Contestație decizie pensie. Decizia 426/2010. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr-(6058/2009)

DECIZIA CIVILĂ NR.426/

Ședința publică de la 27.01.2010

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Maria Ceaușescu

JUDECĂTOR 2: Silvia Georgiana Ignat

JUDECĂTOR 3: Lizeta

GREFIER

Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII împotriva sentinței civile nr.1212/19.06.2009 pronunțate de Tribunalul Teleorman -Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul-reclamant .

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit partile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, în sensul că intimatul-reclamant a formulat întâmpinare, înregistrată la dosar la data de 19.01.2010, după care,

Nemaifiind cereri formulate, excepții de invocat ori înscrisuri noi de administrat, având în vedere că s-a solicitat ca judecata să se desfășoare și în lipsă, instanța reține cauza în pronunțare.

CURTEA,

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Teleorman -Secția Conflicte De Muncă, Asigurări Sociale, Contencios Administrativ Fiscal, sub nr- reclamantul a chemat în judecată pe pârâta Casa Județeană de Pensii T solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța aceasta să fie obligată la emiterea unei decizii de recalculare a pensiei pentru limită de vârstă începând cu data de 01.09.2005,conform dispozițiilor OUG nr. 4/2005 în care la stabilirea punctajului mediu anual să fie utilizat un stagiu complet de cotizare de 20 ani.

Prin sentința civilă nr.1212/19.06.2009, Tribunalului Teleorman -Secția Conflicte De Muncă, Asigurări Sociale, Contencios Administrativ Fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul, împotriva pârâtei Casa Județeană de Pensii T; a obligat pârâta să emită reclamantului o nouă deciziei de recalculare a pensiei pentru limită de vârstă; începând cu data de 01.09.2005, în care la stabilirea punctajului mediu anual să fie utilizat un stagiu complet de cotizare de 20 ani.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că prin decizia nr. 82001/31.08.2005 emisă de intimată în conformitate cu prevederile OUG nr.4/2005, începând cu data de 01.09.2005 drepturile de pensie ale contestatorului au fost recalculate, fiind determinat un punctaj mediu anual recalculat de 1,07032 puncte.

In decizie, punctajul mediu anual a fost calculat prin utilizarea unui stagiu complet de cotizare de 30 ani, astfel cum rezultă din copia buletinului de calcul anexată deciziei de recalculare.

Insă, din copia deciziei de stabilire a drepturilor de pensie emisă de intimată, rezultă că în grupa I de muncă contestatorul a realizat un stagiu de cotizare de 25 de ani 1 lună și 0 zile, situație în care devin incidente dispozițiile art. 14 al.1 și 2 din Legea nr. 3/1977.

Ca urmare, constată prima instanța că stagiul complet de cotizare în cazul de față este de 20 ani, și nu de 30 ani, cum în mod eronat a apreciat intimata, deoarece drepturile la pensie ale contestatorului au fost deschise în baza Legii nr. 3/1977.

Ca atare, orice recalculare a pensiei realizată în baza Legii nr. 19/2000, trebuie să ia în considerare stagiul complet de cotizare și vârstele de pensionare stabilite de actul normativ în baza căruia s-a făcut ieșirea la pensie, criteriile prevăzute de Anexa 3 Legii nr. 19/2000 urmând a fi avute în vedere numai în cazul pensiilor stabilite în baza acesteia.

De altfel, HG nr. 1550/2004, deși se aplică pentru viitor, confirmă principiul potrivit căruia condițiile de pensionare în perioada recalculărilor sunt aceleași cu cele prevăzute la data ieșirii la pensie.

Astfel, potrivit art.2 al.3 din anexa HG 1550/2009, pentru persoanele ale căror drepturi la pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977 - 31 martie 2001, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual este cel reglementat de Legea nr. 3/1977.

Cum dreptul la pensie al contestatorului s-a deschis în baza Legii nr. 3/1977 și cum acesta, astfel cum rezultă din conținutul deciziei atacate, a realizat un stagiu de cotizare în grupa I de muncă de 25 ani, 1 lună și 0 zile, se constată că în raport de dispozițiile art. 14 al.1 și 2 din Legea nr. 3/1977, stagiul complet de cotizare este de 20 ani.

Împotriva acestei sentințe, a formulat recurs motivat recurenta-pârâtă Casa Județeană de Pensii T, solicitând casarea ca nelegala si netemeinica a sentinței, pentru următoarele motive:

1) Sunt nefondate susținerile conform cărora cererea reclamantului ar avea ca obiect obligația de a face, deoarece in cazul emiterii deciziei de pensie nu suntem in prezenta unui raport obligational de drept civil care sa permită promovarea unei cereri având ca obiect " obligația de a face " întemeiata pe art. 1075-1079 Cod civil.

De altfel, motivarea cererii introductive si a recursului in urma căruia s-a dispus casarea cu trimitere spre rejudecare sunt intemeiate pe dispozițiile Legii 3/1977 si Legii 19 2000, vizând strict modul de aplicare in concret a dispozițiilor unor acte normative subsecvente legii pensiilor: OUG 4/2005, 1550/2004, in baza cărora a fost emisa decizia de recalculare a pensiei nr.82001/31.08.2005.La aceasta decizie se refera, de altfel, instanța de fond in sentința recurata, a cărei contestare a considerat-o, in mod corect, tardiva, la soluționarea fondului inițial.

2) Considera recurenta ca instanța de fond in mod nelegal a interpretat si aplicat in speța dispozițiile art.14 din Legea 3/1977 conchizand ca stagiul de cotizare in funcție de care trebuia sa se recalculeze pensia contestatorului in temeiul OUG 4/2005 este de 20 ani si nu de 30 ani asa cum de fapt prevedea Legea 3/1977.

In art.2 alin. 3) din 1550/ 2004 se prevede ca " pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis in intervalul 1 iulie 1977-31 martie 2001 stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi cel reglementat de Legea 3/1977. Conform art.160 din Legea nr.19/ 2000, "vechimea in munca recunoscuta pentru stabilirea pensiilor pana la intrarea in vigoare a prezentei legi constituie stagiu de cotizare."

Dispozițiile legale pe baza cărora se determina vechimea completa in munca necesara pensionarii pentru munca depusa si limita de vârsta in temeiul Legii 3/1977sunt cele ale art.8: ". personalul muncitor care are o vechime in munca de minim 30 de ani bărbații si 25 ani femeile, are dreptul la pensie pentru munca depusa si limita de vârstă la împlinirea vârstei de 62 ani bărbații si 57 ani femeile."

2 al aceluiași text de lege prevede posibilitatea pensionarii la cerere la vârste reduse cu 2 ani, dar tot cu indeplinirea condiției de vechime in munca de minimum 30 de ani bărbații si 25 de ani femeile.

Conform articolului mai sus invocat rezulta ca vechimea completa necesara pensionarii pentru munca depusa si limita de vârsta reglementata de Legea 3/1977 este de 30 ani si, respectiv, 25 ani. Doar aceasta vechime poate constitui echivalentul stagiului complet de cotizare in funcție de care urmează a se recalcula pensia in accepțiunea Legii 19/2000.

Drept dovada sta si faptul ca persoanele care nu îndeplineau condițiile acestor plafoane de vechime primeau o pensie diminuata in temeiul art.13 din lege.

In cuprinsul art.14 din Legea 3/1977, cel pe care tribunalul intelege sa-si întemeieze hotărârea, se folosește insa o alta noțiune, diferita de cea de vechime in munca, respectiv perioada lucrata efectiv in grupa I sau II de munca, diferita de termenul vechime în munca, respectiv stagiu de cotizare, la care fac referire art.2 alin. 3 din 1550 2004 art. 160 din Legea 19/2000.

Se poate observa ca doar prin adăugarea sporului de 6 luni pentru fiecare an din cei 20 ani efectiv lucrați in grupa I se atinge vechimea completa de 30 ani care permite indeplinirea primei condiții prevăzute de art.8 din lege, cea de a realiza " vechimea in munca de 30 de ani.".

In cazul contestatorului, acesta are un stagiu de cotizare realizat de 42 ani 2 luni 5 zile, din care 27 ani 5 luni 7 zile realizați efectiv in grupa I de munca. In aceste condiții apare intrebarea fireasca: de unde stagiul de 20 ani dispus de instanța de fond a fi utilizat la stabilirea punctajului mediu anual. Se mai pune o intrebare legitima: care din actele normative in temeiul cărora s-a efectuat recalcularea din 31.08.2005 prevede acest stagiu de 20 ani?

de cele arătate mai sus, considera ca noțiunea de vechime in munca si implicit cea de stagiu complet de cotizare in sensul Legii 3/1977 nu-si regăsește reglementarea decât in art.8, nu si in art.14, asa cum greșit a apreciat instanța de fond.

Cercetând recursul declarat în limita criticilor formulate, Curtea reține următoarele:

Drepturile de pensie ale intimatului reclamant s-au nascut la data de 01.05.1991, in baza Legii nr. 3/1977, acesta fiind actul normativ care trebuie avut in vedere pentru determinarea stagiului complet de cotizare aplicabil.

Aceasta intrucat potrivit art. 2 alin. 3 din nr.HG 1550/2004 privind efectuarea operatiunilor de evaluare in vederea recalcularii pensiilor din sistemul public, stabilite in fostul sistem al asigurarilor sociale de stat potrivit legislatiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, in conformitate cu principiile Legii nr. 19/2000, "pentru persoanele ale caror drepturi de pensie s-au deschis in intervalul 1 iulie 1977 - 31 martie 2001, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi cel reglementat de Legea nr. 3/1977".

Legea nr. 3/1977 nu cuprindea notiunea de "stagiu complet de cotizare", care a fost introdusa abia incepand cu Legea nr. 19/2000.

In art. 41 alin. 4 din Legea nr. 19/2000 se prevede ca "stagiul complet de cotizare este de 30 de ani pentru femei și de 35 de ani pentru bărbați. Atingerea stagiului complet de cotizare se va realiza în termen de 13 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, prin creșterea acestuia,pornindu-se de la 25 de ani pentru femei și de la 30 de ani pentru bărbați, conform eșalonării prevăzute în anexa nr.3."

Art. 8 din Legea nr. 3/1977 prevedea ca "personalul muncitor care are o vechime in munca de minimum 30 ani barbatii si 25 ani femeile are dreptul la pensie pentru munca depusa si limita de virsta, la implinirea virstei de 62 ani barbatii si 57 ani femeile."

Din coroborarea acestor dispozitii legale rezulta ca notiunea de "stagiu complet de cotizare" prevazuta de Legea nr. 19/2000 corespunde notiunii de "vechime in munca" prevazuta de Legea nr. 3/1977.

De altfel, si in art. 2 alin. 1 din HG nr. 1550/2004 se arata ca "stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual reprezinta vechimea integrala in munca prevazuta de legislatia in vigoare la data deschiderii dreptului la pensia de care persoana beneficiaza sau care i se cuvine la data inceperii operatiunilor de evaluare."

Odata retinut acest aspect, se observa ca art. 8 din Legea nr. 3/1977 reprezenta norma generala in materie de vechime in munca necesara pentru deschiderea dreptului la pensie, dispozitii speciale fiind prevazute pentru cei care isi desfasurau activitatea in grupe superioare de munca.

Astfel, conform art. 14 din Legea nr. 3/1977, "persoanelor care au lucrat efectiv cel putin 20 ani in locuri care, potrivit legii, se incadreaza in grupa I de munca, sau cel putin 25 ani in grupa II de munca, la stabilirea pensiei li se ia in calcul, pentru fiecare an lucrat in aceste grupe cite:

a) un an si sase luni pentru grupa I de munca;

b) un an si trei luni pentru grupa II de munca.

(2) Pe aceasta baza persoanele care au lucrat in grupele I si II de munca au dreptul, la cerere, sa fie pensionate, la implinirea virstei de:

a) 52 ani, pentru grupa I si 57 ani pentru grupa II, barbatii;

b) 50 ani pentru grupa I si 52 ani pentru grupa II, femeile.

(3) Persoanele care indeplinesc conditiile prevazute de alin. (1) sint pensionate, la cerere, si la 50 de ani, atit barbatii cit si femeile din grupa I de munca, si la 55 ani barbatii sau 50 de ani femeile, din grupa II de munca."

Desi, aparent, textul este concentrat pe aspectele privitoare la reducerea varstei standard de pensionare, nu se poate face abstractie de faptul ca, in mod real, dupa 20 de ani de activitate in grupa I de munca, asiguratii se puteau inscrie la pensie pentru limita de varsta, daca indeplineau si conditia privitoare la varsta redusa. Prin urmare, aceasta era vechimea in munca ceruta de lege pentru a putea solicita pensie pentru limita de varsta, ceea ce inseamna ca acesta era stagiul complet de cotizare, dupa terminologia folosita de Legea nr. 19/2000.

In speta, intimatul reclamant a desfasurat timp de peste 25 ani activitati incadrate in grupa I de munca. Din cuprinsul deciziei initiale de stabilire a pensiei pentru limita de varsta (fila 4 dosar fond) rezulta ca acesta a lucrat in locuri de munca ce se incadreaza in grupa I de munca timp de 25 ani, 1 luna.

Prin urmare, în mod legal și temeinic, facand o corecta aplicare a legii, prima instanță a stabilit că stagiul complet de cotizare in cazul intimatului reclamant este de 20 de ani, astfel că recursul declarat este nefondat și va fi respins ca atare, potrivit art.312 alin.1 Cod procedură civilă.

Nu sunt incidente in cauza nici prevederile OUG nr. 100/2008, conform carora pentru activitatea desfasurata in grupe superioare de munca asiguratii beneficiaza de acordarea unui punctaj suplimentar.

Art. II alin. 1 lit. a) din acest act normativ, mentioneaza ca aceste prevederi se aplica si persoanelor ale caror drepturi de pensie au fost recalculate in baza OUG nr. 4/2005. In continuare, textul mai prevede si ca punctajul suplimentar nu se acorda " persoanelor in cazul carora pentru determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat vechimea in munca necesara deschiderii dreptului la pensie prevazuta de acte normative cu caracter special."

Or, exact aceasta este situatia din speta de: intimatul reclamant beneficiaza de un stagiu complet de cotizare derogator, de 20 de ani, in cazul sau nefiind aplicabile majorarile de punctaj prevazute de OUG nr. 100/2008.

Vor fi incidente dispozitiile art. 274.proc.civ. recurenta parata urmand a fi obligata la plata catre intimatul reclamant a sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli de judecata, reprezentand onorariu avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII T împotriva sentinței civile nr. 1212/19.06.2009 pronunțată de Tribunalului Teleorman -Secția Conflicte De Muncă, Asigurări Sociale, Contencios Administrativ Fiscal,în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant.

Obligă recurenta la plata sumei de 600 lei către intimat, cu titlul de cheltuieli de judecată.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică, azi 27 ianuarie 2010.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

GREFIER

Red.:

dact.:

2 ex.

03.02.2010

Jud.fond:

Președinte:Maria Ceaușescu
Judecători:Maria Ceaușescu, Silvia Georgiana Ignat, Lizeta

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestație decizie pensie. Decizia 426/2010. Curtea de Apel Bucuresti