Contestație decizie pensie. Decizia 4268/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
DOSAR Nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II A CIVILĂ ȘI PENTRU CONFLICTE DE munca ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 4268
Ședința publică din data de 24 Iunie 2009
Completul compus din:
Președinte: JUDECĂTOR 1: Ligia Epure
JUDECĂTOR 2: Corneliu Maria
JUDECĂTOR 3: Mariana Pascu
Grefier - -
Pe rol, soluționarea recursului declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii D, împotriva sentinței civile nr.622/19.02.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul contestator.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns intimatul contestator, lipsind recurenta pârâtă.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recursul este declarat și motivat în termenul legal, că s-a depus întâmpinare cu exemplar pentru comunicare, după care,
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constatând cauza în stare de soluționare, acordă cuvântul părții prezente.
Intimatul contestator, solicită respingerea recursului și menținerea sentinței instanței de fond, ca fiind temeinică și legală.
CURTEA
Asupra recursului de față.
Prin sentința nr. 622/19.02.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- a fost admisă contestația formulată de contestatorul în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii D cu sediul în
A fost anulată deciziei de debit nr. -/27.11.2008 emisă de intimată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut:
Contestatorul a fost ales în funcția de consilier local în cadrul Consiliului local al comunei începând cu 23.06.2008 așa cum rezultă din Hotărârea nr 3/23.06.2008 emisă Consiliul local.
În această calitate a participat la ședințele Consiliului Local organizate o dată pe lună pentru care a beneficiat de o indemnizație în cuantum fix stabilit de lege.
În același timp contestatorul a avut și calitatea de pensionar conform deciziei nr. -/27.11.2008, privind acordarea pensiei pentru pierderea capacității de muncă invaliditate gradul II.
Prin decizia nr. -/27.11.2008 intimata a constituit în sarcina contestatorului un debit de 4128 lei reprezentând sume încasate necuvenit în perioada01.02.2008 - 01.08.2008, în care a beneficiat de pensie de invaliditate gradul II și a lucrat cu contract de muncă, apreciind că s-au încălcat dispozițiile Ordinului 340/2001 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii 19/2000 punctul 32, art. 94 alin 1 din Legea 19/2000, art. 5 alin 1 pct. II din Legea 19/2000 și art. 54 lit. b din Legea 19/2000.
Instanța apreciat că decizia de debit este nelegală și netemeinică, că intimata a dat o interpretare greșită textelor de lege invocate mai sus, că în perioada 1.02.2008 - 1.08.2008 contestatorul era îndreptățit să primească pensia de invaliditate, chiar dacă primea și o indemnizație de consilier local.
Astfel în practica instanțelor judecătorești s-a stabilit că funcția de consilier local nu poate constitui o activitate profesională deoarece nu are caracter permanent, nu se desfășoară în mod sistematic în urma dobândirii unei pregătiri profesionale în acest sens, ci activitatea este sporadică, constând în participarea la ședințele Consiliului local și ale comisiilor de specialitate o dată pe lună, în conformitate cu prevederile art. 52 alin. 5 din Legea 215/2001.
Ca urmare indemnizația primită de consilierii locali nu are caracterul unui venit dintr-o activitate profesională, nu echivalează cu câștigul obținut de o persoană ca urmare a exercitării unei anumite profesii. Nu sunt aplicabile dispozițiile art. 94 alin. 1 din Legea 19/2000 care reglementează doar câteva situații în care se poate cumula o pensie cu alte venituri realizate dintr-o activitate profesională.
De asemenea indemnizația de consilier nu poate fi asimilată nici indemnizației încasate de persoane aflate în exercitarea unor funcții elective cu caracter permanent cum ar fi cea de primar, senator, deputat și ca urmare nu sunt aplicabile dispozițiile pct. 32 din Ordinul 340/2001, privind aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii 19/2000 potrivit cărora plata pensiei de invaliditate gradul I sau II încetează atunci când beneficiarii acestor categorii de pensii se regăsesc în una din situațiile prevăzute de art. 5 alin 1 pct. I, II, III și VI din lege, în cazul de față în situația prevăzută de art. 5 alin. 1 pct. II care face referire la persoane ce își desfășoară activitatea în funcții elective.
Legiuitorul a avut în vedere acele activități elective continue în baza cărora se realizează un venit lunar permanent cum ar fi primarul, viceprimarul ale căror contracte individuale de muncă se suspendă de drept pe durata îndeplinirii mandatului conform art. 61 alin. 3 din Legea 215/2001.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs D, precizând că prima instanță a interpretat eronat dispozițiile legale în vigoare, deoarece funcția de consilier local este o funcție electivă.
Consilierii locali sunt aleși prin vot de către cetățenii cu drept de vot din unitatea administrativ-teritorială din care urmează să-și exercite mandatul și în conformitate cu dispoz. art.12 al.3 din Legea 154/1998, perioada în care persoanele au ocupat funcție de demnitate publică constituie vechime în muncă și în specialitate.
Indemnizația de ședință stabilită în condițiile art.34 din Lg.393/2004 reprezintă baza de calcul pentru stabilirea drepturilor și obligațiilor și este singura formă de remunerare a activității consilierilor locali și județeni.
În conformitate cu dispoz. art.5 din legea 19/2000, persoanele care își desfășoară activitatea în funcții elective sunt asigurate obligatoriu în sistemul public prin efectul legii pe durata mandatului, iar potrivit art.92 al.1 lit. b din aceeași lege, plata pensiei se suspendă începând cu luna următoare celei în care beneficiarul unei pensii anticipate sau anticipate parțial se regăsesște în una din situațiile prevăzute la art.5.
Reclamantul, pe perioada cât a fost pensionar gr. II de invaliditate a cumulat pensia cu indemnizația de consilier, deși Legea 19/2000 interzice cumulul.
Intimatul formulează întâmpinare solicitând respingerea recursului.
Recursul este nefondat și va fi respins pentru următoarele considerente:
Problema de drept dedusă judecății privește interpretarea dispoz. art. 5 alin. 1 pct. 2, art. 94 alin. 1 lit. d din Legea 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, modificată și completată, raportate la dispozițiile art. 36 din Legea nr. 393/2004 privind statutul aleșilor locali, modificată și completată, respectiv posibilitatea persoanelor alese în funcții de consilieri locali de a cumula pensia de invaliditate de gr. II cu indemnizația corespunzătoare funcției elective.
În această materie a fost pronunțată decizia nr. 16 din 18.02.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite, în urma recursului în interesul legii promovat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,decizie care a arătat că dispoz. art. 5 alin. 1 pct. 2, art. 94 alin. 1 lit. d din Legea 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, modificată și completată, raportate la dispozițiile art. 36 din Legea nr. 393/2004 privind statutul aleșilor locali, modificată și completată se interpretează în sensul că persoanele alese în funcții de consilieri locali pot cumula pensia de invaliditate de gr. II cu indemnizația corespunzătoare funcției elective.
Această decizie pronunțată în urma declanșării recursului în interesul legii este obligatorie conform art. 329 alin. 3 cod pr.civ. care prevede că dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe.
S-a reținut că potrivit dispoz. art. 36 din Legea 393/2004 privind statutul aleșilor locali, modificată și completată: "Drepturile bănești cuvenite aleșilor locali, potrivit legii, pot fi cumulate cu pensia și cu alte venituri, în condițiile legii".
În privința drepturilor de pensie, actul normativ cadru îl reprezintă Legea 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, modificată și completată, care în art. 94 alin. 1 prevede că "Pot cumula pensia cu veniturile realizate dintr-o activitate profesională, indiferent de nivelul veniturilor respective:
a/ copiii urmași, orfani de ambii părinți, pe perioada salarizării, până la vârstele prevăzute la art.66 lit. a și b;
b/ nevăzătorii;
c/ pensionarii pentru limita de vârstă;
d/ pensionarii de invaliditate de gr.III.
Pe de altă parte, în art. 5 alin. 1 pct. II din același act normativ se prevede că "În sistemul public sunt asigurate obligatoriu, prin efectul legii, persoanele care își desfășoară activitatea în funcții elective sau care sunt numite în cadrul autorității executive, legislative ori judecătorești, pe durata mandatului, precum și membri cooperatori dintr-o organizație a cooperației meșteșugărești,ale căror drepturi și obligații sunt asimilate, în condițiile prezentei legi, cu ale persoanelor prevăzute la pct. 1" adică persoanele care desfășoară activități pe bază de contract individual de muncă și funcționari publici.
Coroborarea acestor dispoziții legale nu poate justifica excluderea automată de la beneficiul cumulului pensiei de invaliditate de gr.II cu indemnizația corespunzătoare funcției elective a consilierilor locali, câtă vreme aceste indemnizații nu reprezintă venituri realizate dintr-o activitate profesională.
În privința pensiei de invaliditate de orice grad, condițiile de acordare sunt reglementate de dispozițiile art. 53-64 din Legea nr. 19/2000 modificată și completată,iar cauzele de încetare, respectiv de suspendare a plății pensiei cât și situațiile în care pensia poate fi cumulată cu alte venituri sunt expres și limitativ prevăzute în actul normativ menționat.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 91 alin. 1 lit. b din Legea nr. 19/2000, "Plata pensiei încetează începând cu luna următoare celei în care beneficiarul nu mai îndeplinește condițiile legale în temeiul cărora i-a fost acordată pensia", împrejurare care, în ceea ce privește pensia de invaliditate, este prevăzută în art. 62 alin.2 lit. c din același act normativ, conform căruia încetarea calității de pensionar de invaliditate se dispune ca urmare a redobândirii capacității de muncă stabilită în urma revizuirii medicale periodice de către medicul specializat în expertiza medicală și recuperarea capacității de muncă din cadrul casei teritoriale de pensii.
Totodată, potrivit dispozițiilor art. 92 alin.l lit. c coroborat cu art. 62 alin. 4 din Legea 19/2000 plata pensiei de invaliditate se suspendă începând cu luna următoare celei în care beneficiarul acestui tip de pensie nu se prezintă din motive imputabile la revizuirea medicală periodică.
Conform art. 94 alin. 1 lit. d cumulul este permis numai pensionarilor de invaliditate de gr.III, însă activitatea desfășurată de consilierii locali nu este o activitate profesională în sensul acestei dispoziții legale.
Activitatea consiliului local nu se desfășoară în urma încheierii unui contract de muncă, a unui contract civil sau a unui contract de drept public.
Între consiliul local și consilier nu există raporturi specifice celor dintre un angajator și salariat sau dintre o instituție și funcționarul public, activitatea alesului local realizându-se în baza unui mandat rezultat din alegeri.
Indemnizația de ședință la care au dreptul consilierii locali, nu este decât o remunerație ocazională și nepermanentă și nu poate fi asimilată cu un venit constant și permanent de natura indemnizațiilor și salariilor pe care le primesc demnitarii, funcționarii publici, angajații etc.
Prin urmare, calitatea de consilier local nu poate fi asimilată cu o activitate profesională, după cum, nici indemnizația aferentă acestei calități nu poate fi asimilată cu veniturile realizate dintr-o astfel de activitate.
În aceste condiții, consilierii locali pot cumula pensia de invaliditate de gr.II cu indemnizația la care au dreptul pe durata îndeplinirii funcției elective.
Având în vedere aceste considerente, în baza art. 312 alin. 1 cod pr.civ. recursul declarat de pârâtă va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii D, împotriva sentinței civile nr.622/19.02.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul contestator.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 24.06.2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red. Jud.
Tehn./Ex.2/20.07.2009
/ și
Președinte:Ligia EpureJudecători:Ligia Epure, Corneliu Maria, Mariana Pascu