană de Pensii N care a criticat nelegalitatea hotărârii atacate prin prisma dispozițiilor art.304 pct.9 Cod procedură civilă, invocând, în esență, faptul că prima instanță a încălcat dispozițiile art. 10, art. 21 din Legea nr.3/1977 și ale OUG 4/2005, conform cărora primele acordate și sumele provenite din munca prestată în acord global fac parte din baza de calcul a pensiei.

La termenul din 22 iunie 2009 instanța a invocat din oficiu excepția tardivității recursului față de faptul că, potrivit dovezii de comunicare a hotărârii atacate și a încheierii de îndreptare a erorii materiale strecurate în dispozitivul acesteia au fost comunicate recurentei la data de 28.01.2009 ( fila 64 dosar fond), recursul fiind promovat la 06.05.2009, conform vizei de înregistrare a acesteia ( fila 4 dosar).

Potrivit dispozițiilor art.301 Cod procedură civilă, termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.

Cum în cauză hotărârea atacată a fost comunicată la 28.01.2009, recursul promovat la 06.05.2009, apare ca tardiv formulat, considerent pentru care în temeiul art.301 Cod procedură civilă, va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca tardiv formulat, recursul promovat de pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII N împotriva sentinței civile nr.903 C din 12 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-contestatoare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 20 iulie 2009.

Președinte, Judecători, Grefier,

Red./

Red.

Tehn.2 ex.AA.23.07.2009

Președinte:Sorina Ciobanu
Judecători:Sorina Ciobanu, Liliana Ciobanu, Daniela Părău

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestație calcul cas. Decizia 785/2009. Curtea de Apel Bacau