Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 1059/2009. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 1059/R-CA
Ședința publică din 02 Iunie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Jeana Dumitrache judecător
JUDECĂTOR 2: Nicoleta Simona Păștin
JUDECĂTOR 3: Paulina
Grefier
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, împotriva sentinței civile nr.363 din 31 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns intimata-contestatoare, lipsind recurenta-intimată Casa Județeană de Pensii V și intimatul Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că prin serviciul registratură al instanței, intimata-contestatoare a depus la dosar întâmpinare.
Intimata-contestatoare mai depune la dosar xerocopie de pe decretul pentru eliberarea sa din funcția de procuror și copie de pe decizia de pensionare din 13 aprilie 2009, emisă de Casa Județeană de Pensii V după eliberarea sa din funcție și după pronunțarea sentinței de către instanța de fond.
Arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Intimata-contestatoare, având cuvântul, solicită respingerea recursului pentru motivele invocate în întâmpinarea depusă la dosar și menținerea ca legală și temeinică a sentinței pronunțată de instanța de fond.
CURTEA
Constată că, prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea - Secția civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale, contestatoarea în contradictoriu cu intimații Casa Județeana de Pensii V și Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlceaa contestat decizia nr.-/4.02.2009 pentru modificarea pensiei de serviciu acordată conform Legii nr. 303/2004.
In motivarea contestației, se învederează instanței că la data depunerii cererii de pensionare, 20 martie 2007, magistrații nu beneficiau de sporul de suprasolicitare neuropsihică de 50% din salariul de bază brut, de sporul de confidențialitate de 15% și de creșterile salariale de 5%, 2% și 11% conform OG nr. 10/2007. Aceste sporuri au fost recunoscute retroactiv începând cu data de l octombrie 2004 prin sentințele civile nr. 311, 318 și 323 pronunțată de Tribunalul Vâlcea la data de 7 aprilie 2008.
Mai arată că după emiterea deciziei de pensionare din data de 19 septembrie 2007 cerut suspendarea plății pensiei și a continuat activitatea în funcția de procuror cu grad de J în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea.
La data de 29 ianuarie 2009 s-a adresat intimatei Casa Județeană de Pensii V solicitând modificarea pensiei de serviciu și la data de 4 februarie 2009 fost emisă decizie pe care o contestă. Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlceaa comunicat prin adeverințele nr.712/VI/9/29.01.2009 baza de calcul pentru actualizarea pensiei precum și vechimea în magistratură până în acel moment, însă la emiterea deciziei de modificare a pensiei de serviciu nu au fost avute în vedere datele actuale, ci media veniturilor brute la 20 martie 2007.
Spre dovadă, contestatoarea a depus la dosarul cauzei decizia nr.- din 19.09.2007 emisă de intimata Casa Județeană de Pensii V, adresa nr.1024/VI/9/2009 și adeverința nr. 712/VI/9/2.02.2009 emise de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea.
Prin întâmpinarea formulată de intimata Casa județeană de Pensii V s-a solicitat respingerea acțiunii pe considerentul că actualizarea pensiei de serviciu se face în cadrul unei proceduri prev. de art.18 din HG nr.1275/2004 privind normele de aplicare ale Legii nr. 303/2004. Mai arată că în momentul în care CNPAS va transmite tabelul cu persoanele ale căror pensii se vor actualiza va proceda la actualizarea pensiei contestatoarei.
Spre dovadă s-a depus hotărârea nr.343/5.03.2009 emisă de Consiliul Superior al Magistraturii și carnetul de muncă.
Prin sentința civilă nr.363 din 31 martie 2009, Tribunalul Vâlcea - Secția civilă a admis în parte contestația formulată de și a obligat pe intimata Casa Județeană de Pensii V să actualizeze pensia de serviciu cuvenită contestatoarei în conformitate cu datele menționate în adeverințele nr.712/VI/09/02.2009 și nr.712/VI/09/29.01.2009, emise de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea.
A respins contestația față de intimatul Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că, prin decizia nr.-/19.09.2007 emisă de intimata Casa Județeană de Pensii V privind acordarea pensiei de serviciu în baza art. 82 alin. 2 din Legea nr. 303/2004, contestatoarei i-a fost acordată o pensie de serviciu în cuantum de 6863 lei având în vedere o vechime în funcția de procuror de 33 ani, iar media veniturilor brute realizate în ultimele 12 luni de activitate pe baza cărora s-a stabilit pensia de serviciu este de 7798 lei.
Urmare a cererii înregistrată sub nr.3839/28.09.2007 la intimata Casa Județeană de Pensii V, s-a dispus suspendarea plății pensiei de serviciu începând cu data de 20.03.2007 și contestatoarea și-a continuat activitatea în funcția de procuror, cu grad de PÎCCJ, în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea.
Prin decizia nr. -/04.02.2009 emisă de intimata Casa Județeană de Pensii V s-a admis cererea de modificare a pensiei de serviciu a contestatoarei și s-a stabilit o pensie de serviciu având în vedere o vechime în funcția de procuror de 33 de ani, iar media veniturilor brute realizate în ultimele 12 luni de activitate pe baza căreia se modifică pensia de serviciu este de 14.400 lei.
Prin adeverința nr.712/VI/9/2.02.2009 emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea se atestă faptul că sunt îndeplinite condițiile prev. de Legea nr. 303/2004 republicată pentru actualizarea pensiei de serviciu la data de 01.02.2009 cu o vechime la data pensionării de 35 ani și 5 luni, iar baza de calcul pentru actualizarea pensiei este de 17577 lei.
Potrivit dispozițiilor art. 85 alin. 2 din Legea nr. 303/2004, pensiile de serviciu ale judecătorilor și procurorilor se actualizează ori de câte ori se majorează îndemnizația brută lunară a unui judecător și procuror în activitate, în condiții identice de funcție, vechime și grad al instanței sau parchetului, cu luarea în considerare a sporurilor intrate în baza de calcul la acordarea pensiei de serviciu, precum și a sporului de vechime.
Potrivit prevederilor art. 13 alin. l din HG nr.1275/2005 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 303/2004 referitoare la pensiile de serviciu: în vederea stabilirii pensiei de serviciu, dosarul de pensie trebuie să cuprindă:
a) actele necesare stabilirii pensiei, conform prevederilor Legii nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare, prevăzute în normele de aplicare a acestei legi, aprobate prin Ordinul ministrului muncii și solidarității sociale nr. 340/2001, cu modificările și completările ulterioare;
b) adeverința-tip pentru pensia de serviciu, conform anexei nr. 1 sau, după caz, anexei nr. 2 la prezentele norme metodologice, întocmită de ultima unitate angajatoare, care va cuprinde vechimea în magistratură, vechimea numai în funcțiile de judecător și de procuror, media veniturilor brute realizate în ultimele 12 luni de activitate înainte de data pensionării și venitul brut realizat la data pensionării.
Persoanele prevăzute la art. 82 alin. (5) din lege vor prezenta o adeverință din care să reiasă că au fost eliberate din funcție din motive neimputabile lor, iar adeverința-tip pentru pensia de serviciu va fi completată conform anexei nr. 3 la prezentele norme metodologice. Această adeverință va fi întocmită de unitatea de unde persoana în cauză a fost eliberată din funcție și va cuprinde vechimea în magistratură, vechimea în funcția de judecător sau de procuror, media veniturilor brute ale unui judecător sau procuror, realizate în ultimele 12 luni de activitate înainte de data pensionării, în condiții identice de vechime și nivel al instanței sau parchetului și venitul brut realizat la data pensionării de un judecător sau un procuror, în condiții identice de vechime și nivel al instanței sau parchetului.
Față de aceste considerente, instanța a constatat că intimata Casa Județeană de Pensii V nu a actualizat pensia de serviciu cuvenită contestatoarei în conformitate cu mențiunile cuprinse în adeverințele nr.712/VI/)/29.01.2009 și 712/VI/9/2.02.2009 emise de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, conform cărora vechimea în magistratură este de 35 ani și 5 luni, iar baza de calcul pentru actualizarea pensiei de serviciu este 17.577 lei.
Împotriva sentinței instanței de fond, în termen legal a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii V, invocând dispozițiile art.304 pct.9 Cod pr.civilă și criticând-o pentru nelegalitate pentru următoarele considerente:
În mod greșit s-a pronunțat prima instanță, deoarece, potrivit dispozițiile art.18 din HG nr.1275/2004, există o procedură prealabilă actualizării pensiilor care nu a fost respectată de către angajator și în concluzie, recurenta-pârâtă era în imposibilitate să-și respecte obligația legală.
Examinând actele și lucrările dosarului și sentința recurată, prin prisma motivului de recurs invocat de recurenta-pârâtă, curtea va constata că recursul este nefondat pentru următoarele considerente.
În mod legal s-a pronunțat prima instanță atunci când a admis contestația formulată de intimata contestatoare, deoarece recurenta-pârâtă Casa Județeană de Pensii V trebuia să actualizeze pensia de serviciu cuvenită intimatei în conformitate cu mențiunile cuprinse în adeverințele nr.712/VI/29.01.2009 și 712/VI/9/2.02.2009 emise de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, potrivit cu care vechimea în magistratură a intimatei-contestatoare este de 35 ani și 5 luni, iar baza de calcul pentru actualizarea pensiei de serviciu este de 17.577 lei.
Așa fiind, susținerea din motivul de recurs, potrivit cu care acțiunea ar fi prematur introdusă, deoarece angajatorul nu și-ar fi respectat obligațiile legale care-i revin potrivit art.18 din HG nr.1275/2005 (și nu pe anul 2004 cum greșit se arată de către recurentă) este pur formală, din precizările arătate mai sus rezultând tocmai contrariul celor susținute.
Eliberarea din funcție prin pensionare a intimatei-reclamante s-a dispus ulterior prin Decretul prezidențial nr.538/2009, însă având în vedere ultimul salariu din martie 2009, cu sporurile obținute prin hotărâri judecătorești în conformitate cu dispozițiile art.82 alin.1, 2 și 4 din Legea nr.303/2004.
Față de cele arătate mai sus, Curtea, în baza dispozițiilor art.312 Cod pr.civilă și art.298 din Codul muncii, va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII,--159, județul V, împotriva sentinței civile nr.363 din 31 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-, intimați fiind reclamanta, domiciliată în Rm.V,-, -.C,.7, județul V și pârâtul PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL VÂLCEA --, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 2 iunie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - ecția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
Grefier,
10.06.2009
Red.JD
EM/2 ex.
Jud.fond./
Președinte:Jeana DumitracheJudecători:Jeana Dumitrache, Nicoleta Simona Păștin, Paulina