Contestație decizie pensie. Decizia 4312/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 2863/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 4312R
Ședința publică de la 22 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Silvia Georgiana Ignat
JUDECĂTOR 2: Călin Dragoș Alin
Judecător: - -
Grefier:
Pe rol fiind, soluționarea recursului formulat de către recurenta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII împotriva sentinței civile nr.2913 din data de 03.12.2008 pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul, având ca obiect "contestație decizie de pensionare".
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că, prin serviciul registratură s-a depus la dosar la data de 16.06.2009, de către intimat, întâmpinare. De asemenea, prin cererea de recurs, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă.
Curtea, având în vedere faptul că prin cererea de recurs, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de fata, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2913/03.12.2008 pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția pentru conflicte de munca, asigurari sociale si contencios administrativ si fiscal, în dosarul nr-, a fost admisa contestatia formulată de reclamantul împotriva pârâtei Casa de Pensii Judeteana T, dispunandu-se anularea deciziei nr. -/27.08.2008 si obligarea paratei la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecata catre reclamant.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin decizia nr. 16/18.02.2008 pronuntata de Inalta C de Casatie si Justitie in interesul legii s-a statuat ca prevederile art. 5 alin 1 pct. II si art. 94 alin 1 lit d din Legea nr. 19/2000 coroborate cu cele ale art. 36 din Legea nr. 363/2004 se interpreteaza in sensul ca pensia de invaliditate gradul II si indemnizatia aferenta functiei de consilier local pot fi cumulate. Aceasta decizie este obligatorie pentru instante. Cum reclamantul se afla in aceasta situatie, actiunea formulata a fost apreciata intemeiata, fiind anulata pe cale de consecinta decizia emisa de parata la data de 27.08.2008.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs parata Casa de Pensii Judeteana T, in termen legal, cauza fiind inregistrata pe rolul Curtii de Apel B la data de 29.04.2009 cu nr-, solicitand casarea sentintei recurate si respingerea actiunii ca neintemeiata.
În motivare, recurenta arata ca potrivit art. 5 alin 1 pct II din legea nr. 19/2000, in sistemul public de pensii sunt asigurate obligatoriu, prin efectul legii, persoanele care isi desfasoara activitatea in functii elective, ale caror drepturi sunt asimilate cu persoanele prev. la pct. Intrucat persoana care exercita un mandat intr-o functie electiva se regaseste expres in situatia prev. de dispozitiile art. 5 mentionat, va fi asmilata in drepturi si obligatii persoanelor care isi desfasoara activitati in temeiul contractului invididual de munca si functionarilor publici. Legea nr. 19/2000 are caracter de lege speciala in raport de Legea nr. 393/2004 care prevede posibilitatea cumulului pensiei cu celelalte drepturi cuvenite alesilor locali, dar numai in conditiile Legii nr. 19/2000. Or, alesii locali care beneficiaza de pensie de invaliditate de gradul II nu fac parte din categoriile expres prevazute de art. 94 alin 1 lit a - d din legea nr. 19/2000, asa incat nu este posibil cumulul. Mai arata recurenta ca plata pensiei de invaliditate inceteaza atunci cand beneficiarii acestei categorii de pensie se regasesc in situatiile prev. de art. 5 alin 1 pct II din Legea nr. 19/2000. Este si motivul pentru care a fost emisa decizia de debit din data de 27.08.2008 avand ca obiect recuperarea sumei de 2565 lei incasata de intimat necuvenit.
In drept, recursul se intemeiaza pe dispozitiile art. 304 ind 1 Cpc.
Solicita recurenta judecata in lipsa.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, in raport de criticile formulate si de temeiul de drept invocat de către recurenta, Curtea reține următoarele:
Intimatul reclamant a fost ales in calitatea de consilier local in cadrul Consiliului Local, in iunie 2004, validarea mandatului facandu-se prin Hotararea nr. 2 din 25.06.2004, iar in anul 2008 beneficiat de anumite indemnizatii de sedinta, astfel cum rezulta din adeverinta nr. 5984 din 23.09.2008 eliberata de Primaria comunei (fila 6 dosar fond).
Totodata, intimatul reclamant este beneficiarul unei pensii de invaliditate de gradul al II-lea cf. deciziei nr. -/18.07.1999 (fila 5 dosar fond).
Prin decizia nr. -/27.08.2008 s-a stabilit in sarcina intimatului reclamant un debit in valoare de 2565 lei cf. art. 187 din Legea nr. 19/2000 reprezentant sume incasate necuvenit pentru perioada ianuarie 2008 - mai 2008.
Curtea retine ca, intr-adevar, art. 5 alin 1 pct II din Legea nr. 19/2000 prevede ca "persoanele care isi desfasoara activitatea in functii elective sau care sunt numite in cadrul autoritatii executive, legislative sau judecatoresti, pe durata mandatului, precum si membrii cooperatori dintr-o organizatie a cooperatiei mestesugaresti, ale caror drepturi si obligatii sunt asimilate, in conditiile prezentei legi, cu ale persoanelor prev. la pct I (functionarii publici si persoanele care desfasoara activitate in temeiul unui contract individual de munca)", sunt asigurate obligatoriu, prin efectul legii, in sistemul public.
Art. 94 din Legea nr. 19/2000 stabileste in mod expres cazurile in care pensia poate fi cumulata cu veniturile obtinute dintr-o activitate profesionala, iar pensia de invaliditate de gradul II nu se regaseste printre acestea. Cu toate acestea, activitatea consilierului local nu are un caracter profesional, asa cum cere art. 94 mentionat, motiv pentru care nu poate interveni nici suspendarea platii pensiei cf. art. 92 alin 1 lit c din legea nr. 19/2000. Indemnizatia de sedinta la care intimatul reclamant are dreptul in calitatea sa de consilier local este o plata ocazionala si nu se achita in mod constant, astfel incat nu poate fi asimilata cu veniturile realizate dintr-o activitate profesionala.
In acest sens a statuat si Inalta C de Casatie si Justitie prin decizia nr. 16/18.02.2008 pronuntata in solutionarea unui recurs in interesul legii.
Asa cum in mod corect a retinut prima instanta, decizia mentionata este obligatorie pentru instante, cf. art. 329 alin 3 Cpc.
Pentru aceste considerente, Curtea constata ca tribunalul a facut o interpretare si aplicare corecte a legii, astfel incat sustinerile recurentei, ce pot fi incadrate in motivul de recurs prev. de art. 304 pct 9 Cpc. nu sunt fondate. Cum nu exista un alt motiv de nelegalitate sau netemeinicie a sentintei recurate, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
In temeiul art. 274 Cpc. va obliga recurenta la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecata catre intimat, reprezentand onorariu de avocat cf. chitantei nr. 288/15.06.2009.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta CASA DE PENSII JUDETEANA împotriva sentinței civile nr. 2913/03.12.2008 pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția pentru conflicte de munca si asigurari sociale, în dosarul nr- in contradictoriu cu intimatul, ca nefondat.
Obliga recurenta la plata sumei de 200 lei catre intimat, reprezentand cheltuieli de judecata.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 22.06.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red. 2ex /14.07.2009
Jud.
Jud. fond:,.
Președinte:Silvia Georgiana IgnatJudecători:Silvia Georgiana Ignat, Călin Dragoș Alin