Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 1003/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
Format vechi nr.6537/2008
ROMANIA
CURTEA DE APEL B
SECTIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILA NR. 1003/
Ședința publică de la 18 februarie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Uță Lucia
JUDECĂTOR 2: Cristescu Simona
JUDECĂTOR 3: Rotaru Florentina
GREFIER
*********************
Pe rol fiind pronunțarea cererilor de recurs formulate de recurenții, Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Apărării împotriva sentinței civile nr.4772 din data de 10.06.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.3773/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimatulConsiliul Național pentru Combaterea Discriminării,având ca obiect:"contestație împotriva deciziei de pensionare".
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică de la 11.02.2009 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie.
Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 18.02.2009, când a dat următoarea decizie.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil dedus judecății, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.4772 din data de 10.06.2008, pronunțată în dosarul nr.3773/3/AS/2008, Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâții Statul Român reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Apărării, cu citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării; a anulat decizia nr. R-/12.10.2006 și decizia nr. R-/ 31.01.2007 emise de Ministerul Apărării - Direcția Financiar Contabilă; a anulat în parte decizia nr. 446/22.12.2006 emisă de Ministerul Apărării - Comisia Contestații Pensii în ceea ce privește soluția de respingere a contestației formulată împotriva deciziei nr. -/12.10.2006 referitoare la acordarea pensiei militare de serviciu; a obligat pârâtul Ministerul Apărării la stabilirea și plata drepturilor de pensie militare de stat - pensie serviciu proporțional cu numărul anilor în serviciul militar începând cu data de 1.06.2006 și în continuare, actualizate cu coeficientul de devalorizare a monedei naționale de la data nașterii dreptului și până la introducerea acțiunii, 28.02.2007 și la plata dobânzii aferentă drepturilor restante de la data introducerii acțiunii 28.02.2007 și până la achitarea acestora; a obligat pârâtul Ministerul Apărării să emită decizie de pensie, conform celor expuse anterior; a obligat pârâtul Statul Român reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor să asigure și să vireze sumele necesare plății drepturilor stabilite prin sentinț[ în contul pârâtului Ministerul Apărării; respins cererea privind obligarea pârâtului Ministerul Apărării la plata daunelor morale, ca neîntemeiată; a respins cererea privind obligarea pârâtului Statul Român reprezentat de Ministerul Economiei să asigure și să vireze sumele reprezentând daune morale, în contul Ministerului Apărării, ca neîntemeiată; a obligat pârâții la plata sumei de 39,50 lei cheltuieli de judecată, către reclamant.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt și de drept:
Prin decizia nr. R-/12.10.2006 emisă de Ministerul Apărării - Direcția Financiar Contabilă, a fost respinsă cererea formulată de reclamant privind înscrierea la pensie militară de stat, reținând-se, în motivarea deciziei, căpartea a fost trecută în rezervă la data de 5.05.1993, dată până la care a realizat o vechime în serviciu ca militar, de 20 ani 8 luni si 16 zile.Ulterior, reclamantul a fost salariat în sistemul civil, realizând un stagiu de cotizare de 23 ani 7 luni si 16 zile.
A mai stabilit prima instanță că, astfel cum s-a menționat în decizie, în conformitate cu art. 15 din Legea 164/2001 cu modificările și completările ulterioare, cadrele militare care la data trecerii în rezervă nu îndeplinesc condițiile de acordare a unei pensii dar au o vechime în serviciul militar d e cel puțin 15 ani, beneficiază de pensie militară de stat la îndeplinirea vârstei standard de pensionare prevăzută de Legea 19/2000, care conform anexei 3 din Legea 19/2000 este de 65 de ani în cazul reclamantului.Or, reclamantul are vârsta de 56 ani si 28 zile.
Prin urmare, s-a reținut că reclamantul nu are împlinită vârsta standard de pensionare prevăzută de Legea 19/2000 și că nu îndeplinește condiția de vârsta menționată la art. 15 din Legea 164/2001 pentru a beneficia de pensie militară de stat.
Împotriva acestei decizii, reclamantul a formulat contestație și a solicitat acordarea pensiei militare de serviciu pentru perioada în care și-a desfășurat activitatea în cadrul Ministerului Apărării, precum si menționarea corectă a numelui în cuprinsul deciziei.
Contestația a fost soluționată prin decizia nr. 446/22.12.2006 de Ministerul Apărării - Comisia de Contestații Pensii, în sensul că a fost admisă în parte, ca fiind întemeiată în ceea ce privește consemnarea numelui în cuprinsul deciziei și a fost respinsă contestația ca fiind neîntemeiată în privința acordării pensiei militare de serviciu.
In motivarea acestei decizii, s-a reținut că reclamantul nu îndeplinește condiția referitoare la îndeplinirea vârstei prevăzută de lege pentru a putea beneficia de pensie militară de stat și că nu există temei legal pentru soluționarea favorabilă a solicitării acestuia.
Până la modificarea dispozițiilor art. 15 din Legea nr. 164/2001, prin OUG77/2007, legiuitorul a stabilit un tratament juridic diferențiat în ceea ce privește posibilitatea de a obține pensie militară pentru solicitanții acestui drept în funcție de momentul la care a fost făcută trecerea în rezervă, adică în raport de categoria profesională a solicitantului.
Potrivit art. 12 din Legea 164/2001 " Au dreptul la pensie de serviciu pentru limită de vârstă cadrele militare în activitate care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții: a) vârsta de 55 de ani; b) vechime minimă în serviciu de 25 de ani, din care efectiv ca militar 15 ani".
Textul de lege permitea ca doar cadrele militare în activitate să dobândească dreptul la pensie militară la împlinirea vârstei de 55 de ani.
In situația cadrelor militare ce nu îndeplineau condițiile acordării unei pensii la data trecerii în rezerva legiuitorul a prevăzut o altă limită de vârstă decât pentru cadrele militare ce îndeplineau condițiile acordării unei pensii.
Astfel, s-a creat o situație discriminatorie între cele două categorii de persoane, deoarece au fost induse distincții între situații analoge și comparabile fără ca aceasta să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă, creându-se un tratament preferențial în favoarea persoanelor care au împlinit vârsta de 55 de ani la data trecerii în rezervă și care se pot astfel pensiona la această vârstă, dacă îndeplinesc și celelalte condiții, în raport cu persoanele care, deși au vechimea prevăzută de textul de lege pentru acordarea pensiei militare de minim 25 de ani din care efectiv ca militar 15 ani, împlineau vârsta de 55 de ani ulterior datei trecerii în rezervă, și care se puteau pensiona doar la împlinirea vârstei standard de pensionare prevăzută în anexa 3 a Legii nr. 19/2000.
A mai stabilit prima instanță că, astfel cum s-a arătat în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, art. 14 din Convenție are ca scop să împiedice orice discriminare privitoare la drepturile și libertățile pe care aceasta le garantează, în situațiile în care există modalități diferite de a se conforma dispozițiilor sale, iar noțiunea de discriminare cuprinde în general cazurile în care un individ sau grup de indivizi se vede, fără justificare adecvată, mai bine tratat decât altul.
în speță, aplicarea unei asemenea tratament diferențiat, fără justificare rezonabilă, contravine prevederilor art. 14 din Convenția Europeană i Drepturilor Omului, având în vedere că jurisdicția europeană a extins domeniul de aplicare a acestei prevederi și cu privire la drepturi de natură socială.
Tribunalul a considerat că regimul juridic diferit aplicabil în cele două situații este discriminatoriu, deoarece ține cont de categoria profesională a solicitantului, care deși îndeplinește condițiile de fond pentru acordarea pensiei, îl obligă pe cel care împlinește vârsta de pensionare, ulterior datei de trecere în rezervă, să aștepte o perioada de timp îndelungată, până la data la care poate deveni beneficiarul dreptului prevăzut de lege, spre deosebire de cei aflați în sistem și care, atunci când îndeplinesc vârsta de pensionare și condițiile de fond, devin automat, în baza cererii formulate, beneficiarii dreptului respectiv.
Regimul juridic discriminatoriu creat prin dispozițiile art. 15 din Legea 164/2001, în forma în care acestea au fost în vigoare până la data modificării lor prin OUG77/2007, este recunoscut implicit și prin modificarea lor. Textul de lege modificat stabilește, în prezent, aceleași condiții de vârstă pentru acordarea pensiei militare de stat, pentru ambele categorii de solicitanți ai acestui drept.
Deși, pe parcursul procesului pârâtul, a emis decizia nr. -, prin care, începând cu data de 1.03.2008, reclamantului i s-a stabilit pensie de serviciu în baza art. 15 din Legea 164/ 2001, nu se poate retine că acțiunea a rămas fără obiect în condițiile în care, prin acțiunea formulată, reclamantul a solicitat acordarea acestei pensii de la o altă dată decât cea menționată în decizie.
Cum interzicerea discriminării este o garanție a exercitării efective a drepturilor consacrate legal, întrucât înlăturarea situației de discriminare presupune aplicarea aceluiași tratamentului juridic ce a fost acordat preferențial și fără o justificare rezonabilă doar unei anumite categorii de persoane aflate în situații analoge și comparabile, tratament ce trebuie aplicat și în favoarea celor excluși, întrucât reclamantulîndeplinea condițiile pentru acordarea dreptului de pensie militară de stat dacă la data respectivă ar fi fost încă cadru militar activ, începând cu data de 1.06.2006, în baza dispozițiilor art. 52 alin. 2 din Legea 164/2001,care prevăd că, pentru persoanele care îndeplinesc condițiile de pensionare ulterior datei ieșirii din rândul cadrelor militare în activitate, pensia se stabilește și se plătește cu începere din prima zi a lunii următoare celei în care s-a depus cererea, împreună cu actele necesare, la organul de pensii, în speță, data de 26.05.2006.
Deși a reclamantul a solicitat acordarea pensiei începând cu luna octombrie 2005, Tribunalul a considerat că această cerere este neîntemeiată, în baza dispozițiilor art. 52 alin. 2 din Legea 164/2001. Doar dacă cererea de pensionare, împreună cu actele necesare, ar fi fost depuse la organul de pensii în luna septembrie 2005, s-ar fi putut dispune în sensul solicitat de către reclamant.
La soluționarea cererii referitoare la plata drepturilor de pensie, prima instanță a avut în vedere dreptul reclamantului de a încasa pensia cuvenită și obligația pârâtului de a face plata acestor sume, precum și faptul că, prin neplata drepturilor cuvenite, în patrimoniul reclamantului s-a creat un prejudiciu reprezentând contravaloarea pensiilor respective.
In ceea ce privește cererea de actualizare a drepturilor în funcție de coeficientul de devalorizare a monedei naționale, instanța de fond a apreciat că este justificată, deoarece are ca scop repararea pierderii suferite ca urmare a faptului că moneda națională s-a devalorizat de la data scadenței sumelor, iar pentru o acoperire reală a prejudiciul suferit este necesar să se aducă sumele datorate la actuala putere de cumpărare, în timp ce dobânda legală, acordată în baza art. 1008 Cod civil, reprezintă câștiul, folosul, profitul pe care l-ar fi putut fi obținute creditorul prin investirea acelei sume.
S-a mai reținut că sumele acordate cu titlu de pensie se suportă din bugetul de stat, conform art. 5 alin.2 din Legea nr. 164/2001, astfel încât este întemeiată și cererea privind obligarea pârâtului Statul Român reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor să asigure și să vireze sumele necesare plății drepturilor stabilite prin prezenta sentința în contul pârâtului Ministerul Apărării.
In ceea ce privește cererea privind obligarea pârâtului Ministerul Apărării la plata daunelor morale, prima instanță a considerat-o neîntemeiată, deoarece, în speță, nu s-a făcut dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege pentru angajarea acestui tip de răspundere, în sensul dispozițiilor art. 998 - 999 Cod civil. Tribunalul a reținut că nu este suficientă, pentru admiterea cererii, doar invocarea unui prejudiciu, ci și dovedirea acestuia, alături de celelalte condiții referitoare la săvârșirea cu vinovăție a unei fapte ilicite și la existența legăturii de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu.
Prima instanță a făcut aplicarea dispozițiilor art. 274 Cod de procedură civilă.
Împotriva acestei sentințe, au declarat recurs motivat, în termenul legal, atât reclamantul, cât și pârâții Statul Român reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Apărării.
În dezvoltarea motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 4 și 9 din Codul d e procedură civilă, recurentul Statul Român reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor a arătat, în esență, următoarele:
În mod greșit prima instanță a considerat că acest pârât are calitate procesuală pasivă și că Statul Român, prin reprezentantul său Ministerul Economiei și Finanțelor răspunde pentru alocarea sumelor în bugetul ordonatorilor principali de credite.
Astfel, în raport de dispozițiile art. 25 din Decretul nr. 31/1954, ale art. 1 alin. 1 din nr.HG 386/2007 și ale art. 5 alin. 1 din Legea nr. 164/2001, instanța a confundat Ministerul Economiei și Finanțelor cu Statul Român reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor, transferând atribuțiile primului asupra celei de a doua persoane juridice și, în plus, ordonatorii principali de credite sunt aceia care răspund de aplicarea reglementărilor referitoare la drepturile de asigurări sociale, având obligația de a efectua demersurile în sensul obținerii sumelor necesare plăților.
În altă ordine de idei, a mai arătat recurentul, între reclamant și Statul Român reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor nu există nici un fel de raporturi legale sau contractuale.
Așa fiind, în speță nu se realizează identitatea cerută de lege între cel care stă în judecată în calitate de pârât și cel care poate fi obligat în raportul juridic dedus judecății.
În susținerea cererii de recurs, recurentul a invocat și dispozițiile art. 21 din Legea nr. 500/2002, ale art. 1 și 2 din nr.OG 22/2002 și ale art. 25 din nr.OUG 37/2008, arătând că nici Ministerul Economiei și Finanțelor nu poate avea calitate procesuală pasivă în cauză.
În ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 4 din Codul d e procedură civilă, a mai susținut recurentul, cum nici Statul Român reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor și nici Ministerul Economiei și Finanțelor nu au calitate procesuală pasivă, instanța nu putea să pronunțe o hotărâre prin care Ministerul Economiei și Finanțelor să fie obligat să aloce fondurile necesare către ordonatorul principal de credite, deoarece, astfel, se încalcă principiul separației puterilor în stat, prin nesocotirea Legii nr. 500/2002, care reglementează procedura bugetară și a legilor bugetare, instanța intrând în sfera de competență a puterii legislative.
Recurentul Ministerul Apărării a critica sentința recurată pentru nelegalitate, sub aspectul motivelor prevăzute de art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă, arătând, în esență, că instanța de fond a interpretat greșit dispozițiile art. 15 din Legea nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat. Astfel, la dat de 29.06.2007, acest articol a fost modificat prin nr.OUG 77/2007, aprobată prin Legea nr. 14/2008, în sensul că se poate beneficia de pensie la împlinirea vârstei de 55 de ani și nu la împlinirea vârstelor standard prevăzute de Legea nr. 19/2000.
Prin urmare, instanța de fond ar fi putut da eficiență argumentelor invocate de reclamant, inclusiv celor bazate pe discriminare numai începând cu această dată, pentru că anterior nu exista o prevedere legală care să îndreptățească o astfel de soluție.
Pe cale de consecință, nici actualizarea cu rata inflației și nici acordarea dobânzii legale nu sunt justificate înainte de această dată, cât timp legea stabilea acordarea pensiei la împlinirea vârstelor standard.
În plus, a mai arătat recurentul, pe temeiul discriminării, acțiunea ar fi trebuit să fie soluționată potrivit dreptului comun, și nu de către instanțele de asigurări sociale, conform prevederilor art. 27 alin. 1 din nr.OG 137/2000.
În dezvoltarea motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă, recurentul a criticat hotărârea Tribunalului sub aspectul datei de la care s-a dispus obligarea pârâților la stabilirea, plata și asigurarea fondurilor corespunzătoare drepturilor de pensie - 1.06.2006, în loc de 01.10.2005.
Astfel, nu asiguratul - persoana îndreptățită - depune dosarul la organul de pensii, ci, în faza premergătoare emiterii deciziei, între acesta și organul de pensii nu există nici un raport juridic.
A mai susținut recurentul că a formulat cererea nu în luna septembrie, dată pe care Tribunalul a considerat-o adecvată în vederea satisfacerii depline, ci în luna mai 2005, astfel cum rezultă din înscrisul depus la pagina 3 a dosarului de fond, alin. 2. Însă, refuzul intimatului de a executa o obligație prevăzută de lege a ocazionat un întreg șir de procese, în urma cărora intimatul a căzut în pretenții.
În raport de această atitudine considerată nelegală și intrând în sfera delictului civil, recurentul a apreciat că solicitarea sa privind plata daunelor morale este justificată.
Prin întâmpinarea depusă, intimatul Ministerul Apărării a solicitat respingerea cererilor de recurs formulată de și Statul Român reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor.
Intimatul, prin întâmpinare, a solicitat respingerea recursului declarat de Ministerul Apărării.
În recurs, nu au fost administrate probe.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, atât prin prisma criticilor formulate, cât și sub toate aspectele, conform dispozițiilor art. 3041Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
În ce privește recursul declarat de reclamantul, Curtea constată că este nefondat și urmează a-l respinge ca atare, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Tribunalul a făcut aplicarea dispozițiilor art. 52 alin. 2 din Legea 164/2001 și a considerat neîntemeiată cererea reclamantului în sensul acordării pensiei începând cu luna octombrie 2005, reținând că numai în situația în care cererea de pensionare, împreună cu actele necesare, ar fi fost depuse la organul de pensii în luna septembrie 2005, s-ar fi putut dispune în sensul solicitat de către reclamant.
Astfel, se reține că, potrivit dispozițiilor textului legal evocat, "pentru persoanele care îndeplinesc condițiile de pensionare ulterior datei ieșirii din rândul cadrelor militare în activitate sau ulterior decesului susținătorului pensia se stabilește și se plătește cu începere din prima zi a lunii următoare celei în care s-a depus cererea, împreună cu actele necesare, laorganul de pensii."
Chiar acceptând că, prin sintagma "organ de pensii", în raport de dispozițiile art. 51 din Legea nr. 164/2001 (potrivit cărora "dosarul de pensionare se întocmește și se depune la organul de pensii constituit la nivelul instituțiilor prevăzute la art. 5 alin. (1), de către organele prevăzute la art. 49, în termen de 30 de zile de la data la care s-a înregistrat cererea") trebuie înțelese nu numai acele organe constituite la nivelul instituțiilor prevăzute la art. 5 alin. 1 din lege, respectiv Ministerul Apărării Naționale, Ministerul d e Interne și Serviciul Român de Informații, ci și organele prevăzute la art. 49 din același act normativ, cărora trebuie să le fie adresată cererea de pensionare, Curtea reține că pârâtul Ministerul Apărării nu putea fi obligat la stabilirea și plata drepturilor de pensie începând cu data de 01.10.2005, astfel cum a solicitat recurentul, ci numai cu începere din data de 29.06.2007, când a intrat în vigoare nr.OUG 77/2007 pentru modificarea și completarea Legii nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat, precum și pentru modificarea Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare. Numai de la această dată pretențiile reclamantului își găsesc suportul legal în textul modificat al art. 15 din Legea nr. 164/2001, potrivit căruia "cadrele militare care la data trecerii în rezervă nu îndeplinesc condițiile de acordare a unei pensii, dar au o vechime în serviciul militar d e cel puțin 15 ani, beneficiază de pensie militară de stat la împlinirea vârstei de 55 de ani, proporțional cu numărul anilor de serviciu militar".
În mod corect prima instanță a respins, ca neîntemeiată și cererea privind obligarea pârâtului Ministerul Apărării la plata daunelor morale, reținând că, în speță, nu s-a făcut dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege pentru angajarea acestui tip de răspundere. Tribunalul a stabilit în mod just că nu este suficientă, pentru admiterea cererii, doar invocarea unui prejudiciu, ci este necesar ca reclamantul să facă dovada întrunirii cumulative a tuturor condițiilor prevăzute de art. 998 - 999 cod civil (prejudiciul, fapta ilicită, legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu și vinovăția). Or, în cauză, recurentul reclamant nu a produs dovezi în acest sens.
Așa fiind, Curtea constată că nici această critică adusă hotărârii instanței de fond nu poate fi primită.
În ce privește recursul declarat de Statul Român reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor, Curtea reține următoarele:
Sub aspectul motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă, Curtea constată că este întemeiat.
Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 25 din Decretul nr. 31/1954, statul este persoană juridică în raporturile în care participă nemijlocit, în nume propriu, ca subiect de drepturi și obligații. El participă prin Ministerul Finanțelor, afară de cazurile când legea stabilește anume alte organe în acest scop.
Este întemeiată susținerea recurentului în sensul că Tribunalul în mod greșit s-a raportat la dispozițiile art. 5 alin. 2 din Legea nr. 164/2001, câtă vreme prevederile legale evocate ar fi putut justifica eventuala participare în proces a Ministerului Finanțelor Publice, în nume propriu, ca efect al atribuțiilor pe care acest organ al administrației publice centrale le are cu privire la elaborarea proiectelor de buget, potrivit prevederilor Legii nr. 500/2002 și ale OG nr. 22/2002, iar nu ca reprezentant al statului.
Pentru aceste considerente, Curtea va admite recursul și va modifica sentința atacată, în sensul că va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice (Ministerul Economiei și Finanțelor) și va respinge acțiunea îndreptată împotriva acestuia ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Nu pot fi reținute, însă, criticile subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 4 din Codul d e procedură civilă, întrucât argumentele aduse în susținerea acestui motiv de recurs se circumscriu dispozițiilor art. 304 pct. 9 din același Cod.
Chiar dacă Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice (Ministerul Economiei și Finanțelor) nu are calitate procesuală pasivă în cauză, nu se poate aprecia că Tribunalul, pronunțând o hotărâre prin care Ministerul Economiei și Finanțelor a fost obligat să aloce fondurile necesare către ordonatorul principal de credite, a încălcat principiul separației puterilor în stat și a intrat în sfera de competență a puterii legislative, prin nesocotirea Legii nr. 500/2002, care reglementează procedura bugetară și a legilor bugetare, astfel cum se susține.
Astfel, nu se poate considera că operațiunile de identificare a dispozițiilor legale incidente pe care prima instanță și-a întemeiat soluția, de interpretare a acestora și de aplicare a lor, specifice activității de judecată, constituie încălcări ale atribuțiilor constituțional recunoscute instanțelor judecătorești, incursiuni în domeniul puterii legislative.
În ce privește recursul formulat de Ministerul Apărării, Curtea constată că, astfel cum a reținut și prima instanță, potrivit dispozițiilor art. 15 din Legea 164/2001, modificată si completată, în forma în care aceasta era în vigoare la data formulării cererii de acordare a pensiei militare, cadrele militare care la data trecerii în rezervă nu îndeplinesc condițiile de acordare a unei pensii, dar au o vechime în serviciul militar d e cel puțin 15 ani pentru bărbați și 10 ani pentru femei, beneficiază de pensie militară de stat la împlinirea vârstelor standard prevăzute în Legea nr. 19/2000, proporțional cu numărul anilor de serviciu militar ".
Numai ulterior, aceste dispoziții legale au fost modificate prin nr.OUG 77/2007, fiind în sensul următor: "Cadrele militare care la data trecerii în rezervă nu îndeplinesc condițiile de acordare a unei pensii, dar au o vechime în serviciul militar d e cel puțin 15 ani, beneficiază de pensie militară de stat la împlinirea vârstei de 55 de ani, proporțional cu numărul anilor de serviciu militar".
În mod corect, Tribunalul a reținut că una dintre diferențele existente între cele două texte de lege o reprezintă vârsta de la care persoanele cărora textul li se adresează pot obțin pensie militară de stat.
Însă, art. 15 alin. 2 din Constituția României consacră principiul neretroactivității legii, statuând că legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.
Așadar, cum la data formulării cererii de acordare a pensiei militare de stat, reclamantul avea vârsta de 56 de ani și 28 de zile, neîndeplinind condițiile cerute de legea în vigoare pentru înscrierea la pensia militară de stat, Curtea reține că instanța nu putea să extindă efectele legii noi și pentru perioada anterioară intrării ei în vigoare.
Totodată, se constată că, prin decizia nr. 1325/2008, obligatorie pentru instanțe, Curtea Constituțională a statuat că prevederile nr.OG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care lasă posibilitatea desprinderii concluziei potrivit căreia instanțele judecătorești au posibilitatea să anuleze prevederile legale pe care le consideră discriminatorii și să le înlocuiască cu alte norme de aplicare generală, neavute în vedere de legiuitor sau instituite prin acte normative inaplicabile în cazurile deduse judecății.
Un asemenea înțeles al dispozițiilor OG nr.137/2000, prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituție, precum și prevederile art. 61 alin. (1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
Conform textelor constituționale menționate, a mai reținut instanța de contencios constituțional, Parlamentul și, prin delegare legislativă, în condițiile art. 115 din Constituție, Guvernul au competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală. Instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a realiza justiția, potrivit art. 126 alin. (1) din Legea fundamentală, adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.
În concluzie, instanța de judecată este ținută să aplice legea, iar nu să o înlăture de la aplicare sau să o suplinească, pe motiv că este inechitabilă sau discriminatorie.
Așa fiind, Curtea va admite recursul declarat de Ministerul Apărării și va modifica sentința recurată în sensul că va respinge contestația formulată împotriva deciziilor nr. R-/12.10.2006, nr. R-/31.01.2007 și nr. 446/22.12.2006, care au fost date cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare la momentul emiterii lor și va obliga pârâtul Ministerul Apărării la stabilirea și plata drepturilor de pensie militară de stat - pensie serviciu, proporțional cu numărul anilor în serviciul militar, urmând a fi emisă decizie de pensie în acest sens, începând cu data intrării în vigoare a nr.OUG 77/2007 pentru modificarea și completarea Legii nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat, precum și pentru modificarea Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare - 29.06.2007. Tot de la această dată urmează a fi acordată și dobânda legală, până la plata efectivă, admiterea acestei cereri justificându-se pentru motivele reținute de instanța de fond.
Vor fi menținute dispozițiile sentinței recurate privind capetele de cerere referitoarea la obligarea Ministerului Apărării la plata daunelor morale și la cheltuieli de judecată.
Curtea constată că nu pot fi primite susținerile recurentului Ministerul Apărării potrivit cărora, pe temeiul discriminării, acțiunea ar fi trebuit să fie soluționată potrivit dreptului comun, și nu de către instanțele de asigurări sociale, conform prevederilor art. 27 alin. 1 din nr.OG 137/2000, câtă vreme recurentul reclamant a învestit instanțele cu o contestație împotriva deciziilor prin care i s-a respins cererea de înscriere la pensia militară de stat, întemeiată pe dispozițiile art. 154 și 155 din Legea nr. 19/2000.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul împotriva sentinței civile nr.4772 din data de 10.06.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.3773/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimatulStatul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice (Ministerul Economiei și Finanțelor) și Ministerul Apărării,cu citareaConsiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
Admite recursurile formulate de recurențiiStatul Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice (Ministerul Economiei și Finanțelor) și Ministerul Apărăriiîmpotriva sentinței civile nr.4772 din data de 10.06.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.3773/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimatul,cu citareaConsiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
Modifică sentința recurată în parte.
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român, reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor și respinge acțiunea îndreptată împotriva acestuia ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Respinge contestația formulată împotriva deciziilor nr. R-/12.10.2006, nr. R-/31.01.2007 și nr. 446/22.12.2006, ca neîntemeiată.
Obligă pârâtul Ministerul Apărării la stabilirea și plata drepturilor de pensie militară de stat - pensie serviciu, proporțional cu numărul anilor în serviciul militar, începând cu data de 29.06.2007, precum și a dobânzii legale de la această dată, până la plata efectivă, urmând a fi emisă decizie de pensie în acest sens.
Menține dispozițiile sentinței recurate privind obligarea Ministerului Apărării la plata daunelor morale și la cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 18 februarie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
Red. /:
2 ex./18.03.2009
Jud.fond: /
Președinte:Uță LuciaJudecători:Uță Lucia, Cristescu Simona, Rotaru Florentina
