Contestație decizie pensie. Decizia 1980/2008. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURARI SOCIALE,

PENTRU MINORI ȘI FAMILIE

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILA NR. 1980/R/2008

Ședința publică din 15 octombrie 2008

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Laura Dima

- -

JUDECĂTORI: Laura Dima, Ioan Daniel Chiș Sergiu

- - -

-

GREFIER:

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 957 din 29 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul cu nr- privind și pe pârâta CASA JUDEȚANĂ DE PENSII C având ca obiect contestație decizie de pensionare.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentantul reclamantului recurent avocat (cu delegația la dosar), lipsa fiind reprezentantul pârâtei intimate.

Procedura de citare este îndeplinită.

Recursul a fost declarat în termenul legal, motivat și comunicat și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentantul reclamantul recurent arată că nu mai sunt alte cereri și solicită acordarea cuvântului asupra recursului.

Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentantul reclamantului recurent solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat în scris susținând pe larg memoriul de recurs depus la dosar.

Curtea reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Deliberând, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.957 din 29.05.2008 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, a fost respinsă acțiunea reclamantului împotriva pârâtei Casa Județeană de Pensii

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că din carnetul de muncă rezultă că reclamantul a început să-și desfășoare activitatea în 01.08.1979 și că doar din data de 01.04.1991 a fost încadrat ca operator gama la societatea de distribuție gaz unde lucrează și în prezent.

Pentru a beneficia de drepturile invocate, potrivit art.41 alin.3 din Legea nr.19/2000, reclamantul trebuia să fi realizat un stagiu de cotizare de cel puțin 15 ani în zona I de expunere la radiații sau de 17 ani în zona II de expunere la radiații, indiferent de vârsta sa. Or, din decizia nr.1260/19.03.2008 rezultă că reclamantul are un stagiu de cotizare în grupa I doar de 10 ani și 9 luni, astfel încât nu poate beneficia de pensie pentru limită de vârstă.

Împotriva acestei hotărâri, reclamantul a declarat recurs prin care a solicitat desființarea sentinței și admiterea acțiunii.

În motivarea recursului, s-au invocat prevederile art.43 alin.3 din Legea nr.19/2000, arătându-se că reclamantul își desfășoară activitatea în zona I de expunere la radiații, zona asimilată categoriei de risc radiologic III, încă din anul 1991, mai exact din 01.11.1991 așa cum rezultă și din copia cărții sale de muncă.

Astfel, în conformitate cu dispozițiile Legii nr.226/2006, în care se definesc locurile de muncă încadrate în condiții speciale, activitatea din locurile de muncă încadrate în categoriile de risc radiologic III și IV se desfășoară în centrale nuclearo-electrice, unități de cercetare-dezvoltare în domeniul nuclear, unități de fabricare a combustibilului nuclear, unități de tratare și depozitare a deșeurilor radio-active, instalații radiologice și alte instalații nucleare.

Aceste dispoziții se coroborează cu prevederile art.20 lit. b din Legea nr.19/2000 privind sistemul public și alte drepturi de asigurări sociale, așa cum aceasta a fost modificată și completată prin Legea nr.338/2001, în care se arată că activitățile de cercetare, explorare, exploatare sau prelucrare a materiilor prime nucleare sunt încadrate în zonele I și II de expunere la radiații, fiind astfel considerate locuri de muncă în condiții speciale.

Totodată, la art.2 alin.2 din Ordinul 50/1990, modificat, se arată că sunt asimilate stagiul de cotizare public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, în care asigurații și-au desfășurat activitatea pe durata programului de lucru în locuri de muncă încadrate conform legislațiilor anterioare în grupa I de muncă și care potrivit legii sunt considerate condiții speciale.

Examinând hotărârea în raport de motivele invocate, Curtea de Apel va admite în parte recursul pentru următoarele considerente:

Prin decizia nr.1260/19.03.2008 emisă de pârâta Casa Județeană de Pensii C, a fost respinsă cererea reclamantului de acordare a pensiei pentru limită de vârstă, apreciindu-se că vârsta la data înscrierii la pensie este mai mică decât vârsta standard de pensionare, iar stagiul de cotizare realizat este mai mic decât stagiul complet de cotizare.

Or, în perioada 01.07.1990 - 31.01.2008 (când a solicitat înscrierea la pensie, conform 10 fond) reclamantul și-a desfășurat activitatea în locuri de muncă în condiții speciale, în sensul art.20 alin.1 lit. b din Legea nr.19/2000.

Astfel, conform înscrierii de la pct.92 din carnetul de muncă (32 fond), în perioada 01.07.1990 - 01.04.2001 reclamantul a lucrat la locul de muncă prevăzut la pct.17 din Anexa 1 la Ordinul nr.125/05.05.1990, grupa I de muncă, în total 10 ani și 9 luni.

Norma legală citată include în lista locurilor de muncă încadrate în grupa I de muncă unitățile nucleare de gradul III și IV.

Perioada ulterioară datei de 01.04.2001 este considerată ca lucrată în condiții speciale în temeiul pct.2 din Anexa nr.1 din Legea nr.226/2006 privind încadrarea unor locuri de muncă în condiții speciale, iar art.2 alin.1 din același act normativ asimilează stagiului de cotizare în condiții speciale și perioadele de timp anterioare intrării în vigoare a Legii nr.19/2000, în care angajații și-au desfășurat activitatea în grupa I de muncă în măsura în care sunt încadrate de această lege în condiții speciale.

Prin urmare, în temeiul Legii nr.226/2006, activitatea desfășurată de reclamanta de la data de 01.07.1990 până în prezent se încadrează în condiții speciale, perioada ulterioară datei de 12.05.2006 fiind atestată și de Autorizația nr. VI 109/2006 pentru desfășurarea de activități în domeniul nuclear (4 fond).

Reținând că de la data de 01.07.1990 până la data înscrierii la pensie (31.01.2008), reclamantul a lucrat în condiții speciale de muncă peste 17 ani, Curtea de Apel constată că reclamantul se încadrează în ipoteza prevăzută de art.43 alin.3 din Legea nr.19/2000 conform cărora "angajații care și-au desfășurat activitatea în locurile de muncă prevăzute la art.20 lit. b și care au realizat un stagiu de cotizare de cel puțin 15 ani în zona I de expunere la radiații sau de 17 ani în zona II de expunere la radiații beneficiază de pensie pentru limită de vârstă,indiferent de vârstă".

În acest sens, Curtea observă că potrivit art.20 alin.1 lit. b din Legea nr.19/2000, "locurile de muncă în condiții speciale sunt cele din activitățile de cercetare, explorare, exploatare sau prelucrare a materiilor prime nucleare, zonele I și II de expunere la radiații", precum și că art.4 alin.1 din HG nr.583/2001 stabilește că "locurile de muncă din zona I de expunere la radiații corespunde categoriilor de risc radiologic III și IV, stabilite prin autorizația emisă de Comisia Națională pentru Controlul Activităților ".

În consecință, Curtea constată că reclamantul și-a desfășurat activitatea peste 17 ani în zona I de expunere la radiații, fiind îndreptățit doar în temeiul acestui fapt, necondiționat de îndeplinirea celorlalte condiții prevăzute de art.41 alin.1 din Legea nr.19/2000 (vârsta standard de pensionare și stagiu minim de pensionare) să se pensioneze, reținând în acest sens caracterul derogatoriu și special art.43 alin.3 față de regulă.

Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de Apel, în temeiul art.312 alin.3 raportat la art.304 pct.9 pr.civ. va admite în parte recursul, va modifica în parte hotărârea în sensul că va dispune anularea deciziei nr. 1260/19.03.2008 emisă de pârâta Casa Județeană de Pensii și va obliga pârâta să emită decizie de pensie pentru limită de vârstă în favoarea reclamantului.

Va fi menținută dispoziția din sentință cu privire la respingerea petitului privind obligarea intimatei la recunoașterea grupei I de muncă

Această din urmă dispoziție va fi menținută, având în vedere că pârâta i-a recunoscut reclamantului desfășurarea activității în grupa I de muncă, contestând însă perioada considerată lucrată în condiții speciale, care însă nu a făcut obiectul litigiului.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:

Admite în parte recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile 957 din 29 mai 2008 Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, pe care o modifică în parte în sensul că dispune anularea deciziei nr. 1260/19.03.2008 emisă de pârâta Casa Județeană de Pensii și obligă pârâta să emită decizie de pensie pentru limită de vârstă în favoarea reclamantului.

Menține dispoziția din sentință cu privire la respingerea petitului privind obligarea intimatei la recunoașterea grupei I de muncă.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 15.10.2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI: Laura Dima, Ioan Daniel Chiș Sergiu

- - --- - -

GREFIER

Red./

3 ex./12.11.2008

Președinte:Laura Dima
Judecători:Laura Dima, Ioan Daniel Chiș Sergiu

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestație decizie pensie. Decizia 1980/2008. Curtea de Apel Cluj