Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 1036/2010. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 1036
Ședința publică de la 11 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Dorina Stoichin Președinte Secție
-- - - Vicepreședinte Instanță
-- - -Vicepreședinte Instanță
Grefier -
XXX
Pe rol judecarea recursului declarat de recurenta intimată CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII G, împotriva sentinței civile nr. 3686/10.11.2009, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul contestator, având ca obiect contestație decizie de pensionare.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul contestator reprezentat de avocat, a lipsit recurenta intimată CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează depunerea întâmpinării de către intimat.
Curtea constatând cauza în stare de judecată acordă cuvântul părții prezente pentru a pune concluzii.
Avocat reprezentata intimatului contestator solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței Tribunalului Gorj ca temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată; depune o speță similară.
CURTEA
Asupra recursului civil de față
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj sub numărul -, contestatorul a solicitat instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună anularea deciziilor nr.72364/26.06.2009, privind suspendarea dosarului de pensionare nr.72364, începând cu 1.07.2009 si nr.72364/2009 privind constituirea debitului in suma de 10491 lei, reprezentând plăți necuvenite pe perioada 1.07.2006-30.06.2009, emise de intimata Casa Județeană de Pensii
In motivarea contestației, contestatorul a arătat că deciziile contestate, sunt netemeinice și nelegale, întrucât începând cu anul 1990 este suferind de glomeruonefrită acută si stafilococie cutanată, ca urmare a acestei afecțiuni fiind pensionat prin decizia nr.72364/3.12.1990, fiind încadrat in grupa a II-a de invaliditate.
Că, a beneficiat de pensia de invaliditate neîntrerupt până în luna iunie 2009, primind un cuantum de 403 lei, iar la data de 8.07.2009 i s-au comunicat de către intimată cele două decizii înregistrate sub același număr, prin care i-a fost suspendat dreptul la pensie începând cu 1.07.2009, iar prin cealaltă, s-a constituit un debit in sarcina sa in sumă de 10491 lei.
A mai precizat contestatorul că potrivit art 62, alin.4 din Legea 19/2000, neprezentarea din motive imputabile pensionarului la revizuirea medicală atrage suspendarea plății pensiei începând cu luna următoare celei în care era prevăzută revizuirea medicală, decizia de suspendare a dreptului de pensie datând din 26.06.2009, iar această suspendare privește plata pensiei și nu însuși dreptul la pensie, drept care rămâne stabilit prin decizia de revizuire medicală.
In dovedirea contestației, contestatorul a depus la dosarul cauzei în copie deciziile contestate, decizia nr.72364/3.12.1990, biletul de ieșire din spital nr. 2532/1990, sentința civilă nr.282/14.01.2008 a Tribunalului Gorj și decizia civilă nr. 9482/31.10.2008, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA.
Intimata a formulat întâmpinare in cauză prin care a solicitat respingerea contestației formulată de petiționar, întrucât acesta nu s-a prezentat la revizuirea medicală, neprezentare ce atrage suspendarea plății pensiei începând cu luna următoare celei in care era prevăzută revizuirea medicală, conform disp.art.62, alin. 4 din Legea 19/2000 modificată și completată, prin decizia asupra capacității de muncă nr.911/25.09.1990 contestatorul având obligația de a se prezenta la comisia de expertiză medicală in luna martie 1991, obligație neîndeplinită de acesta.
Că, debitul de 10491 lei reprezintă pensia încasată necuvenit pe perioada 1.07.2006-30.06.2009, ce se recuperează potrivit disp.art. 187, alin.1 din Legea 19/2000, modificată și completată.
Prin sentința civilă nr. 3686 de la 10 noiembrie 2009, Tribunalul Gorja admis în parte contestația formulată de și a anulat decizia nr. 72364 de la 26 iunie 2009 privind suspendarea dosarului de pensionare și decizia 72364 din 26 iunie 2009 privind constituirea debitului în sumă de 10491 lei emisă de Casa Județeană de Pensii
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Conform art. 62 alin.4 din Legea 19/2000 "neprezentarea din motive imputabile pensionarului la revizuirea medicală atrage suspendarea plății pensiei începând cu luna următoare celei în care este prevăzută revizuirea medicală.
Revizuirea trebuia realizată în luna septembrie 1991și în lipsa ei, se impunea suspendarea dreptului la pensie începând cu luna octombrie 1991 și nu cu iulie 2009.
Procedând astfel, Casa Județeană de Pensii D în mod nelegal, a procedat la suspendarea dreptului la pensie de invaliditate, retroactiv și fără a interpreta corect prevederile art. 62 alin.4 din Legea 19/2000.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Casa Județeană de Pensii G criticând soluția pentru netemeinicie și nelegalitate.
S-a susținut că neprezentarea la revizuirea medicală atrage suspendarea plății pensiei, începând cu luna următoare celei în care era prevăzută revizuirea medicală, conform art. 62 alin.4 din Legea 19/2000 modificată și completată și că intimatul - contestator nu și-a îndeplinit această obligație, din anul 1991.
Recurenta a învederat faptul că măsurile pentru suspendarea pensiei contestatorului și constituirea debitului pentru sumele plătite necuvenit acestuia au fost luate la data la care Comisia de expertiză medicală a încunoștințat Casa Județeană de Pensii.
Recursul este nefondat.
Neprezentarea, din motive imputabile pensionarului, la revizuirea medicală, atrage suspendarea plății pensiei începând cu luna următoare celei în care era prevăzută revizuirea medicală.
Această suspendare vizează însă plata pensiei și nu însuși dreptul la pensie, care rămâne a fi stabilit prin decizia de revizuire medicală.
Mai mult, ca instituție juridică măsura suspendării nu produce efecte retroactiv și ca atare nu poate aduce atingere drepturilor deja stabilite în favoarea contestatorului și de care acesta a beneficiat.
Recurenta ar fi fost în drept să suspende plata pensiei în anul 1991, dar cum a manifestat pasivitate și lipsă de diligență în supravegherea și verificarea situațiilor de acest gen, la data actuală nu mai poate justifica și proceda la aplicarea retroactivă a măsurii respective.
Pentru considerentele juridice similare nu poate fi justificată nici o recuperare a sumelor plătite cu titlu de pensie în perioada anterioară anului 2009.
Chiar dacă situația creată nu absolvă de culpă pe contestator, în condițiile speței sancțiunea pasivității Casei Județene de Pensii este suportată integral de aceasta.
Așa fiind, în conformitate cu art. 312 Cod pr.civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenta intimată CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII G, împotriva sentinței civile nr. 3686/10.11.2009, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul contestator, ca nefondat.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 11 Februarie 2010.
PREȘEDINTE: Dorina Stoichin - - | JUDECĂTOR 2: Mihaela Cotora Constantin Iriza - - | Judecător, - - |
Grefier, |
02.03.2010
Red.jud.cotora
2 ex/AS
Președinte:Dorina StoichinJudecători:Dorina Stoichin, Mihaela Cotora Constantin Iriza