Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 10032/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 10032
Ședința publică de la 18 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Doina Vișan
JUDECĂTOR 2: Marin Panduru
JUDECĂTOR 3: Ioana Moțățăianu
Grefier - -
************
Pe rol, judecarea recursului declarat de intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII D, împotriva sentinței civile nr. 4761 din 11.09.2008, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimat contestator, având ca obiect contestație decizie de pensionare.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimat contestator asistată de avocat, lipsind: recurent intimat CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care,
Nemaifiind cererii de formulat excepții de ridicat și constatându-se cauza în stare de judecată, s-a acordat cuvântul părții prezente pentru a pune concluzii asupra recursului.
Avocat pentru intimat contestator, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței pronunțate de Tribunalul Dolj ca fiind legală și temeinică, depune concluzii scrise, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin acțiunea înregistrată la data de 29 mai 2008, pe rolul Tribunalului Dolj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, contestatoarea a chemat in judecată intimata Casa Județeană de Pensii D, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună obligarea intimatei la revizuirea drepturilor de pensie prin recalcularea acesteia cu luarea în considerare a veniturilor suplimentare înscrise în anexa adeverinței nr. 24/08.01.2008, emisă de SC A C și obligarea intimatei la plata diferențelor de drepturi între cele cuvenite ca urmare a revizuirii și cele efectiv încasate începând cu septembrie 2005.
In fapt a arătat că a fost pensionată pentru limită de vârstă în anul 1994 și a beneficiat de recalcularea pensiei în baza legii nr. 19/2000, etapa august 2005.
A mai arătat că în buletinul de calcul nr. -/28.06.2005, ce a stat la baza emiterii deciziei nr. -/03.04.2007 au fost luate in considerare numai datele cuprinse în cartea de muncă fără sumele salariale primite conform statelor de plată în sistem de acord pe perioada 1973 - 1991, beneficiat în această perioadă de adaosuri procentuale cu caracter permanent și care erau evidențiate cu statele de plată, pentru acte sume s-a virat contribuția de asigurări sociale de 15% conform Deciziei 389/1972.
Contestatoarea a mai arătat că s-a adresat intimatei Casa Județeană de Pensii D cu cerere înregistrată sub nr. -/26.09.2007.
Prin sentința civilă nr.4761 din 11 septembrie 2008, Tribunalul Dolja admis contestația privind pe contestatoarea, în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII
A obligat intimata să emită o nouă decizie de pensionare pentru contestatoare începând cu data de 01.09.2005, luându-se în considerare drepturile de pensie ce se cuvin (adaos la salariu acord global) conform adeverinței nr. 24/08.01.2008, emisă de SA
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Din înscrisurile depuse la dosar, respectiv anexa buletinului de calcul nr. -/28 06 2005, rezultă că sumele reprezentând veniturile suplimentare menționate in adeverință invocată de către contestatoare nu au fost valorificate cu ocazia recalculării drepturilor de pensie.
Din copia adeverința nr.24/08.01.2008, emisă de SC SA C, rezultă că contestatoarea a fost angajata societății emitente a adeverinței și a beneficiat de venituri suplimentare și acorduri.
In perioada menționată societatea a achitat contribuția pentru asigurările sociale.
In aceste condiții, instanța a constatat că valorificarea acestei adeverințe, in temeiul art. 7 alin 3 din OUG nr. 4/2005 este in concordantă cu principiile instituite prin Legea nr. 19/2000.
Conform dispozițiilor art. 7 alin 3 din OUG nr. 4/2005 aprobată și modificată prin Legea nr. 78/2005, decizia de recalculare poate fi modificată la cerere, în baza actelor doveditoare prezentate de pensionar,întocmite conform prevederilor legale, din care rezultă alte date și elemente decât cele utilizate la recalcularea, referitoare la drepturi cu caracter salarial, care, conform Legii nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare,se au in vedere la stabilirea punctajului mediu anual sau la stagii de cotizare realizate.
Instanța a apreciat că aceste sume se impuneau a fi valorificate, chiar dacă și OUG nr. 4/2005 se face mențiunea că ele nu pot fi avute la recalcularea drepturilor de pensie, pentru că nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare datei de 01.04.2001.
Deși și în OUG nr. 4/2005 se menționează că aceste sume nu se iau în calcul la determinarea punctajelor anuale, pentru că nu au făcut parte din baza de calcul a premiilor stabilite în baza legislației anterioare,nu se poate ignora faptul că potrivit dispozițiilor art. 2 alin 1 din OUG nr. 4/2005, recalcularea se face cu respectarea principiilor prevăzute de Legea nr. 19/2000 iar ignorarea acestor venituri ar contraveni principiului contributivității, instituit de art. 2 lit. e din Legea nr. 19/2000, conform căreia drepturile de asigurări sociale se cuvin pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite.
De aceea, veniturile invocate trebuie avute in vedere la recalcularea drepturilor de pensie.
Neluarea in considerare a acestui principiu, în condițiile in care s-a făcut dovada reținerii CAS și pentru aceste sume,ar conduce la obținerea unei prestații de asigurări sociale ce nu ar fi proporțională cu prețul plătit pentru riscul asigurat, cea ce ar fi inechitabil.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal și motivat a declarat recurs intimata Casa Județeană de Pensii
În motivarea recursului s-a arătat că adeverința nr.24 /08.01.2008 are menționat acordul global de care a beneficiat contestatoarea, care în conformitate cu anexa OUG nr.4/2005, nu se are în vedere la recalcularea pensiei, arătându-se că nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare datei de 01 aprilie 2001 formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie ori după timp, pe bază de tarife sau cote procentuale.
Examinând sentința prin prisma motivelor de recurs invocate cât și din oficiu, în conformitate cu dispoz.art.3041pr.civ. Curtea a reținut următoarele:
Instanța de fond și-a motivat hotărârea de admitere a contestației și de obligare a Casei Județene de Pensii D să emită op nouă decizie de pensionare, pentru contestatoare, luându-se în considerare drepturile de pensie ce se cuvin conform adeverinței nr.24/08.01.2008 emisă de SA C, pe considerentul că societatea a achitat contribuția pentru asigurările sociale, și potrivit principiul contributivității care guvernează sistemul asigurărilor sociale de stat.
Se reține că potrivit adeverinței nr.24 din 08.01.2008 emisă de SA C, pe perioada lucrată în cadrul acestei unități, în afară de drepturile salariale trecute în carnetul de muncă a beneficiat de adaosuri - diferențe de manoperă.
Aceste sume acordate în plus au făcut parte din fondul de salarii realizat, pentru care unitatea a calculat și virat CAS-ul, dar salariatului nu i s-a calculat, reținut și virat contribuția pentru pensia suplimentară.
Potrivit art.VI din Anexa la OUG nr.4/2005, nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare datei de 01 aprilie 2001, formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie ori după timp, pe bază de tarife sau cote procentuale.
Pentru perioadele anterioare datei de 01 aprilie 2001, data intrării în vigoare a Legii nr.19/2000, acest act normativ a prevăzut expres faptul că la determinarea punctajului mediu pe lângă salarii, se au în vedere și sporurile care au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare.
Este adevărat că societatea și-a plătit contribuția la bugetul asigurărilor sociale de stat, în cuantum de 15 %, însă aceste rețineri s-au făcut în conformitate cu dispoz.art.1 din Decretul nr.389/11.10.1972, cu privire la contribuția pentru asigurările sociale de stat, care prevăd expres faptul că unitățile socialiste de stat, organizațiile cooperatiste, alte organizații obștești, orice alte persoane juridice, precum și persoanele fizice, care folosesc personal salariat, sunt datoare să verse la bugetul asigurărilor sociale de stat o contribuție de 15 % asupra câștigului brut realizat de personalul lor salariat.
Față de considerentele de fapt și de drept arătate mai sus, Curtea reține că adaosurile la salariu menționate în adeverința nr.24/08.01.2008 emisă de SA C nu pot să fie avute în vedere la recalcularea drepturilor de pensie ce se cuvin intimatei contestatoare.
Așa fiind, constatându-se că recursul este întemeiat, în baza art.312 pr.civ. îl va admite, va modifica sentința, în sensul că va respinge contestația.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurenta intimată CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII D, împotriva sentinței civile nr. 4761 din 11.09.2008, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimata contestatoare.
Modifică sentința, în sensul că respinge contestația.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 18 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
17.12.2008
Red.jud.-
Tehn.MC/4 ex.
Președinte:Doina VișanJudecători:Doina Vișan, Marin Panduru, Ioana Moțățăianu