Contestație calcul cas. Decizia 92/2009. Curtea de Apel Bacau

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

Secția Civilă, Minori și familie, Conflicte de muncă și asigurări sociale

DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR.92/2008

ȘEDINȚA PUBLICĂ D- 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Petrina Manuela Aștefănesei judecător

- - - - JUDECĂTOR 2: Camelia Viziteu

- - - - - JUDECĂTOR 3: Doru

GREFIER - -

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

La ordine a venit spre soluționare recursul civil declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii N împotriva sentinței civile nr.859/C/5.12.2008, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu a răspuns nicio parte.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a expus referatul oral al cauzei de către grefier, după care;

Instanța constată că recursul este la primul termen de judecată, declarat și motivat în termen legal, semnat, legal scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

Având în vedere că prin cererea de recurs aflată la fila 5 dosar recurenta solicită judecarea cauzei în lipsă, în temeiul dispozițiilor art.242 alin.2 Cod procedură civilă, instanța constată judecarea cauzei în lipsă și trece la deliberare.

CURTEA

- deliberând -

Asupra recursului civil de față constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.859/5.12.2008 pronunțată în dosar nr- de către Tribunalul Neamțs -a admis contestația formulată de contestatoarea în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii N și, în consecință, s-a anulat dispoziția nr.576/25.07.2008 emisă de intimata Casa Județeană de Pensii

Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că: potrivit art. 3 alin.1 din OG8/2007, salariile de bază pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și parchetelor de pe lângă acestea se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare, iar potrivit alin.4, coeficienții de multiplicare sunt prevăzuți în anexe, pentru perioadele ianuarie - 31.03.2007, aprilie - 30 septembrie 2007 și de la 1 octombrie.

Ulterior, prin OUG100, intrată în vigoare la data de 08.10.2007, s-a modificat art.68 din Legea 567/2004 stabilindu-se printre altele că pensiile de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate și pensiile de urmaș se actualizează ori de câte ori se majorează salariul brut lunar al personalului auxiliar de specialitate în activitate, în condiții identice de funcție, vechime și nivel al instanței sau parchetului cu menținerea numai a sporurilor intrate în baza de calcul la acordarea pensiei de serviciu.

În aplicarea acestei ordonanțe, Ministerul Justiției a înaintat Curților de Apel adresa nr.4905/18/A/28.12.2007 prin care se solicită dispunerea măsurilor necesare în vederea actualizării pensiilor de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate, începând cu data de 01.10.2007, iar Tribunalul Neamța eliberat contestatoarei adeverința nr.63/42 A/10.01.2008 potrivit căreia aceasta îndeplinește cerințele Legii 567/2004 pentru actualizarea pensiei de serviciu, începând cu data de 01.10.2007, conform OUG100/2007.

Analizând susținerile contestatoarei cu privire la caracterul de normă de interpretare legală, tribunalul a constatat că acestea nu sunt fondate.

Astfel, potrivit art.67 din Legea 27/2000, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, clarificarea sensului unor norme legale se realizează printr-un act normativ interpretativ de același nivel cu actul vizat.

Or, este evident că OUG100/2007 nu interpretează Legea 567/2004, ci o modifică potrivit art.57 din Legea 24/2000 republicată.

De altfel, chiar în titlul acestei ordonanțe se vorbește de modificarea și nu de interpretarea unor acte normative din domeniul justiției.

Cu privire la momentul aplicării dispoziției OUG100/2007, tribunalul a constatat că anterior adoptării acestui act normativ, prin art.68 alin.7 din Legea 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, așa cum a fost modificată prin Legea 17/2006, s-a stabilit actualizarea anuală a pensiilor de serviciu ale personalului auxiliar în raport cu media salariilor brute realizate în ultimele 12 luni ale personalului auxiliar de specialitate în activitate.

La momentul adoptării OUG100/2007 care a schimbat modalitatea de actualizare a pensiilor de serviciu ale personalului auxiliar, salariile personalului auxiliar în activitate erau deja indexate conform OG8/2007, ultima indexare având loc la data de 01.10.2007 iar efectul aplicării acestui act normativ este că actualizarea pensiilor aflate în plată nu se mai realizează începând cu anul imediat următor, ci de la data adoptării, respectiv 01.10.2007.

S-a constatat a fi corectă și data începerii actualizării, respectiv 01.10.2007, întrucât în raport de data adoptării ordonanței - 08.10.2007, în calculul pensiei actualizate se are în vedere toată luna octombrie 2007.

Prin urmare, s-a constatat că în actualizarea pensiei contestatoarei conform adeverinței emisă de Tribunalul Neamț, adeverință care a avut la bază adresa Ministerului Justiției înaintată Curții de APEL BACĂU tocmai în aplicarea dispozițiilor OUG100/2007, intimata și-a îndeplinit obligația prevăzută de lege emițând decizia de pensie nr.-/7.03.2008.

Tribunalul nu a reținut susținerile intimatei privind momentul aplicării prevederilor nr.OUG100/2007, întrucât prin calcularea drepturilor cuvenite contestatoarei începând cu data de 01.10.2007 nu s-a încălcat principiul neretroactivității legii civile, ci dimpotrivă a respectat principiul aplicării imediate și pe viitor a legii civile.

Adoptarea punctului de vedere al contestatoarei ar avea drept efect privarea contestatoarei de drepturile ce i se cuvin ca urmare a majorării salariilor personalului auxiliar în activitate, dat fiind faptul că dispozițiile privind actualizarea anuală au fost abrogate și ar deturna scopului vădit al legiuitorului care prin acest act normativ, a înlăturat intervalele mari de timp între majorare și actualizare, stabilind ca orice majorare salarială să se reflecte de îndată în cuantumul pensiei.

Susține intimata că prevederile OUG100/2007 se aplică la următoarea majorare salarială, care, în cazul de față, a avut loc în aprilie 2008.

S-ar înțelege astfel că dispozițiile OUG100/2007 ar avea un caracter aleatoriu, urmând a fi aplicate sau nu în funcție de existența sau inexistența unor acte normative prin care se majorează salariile personalului auxiliar în activitate.

Evident, interpretarea este greșită, în primul rând pentru că actele normative sunt adoptate în scopul aplicării lor imediate, și apoi, în succesiunea prevederilor privind actualizarea pensiilor s-ar crea contestatoarei, care anterior a beneficiat de actualizarea anuală, o situației total nefavorabilă, chiar neconstituțională. Or așa cum s-a arătat, intenția legiuitorului a fost ca toți beneficiarii pensiilor de serviciu să se bucure de orice majorare salarială care să se reflecte deîndată în cuantumul pensiilor încasate.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs, în termen, motivat și legal scutit de plata taxelor judiciare de timbru, intimata, recurs înregistrat pe rolul Curții de APEL BACĂU sub nr-.

În motivarea în fapt a recursului Casa Județeană de Pensii N acesta a susținut nelegalitatea sentinței justificat de următoarele:

- s-a încălcat principiul neretroactivității legii civile din moment ce s-a recunoscut contestatoarei dreptul la a beneficia de actualizarea prevăzută de art. 68 alin.12 din Legea 567/2004, astfel cum s-a modificat prin OUG100/2007 - în vigoare începând cu 8.10.2007 - cu începere de la 1.10.2007; ori, începând cu 1.10.2007 lipsea temeiul legal pentru actualizarea pensiilor de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate. În spiritul acestor dispoziții și principii de drept au și dispus anularea Deciziei nr.-/7.03.2008 prin care drepturile i se actualizaseră începând cu 1.10.2007 și emiterea Deciziei -/25.07.2008 în care drepturile s-au actualizat începând cu 1.04.2008.

- din motivarea soluției se deprinde concluzia că deși prima instanță a reținut că acordarea actualizării pensiei începând cu 1.10.2007 nu încalcă principiul neretroactivității, fiind o consecință a principiului aplicării imediate a legii civile, prin soluția pronunțată a consacrat tocmai retroactivitatea care însă nu a fost stipulată expres în noua legea.

Intimata contestatoare, legal citată, nu s-a prezentat, nu a formulat întâmpinare și nici alte cereri.

Analizând recursul formulat în baza motivelor invocate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și față de dispozițiile art. 304, 304/1, 312 Cod procedură civilă, Curtea constată caracterul său nefondat pentru considerentele reținute deja la fond precum și cele ce se vor dezvolta.

de față ridică doar problema datei de la care pensiile de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate se actualizează, funcție de majorările salariului de bază brut lunar al personalului auxiliar de specialitate în activitate,pentru anul 2007, urmare a intrării în vigoare a modificării Legii 567/2004 prin OUG100/2007.

nu s-a contestat însă dreptul acestei categorii de pensionari de a beneficia de actualizarea pensiei.

Este foarte importantă această distincție dintre dreptul la actualizare, respectiv data de la care trebuie să-și producă efectele, și momentul din care se poate emite decizia de actualizare și algoritmul în vigoare la acea dată, pentru a se înțelege de ce nu s-a reținut în cauză o eventuală retroactivitate a OUG100/2007.

Astfel, pentru a se putea vorbi de o retroactivitate, ar fi trebuit:

- fie ca OUG100/2007 să instituie un drept nou - la actualizare în speță -, drept care să nu fi existat anterior intrării sale în vigoare - 8.10.2007, iar instanța să îl recunoască și pentru perioada anterioară;

- fie ca legea nouă să se aplice și pentru perioadele de timp anterioare intrării sale în vigoare în decursul cărora actualizarea s-a efectuat pe baza altei formule de calcul ( respectiv actualizării din 2007 pentru anul 2006 ).

Ori nici una din aceste situații nu a survenit în speță.

Din contră, s-a reținut că dreptul la actualizare a existat în baza Legii 567/2004 și s-a menținut și după 8.10.2007 din moment ce OUG100/2007 nu a eliminat dreptul pensionarilor între care se regăsește și contestatoarea la a beneficia de actualizarea pe 2007.

Ceea ce a schimbat OUG100/2007 a fost momentul în care se putea demara procedura strict administrativă de a se da curs acestui drept la actualizare, eliminându-se așteptarea datei actualizării anuale prevăzute de art. 68 alin.7 din Legea 567/2004 modif. - forma anterioară lui 8.10.2007, și algoritmul de calcul (s-a renunțat la a se mai raporta la media salariilor brute realizate în ultimele 12 luni de personalul auxiliar de specialitate aflat în activitate, adoptându-se varianta "salariul de bază brut lunar al personalului auxiliar de specialitate în activitate majorat, în condiții identice de funcție, vechime și nivel al instanței sau parchetului, cu menținerea numai a sporurilor intrate în baza de calcul la acordarea pensiei de serviciu").

În acest moment este de observat că recurenta nu a explicat nici un moment de ce nu a procedat la actualizarea pensiei începând cu 8.10.2007 pentru majorările anterioare câștigate în baza Legii 567/2004 - forma anterioară și OG8/2007

Acceptarea ideii recurentei cum că în virtutea noilor dispoziții, după 8.10.2007 trebuia așteptată o nouă majorare a salariului de bază brut lunar al personalului auxiliar de specialitate în activitate - care a survenit la 1.04.2008, nu poate fi primită pentru că:

- nu acoperă dreptul la actualizare câștigat în virtutea Legii 567/2004 modif. - forma anterioară datei de 8.10.2007 - pentru majorările din anul 2007;

- acest fapt ar fi discriminatoriu și totodată ar contraveni și scopului avut în vedere de legiuitor la adoptarea OUG100/2007; astfel, prin legea nouă, situația pensionarilor din care face parte și contestatoarea, nu poate fi înrăutățită, ci dimpotrivă trebuie să le fie mai favorabilă în multe privințe decât sub legea veche.

În consecință primul motiv de recurs nu va fi reținut ca fiind incident.

Nu există nici contradictorialitate între motivare și dispozitiv, ci o înțelegere deformată a argumentelor logicii primei instanțe; prin urmare nici acest motiv nu este îndreptățit.

În atare împrejurări, pentru toate motivele expuse, în baza art. 312 Cod procedură civilă, Curtea constatând și că nu sunt alte motive care să fie analizate din oficiu, urmează să respingă recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii N împotriva sentinței civile nr.859/C/5.12.2008, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-contestatoare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 9 februarie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

- - - - -

- - -

GREFIER,

-

red.sent./

red.dec.rec.

tehnored./25.02.2009/2 ex.

Președinte:Petrina Manuela Aștefănesei
Judecători:Petrina Manuela Aștefănesei, Camelia Viziteu, Doru

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestație calcul cas. Decizia 92/2009. Curtea de Apel Bacau