Contestație decizie pensie. Decizia 7220/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 7220

Ședința publică de la 09 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Mariana Pascu

JUDECĂTOR 2: Ligia Epure

JUDECĂTOR 3: Carmen Tomescu

Grefier - -

**************

Pe rol, pronunțarea asupra dezbaterilor ce au avut loc în ședința publică din data de 2 2009, privind recursurilor declarate de contestatorul și intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII D, împotriva sentinței civile nr. 2137 din 28.05.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosar nr-.

Procedura de citare este legal îndeplinită fără citarea părților.

Dezbaterile și concluziile părților în cauza de față, au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 2 2009, care face parte integrantă din prezenta decizie și când având nevoie de timp pentru a studia actele și lucrările dosarului, instanța în conformitate cu prevederile art 260 pr.civ a amânat pronunțarea la data de 09 2009.

În urma deliberării, s-a pronunțat următoarea soluție:

CURTEA

Asupra recursurilor de față.

Prin sentința nr. 2137 din 28.05.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosar nr- s-a admis în parte contestația privind pe contestatorul în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII

S-a dispus obligarea intimatei să recalculeze pensia contestatorului cu luarea în considerare a sporului de șantier dovedit cu adeverințele 1035/9.05.2007 eliberată de SOCIETATEA DE CONSTRUCȚII PODURI SA B, completată de adeverința nr. 1753/03.11.2008, eliberată de aceeași societate, precum și cu adeverința nr. 580/15.05.2007 eliberată de SOCIETATEA DE CONSTRUCȚII ÎN TRANSPORTURI SA - SUCURSALA DRUMURI ȘI PODURI C, completată cu adeverința nr. 922/27.10.2008, eliberată de aceeași societate, drepturile recalculate urmând să-i fie acordate începând cu data de 1.07.2005.

S-a dispus respins contestația cu privire la orele suplimentare.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut:

Dreptul de pensie al contestatorului s - a deschis la data de 01.05.1990.

Odată cu intrarea in vigoare a dispozițiilor OUG nr. 4/2005, contestatorul a intrat in procedura de recalculare a drepturilor de pensie, potrivit dispozițiilor ordonanței, urmând a se observa decizia si buletinele de calcul depuse la dosar.

Beneficiind de dispozițiile art. 7 din OUG 4/2005, contestatorul a depus la Casa Județeană de Pensii la 20.05.2007 cele doua adeverințe, urmând, ca in situația in care cererea este întemeiata, sa i se aplice procedura prevăzuta de art. 7 alin 3 din ordonanța, drepturile fiind modificate potrivit dispozițiilor cuprinse in art. 7 alin. 5 si 6 din ordonanța.

Conform adeverinței nr. 1035/09.05.2007, eliberată de Construcții și Poduri B, depusă la Casa de Pensii la 20.05.2007 completată de adeverința nr. 1753/03.11.2008, eliberată de aceeași societate, depusă la Casa de Pensii la 20.03.2009, contestatorul a beneficiat în perioada 01.05.1962 - 01.01.1965 de sporul de șantier acordat în temeiul 1053/1959 și sporul pentru ore suplimentare, acordate în temeiul 1546/1952 pentru care s-au reținut și plătit contribuțiile la asigurările sociale de stat.

Din adeverința nr. 580/15.05.2007 eliberată de Construcții în Transporturi B, depusă la Casa de Pensii la 20.05.2007 completată de adeverința nr. 922/27.10.2008, eliberată de aceeași societate, depusă la Casa de Pensii la 20.03.2009 rezultă că în perioada septembrie 1966 - 01.05.1990, contestatorul a beneficiat de un spor de șantier și sporul pentru ore suplimentare acordate în conformitate cu 744/1957, Ordinul nr. 91/1977, Legea 57/1974 și contractul colectiv de muncă aplicabil, 1546/1952 și Decretul Lege 175/1973 pentru care de asemenea s-au reținut și virat contribuțiile la asigurările sociale de stat.

Intimata nu a reținut mențiunile privind aceste drepturi, cu motivarea că adeverința nr. 1035/09.05.2007 menționează ca temei juridic în baza căruia s-a acordat dispoziții legale intrate în vigoare ulterior perioadei în care contestatorul a pretat activitate în muncă. Adeverința nr. 580/15.05.2007, nu a fost luată în considerare întrucât drepturile menționate în aceasta au fost incluse în salariu și nu acordate ca spor la salariu.

Potrivit art. 164 alin. 2 din legea 19/2000 la determinarea punctajelor anuale se au în vedere pe lângă salariile brute sau nete după caz, prevăzute la alin.1 al aceluiași articol și sporurile cu caracter permanent care au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverințe, iar potrivit art. II pct.3 din Anexa la OUG 4/2005 sporul de șantier face parte din categoria acestor sporuri.

Faptul că in adeverințe au fost trecute greșit temeiurile juridice în baza cărora s-a acordat de către angajator, nu împiedică asiguratul să beneficieze de drepturile acordate de Legea nr. 19/2000, cu atât mai mult cu cât în adeverințele emise ulterior nr. 1753/03.11.2008 și 922/27.10.2008 au fost corectate temeiurile juridice în baza cărora s-a acordat sporul de șantier.

Ca urmare instanța a admis în parte contestația și a obligați intimata să recalculeze pensia contestatorului cu luarea în considerare a sporului de șantier dovedit cu adeverințele 1035/9.05.2007 eliberată de SOCIETATEA DE CONSTRUCȚII PODURI SA B, completată de adeverința nr. 1753/03.11.2008, eliberată de aceeași societate, precum și cu adeverința nr. 580/15.05.2007 eliberată de SOCIETATEA DE CONSTRUCȚII ÎN TRANSPORTURI SA - SUCURSALA DRUMURI ȘI PODURI C, completată cu adeverința nr. 922/27.10.2008, eliberată de aceeași societate, drepturile recalculate urmând să-i fie acordate începând cu data de 1.07.2005.

Cu privire la orele suplimentare menționate în cele două adeverințe instanța a respins contestația deoarece temeiul juridic în baza căruia s-au plătit a fost 1546/1952 cum rezultă din adeverințele cele noi, iar acest act normativ reglementa un regim normal de lucru de 10 ore/zi în construcții, păstrându-se retribuția încadrare lunară corespunzătoare funcției pentru 8 ore. Sumele nu au fost plătite ca și spor, ci au făcut parte din retribuția lunară. Doar art. 71 alin.2 din legea 57/1974 reglementa un spor pentru munca prestată peste durata normală a zilei de lucru, iar contestatorul nu a făcut dovada că a beneficiat de acest spor, pe de o parte pentru că nu este indicat ca temei legal art. 71 alin.2 din legea 57/1974, iar pe de altă parte pentru că nu a făcut dovada că a prestat activitate peste programul normal de lucru, adică peste programul de 10 ore pe zi, care era programul normal de lucru în construcții.

Astfel art. 71 din legea 57/1974 prevedea următoarele:

(1) Personalul care lucrează peste durata normală a zilei de muncă sau în zilele de repaos săptămînal ori în alte zile în care, potrivit legii, nu se lucrează, are dreptul să fie retribuit conform prevederilor alin. (2) și (3), dacă nu i s-a asigurat, în compensare, timpul liber corespunzător.

(2) Munca prestată peste durata normală a zilei de lucru necompensată cu timp liber corespunzător se retribuie, pe lîngă retribuția tarifară cuvenită conform reglementărilor în vigoare, cu un spor de 50% din retribuția tarifară de încadrare pentru primele două ore de depășire a duratei normale a zilei de lucru și de 100% pentru orele următoare.

(3) Sporul acordat pentru munca prestată în zilele de repaos săptămînal sau în alte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, este egal cu retribuția tarifară de încadrare, dacă munca astfel prestată n-a putut fi compensată cu timp liber corespunzător, potrivit legii.

(4) Personalul cu funcții de execuție și cel operativ, care prin natura muncii lucrează peste programul normal de lucru, poate primi, în locul retribuției pentru ore suplimentare, o retribuție tarifară mai mare cu 5 - 25%, care se stabilește în raport cu timpul prevăzut a fi prestat, în medie lunară, peste programul normal de lucru.

În plus în anexa la Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 4/2005, privind recalcularea pensiilor din sistemul public provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat sunt menționate sporurile cu caracter permanent ce se utilizează la determinarea punctajului mediu anual, între care nu se regăsește și sporul pentru "ore suplimentare" cum este menționat în adeverința 1035/09.05.2007 și adeverința nr. 1753/03.11.2008 și nici sporul pentru "regim prelungit de 10 ore pe zi" cum este menționat în adeverința nr.580/15.05.2007 si 922/27.10.2008.

Sporul pentru lucrul sistematic peste programul normal de lucru menționat la punctul V din anexa la OUG 4/2005 a fost prevăzut ca atare de legea 49/1992 și este evident că sumele realizate de contestator în anii 1962 - 1964 și 1966 - 1990 nu intră în această categorie de sporuri.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs intimata Casa Județeană de Pensii D și reclamantul.

D critică sentința invocând excepția prescripției drepturilor de pensie, începând cu 01.07.2005, deoarece exced termenului general de prescripție de 3 ani prevăzut de 167/1958 și de art. 7 al. 5 din OUG 4/2005.

Pe fond, precizează că majorarea salariului de 25% corespunzătoare celor 2 ore lucrate peste perioada normală de 8 ore a timpului de lucru, nu face parte din categoria sporurilor prev. de OUG 4/2005, ci reprezintă plata salariului pentru timpul efectiv lucrat, neavând nici o legătură cu sporul pentru lucrul sistemic peste program.

În ceea ce privește sporul de șantier, din perioada iunie 1962-oct.1964 menționat în adeverința nr.1035/09.05.2007, acesta nu a fost valorificat în procesul de recalculare, deoarece temeiul legal nu era corect și întrucât, acest temei legal s-a corectat, sporul a fost valorificat prin decizia emisă la 02.06.2009.

Depune la dosar întâmpinare la recursul declarat de reclamant.

Reclamantul critică sentința cu privire la respingerea contestației referitoare la orele lucrate prin prelungirea timpului de lucru de la 8 ore /zi la 10 ore/zi.

Aceste ore lucrate peste programul normal de lucru au fost efectuate în baza 1546/21 august 1952, act normativ care a aprobat și reglementat acest regim de lucru în ramura unităților de construcții.

În adeverințele depuse la dosar, angajatorul a prezentat sumele cuvenite orelor lucrate peste programul de 8 ore pe zi, ani și luni, fiind extrase din statele de plată din arhiva unității, sume evidențiate separat de salariul lunar de încadrare, pentru 8 ore pe zi, înscris în cartea de muncă.

Instanța a considerat eronat că aceste ore sunt ore suplimentare, deoarece acestea făceau parte din programul zilnic de lucru.

Recurentul-reclamant anexează la dosar înscrisuri și întâmpinare la recursul declarat de P:

Curtea constată a fi nefondat recursul declarat de D și fondat recursul declarat de reclamant pentru următoarele considerente:

Referitor la recursul declarat de intimată, Curtea reține că excepția prescripției drepturilor la pensie este nefondată, întrucât în raport de data formulării cererii prin care reclamantul a solicitat recalcularea pensiei -20.05.2007- și data înregistrării contestației la instanță -27.02.2008-, nu a fost depășit termenul de prescripție de 3 ani menționat de recurentă, termen care nu se calculează în raport de data pronunțării hotărârii, ci în raport de data investirii.

Și criticile pe fond ale acestei recurente sunt nefondate, deoarece împrejurarea că în adeverințele depuse la dosar, era menționat greșit temeiul legal, nu justifica refuzul recurentei de a recalcula drepturile de pensie, în condițiile în care, sporul de șantier era un spor cu caracter permanent și a făcut parte din baza de calcul a pensiilor, potrivit legislației anterioare datei de 01.04.2001, fiind utilizat la determinarea punctajului mediu anual, în conformitate cu prevederile OUG 4/2005.

Din eroare este criticată sentința cu privire la orele prestate peste programul de lucru specificate în adeverința 580/15 mai 2007, completată de adeverința 922/27.10.2008 și cele din adeverința 1035/09.05.2007, completată de adeverința 1753/03.11.2008, deoarece prima instanță nu a admis contestația reclamantului și sub acest aspect.

Sunt fondate criticile recurentului-reclamant pentru următoarele argumente:

Dispozițiile art. 1 și 2 din OUG nr. 4/2005, privind recalcularea pensiilor din sistemul public provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat stipulează faptul că - pensiile din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, stabilite în baza legislației în vigoare anterior datei de 01 aprilie 2001 se recalculează în condițiile prevăzute de acest act normativ, recalcularea efectuându-se prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii cu respectarea prevederilor legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale cu modificările și completările ulterioare.

Dispozițiile art. 2 lit. "e" din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale consacră ca unul dintre principiile fundamentale ale asigurărilor sociale din România, principiul contributivității, principiu conform căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuțiilor datorate de persoanele fizice și juridice participante la sistemul public, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite.

În speță reclamantul a fost pensionat potrivit legii nr.3/1977 iar ulterior s-a adresat cu cerere recurentei pentru a i se lua în considerare sumele menționate în adeverințele depuse la dosar.

Refuzul recurentei de a recalcula pensia reclamantului este nejustificat având în vedere dispozițiile OUG nr.4/2005 menționate mai sus precum și dispozițiile art. 164 alin. 1 lit. a din Legea nr.19/2000 care prevăd că la determinarea punctajelor anuale până la intrarea în vigoare a prezentei legi se utilizează salariile brute sau nete, după caz, în conformitate cu modul de înregistrare a acestora în carnetul de muncă respectiv salariile brute, până la data de 1 iulie 1977 și salariile nete, de la data de 1 iulie 1977 până la data de 1 ianuarie 1991.

Este adevărat că în adeverințele depuse la dosar de reclamant se menționează că aceste sume sunt ore suplimentare plătite conform 1546/1952 dar aceasta nu înseamnă că la stabilirea punctajului se are în vedere doar retibuția aferentă unui program de 8 ore zilnic pentru următoarele argumente.

Art.1 din nr.1546/1952 prevede că atunci când pentru realizarea planului de stat este necesar să se lucreze mai mult de 8 ore pe zi, se poate aproba un program de lucru de până la 10 ore /zi.

În art. 2 se prevede și modul de plată a acestor ore,respectiv orele efectuate în aceste condiții de către muncitori, inginerii șefi, etc, vor fi considerate și plătite ca ore normale, ceea ce înseamnă că pentru această perioadă retribuția tarifară lunară a fost mai mare.

Dispozițiile art. 2 din nr.1546/1952 sunt clare, ceea ce înseamnă că pentru perioada în care a prestat activitate în program de 10 ore reclamantul a beneficiat de o retribuție tarifară mai mare care reprezintă contraprestația muncii desfășurată în cele 10 ore și care nu intră sub incidența dispozițiilor din anexa la OUG. nr. 4/2005, punctul VI și astfel să fie exclusă de la recalcularea pensiei.

În consecință,aceste sume trebuie să fie luate în calcul la recalcularea pensiei în raport de dispozițiile art.2 din OUG nr.4/2005 coroborate cu art.78 din Legea nr. 19/2000 întrucât, pentru sumele salariale primite, angajatorul a plătit contribuția de asigurări sociale la sistemul public de pensii.Cum bugetul asigurărilor sociale a fost alimentat cu contribuția de asigurări sociale plătite de către angajator aferentă veniturilor salariale obținute de către salariat este firesc ca o parte din această contribuție să se întoarcă către fostul salariat, în prezent pensionar și să fie avute în vedere la recalcularea drepturilor de pensie conform Legii nr. 19/2000.

Sunt considerentele pentru care, în temeiul dispoz. art. 312 pr.civilă, Curtea va respinge recursul declarat de P D și va admite recursul declarat de reclamant. Se va modifica sentința în parte, în sensul admiterii în totalitate a contestației urmând a fi obligată intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII D, să recalculeze pensia reclamantului luând în considerare veniturile menționate în adeverințe ca fiind sporuri pentru orele suplimentare date conform 1546/1952, privind plata programului prelungit de 10 ore pe zi. Se vor menține restul dispozițiilor sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul intimatei Casa Județeană de Pensii D împotriva sentinței civile nr. 2137 din 28.05.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosar nr-.

Admite recursul reclamantului.

Modifică în parte sentința în sensul admiterii în totalitate a contestației și obligă și intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII D, să recalculeze pensia reclamantului luând în considerare veniturile menționate în adeverințe ca fiind sporuri pentru orele suplimentare date conform 1546/1952, privind plata programului prelungit de 10 ore pe zi.

Menține restul dispozițiilor sentinței.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 09 2009

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red.jud. -/11.01.2010

. 3ex/

Președinte:Mariana Pascu
Judecători:Mariana Pascu, Ligia Epure, Carmen Tomescu

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestație decizie pensie. Decizia 7220/2009. Curtea de Apel Craiova