Contestație decizie pensie. Decizia 3719/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 3719
Ședința publică de la 05 Iunie 2009
Complet constituit din:
Președinte: - -
JUDECĂTOR 1: Marin Covei
JUDECĂTOR 2: Mihaela Mitrancă
Grefier:
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii O împotriva sentinței civile nr. 82/05.02.2009, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant HG, având ca obiect contestație decizie de pensionare.
La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că:
- recursul este declarat și motivat în termen legal,
- prin serviciul registratură intimatul-reclamant a depus întâmpinare (2 exemplare),
- părțile solicită judecarea potrivit art. 242 alin. 2 Cod proc. civ.
Curtea, având în vedere că se cere judecarea în lipsa părților, constată pricina în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA:
Asupra recursului civil de față:
Tribunalul O l t, prin sentința nr. 82 din 05 februarie 2009, pronunțată în dosarul nr-, a admis contestația formulată de reclamantul și a dispus anularea deciziei nr.-din 17 noiembrie 2008, emisă de Casa Județeană de Pensii O și dispus restituirea sumei de 3.343 lei de către pârâtă.
Pentru a hotărî astfel s-a reținut că în prin decizia contestată s- procedat la reținerea sumelor încasate cu titlu de pensie de invaliditate pe perioada 01.06.2008 - 31.10. 2008, în cuantum de 3.3343 lei deoarece prin activitatea desfășurată în această perioadă a realizat venituri impozabile.
Temeiurile de drept invocate de pârâtă, respectiv art.54 și 91(1) din Lg.19/2000 nu conduc, prin ele însele la aplicabilitatea sancționării suspendării plății pensiei iar indemnizația de ședință încasată de contestator, în calitate de consilier local nu reprezintă venit de natură profesională, așa cum prevăd dispoz.art.94 din Lg.19/2000.
Că, prin decizia nr. 16 din 18 februarie 2008, pronunțată de ÎCCJ a fost admis recursul în interesul legii, instanța stabilind că persoanele alese în funcții de consilieri locali pot cumula pensia de invaliditate gradul II cu indemnizația corespunzătoare funcției elective, situație în care măsura dispusă prin decizia contestată este nelegală.
Împotriva sentinței a declarat recurs intimata criticând-o ca nelegală și netemeinică arătând că, la emiterea deciziei contestate s-a avut în vedere, pe lângă dispoz.art.54 și 91(1) din Lg.19/2000 pct.32 secțiunea B din Ordinul 340/2001, pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Lg.19/2001, din care rezultă că pensionarii de invaliditate de gr. I și II nu pot cumula pensia nici măcar cu veniturile profesionale iar funcția de consilier local este funcție eligibilă, și potrivit art.5 "funcțiile eligibile sunt asigurate obligatoriu prin efectul legii".
Recursul este nefondat.
În speță fiind aplicabile dispozițiile legale invocate de recurentă se impune a se face analiza legislației aplicabile consilierilor locali și a naturii juridice a indemnizației încasate de aceștia.
În conformitate cu art.23 din Lg.215/2001 consilierii locali sunt aleși locali, în timpul mandatului îndeplinind o funcție de autoritate publică.
Pentru participarea la ședințele consiliului local și ale comisiilor de specialitate, consilierul primește o indemnizație, așa cum se prevede în art.52 alin.5 din Lg.nr.215/2001.
Indemnizația primită de consilier nu se poate asimila cu indemnizația încasată în exercitarea unor funcții cu caracter de permanență, cum ar fi aceea de primar, senator, deputat.
Recurenta a apreciat că se datorează contribuția de asigurări sociale pentru indemnizația de consilier, motivat de prevederile art.5 alin.1 pct. II din Lg.19/2000.
Textul indicat prevede că se datorează contribuției la asigurările sociale de către persoanele care își desfășoară, activitatea în funcțiile elective sau care sunt numite în cadrul autorității executive, legislative ori judecătorești pe durata mandatului.
Consilieri locali îndeplinesc funcție de autoritate publică și primesc indemnizația pentru participarea la ședințele consiliului local și la comisiile de specialitate.
Participarea la ședințele Consiliului Local nu poate fi asimilată cu desfășurarea activității în funcții elective.
Desfășurarea activității presupune o activitate constantă, cu caracter de continuitate și nu o activitate sporadică.
Legiuitorul a avut în vedere acele activități elective, continue în baza cărora se realizează venit lunar permanent, în această situație aflându-se doar primarul și viceprimarul ale căror contracte de muncă se suspendă, de drept, pe durata îndeplinirii mandatului, așa cum prevede art.61 alin.3 din Lg.215/2001.
Textul art.5 alin.1 pct. II din Lg.19/2000 se referă la funcțiile elective din a căror exercitare se realizează indemnizația lunară.
Pe perioada funcției elective se achită drepturile de asigurări sociale, pentru ca, ulterior, persoanele să beneficieze, la calculul pensiei și de veniturile realizate în perioada cât a îndeplinit funcția respectivă.
Indemnizația primită pentru participarea la ședințe nu poate influența stagiul de cotizare și nici cuantumul pensiei.
Art.5 din Lg.19/2000 stabilește asigurarea prin efectul legii a unor categorii de persoane, cu scopul evident de a se determina stagiul de cotizare și de a se asigura plata contribuției asigurărilor sociale în vederea beneficiului imediat (exemplu: concediu medical în caz de incapacitate temporară) sau ulterior (pensie).
Un alt argument în sprijinul acestei teze este că cei care își desfășoară activitatea pe bază de mandat primesc indemnizație pentru activitatea prestată, care este activitatea de bază.
Ori în cazul consilierilor, ședința Consiliului local nu este activitatea principală iar contribuția CAS se datorează pentru activitatea din funcții elective, numai pentru funcția de bază.
Legiuitorul a avut în vedere activitatea de bază, ținând seama și de incompatibilitățile legale, datorită cărora nu se mai poate îndeplini o altă funcție pentru care se încasează retribuție asupra căreia se datorează drepturi de asigurări sociale.
Incompatibilitatea dintre calitatea de pensionari de invaliditate gr.II și acea de consilier local nu este prevăzută în textele legale invocate de recurentă, avându-se în vedere considerentele expuse anterior cu referire la inaplicabilitatea față de consilieri locali a dispoz.art.5(1) II din Lg.19/2000 cu consecința faptului că pct.32 din secț.II din.340/2001 nu se aplică.
Având în vedere aceste considerente în temeiul art.312 al.2 pr.civ. se va respinge recursul ca fiind nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii O împotriva sentinței civile nr. 82/05.02.2009, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant HG, având ca obiect contestație decizie de pensionare.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 05 iunie 2009.
PREȘEDINTE: Marin Covei - - | JUDECĂTOR 2: Mihaela Mitrancă - - | JUDECĂTOR 3: Sorina Petria - - |
Grefier, |
Red. Jud.
2 ex/IE/22.06.2009
fond:
Președinte:Marin CoveiJudecători:Marin Covei, Mihaela Mitrancă, Sorina Petria