Contestație decizie pensie. Decizia 236/2010. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 236/2010
Ședința publică de la 15 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ana Doriani JUDECĂTOR 2: Manuela Stoica
- - - președinte secție
- - - JUDECĂTOR 3: Victor Crețoiu
- - - grefier
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamantul, împotriva sentinței civile nr.1496/LM/15.10.2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat pentru reclamantul recurent, lipsind părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care se constată că s-a depus la dosar din partea pârâtei intimate întâmpinare, comunicându-se un exemplar cu mandatara reclamantului recurent.
Avocata reclamantului recurent arată că nu solicită termen pentru studiul întâmpinării și că nu mai are alte cereri de formulat.
Instanța, față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de soluționare, o lasă în pronunțare și acordă mandatarei reclamantului cuvântul în susținerea recursului.
Avocata reclamantului recurent susține recursul, solicitând ca în baza art. 304 pct.9 combinat cu art. 312 cod procedură civilă, admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate și rejudecând cauza, admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și precizată, în sensul de a se dispune anularea deciziilor de pensionare emise de pârâtă atât din data de 25.02. 2009 cât și cea emisă în data de 7.03.2009 prin care s-a instituit debit în cuantum de 14.222 lei și exonerarea reclamantului de plata acestui debit Nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA DE APEL
Deliberând asupra recursului civil de față;
Constată că prin acțiunea în asigurări sociale înregistrată la Tribunalul Hunedoara sub dosar nr- reclamantul a chemat-o în judecată pe pârâta Casa Județeană de Pensii H solicitând:
- anularea ca netemeinică și nelegală a Deciziei de recalculare nr. -/25.02.2009 emisă de pârâta și repunerea în situația anterioară emiterii acesteia;
- anularea ca netemeinică și nelegală a Deciziei de recalculare nr. -/07.03.2009 și exonerarea sa de plata debitului în sumă de 14.222 lei;
- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii sale, în fapt, reclamantul arată că în urma recalculării pensiei i-a fost diminuată în mod nejustificat pensia de la 1646 lei net la nivelul anului 2006, fiindu-i astfel afectat un drept deja câștigat. Decizia de recalculare este echivocă și nu se înțelege modul de calcul al punctajului acordat și nici a debitului stabilit în sarcina sa; singura răspunzătoare pentru un eventual debit fiind pârâta.
Acțiunea formulată nu a fost motivată în drept.
În probațiune s-au depus următoarele înscrisuri: deciziile nr. -/ 07.03.2009, 21.12.1994, și 25.02.2009 (4-6).
Prin întâmpinarea depusă în cauză pârâta Casa Județeană de Pensii H solicită respingerea acțiunii ca nelegală și netemeinică, arătând că urmare a revizuirii drepturilor de pensie ale reclamantului s-a constatat că cu ocazia recalculării dreptului la pensie din eroare, s-a utilizat un stagiu de cotizare de 20 de ani în loc de 30 de ani, cum era corect așa încât în urma revizuirii s-a emis decizia de debit în vederea recuperării drepturilor la pensie mai mari încasate de reclamant decât cele cuvenite.
În susținerea celor arătate s-au depus următoarele înscrisuri: fișa imagine plată--impozit-adresă-.CFR 2006, fișă date privitoare la activitatea în muncă, decizia nr.-/21.12.1994, decizia nr.-/31.08.2005 și buletinul de calcul al acesteia, decizia nr.-/01.07.2007, cererea nr.161/11.02.2009, adeverința nr.552/09.02.2009, adeverința nr.554/09.02.2009, decizia nr.-/26.02.2009, buletinul de calcul al acesteia, decizia nr.-/11.03.2009, cererea reclamantului nr. 16100/07.07.1994, carnet de muncă (20-62, 78-91).
Prin sentința civilă nr. 1496/LM/15.10.2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr- s-a respins acțiunea civilă formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut, în esență, următoarele:
- excepția tardivității invocată de pârâtă este neîntemeiată față de dovada comunicării deciziilor contestate;
- pe fondul cauzei, s-a reținut că în mod corect s-a procedat la revizuirea drepturilor la pensie stabilite, prin utilizarea unui stagiu complet de cotizare de 30 de ani, în temeiul art.7 alin.4 și 7 din nr.OUG 4/2005, coroborat cu art. 89 din Legea nr.19/2000, fiind emisă decizia nr. -/25.02.2009 cu drepturi stabilite începând cu 01.03.2006 prin care s-a stabilit un punctaj anual de 2,04970 punct aferent unui cuantum al pensiei de 663 lei. Stagiul de cotizare realizat de reclamant și utilizat la determinarea drepturilor de pensie a fost de 12 ani, 11 luni și 01 zile-identic cu cel valorificat în decizia inițială-și nu 15 ani 01 luni și 13 zile-cum în mod eronat s-a valorificat prin decizia nr.-/31.08.2005 (28-29). Cum reclamantul a beneficiat în perioada 01.09.2005-28.02.2009 de drepturi de pensie mai mari decât cele cuvenite, s-a emis decizia nr. -/11.03.2009 prin care s-a instituit un debit în sumă de 14.222 lei, aferent perioadei 01.03.2006-28.02.2009, cu respectarea termenului de prescripție. Ca atare s-a respins ca netemeinică și nelegală acțiunea formulate în cauză.
Împotriva acestei sentințe a declarat, în termenul legal, recurs, reclamantul, solicitând în temeiul art. 304 punct 9 coroborat cu art. 312 Cod procedură civilă admiterea recursului, modificarea sentinței atacate și rejudecând cauza să se admită acțiunea așa cum a fost formulată; obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul arată că instanța de fond a reținut cu totul arbitrar că stagiul de cotizare realizat în condiții de grupă superioară de muncă este de 12 ani, 11 luni, 01 zile, în realitate acesta fiind de 15 ani, 04 luni și 04 zile-grupa I de muncă, așa cum i-a fost recunoscut de pârâtă prin Decizia din data de 12.07.2005, printr-o aplicare corectă a Ordinului nr.50/1990, dispoziție perfect valabilă întrucât s-a pensionat sub imperiul Legii nr.3/1977.
Recurentul arată, totodată, faptul că fiind înscris la pensie în temeiul legii nr.3/1977 care a fost abrogată expres prin Legea nr. 19/2000 ar trebui să aibă vocație la a i-se aplica dispozițiile art. 20 din Legea nr. 19/2000.
Prin întâmpinare depusă în această fază procesuală, intimata H solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea hotărârii primei instanțe ca legală și temeinică, reinterând argumentele în fapt și drept din întâmpinarea depusă în fața instanței de fond.
CURTEA, analizând sentința atacată prin prisma criticilor formulate cât și din oficiu conform cerințelor art. 304 indice 1 cod procedură civilă în limitele statuate de art. 306 alin.(2) Cod procedură civilă, reține următoarele:
Recursul este nefondat.
Recurentul reclamantul a fost înscris la pensie limită de vârstă în temeiul Legii nr. 3/1977 prin decizia nr.-/21.12.1994, cu drepturi stabilite începând cu data de 01.12.1994. La emiterea acestei decizii s-a valorificat un număr de 12 ani, 11 luni, 01 zile în grupa I de muncă și 17 ani, 10 luni, 13 zile în grupa a III-a de muncă.
La determinarea acestei vechimii de muncă s-a avut în vedere Fișa de pensie nr.325/06.07.1994 emisă de, conformă mențiunilor din carnetul de muncă.
Ulterior, la data de 12.07.2005 procedându-se la evaluarea drepturilor la pensie în temeiul nr.HG 1550/2004 s-a emis decizia nr. -/31.08.2005 în temeiul nr.OG 4/2005, iar prin Decizia nr. -/01.07.2007 s-au stabilit noi drepturi de pensie conform nr.OUG 19/2007.
La data de 11.02.2009, cu ocazia reverificării dosarului de pensionare, ca urmare a actelor noi depuse de asigurat s-a constata că la stabilirea drepturilor de pensie recalculate, prin decizia din 31.08.2005, din eroare s-a utilizat un stagiu de cotizare de 20 de ani, în loc de 30 de ani conform art. 9 lit. c) din nr.HG 267/1990. Această eroare a fost determinată prin luarea în considerare, în mod greșit a unui stagiu de cotizare realizat în condiții speciale de 15 ani, 1 lună și 13 zile, în loc de 12 ani, 11 luni și 01 zile în grupa I de muncă, astfel cum corect s-a stabilit prin decizia inițială.
Constatându-se această eroare, intimata a procedat la revizuirea drepturilor la pensie stabilite, prin utilizarea stagiului complet de 30 de ani, în temeiul art.7 alin.4 și 7 din nr.OUG 4/2005, coroborat cu art. 89 din Legea nr. 19/2000, fiind emisă Decizia nr. -/25.02.2009, cu drepturi stabilite începând cu 01.03.2006, ulterior Decizia nr.-/26.02.2009 de recalculare a drepturilor de pensie în temeiul nr.OUG100/2008, precum și la emiterea Deciziei de debit nr.-/11.03.2009 prin care s-a instituit debitul în discuție în vederea recuperării drepturilor de pensie încasate în plus decât cele cuvenite pe perioada 01.03.2006-28.02.2009 (cu respectarea termenului de prescripție).
Ca atare, cele două decizii atacate de recurent în cadrul litigiului de față sunt temeinice și legale, art. 89 din Legea nr. 19/2000 prevăzând posibilitatearevizuiriiși modificării legale a deciziei emise de casa teritorială de pensii "în situația în care se constată erori în stabilirea și în plata drepturilor la pensie", iar art. 187 din același act normativ prevăzând expres "sumele încasate necuvenit cu titlu de prestații de asigurări sociale se recuperează de la beneficiari în termenul de prescripție de 3 ani".
Susținerile recurentului în sensul că dreptul la pensie stabilit prin Decizia din 31.08.2005 este un drept câștigat urmează a fi înlăturate ca nefondate, deoarece, așa cum s-a reținut mai sus, această decizie a fost emisă cu nesocotirea prevederilor legale vizând valorificarea unui alt stagiu de cotizare decât cel stabilit prin decizia inițială, când s-a născut dreptul la pensie (21.12.1994) și în raport cu care trebuia să se facă evaluarea în vederea recalculării în conformitate cu principiile Legii nr. 19/2000.
În aceste sens sunt și dispozițiile art. 2 alin.(3) din Normele metodologice aprobate prin nr.HG 1.550/2004 potrivit cărora "pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1.07.1977-31.03.2001, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi cel reglementat deLegea nr. 3/1977", iar art. 8 alin.(1) din Legea nr.3/1977 prevedea un stagiu complet de cotizare de30 de ani pentru bărbați.
Referirea recurentului la prevederile art. 20 din Legea nr.19/2000, urmează a fi de asemenea înlăturate ca inaplicabilă în cauză atâta vreme cât dreptul la pensie al reclamantul s-a născut sub imperiul legii vechii în materie de pensie- Legea nr. 3/1997 și ca atare este guvernat de principiile acestei legii, ulterior drepturile sale la pensie fiind recalculate în temeiul nr.HG 1550/2004 și a nr.OUG4/2005-acte normative care au vizat pensiile din sistemul public, stabilite în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat potrivit legislației anterioare datei de 01.04.2001.
Legea nouă, respectiv Legea nr. 19/2000 nu se poate aplica decât situațiilor ivite după intrarea ei în vigoare, deci persoanelor ale căror drepturi la pensie s-au deschis după data de 01.2004, conform principiului de drept al neretroactivității legii civile, reieșit din art. 1 cod civil și art. 15 alin.(2) din Constituția României potrivit căruia "legea dispune numai pentru viitor".
Față de cele ce preced, Curtea constată că soluția primei instanțe este legală și temeinică, nefiind incident nici unul din cazurile de casare sau modificare a hotărârii, așa încât în conformitate cu art. 312 alin(1) Cod procedură civilă, va respinge ca nefondat recursul cu care a fost investită de către reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul, împotriva sentinței civile nr.1496/LM/15.10.2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 15 Februarie 2010
Președinte, | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
Red.
tehnored./
4 ex./26 Februarie 2010
Jud. fond. C/
Președinte:Ana DorianiJudecători:Ana Doriani, Manuela Stoica, Victor Crețoiu