Contestație decizie pensie. Decizia 1307/2009. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr-(8131/2008)

DECIZIE CIVILĂ NR. 1307/

Ședința publică de la 03.03.2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Ilie Nadia Raluca

JUDECĂTOR 2: Bodea Adela Cosmina

JUDECĂTOR - -

GREFIER

Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII împotriva sentinței civile nr.809/F/07.10.2008 pronunțate de Tribunalul Ialomița în dosarul nr-(1386/2008) în contradictoriu cu intimatul-reclamant .

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul-reclamant, prin avocat, care depune la dosar împuternicire avocațială emisă în baza contractului de asistență juridică nr.-/2007, lipsă fiind recurenta-pârâtă.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, în sensul că intimatul-reclamant a formulat întâmpinare, înregistrată la dosar la data de 26.01.2009, după care,

Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat ori înscrisuri noi de probat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.

Intimatul-reclamant, prin avocat, solicită respingerea recursului, ca nefondat și menținerea hotărârii ca legală și temeinică.

Solicită obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată, potrivit chitanței nr.222/12.01.2009, depusă la dosar.

În temeiul art.150 Cod procedură civilă, Curtea declară închise dezbaterile.

CURTEA,

Asupra recursului civil de față constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.809/F/07.10.2008 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Ialomița - Secția Civilă a admis acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii

A fost obligată pârâta să recalculeze drepturile de pensie ale reclamantului, prin utilizarea unui stagiu complet de cotizare de 20 de ani, începând cu data de 1.12.2005, a obligat pârâta către reclamant la plata diferențelor dintre pensia cuvenită de la data de 01.12.2005 și pensia încasată.

În considerente a reținut că potrivit deciziei de pensionare nr. 76468/22.08.1997 și înscrisurilor din carnetul de muncă aflate la dosarul cauzei, rezultă că reclamantul-contestator, la data pensionării, a avut o vechime în grupa I de muncă de 27 de ani, 7 luni și 6 zile, determinată în baza Legii nr. 3/1977.

Potrivit buletinelor de calcul aflate la dosarul cauzei, rezultă că la recalculare pârâta a avut în vedere un stagiu complet de cotizare de 30 de ani.

În cauză, în raport de data la care drepturile de pensie ale contestatorului au fost stabilite, respectiv 01.09.1997, la recalculare se aplică dispozițiile art. 4 alin. 1 din OUG nr. 4/2005, potrivit cărora determinarea punctajului mediu anual și cuantumului fiecărei pensii se face pe baza datelor, elementelor și informațiilor din documentațiile de pensie aflate în păstrarea caselor teritoriale de pensii, cu respectarea prevederilor HG nr. 1550/2004.

Potrivit art. 2 alin. 4 din HG nr. 1550/2004, pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 01.07.1977 -31.03.2001, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi cel reglementat de Legea nr. 3/1977.

Or, în cazul contestatorului care a înregistrat o vechime în grupa I de muncă de 27 de ani, 7 luni și 6 zile, stagiul complet de cotizare este cel prevăzut de art. 14 din Legea nr. 3/1977, adică de 20 de ani.

Prin urmare, în raport de aceste considerente, cererea formulată de reclamant împotriva pârâtei Casa Județeană de Pensii I apare întemeiată, fiind admisă.

Împotriva sus-menționatei hotărâri, în termen legal a declarat recurs Casa Județeană de Pensii I, înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr-.

În susținerea recursului arată că reclamantul este beneficiarul unei pensii pentru limită de vârstă din sistemul de stat, conform deciziei nr. 76468/22.08.1997, drepturile de pensie fiind stabilite în conformitate cu prevederile Legii nr. 3/1977, începând cu data de 01.09.1997.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul contestă decizia nr. 76468/30.11.2005, privind recalcularea pensiei pentru limită de vârstă, conform prevederilor HG nr. 1550/2004 și OUG nr. 4/2005.

În conformitate cu prevederile OUG nr. 100/27.08.2008, asigurații care au desfășurat activități în locuri de muncă, încadrate în grupa și/sau grupa a-II-a de muncă potrivit legislației anterioare datei de 01.04.2001, beneficiază de un număr suplimentar de puncte după cum urmează:

- 0,50 puncte pentru fiecare an de spor, respectiv 0,04166 puncte pentru fiecare lună de spor acordat pentru vechimea realizată în activitatea desfășurată în grupa I de muncă;

-0,25 puncte pentru fiecare an de spor, respectiv 0,02083 puncte pentru fiecare lună de spor acordată pentru vechimea realizată în activitatea desfășurată în grupa a-II-a de muncă;

De prevederile OUG nr. 100/27.08.2008 beneficiază și persoanele:

- ale căror drepturi de pensie au fost recalculate conform dispozițiilor OUG nr. 4/2005 aprobată și completată prin Lege nr. 78/2005;

- ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada 01.04.2001-30.09.2008.

Plata sumelor rezultate în urma aplicării prevederilor OUG nr. 10/2008 se va face eșalonat, în etape, astfel:

- octombrie 2008, în cazul persoanelor ale căror drepturi de pensie s-au deschis până în anul 1990 inclusiv;

- februarie 2009, în cazul persoanelor ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada 1991-1996 inclusiv;

- iunie 2009, în cazul persoanelor ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada 1997-31.03.2001;

- octombrie 2009, în cazul persoanelor ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada 01.04.2001-30.09.2008.

Pentru fiecare etapă, vor intra în plată și vor primi deciziile aferente, persoanele care au în dosarul de pensie acte doveditoare ale activității în respectivele grupe de muncă, conform datelor existente în sistemul informatic al Casei Județene de Pensii și CNPAS

Plata sumelor rezultate în urma aplicării prevederilor prezentei ordonanțe se face pe baza deciziilor emise de CNPAS B, în ordinea eșalonării celor 3 etape.

Persoanele care nu dețin până la această dată actele doveditoare ale activității desfășurate în condiții de grupa I sau a-II-a le vor solicita angajatorilor conform modelului anexat și le vor depune la Casei Județene de Pensii I.

Pe baza acestora se va proceda la recalcularea drepturilor de pensie, conform art. 95 din Legea nr. 19/2000, începând cu luna următoare depunerii cererii, iar plata sumelor aferente acordării punctajului suplimentar se va face începând cu etapa în care se încadrează fiecare beneficiar, în funcție de data deschiderii drepturilor de pensie.

Atât la art. 14 alin. 2 lit. a) și b) din Legea nr. 3/1977, cât și la art. 42 alin. 1 din Legea nr. 19/2000, sunt prevăzute reducerile vârstelor standard de pensionare ale persoanelor care se încadrează în grupa I și a-II-a de muncă și nu au stagiul complet de cotizare, care este de 30 ani.

Solicită admiterea recursului formulat și să se mențină ca la determinarea punctajului mediu anual al reclamantului, să se utilizeze un stagiu complet de cotizare, așa cum prevede Legea nr. 19/200, de respectiv 30 de ani.

Cercetând recursul declarat prin prisma criticilor formulate, Curtea constată că acesta este nefondat.

Într-adevăr, în mod legal și temeinic a făcut prima instanță aplicare în speță, dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 3/1977, în baza căreia s-au deschis drepturile de pensie ale contestatorului, astfel că stagiul complet de cotizare este cel reglementat de acest act normativ, conform dispozițiilor exprese ale art. 2 alin. 3 din anexa Hotărârii de Guvern nr. 1550/2004.

Or, textul art.14 din Legea nr. 3/1977 reglementează dreptul la stabilirea pensiei, al persoanelor care au lucrat efectiv cel puțin 20 de ani în locuri de muncă ce se încadrează în grupa I, situația în speță, având în vedere că, potrivit mențiunilor din carnetul de muncă al reclamantului-intimat, acesta a lucrat în grupa I, o perioadă de 27 de ani, 7 luni și 6 de zile.

Rezultă fără echivoc că vechimea necesară pentru deschiderea dreptului la pensie în cazul persoanelor care au lucrat în grupa I de muncă și implicit, stagiul complet de cotizare, este de 20 de ani, prin raportare la care este irelevantă invocarea prevederilor OUG nr. 100/2008 referitoare la suplimentare punctajului, întrucât aceasta nu dispune cu privire la stagiul complet de cotizare, pentru care contestatorului îi sunt aplicabile, astfel cum s-a argumentat, dispozițiile art. 14 din Legea nr. 3/1977.

În consecință, constatând că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică, pronunțată cu interpretarea corectă a dispozițiilor legale, raportat la dovezile aflate la dosar, nefiind incident vreunul din motivele de modificare prevăzute de art. 304 pct. 9. pr. civ, Curtea va respinge recursul declarat, ca nefondat.

În temeiul art. 274 alin. 1. pr. civ. reținând culpa procesuală a recurentei pentru promovarea căii de atac respinse, o va obliga pe aceasta la plata către intimat, a cheltuielilor de judecată în valoare de 500 lei, onorariu avocat avansat în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de către recurenta-intimată CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII împotriva sentinței civile nr.809/F/07.10.2008 pronunțate de Tribunalul Ialomița - Secția Civilă, în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul-contestator.

Obligă recurenta să plătească intimatului cheltuieli de judecată în valoare de 500 lei.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 03.03. 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

GREFIER,

Red:

Tehnored:

2 EX./05.03.2009

Jud. fond:

.

Președinte:Ilie Nadia Raluca
Judecători:Ilie Nadia Raluca, Bodea Adela Cosmina

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestație decizie pensie. Decizia 1307/2009. Curtea de Apel Bucuresti