Contestație decizie pensie. Decizia 1387/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-(8133/2008)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII-A CIVILĂ Șl PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE

MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Decizia civilă nr.1387/

Ședința publică din data de 05 martie 2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Elena Luissa Udrea

JUDECĂTOR 2: Liviu Cornel Dobraniște

JUDECĂTOR - - -

GREFIER -

Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII I, împotriva sentinței civile nr.790/F din 07 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Ialomița Secția Civilă, în dosarul nr-(1581/2008), în contradictoriu cu intimatul reclamant, având ca obiect - contestație decizie pensionare.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul reclamant, prin avocat, cu împuternicire avocațială emisă în baza contractului de asistență juridică nr.-/02.02.2009 atașată la fila 13 dosar, lipsind recurenta pârâtă Casa Județeană de Pensii

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că intimatul reclamant, a depus la dosar întâmpinare, prin serviciul registratură al acestei instanțe la data de 23.02.2009, precum și faptul că recurenta pârâtă Casa Județeană de Pensii I, a solicitat soluționarea cauzei în lipsă conform art.242 Cod procedură civilă.

Nemaifiind cereri prealabile de formulat, nici excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.

Avocatul intimatului reclamant, solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței atacate ca legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată.

Curtea reține cauza în pronunțare.

CURTEA,

Constată că prin sentința civilă nr.790F/7.10.2008, Tribunalul Ialomița -Secția Civilă a admis ca întemeiată cererea formulată de reclamantul, împotriva pârâtei Casa Județeană de Pensii I; a obligat pârâta să recalculeze drepturile de pensie ale reclamantului, prin utilizarea unui stagiu complet de cotizare de 20 ani, începând cu data de 1 decembrie 2005; a obligat pârâta către reclamant la plata diferențelor dintre pensia cuvenită la data de 01.12.2005 și pensia încasată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt și de drept:

Potrivit deciziei de pensionare nr.56793/22.04.1993 și înscrisurilor din carnetul de muncă aflate Ia dosarul cauzei, instanța a reținut că reclamantul contestator la data pensionării a avut o vechime în grupa a I-a de muncă de 25 ani, 01 luni și 25 zile, determinată în baza Legii nr.3/1977.

Potrivit buletinelor de calcul aflate la dosarul cauzei,la recalculare pârâta a avut în vedere un stagiu complet de cotizare de 30 de ani.

În cauză, în raport de data la care drepturile de pensie ale contestatorului au fost stabilite, respectiv 01.05.1993, la recalculare se aplică dispozițiile art. 4 alin. 1 din OUG nr.4/2005 potrivit cărora determinarea punctajului mediu anual și cuantumul fiecărei pensii se face pe baza datelor, elementelor și informațiilor din documentațiile de pensie aflate în păstrarea caselor teritoriale de pensii, cu respectarea prevederilor HG nr. 1550/2004.

Potrivit art. 2 alin. 4 din HG nr.1550/2004 pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977 - 31 martie 2001, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi cel reglementat de Legea 3/1977.

Ori, în cazul contestatorului care a înregistrat o vechime în grupa I-a de muncă de 25 ani, 01 luni si 25 zile, stagiul complet de cotizare este cel prevăzut de art. 14 din Legea 3/1977, adică de 20 ani.

Prin urmare, în raport de aceste considerente, cererea formulată de reclamantul, împotriva pârâtei Casa Județeană de Pensii a fost găsită întemeiată și a fost admisă, cu obligarea pârâtei la recalcularea drepturilor de pensie ale reclamantului, prin utilizarea unui stagiu complet de cotizare de 20 ani, începând cu data de 1 decembrie 2005.

De asemeni, pârâta a fost obligată către reclamant la plata diferenței dintre pensia cuvenită la data de 01.12.2005, avându-se în vedere un stagiu complet de cotizare de 20 ani și cea efectiv încasată.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs recurenta-intimată Casa Județeană de Pensii I, care în temeiul art.304 pct.8, 9 Cod procedură civilă solicită admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul menținerii stagiului complet de cotizare de 30 de ani așa cum prevede Legea nr.19/2000.

În motivarea în fapt și în drept a recursului, recurenta susține că intimatul a ieșit la pensie la data 01.05.1993 în baza Legii nr.3/1977 cu un stagiu de cotizare complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului anual de 30 de ani.

Mai susține recurenta că potrivit OUG nr.100/27.08.2008 asigurații care au desfășurat activități în locuri de muncă încadrate în grupa I și/sau a -II-a de muncă potrivit legislației anterioare datei de 1.04.2001, beneficiază de un număr suplimentar de puncte.

Pentru fiecare etapă, vor intra în plată și vor primi deciziile aferente, persoanele care au în dosarul de pensie acte doveditoare ale activității în respectivele grupe de muncă, conform datelor existente în sistemul informatic al I și

Plata sumelor rezultate în urma aplicării prevederilor prezentei ordonanțe se va face pe baza deciziilor emise de B, în ordinea eșalonării celor 4 etape.

Persoanele care nu dețin până la această dată actele doveditoare ale activității desfășurată în condiții de grupa I sau II le vor solicita angajatorilor și le vor depune la Casa Județeană de Pensii

Pe baza acestora se va proceda la recalcularea drepturilor de pensie, conform art. 95 din Legea nr.19/2000 începând cu luna următoare depunerii cererii, iar plata sumelor aferente acordării punctajului suplimentar se va face începând cu etapa în care se încadrează fiecare beneficiar, în funcție de data deschiderii drepturilor de pensie.

La determinarea punctajului mediu anual al reclamantului s-a utilizat stagiul complet de cotizare de 30 ani conform Legii nr. 19/2000.

Atât la art.14, alin.(2), lit. (a) și (b) din Legea nr.3/1977 cât și la art. 42 alin (1) din Legea nr.19/2000 sunt prevăzute reducerile vârstelor standard de pensionare a persoanelor care se încadrează în grupa I și a II a de muncă și nu a stagiului complet de cotizare care este de 30 ani.

La data de 23.02.2009, prin Serviciul Registratură al Curții a depus întâmpinare intimatul-reclamant, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

În recurs nu s-au administrat probe noi.

Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu potrivit art.3041proc. civ. Curtea constată că recursul este nefondat și urmează a fi respins pentru următoarele motive:

Astfel instanța de fond a stabilit în mod corect starea de fapt și a făcut o corectă aplicare a legii la aceasta.

În acest sens prima instanța a reținut că prin acțiunea formulată intimatul-reclamant a solicitat recalcularea pensiei cu utilizarea unui stagiu complet de cotizare de 20 de ani.

Curtea reține că intimatul a fost pensionat potrivit art.14 din Legea nr. 3/1977 și HG nr.1550/2004.

Intimatul are o vechime în muncă în cadrul grupei I de 25 de ani, 1 lună și 25 de zile.

În acest sens art. 14 din Legea nr.3/1977 dispune următoarele "(1) Persoanelor care au lucrat efectiv cel puțin 20 ani în locuri care, potrivit legii, se încadrează în grupa I de munca, sau cel puțin 25 ani în grupa II de munca, la stabilirea pensiei li se ia în calcul, pentru fiecare an lucrat în aceste grupe câte:

a) un an și șase luni pentru grupa I de munca;

b) un an și trei luni pentru grupa II de munca.

(2) Pe aceasta baza persoanele care au lucrat în grupele I și II de munca au dreptul, la cerere, sa fie pensionate, la împlinirea vârstei de:

a) 52 ani, pentru grupa I și 57 ani pentru grupa II, bărbații;

b) 50 ani pentru grupa I și 52 ani pentru grupa II, femeile.

(3) Persoanele care îndeplinesc condițiile prevăzute de alin. (1) sunt pensionate, la cerere, și la 50 de ani, atât bărbații cât și femeile din grupa I de munca, și la 55 ani bărbații sau 50 de ani femeile, din grupa II de munca".

Potrivit înscrisurilor aflate la dosar intimatul a fost pensionat la data de 01.05.1993, deci împlinise vârsta de 50 de ani așa cum era prevăzut de dispozițiile art. 14 din Legea nr.3/1977.

În criticile sale recurenta susține că reducerea stagiului de cotizare se aplica doar pentru cei care au ieșit la pensie în baza legilor speciale.

Curtea reține că acesta a fost pensionat datorită vechimii în muncă în grupa I de muncă așa cum stipulează art.14 alin.1 din Legea nr.3/1977 " Persoanelor care au lucrat efectiv cel puțin 20 ani în locuri care, potrivit legii, se încadrează în grupa I de munca.", iar prin HG nr.1550/2004 s-a stabilit modalitatea privind efectuarea operațiunilor de evaluare în vederea recalculării pensiilor din sistemul public stabilite în fostul sistem de asigurări sociale de stat potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001 în conformitate cu principiile Legii nr.19/2000, care în art. 2 alin. 4 din Anexa nr.1 stabilește următoarele (2) "Pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis anterior datei de 1 iulie 1977, data intrării în vigoare aLegii nr. 3/1977privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistența socială, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru toate categoriile de pensii va fi de 20 de ani pentru femei și de 25 de ani pentru bărbați.

(4) Pentru persoanele beneficiare de pensii stabilite în condiții prevăzute de acte normative cu caracter special, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual este vechimea în muncă necesară deschiderii dreptului de pensie prevăzută de aceste acte normative".

Având în vedere aceste dispoziții legale și aflându-ne în situația în care este vorba despre o decizie de recalculare a pensiei și nu despre o decizie de stabilire a pensiei, HG menționată mai sus a avut drept scop armonizarea pensiile celor pensionați în vechiul sistem, în conformitate cu principiile Legii nr.19/2000.

Prin urmare, nu are nicio relevanță faptul că intimatul a fost pensionat în raport cu numărul anilor lucrați în grupa I de muncă atâta timp cât acesta s-a pensionat în conformitate cu art. 14 din Legea nr.3/1977 îndeplinind astfel condițiile de pensionare.

Pentru aceste considerente, Curtea în temeiul art. 312 proc. civ. urmează să respingă recursul ca nefondat.

În baza art.274 Cod procedură civilă, Curtea va obliga recurenta la plata către intimatul-reclamant ca parte câștigătoare în proces, a sumei de 600 lei, reprezentând onorariu avocațial dovedit cu chitanța atașată la fila 12.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII I împotriva sentinței civile nr.790F/7.10.2008 pronunțată de Tribunalul Ialomița - Secția Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant.

Obligă recurenta la 600 lei cheltuieli de judecată către intimat.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică, azi 5 martie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

GREFIER

Red.:

Dact.:

2 ex.

26.03.2009

Jud.fond:

Președinte:Elena Luissa Udrea
Judecători:Elena Luissa Udrea, Liviu Cornel Dobraniște

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestație decizie pensie. Decizia 1387/2009. Curtea de Apel Bucuresti