Contestație decizie pensie. Decizia 890/2009. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR.890

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 5.10.2009

PREȘEDINTE: Mihaela Neagu

JUDECĂTOR 2: Alina Savin

JUDECĂTOR 3: Mărioara Coinăcel

GREFIER-- -

-.-.-.-.

La ordine fiind soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B, cu sediul în B, Calea nr.19, împotriva sentinței civile nr.451/25.05.2009 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata-contestatoare, domiciliată în B,-, -.4, având ca obiect contestație decizie de pensionare.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns pentru recurenta Casa Județeană de Pensii B, consilier juridic și pentru contestatoarea av., ambii cu delegații în dosar.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Apărătorul contestatoarei depune la dosar note scrise și practică judiciară.

La întrebarea instanței dacă solicită suspendarea cauzei, apărătorul contestatoarei precizează că nu solicită suspendarea cauzei și nu este der acord cu acordarea unui termen în cauză.

Față de faptul că reprezentantul recurentei solicită suspendarea cauzei, Curtea aduce la cunoștința acestuia că, la termenul anterior a fost respinsă cererea de suspendare.

Nemaifiind cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Reprezentantul recurentei solicită admiterea recursului.

Apărătorul contestatoarei arată că aceasta a făcut dovada cu adeverințele depuse la dosar a drepturilor de pensie ce i se cuvin, instanța de fond pronunțând o hotărâre legală și temeinică.

Mai menționează că sporul solicitat este acordat în baza Legii 28/1969, acesta calculându-se și evidențiindu-se lunar în pontaje și se încasa la data când beneficiarul temei onora plata.

Se mai arată că, disp.art.2 din Legea 19/2000 statuează principiul contributivității conform căruia drepturile de asigurări sociale se cuvin în temeiul contribuțiilor sociale plătite.

Deasemeni, chiar OG nr.4/2005, anexa 4 pct.4 precizează că alte sporuri specifice pentru care s-a plătit contribuția de asigurări sociale, trebuiesc luate în calculul pensiei.

Solicită respingerea recursului.

Nu solicită cheltuieli de judecată.

Instanța rămâne în pronunțare asupra recursului declarat.

CURTEA:

Asupra recursului privind conflictul de asigurări sociale de față;

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Brăila sub nr-, reclamanta a chemat în judecată pe pârâta Casa Județeană de Pensii B pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța pârâta să fie obligată să-i recalculeze pensia având în vedere documentele emise de SC, respectiv adeverințele nr.2411/26.06.2008 și nr.4108/4.11.2008.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că nu i s-a luat în considerare pentru recalcularea pensiei întregul venit realizat lunar, permanent, adică acord global, pentru care s-au achitat în totalitate CAS și celelalte impozite și taxe conform legii în vigoare, avându-se în vedere adeverințele nr. 2414/26.06.2008 și nr.4108/4.11.2008 emise de SC SA

Prin întâmpinare, pârâta Casa Județeană de Pensii Baa rătat că reclamanta a fost înscrisă la pensie pentru munca depusă și limită de vârstă începând cu 1.07.2000 în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 3/1977, iar potrivit OUG 4/2005 prin decizia din 30.11.2005 au fost recalculate drepturile de pensie ale reclamantei începând cu 1.12.2005, conform cu principiile prevăzute de Legea 19/2000. Prin cererea înregistrată sub nr.52019/7.07.2008 reclamanta a solicitat recalcularea drepturilor de pensie în baza adeverinței nr. 2411/26.06.2008 emisă de SC SA B, dar rin p. adresa nr.-/30.09.2008 i s-a comunicat reclamantei că veniturile primite drept acord global nu au putut fi valorificate la stabilirea punctajului mediu anual în conformitate cu Mențiunile de la pct.VI din anexa la OUG 4/2005. Pe cale de excepție s-a solicitat respingerea cererii ca tardiv introdusă având în vedere că răspunsul este din 30.09.2008, acțiunea fiind introdusă fără respectarea termenului legal de contestare de 45 zile. Pe fond s-a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, invocându-se în acest sens prevederile OUG nr. 4/2005 în care la pct. VI se face mențiunea că formele de retribuire în acord nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare datei de 1.04.2001, astfel că sumele încasate drept acord global în mod legal și cu respectarea prevederilor legale nu au fost valorificate la recalcularea drepturilor de pensie.

Ulterior pârâta Casa Județeană de Pensii Bar enunțat la excepția tardivității cererii de chemare în judecată instanța luând act de renunțare prin încheierea din data de 19.02.2009.

Prin Sentința Civilă nr. 451/2009 Tribunalul Brăilaaa dmis acțiunea și a bligat-o pe pârâta Casa Județeană de Pensii să stabilească drepturile de pensie pentru reclamanta și în raport de adeverințele nr. 2411/26.06.2008 și nr.4108/4.11.2008 emise de SC SA

În motivare Tribunalul a reținut că reclamanta a fost înscrisă la pensie pentru munca depusă și limită de vârstă prin decizia nr.-/15.06.2000 conform dispozițiilor Legii nr.3/1977. Drepturile de pensie ale reclamantei au fost recalculate conform nr.HG1550/2004 și OUG nr.4/2005, fiind emisă în acest sens decizia nr.-/30.11.2005.

Prin cererea înregistrată la Casa Județeană de Pensii B sub nr.52019/7.07.2008 reclamanta a solicitat recalcularea drepturilor de pensie în baza adeverinței nr.2411/26.06.2008 emisă de SC SA B din care rezultă venituri primite drept acord global în perioada 1978-1990, dar rin p. adresa nr. -/30.09.2008 Casa Județeană de Pensii Bac omunicat că datele înscrise în adeverință nu pot fi valorificate la stabilirea punctajului mediu anual întrucât conform Mențiunilor de la pct.VI din anexa la OUG nr.4/2005 formele de retribuire în acord sau cu bucata, premiile anuale și premiile acordate în cursul anului pentru realizări deosebite și alte sporuri care nu au avut caracter permanent nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare datei de 1.04.2001, cererea neavând astfel temei legal.

Prin adeverința nr.2411/26.06.2008 emisă de SC SA s-a arătat că reclamanta a fost salariată la societate în perioada 3.01.1975-1.04.1990 în funcția de inginer cercetător și a beneficiat de spor de acord, așa cum rezultă din anexă care face parte integrantă din prezenta, plătit în conformitate cu art.8, art.12 și art.118(1) din Legea nr.57/1974, art.4 și art.10 din Legea nr.2/1983, Legea nr.1/1986, Decret 161/1983. S-a precizat că acest spor nu a fost inclus în salariul înregistrat în carnetul de muncă și s-a menționat că societatea a calculat și virat CAS și pensia suplimentară potrivit prevederilor legale în vigoare.

Prin adeverința nr.4108/4.11.2008 emisă de SC SA B, în completarea adeverinței nr. 2411/26.06.2008, s-a menționat că pe lângă retribuția tarifară înscrisă în carnetul de muncă, a beneficiat de venituri suplimentare ca spor de acord global conform Legii nr.57/1974(art.12/1lit.a, art.117/1 pct.3, art.83 al.1) și art.4 din Legea nr.2/1983, arătându-se că în cadrul SC SA B, activitatea de cercetare și proiectare a fost retribuită permanent în acord global, plata fiind făcută la finalizarea proiectului sau a temei de cercetare, potrivit termenelor din contracte. S-a precizat că pentru sporul de acord global s-a calculat și virat CAS și pensia suplimentară și constituie baza de calcul la stabilirea pensiei în înțelesul OUG nr.4/2005, pct.V la anexă și Legea nr.19/2000(art.168 și 169).

În drept, potrivit art.164 din Legea nr.19/2000, la determinarea punctajelor anuale se au în vedere salariile așa cum au fost înregistrate în carnetul de muncă și sporurile cu caracter permanent care au făcut parte din baza de calcul a pensiilor și care sunt înregistrate în carnetul de muncă sau care au fost dovedite cu adeverințe.

Tribunalul apreciază că prin aceste dispoziții legale nu sunt înlăturate de la determinarea punctajelor anuale acele venituri suplimentare realizate în acord global sau sporul în acord având în vedere atât caracterul permanent al acestora dar și faptul că au intrat în baza de calcul a contribuției asigurărilor sociale.

Aceeași interpretare este impusă și de dispozițiile art.78 din Legea nr.19/2000 conform cărora punctajul realizat lunar se calculează prin raportarea salariului brut individual inclusivsporurile și adaosurile care au constituit baza de calcul a contribuției individuale de asigurări socialela salariul mediu brut lunar din luna respectivă.

Întrucât conform art.1 din Decretul 389/1972 angajatorii au fost obligați să verse la bugetul asigurărilor sociale de stat o contribuție de 15 % asupra câștigului brut realizat de personalul lor salariat indiferent de forma în care s-au realizat aceste venituri, ribunalul a considerat că în această situație nu sunt aplicabile mențiunile de la punctul VI din anexa la OUG 4/2005 potrivit cărora formele de retribuire în acord nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare datei de 1.04.2001.

Având în vedere că veniturile obținute de reclamantă menționate în adeverințe s-au avut în vedere când s-a calculat și s-a plătit contribuția de asigurări sociale tribunalul constată că acestea trebuie luate în calcul la stabilirea drepturilor de pensie, în caz contrar încălcându-se principiul contributivității reglementat de art.2 lit din Legea 19/2000 conform căruia drepturile de asigurări sociale se cuvin pe temeiul contribuțiilor sociale plătite.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs intimata Casa Județeană de Pensii B, solicitând modificarea ei și respingerea acțiunii formulate de reclamantă.

În motivare a arătat că hotărârea a fost dată cu încălcarea legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9.pr civilă.

Astfel, se arată că reclamanta a ieșit la pensie în condițiile legii 3/1977, iar recalcularea pensiei sale s-a făcut în temeiul OUG 4/2005, care conține și o anexă cu sporurile permanente, care intră în baza de calcul, precum și cu cele care nu pot fi luate în considerare.

Potrivit art. 164 alin. 3 din Legea 19/2000, la determinarea punctajelor anuale, până la intrarea în vigoare a legii, se utilizează salariile brute sau nete, după caz, în conformitate cu modul de înregistrare a acestora în carnetul de muncă, la care se adaugă șisporurile cu caracter permanent, care au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități, conform legislației în vigoare.

Din coroborarea dispozițiilor art.164 al.3 din Legea nr.19/2000 cu art.10 din Legea nr.3/1977 modificat și completat prin Legea nr.49/1992, rezultă care sunt sporurile salariale ce se au în vedere la stabilirea punctajului mediu anual, acestea fiind expres și limitativ prevăzute de lege.

În mod eronat a reținut instanța de fond că sporurile rezultate din adeverințe au avut caracter permanent așa cum prevede art.164 al.3 din Legea nr.19/2000, întrucât din adeverințe rezultă că acestea s-au acordat sporadic.

Consideră că în mod greșit a reținut instanța că sunt aplicabile dispozițiile art. 78 din Legea 19/2000, întrucât acestea nu au relevanță în speța de față.

Referitor la principiul contributivității s-a arătat că art.2 lit.e din Legea nr.19/2000 se referă doar la principiul pe baza căruia se acordă dreptul de asigurări sociale, neavând nimic în comun cu modul de calcul a acestor drepturi.

Intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că hotărârea Tribunalului Brăila este legală și temeinică.

Examinând hotărârea recurată atât prin prisma criticilor formulate de recurentă cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, în conf. cu disp. art. 3041Cod procedură civilă, Curtea apreciază că recursul este fondat pentru următoarele considerente:

Soluția instanței de fond s-a bazat pe interpretarea greșită a art. 78 alin. 4 din legea 19/2000, așa cum a fost acesta modificat prin legea 250/2007, respectiv "(4) Punctajul asiguratului, stabilit conform prevederilor alin. (1) și (2), se calculează la nivelul veniturilor brute realizate pentru care s-au plătit contribuții de asigurări sociale."

Astfel, s-a considerat că, pe de o parte veniturile realizate în acord global au caracter permanent, iar pe de altă parte, că pentru a se da eficiență totală criteriului contributivității trebuie să se includă în baza de calcul a pensiei toate veniturile brute la care s-a cotizat, fără a mai distinge între veniturile și sporurile cu caracter permanent și veniturile sau sporurile cu caracter special.

Analizând modificările introduse de legea 250/2007, prin pct. 3 și 6 se constată că această interpretare nu este corectă, astfel:

Pct. 3:

Anterior, art. 23 alineatul (3) din legea 19/2000 avea următorul cuprins:

(3) Baza de calcul prevăzută la alin. (1) și (2) (baza lunară de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale în cazul asiguraților)nu poate depăși plafonul a de 5 ori salariul mediu brut.

Acest articol s- modificat și are următorul cuprins:

"(3) Baza de calcul prevăzută la alin. (1) și (2) este venitul brut realizat lunar."

Pct. 6

Anterior, art. 78 alineatul (4) din legea 19/2000 avea următorul cuprins:

(4) Punctajul asiguratului, stabilit conform alin. (1) și (2), nu poate fi mai mare de 5 puncte într-un an calendaristic.

Acest articol s- modificat și are următorul cuprins:

"(4) Punctajul asiguratului, stabilit conform prevederilor alin. (1) și (2), se calculează la nivelul veniturilor brute realizate pentru care s-au plătit contribuții de asigurări sociale."

Ca urmare, singurele modificări pe care le aduce legea 250/2007 sunt în sensul că, începând cu 23.07.2007 (data intrării în vigoare a legii) salariații sunt obligați să plătească contribuția individuală de asigurări sociale la întregul venit realizat, fără a mai exista plafonul de 5 ori salariul mediu brut, iar potrivit principiului contributivității, nici punctajul realizat de asigurat într-un an calendaristic nu mai este plafonat la 5 puncte, ci este calculat în funcție de sumele la care s-a achitat contribuția.

Legea 250/2007 nu modifică cu nimic art. 164 din legea 19/2000, care arată modul în care se calculează punctajul anual până la intrarea în vigoare a legii 19/2000.

Astfel, șa cum corect a evidențiat Casa Județeană de Pensii, potrivit art. 164 din Legea 19/2000, la determinarea punctajelor anuale, până la intrarea în vigoare a legii, se utilizează salariile brute sau nete, după caz, în conformitate cu modul de înregistrare a acestora în carnetul de muncă, astfel:

a) salariile brute, până la data de 1 iulie 1977;

b) salariile nete, de la data de 1 iulie 1977 până la data de 1 ianuarie 1991;

c) salariile brute, de la data de 1 ianuarie 1991.

La determinarea punctajelor anuale, pe lângă salariile prevăzute la alin. (1) se au în vedere și sporurile care au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă.

(3) La determinarea punctajelor anuale, pe lângă salariile prevăzute la alin. (1) se au în vedere și sporurile cu caracter permanent, care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități, conform legislației în vigoare.

Prin OUG 4/2005 s-au prevăzut sporurile, indemnizațiile și majorările de retribuții tarifare care, potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor și care se utilizează la determinarea punctajului mediu anual, fiind enumerate în anexa.

Sporurile, indemnizațiile și majorările de retribuții tarifare prevăzute la alin. (2) se dovedesc prin înscrisurile din carnetele de muncă sau prin adeverințe întocmite conform legii, eliberate de angajatori, care poartă întreaga răspundere cu privire la valabilitatea și corectitudinea acestora.

Adeverințele prin care se dovedesc aceste sporuri trebuie să cuprindă:

- denumirea unității;

- perioada în care s-a lucrat, cu indicarea datei de începere și de încetare a raportului de muncă;

- funcția, meseria sau specialitatea exercitată;

- denumirea sporurilor, procentul sau suma acordată;

- perioada în care a primit sporul și temeiul în baza căruia s-a acordat;

- adeverințele vor purta număr, data eliberării, ștampila unității, precum și semnătura celui care angajează unitatea sau a persoanei delegate în acest sens de conducerea unității, cu mențiunea expresă că,nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001:

- formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie ori după timp, pe bază de tarife sau cote procentuale; etc.

Ca urmare sporul pentru acord global nu putea fi luat în calcul de intimată la calculul pensiei, potrivit mențiunii exprese a legii ( OUG 4/2005).

Mai mult, nu se poate reține că acesta a avut un caracter permanent, întrucât din adeverințe rezultă că acesta s-a acordat sporadic, doar în anumite luni. De altfel, faptul că unitatea a utilizat permanent această formă de retribuire nu este echivalent cu noțiunea de spor cu caracter permanent utilizată de legea 19/2000.

Referirea reclamantei la art. 1 din decretul 389/1972 nu contribuie la schimbarea aspectelor cauzei: contribuția de 15% era datorată de angajator (nu de salariat) la totalul salariilor brute realizate de salariați.

Oricum, un principiu nu poate înlocui dispoziția expresă a legii, iar pentru drepturile solicitate de reclamantă există mențiuni exprese în lege în sensul că aceste venituri nu pot fi valorificate la calculul pensiei.

În consecință, în baza art. 312 Cod de procedură civilă, instanța va admite recursul, va modifica în tot sentința recurată, iar în rejudecare va respinge acțiunea ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B, cu sediul în B, Calea nr.19, împotriva sentinței civile nr.451/25.05.2009 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-.

Modifică în tot sentința recurată în sensul că respinge ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 5.10.2009.

PREȘEDINTE JUDECATOR JUDECATOR

Grefier

Red./3.11.2009

Dact./4 ex/12.11.2009

FOND: -

Asis.jud.-

Președinte:Mihaela Neagu
Judecători:Mihaela Neagu, Alina Savin, Mărioara Coinăcel

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestație decizie pensie. Decizia 890/2009. Curtea de Apel Galati