Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 101/2010. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 101/R/27.01.2010
Ședința publică de la 27 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE
Judecător
Judecător
Grefier
.-.-.-.-.-.-.-.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de contestatoarea, domiciliată în G, micro 38,-, bloc K 1,. 9 împotriva sentinței civile nr. 1529 din 22 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosar nr-, în materia asigurărilor sociale, în litigiul intervenit în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII G, cu sediul în G,-, având ca obiect " contestație decizie de pensionare" împotriva deciziei numărul 1--/24.06.2009 emisă de insituția intimată.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns: pentru intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII consilier juridic, lipsă fiind recurenta-contestatoare.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează: cererea este la primul termen de judecată, legal motivată și scutită de taxă judiciară de timbru; citată cu copia motivelor de recurs instituția intimată a depus întâmpinare ce a fost comunicată la data de 19.01.2010, după care:
Părțile prezente întrebate fiind, arată că nu mai au cereri, chestiuni prealabile de formulat, excepții de invocat sau înscrisuri noi de atașat.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților prezente în dezbaterea motivelor de recurs formulate în cauză.
Reprezentantul intimatei solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii recurate ca fiind legală și temeinică pentru motivele descrise în întâmpinare.
Curtea, declarând închise dezbaterile potrivit art. 150 Cod procedură civilă, reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursului înregistrat la Curtea de Apel Galați - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale sub nr-;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1529 din 22 octombrie 2009 Tribunalului Galațis -a respins ca nefondată contestația formulată de contestatoarea împotriva deciziei nr. 1-- din 24 iunie 2009 emisă de intimata Casa Județeană de Pensii
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin cererea formulată și înregistrată la Tribunalul Galați sub nr-, a înțeles să conteste decizia de pensionare nr. 1-- din 24 iunie 2009 emisă de Casa Județeană de Pensii G pe motiv că dorește să-și continue activitatea ca asistentă medicală și nu să aibă o pensie de invaliditate de 443 lei/lună.
Casa Județeană de Pensii Gaf ormulat întâmpinare în cauză solicitând respingerea contestației ca nefondată.
A arătat în întâmpinare că decizia contestată a fost emisă în urma cererii nr. 14335 din 7 mai 2009 contestatoarei, însoțită de acte medicale.
Drepturile de pensie i-au fost calculate cu respectarea prevederilor legale în materie astfel încât nu există motive de contestare.
La dosar a fost depusă decizia de pensionare și documentația ce a stat la baza emiterii acesteia.
Tribunalul analizând contestația formulată prin prisma celor invocate și potrivit înscrisurilor depuse la dosar a constatat că aceasta este nefondată pentru cele ce se vor arăta:
După cum a rezultat din motivarea contestației, ceea ce o nemulțumește pe contestatoare nu vizează modul de calcul a drepturilor de pensie, ci faptul că a fost pensionată pe baza unui diagnostic ce nu corespunde realității.
Contestatoarea a arătat că se consideră aptă pentru a desfășura în continuare activitatea de asistentă medicală.
Din înscrisurile depuse însă la dosar a rezultat că însăși contestatoarea prin cererea înregistrată sub nr. 14335 din 7 mai 2009 solicitat înscrierea la pensie de invaliditate, atașând cererii decizia de încadrare în grad de invaliditate nr. 747 din 19 martie 2009 (a se vedea înscrisurile depuse la filele 21 și respectiv 10 - dosar apel).
Pe baza acestora, a carnetului de muncă și a celorlalte dovezi privind stagiul de cotizare a fost emisă decizia de pensie nr. 1-- din 24 iunie 2009 depusă la fila 11 - dosar apel.
Cum prin contestația de față nu se critică fondul deciziei mai sus-menționate, Tribunalul a constatat că motivele invocate sunt străine de natura pricinii, astfel încât s-a respins contestația ca nefondată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs contestatoarea considerând-o nelegală și netemeinică.
În motivarea recursului se arată că decizia de pensie nu este conformă cu realitatea atât timp cât nu este bolnavă ci doar suferă de hepatită cronică.
În consecință a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind legală și temeinică.
Analizând hotărârea recurată atât prin prisma criticilor formulate de recurentă cât și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu dispozițiile art. 3041Cod procedură civilă, Curtea apreciază că recursul este nefondat.
Corect a reținut instanța de fond că ceea ce o nemulțumește pe contestatoare nu vizează modul de calcul a drepturilor de pensie ci faptul că a fost pensionată pe baza unui diagnostic ce nu corespunde realității.
Din înscrisurile depuse la dosar rezultă că însăși recurenta-contestatoare prin cererea înregistrată la Casa Județeană de Pensii Gas olicitat înscrierea la pensia de invaliditate iar în dovedirea cererii a depus următoarele înscrisuri: carnetul de muncă seria - nr. -, decizia asupra capacității de muncă nr. 747/19.03.2009 emisă de Cabinetul de expertiză medicală și recuperare a capacității de muncă din cadrul Casei Județene de Pensii G, adeverința nr. 20332/01.06.2009 privind datele necesare determinării stagiului de cotizare și a punctajului mediu în vederea stabilirii pensiei emisă de Direcția Economic, de și Arhive din cadrul Casei Județene de Pensii
Pe baza acestor înscrisuri Casa Județeană de Pensii Gae mis decizia nr. 1-- din 24.06.2009 privind acordarea pensiei de invaliditate.
Or, recurenta nu contestă decizia de pensie sub aspectul modului de calcul a drepturilor de pensie ci dorește să lucreze în continuare ca asistentă medicală.
În mod corect instanța de fond a apreciat faptul că față de contestația formulată nu se critică fondul deciziei sus-menționate, sens în care a reținut că motivele invocate sunt străine de natura pricinii.
Pentru aceste considerente Curtea constată că, criticile formulate de recurenta-contestatoare nu se încadrează în motivele de recurs prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă și, în consecință, în baza dispozițiilor art. 312 Cod procedură civilă se va respinge recursul declarat de contestatoare ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondat declarat de contestatoarea, domiciliată în G, micro 38,-, bloc K 1,. 9 împotriva sentinței civile nr. 1529 din 22 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosar nr-.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică, astăzi, 27 Ianuarie 2010.
PREȘEDINTE: Mihaela Neagu | JUDECĂTOR 2: Alina Savin | JUDECĂTOR 3: Marioara Coinacel |
Grefier, |
: -./4 februarie 2010
: 4 ex.//8 martie 2010
Fond: /
Asistenți judiciari: /
Comunicat: 2 ex.//10.03.2010
Președinte:Mihaela NeaguJudecători:Mihaela Neagu, Alina Savin, Marioara Coinacel