Contestație decizie pensie. Decizia 5542/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 5542
Ședința publică de la 20 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: - -
JUDECĂTOR 1: Marin Panduru
JUDECĂTOR 2: Ioana Moțățăianu
Grefier: - -
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII D, împotriva sentinței civile nr. 1121 din 26.03.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, având ca obiect "contestație decizie de pensionare".
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns pentru recurenta pârâtă, consilier juridic, lipsind intimatul reclamant.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, apreciindu-se cauza în stare de judecată, se acordă cuvântul părții prezente asupra recursului.
Consilier juridic, pentru recurenta pârâtă, solicită admiterea recursului conform motivelor formulate și modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii reclamantului.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin sentința civilă nr. 1121 din 26.03.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosar nr- s-a admis acțiunea formulată de reclamantul, împotriva pârâtei CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII
A fost obligată pârâta să recalculeze drepturile de pensie ale reclamantului prin valorificarea unui stagiu complet de cotizare de 20 ani.
Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul a reținut următoarele:
Reclamantul, pensionat în baza legii nr. 3/1997, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună obligarea pârâtei la recalcularea pensiei în baza prevederilor OUG 4/2005, aprobată prin legea nr. 78/2005, cu luarea în considerare la stabilirea punctajului mediu anual a unui stagiu complet de cotizare de 20 de ani.
Prin stagiu complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual se înțelege vechimea integrală în muncă prevăzută de legislația în vigoare la data deschiderii dreptului de care persoana beneficiază sau care i se cuvine la data începerii operațiunilor de evaluare, potrivit art. 2, al. 1 din HG nr. 1550/2004, privind efectuarea operațiunilor de evaluare în vederea recalculării pensiilor din sistemul public stabilite în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat potrivit legislației anterioare datei de 01.04.2001, în conformitate cu prevederile legii nr. 19/2000.
În speță dreptul la pensie pentru limită de vârstă al reclamantului intimat a fost stabilit în baza legii nr. 3/1977 - actul normativ în vigoare la momentul deschiderii acestui drept, respectiv 1.01.1998.
Recalcularea pensiei conform OUG nr. 4/2005 se face în raport de prevederile HG 1550/2004 care, în art. 1 din Anexa 1 dispune că stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual este reprezentat de vechimea integrală în muncă prevăzută de legislația în vigoare la data deschiderii dreptului la pensie a beneficiarului operațiunii de recalculare.
În speță, instanța reține că reclamantul a desfășurat activități în grupa I de muncă o perioadă de 20 ani, 1 lună și 4 zile.
Prin urmare, făcând aplicarea dispozițiilor legale mai sus citate, coroborate cu cele ale art. 14 din legea nr. 3/1997, instanța consideră că la determinarea punctajului mediu anual recalculat trebuia utilizat un stagiu complet de cotizare de 20 de ani.
Instanța mai are în vedere de asemenea decizia nr. 40/22.09.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a admis recursul în interesul legii și s-a stabilit că dispozițiile art. 77 al. 2, raportat la art. 43 al. 1 și al. 2 din legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale se interpretează în sensul că stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada 01.07.1977-31.03.2001 și care și-au desfășurat activitatea în grupe speciale de muncă este cel reglementat de art. 14 din legea 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistență socială.
Față de aceste considerente instanța a admis acțiunea și a obligat pârâta să recalculeze drepturile de pensie ale reclamatului prin valorificarea unui stagiu complet de cotizare de 20 ani.
Prin considerente s-a reținut că dreptul la pensie al contestatorului s-a stabilit sub imperiul Legii 3/1977, recalcularea pensiei conform OUG nr.4/2005, făcându-se în raport de prevederile HG 1550/2004 care, în art.1 din anexa I dispune ca stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual este reprezentat de vechimea integrală în muncă prevăzută de legislația în vigoare la data deschiderii dreptului la pensie a beneficiarului operațiunii de recalculare. De asemenea, reclamantul a desfășurat activități în gr-I-a de muncă o perioadă de 20 de ani, 1 lună și 4 zile, considerând instanța că la determinarea punctajului mediu anual recalculat trebuia utilizat un stagiu complet de cotizare de 20 de ani. S-a făcut trimitere și la decizia nr.40/22.09.2008 a
Împotriva sentinței a declarat recurs intimata, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, susținând că intimata nu s-a pronunțat pe excepția tardivității contestației, iar pe fondul cauzei au fost interpretate eronat probele și legislația în materie, în speță cu privire la acest ultim aspect, dispoz.art.8 din Lg.3/1977, care prevede un stagiu minim de 30 de ani pentru bărbați.
Pe de altă parte, contestatorul nu a desfășurat activitate în subteran cel puțin 50 % din timpul normal de muncă, pentru a beneficia de facilitățile legale.
Recursul este fondat.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
Contestatorului i-a fost stabilit dreptul la pensie la data de 01.01.1998, în baza Legii 3/1977. Conform art.4 alin.1 din OUG nr.4/2005, "determinarea punctajului mediu anual și al cuantumului fiecărei pensii se face pe baza datelor, elementelor și informațiilor din documentațiile de pensie aflate în păstrarea caselor teritoriale de pensii, cu respectarea prevederilor HG nr.1550/2004 privind efectuarea operațiunilor de evaluare în vederea recalculării pensiilor din sistemul public, stabilite în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, în conformitate cu principiile Legii 19(2000. Prin urmare, aplicabilitatea dispozițiilor HG 1550/2004 este confirmată și de OUG 4/2008. Astfel, Lege 19/2000, nu se poate aplica situațiilor anterioare celor care s-au pensionat sub imperiul Legii 3/1977.
Ca urmare, pentru asigurații care au lucrat în condiții speciale de muncă și ale căror drepturi la pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977 - 31 martie 2001, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi cel reglementat de art.14 din Lg.3/1977. Conform art.14 alin.1 din Lg.3/1977 "persoanele care au lucrat efectiv cel puțin 20 de ani în locuri care, potrivit legii, se încadrează în gr.I de muncă, sau, cel puțin 25 de ani în gr.II.a de muncă, beneficiază la stabilirea pensiei, de un spor de vechime în muncă și respectiv 1 ani și 3 luni pentru grupa II de muncă.
Prin urmare, singurele facilități oferite de Lg.3/1977 persoanelor care au lucrat în gr.I sau II de muncă sunt acordarea sporului de grupă și posibilitatea pensionării înainte de îndeplinire vârstei standard de pensionare, dispoz.art.14 din act normativ neavând semnificația reducerii stagiului de cotizare utilizat la recalcularea pensiei.
În consecință, instanța constată că față de cele expuse mai sus, recursul promovat este fondat, urmând aia dmis și, în baza art.312 rap.la art.304 pct.9 pr.civ. modificată sentința iar pe fondul cauzei, respinsă contestația ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII D, împotriva sentinței civile nr. 1121 din 26.03.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant.
Modifică sentința în sensul că respinge contestația.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 20 Octombrie 2009.
PREȘEDINTE: Marin Panduru - - | JUDECĂTOR 2: Ioana Moțățăianu - - | JUDECĂTOR 3: Camelia Șelea - - |
Grefier, - - |
19.11.2009
Red.jud.-
AS/3 ex.
Președinte:Marin PanduruJudecători:Marin Panduru, Ioana Moțățăianu, Camelia Șelea