Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 1076/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR.1076/2009
Ședința publică de la 26 octombrie 2009
Completul compus din
PREȘEDINTE: Doriani Ana JUDECĂTOR 2: Stoica Manuela
- - - președinte secție
- - - președinte Curtea de Apel
- grefier
Pe rol se află pronunțarea asupra recursului declarat de reclamantul, împotriva sentinței civile nr.1202/LM/2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 12 octombrie 2009 și 19 octombrie 2009, ce fac parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față,
În deliberare constată că prin acțiunea de asigurări sociale, precizată, înregistrată la ribunalul Hunedoara sub nr- reclamantul a chemat în judecată pe pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII H, solicitând anularea deciziei nr. 204/287/04.12.2007 și obligarea pârâtei să emită o altă decizie prin care valorifice toate drepturile aferente grupei I de muncă, asimilându-le celor corespunzătoare unor condiții speciale de muncă, așa cum prevede art.2 al.2 din Legea nr.226/2006, fără condiționarea obținerii unui aviz în acest sens; obligarea pârâtei la recalcularea pensiei ținând cont de împrejurările stabilite conform pct.2, dar în raport cu toate celelalte înscrisuri depuse la dosarul de pensionare; obligarea pârâtei la plata noii pensii astfel recalculate, cu acordarea diferențelor rezultate, începând cu luna septembrie 2007.
Prin precizarea de acțiune depusă la fila 65, reclamantul a solicitat recalcularea pensiei în conformitate cu disp.art.5 al.2 din Legea nr.226/2006, raportat la anexa nr.4 la Legea nr.19/2000, plata daunelor morale în valoare de 1.000 lei și suportarea cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că la data de 13.09.2007 a depus la CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII H o cerere de pensionare pentru munca depusă și limita de vârstă, care a fost admisă și astfel i s-a stabilit un stagiu complet de cotizare de 31 ani și 4 luni, un punctaj mediu anul de 1,14117 puncte și un cuantum al pensiei de 475 lei.
Fiind nemulțumit de acest cuantum al pensiei a depus la data de 20 decembrie 2007 o plângere prealabilă la CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII H, prin care a solicitat explicații suplimentare și o detaliere exhaustivă a modului de calcul, dar nu a primit nici un răspuns.
A mai arătat că la audiențele la care a fost la sediul pârâtei, a fost informat că perioada cuprinsă între anii 1975 - 1999, încadrată în grupa I-a de muncă, i s-a luat în calcul la stabilirea vârstei de pensionare, dar nu și la stabilirea punctajului conform Legii nr.226/2006, pe motiv să societățile de stat la care a fost angajat în perioada respectivă nu au obținut avizul pentru îndeplinirea procedurilor și criteriilor de încadrare în condițiile speciale, așa cum prevede legea.
Consideră că acest aviz nu este necesar deoarece încalcă două principii fundamentale de drept și anume că legea nu retroactivează și că toți cetățenii sunt egali în fața legii, astfel că solicită asimilarea întregii perioade cuprinse între anii 1975 - 2001 cu un stagiu de cotizare efectuat în condiții speciale de muncă.
Prin precizarea de acțiune, a menționat în principal că pârâta nu a făcut aplicarea dispozițiilor Legii nr.226/2006 ce asimilează perioadele lucrate în grupa I de muncă, anterior anului 2001, cu condițiile speciale instituite începând din anul 2001, când a intrat în vigoare Legea nr.19/2000, iar în subsidiar că pârâta nu a calculat pensia în acord cu prevederile Legii nr.19/2000 și ale Legii nr.226/2006, rezultând astfel un cuantum inferior al pensiei.
A mai arătat că a cerut în primul rând instanței să constate îndeplinirea condițiilor prevăzute de Legea nr.226/2006 și să dispună obligarea CASEI JUDEȚENE DE PENSII H la recunoașterea și valorificarea acestor condiții, mai exact să oblige pârâta la determinarea punctajului mediu anual prin împărțirea la 21 numărului de puncte rezultat din însumarea punctajelor realizate în perioada de cotizare, conform art.5 al.2 din Legea nr.226/2006, raportat la anexa nr.4 din Legea nr.19/2000. A menționat că nu a cerut niciodată CASEI JUDEȚENE DE PENSII H, să asimileze grupa I de muncă cu condițiile speciale, ci a cerut Tribunalului Hunedoara să constate îndeplinirea cerințelor pentru această asimilare prevăzută de lege, fiindcă numai instanța judecătorească este aptă să soluționeze o astfel de cerere.
Prin întâmpinare pârâta a solicitat respingerea acțiunii, în principal, pe cale de excepție, considerând că nu are calitate procesuală pasivă în cauză, întrucât încadrarea locurilor de muncă în condiții speciale se face de către angajator, pe baza documentelor și a evidențelor acestuia, din care rezultă că activitatea asiguraților s-a desfășurat numai în respectivele locuri de muncă, iar recalcularea drepturilor de pensie se face la cerere, noile drepturi de pensie acordându-se conform prevederilor art.169 din Legea nr.19/2000.
Pe fondul cauzei a arătat că pentru perioadele ulterioare datei de 01.04.2001, respectiv pentru perioada 01.04.2001 - 09.2007, s-au confirmat condițiile speciale de muncă de 3 ani și 29 zile, conform adeverinței nr.9857/08.11.2007 eliberată de CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII H, dar pentru perioadele anterioare datei de 01.04.2001, nu s-a făcut dovada desfășurării de activități dintre cele prevăzute în anexa nr.1 la Legea nr.226/2006, prin adeverință emisă conform prevederilor pct. B, art.11 din Normele de aplicare a Legii nr.226/2006.
Prin completarea la întâmpinare a menționat că reclamantul nu este înscris la pensie în temeiul art.4 din Legea nr.226/2006, ci în temeiul art.167 indice 1 din Legea nr.19/2000, ori disp.art.5 al.2 din Legea nr.226/2006, se aplică asiguraților prevăzuți la art.4 din această lege și că, în situația în care reclamantul ar solicita aplicarea prev.art.4 din Legea nr.226/2006, cu valorificarea stagiului de cotizare de 21 ani și 28 zile conform adeverinței nr.1031/71759/24.04.2007, emisă de SC H SA, cererea acestuia de înscriere la pensie ar fi respinsă.
Prin sentința civilă nr. 1202/LM/2008 din 26 iunie 2008 pronunțată în cauză, Tribunalul Hunedoaraa respins acțiunea de asigurări sociale formulată și precizată de reclamantul împotriva pârâtei CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive ridicată de către pârâtă având în vedere că în baza prev.art.169 al.1 din Legea nr.19/2000, modificată și completată, reclamantul poate să solicite recalcularea pensiei, iar contestația astfel cum a fost formulată și precizată vizează o decizie emisă de CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII
Pe fondul cauzei a reținut că prin decizia nr.-/04.12.2007, s-a stabilit în favoarea reclamantului o pensie pentru munca depusă și limită de vârstă.
Drepturile de pensie ale reclamantului au fost stabilite începând cu data de 03.09.2007 în temeiul Legii nr.19/2000.
Pentru stabilirea drepturilor de pensie, pârâta i-a valorificat reclamantului un stagiu total de cotizare de 43 ani, 11 luni și 4 zile, din care 24 ani, 1 lună și 7 zile, în grupa I-a de muncă, 2 ani și 8 luni în condiții speciale, realizați anterior datei de 01.04.2001, 3 ani și 29 zile în condiții deosebite de muncă, 5 luni și 28 zile în condiții normale de muncă și 1 an, 5 luni și 7 zile stagiu asimilat.
Pentru determinarea punctajului mediu anual pârâta a utilizat un stagiu complet de cotizare de 31 ani și 4 luni, conform prevederilor Legii nr.19/2000 și nu de 21 ani, cum solicită reclamantul întrucât acesta nu s-a pensionat în baza Legii nr.226/2006.
Din buletinul de calcul depus la dosar de către pârâtă, a reținut că reclamantul a realizat în grupa I de muncă, în condițiile Legii nr.3/1977, o vechime de 24 ani, 1 lună și 7 zile în condiții speciale de muncă, anterior datei de 01.04.2001, o perioadă de 2 ani și 8 luni, perioadă recunoscută ca fiind realizată în condiții speciale, conform Legii nr.226/2006, iar în condiții deosebite de muncă 3 ani și 29 zile.
Conform prev.art.2 al.1 din Legea nr.226/2006, perioadele de timp în care asigurații își desfășoară activitatea pe durata programului normal de lucru din luna respectivă, numai în locurile de muncă prevăzute la art.1 sunt stagii de cotizare în condiții speciale.
La al.2 al aceluiași articol se prevede că "Sunt asimilate stagiului de cotizare în condiții speciale perioadele de timp anterioare intrării în vigoare a Legii nr.19/2000, în care asigurații și-au desfășurat activitatea pe durata programului normal de lucru din luna respectivă, în locurile de muncă încadrate conform legislației anterioare în grupa a I-a de muncă și care, potrivit prezentei legi sunt încadrate în condiții speciale.
Prin urmare, în baza acestor dispoziții legale, au fost încadrate în condiții speciale de muncă, activitățile prevăzute în anexa nr.1 la Legea nr.226/2006, începând cu data intrării în vigoare a legii, respectiv 17.06.2006 și retroactiv, cu data de 01.04.2001, data intrării în vigoare a legii nr.19/2000, în condițiile în care angajatorii depun în termen de 90 de zile, de la publicarea Normelor de aplicare a legii nr.226/2006, la CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, declarații calificative, avizul obținut, lista nominală a asiguraților care au desfășurat astfel de activități, pe suport de hârtie și magnetic.
Prin excepție, au fost asimilate în perioadele anterioare datei de 01.04.2001, însă conform prev.pct.11 din Ordinul nr.572/2006, dovedirea acestor stagii de cotizare se face cu carnetul de muncă și sau adeverință conform modelului prezentat în anexa nr.3 la norme.
Prin urmare prin Ordinul nr.572/2006, de aprobare a Normelor tehnice de aplicare a prevederilor Legii nr.226/2006, s-a prevăzut că dovedirea stagiilor de cotizare realizate în condiții speciale de muncă anterior datei de 01.04.2001, se face cu carnetul de muncă și sau cu adeverințe eliberate de unități potrivit legii, iar modelul adeverinței este prezentat în anexa nr.3 la norme.
Examinând carnetul de muncă al reclamantului instanța constatat că unitatea angajatoare respectiv SC H SA, a făcut mențiunea, la încetarea activității reclamantului că aceasta de la data de 29.10.1982 la 01.04.2001 a lucrat în loc de muncă prevăzut la pct.23 din anexa nr. X la Ordinul nr.50/1990, de la 01.04.2001 până la 27.11.2003, a lucrat în loc de muncă în condiții speciale și de la data de 27.11.2003 până la 01.01.2007 a lucrat în condiții deosebite.
Aceste perioade au fost evidențiate atât în decizia de pensie cât și în buletinul de calcul, conform mențiunilor din carnetul de muncă.
Întrucât în adeverința nr.1031/71759/24.04.2007, emisă de SC H SA (39 dosar), s-a menționat că perioada 29.10.1982 - 27.11.2003, se încadrează în grupa I de muncă, în procent de 100%, că această activitate se regăsește la poz.23 din anexa nr.1 la Legea nr.226/2006 și că societatea se regăsește la poz.25 din anexa nr.2 la Legea nr.226/2006 a reținut că reclamantul a realizat în condiții speciale de muncă o perioadă de 21 ani și 28 zile, prin urmare un stagiu mai mic de 25 ani.
Conform prev.art.4 din Legea nr.226/2006, asigurații care au realizat un stagiu de cotizare mai mic decât cel văzut la art.3, beneficiază de pensie pentru limită de vârstă, cu reducerea proporțională a vârstelor standard de pensionare, în condițiile realizării stagiilor totale de cotizare necesare, conform prevederilor din anexa nr.4 - bărbați.
Vârsta standard de pensionare în funcție de stagiul de cotizare realizat, în condiții speciale de muncă, în cazul reclamantului este de 65 de ani, iar stagiul complet de cotizare, este de 35 ani, conform anexei nr.9 la Ordinul nr.340/2001.
Conform anexei nr.4 la Legea nr.19/2000, tabelul nr.6, pentru cei 21 ani și 28 zile, realizați în condiții speciale de muncă, reclamantul poate beneficia de o reducere a vârstei standard de pensionare cu 8 ani, astfel că dacă din 65 ani se scad cei 8 ani, rezultă că se poate pensiona, cu reducerea vârstei standard de pensionare, în condițiile Legii nr.226/2006 și prin valorificarea stagiului în condiții speciale, doar la împlinirea vârstei de 57 ani.
La data când reclamantul a solicitat stabilirea pensiei pentru munca depusă și limită de vârstă, acesta avea vârsta de doar 50 ani.
Prin urmare, reclamantului, până la împlinirea vârstei de 57 ani, nu-i este favorabilă aplicarea prev.art.4 din Legea nr.226/2006, întrucât nu îndeplinește condiția de vârstă, iar pentru acest motiv cererea acestuia ar fi fost respinsă, și totodată nu-i pot fi aplicabile nici prev.art.5, din aceeași lege, privind luarea în calcul a unui stagiu complet de cotizare de 25 ani, deoarece, doar la împlinirea vârstei minime necesare de 57 ani, se poate solicita recalcularea pensiei, cu aplicarea acestor prevederi legale.
Pensionarea reclamantului a fost posibilă, în baza prev.art.167 indice 1 din Legea nr.19/2000, conform tabelului nr.4 din lege, unde pentru un stagiu de 24 ani realizat de către reclamant în grupa I de muncă, reducerea vârstei standard de pensionare este de 14 ani.
Conform anexei nr.3 la Legea nr.19/2000 în cazul reclamantului, vârsta standard de pensionare este de 63 ani și 2 luni, și dacă din această vârstă se scad cei 14 ani, de reducere, vârsta la care se putea pensiona reclamantul este de 49 ani și 2 luni, vârstă pe care o avea împlinită la data depunerii cererii de pensionare.
Prin urmare, pârâta la data emiterii deciziei contestate în prezentul dosar, i-a aplicat reclamantului, pentru a i se putea admite cererea de pensionare, prevederile art.167 indice 1 din Legea nr.19/2000, fiind posibilă în această situație reducerea vârstei standard de pensionare cu 14 ani, dar prin valorificarea unui stagiu de cotizare de 24 ani realizat în grupa I de muncă și utilizarea unui stagiu complet de cotizare de 31 ani și 4 luni, întrucât la art.167 indice 1, al.5 se prevede că "Reducerea vârstelor standard de pensionare în baza tabelului nr.4 nu poate fi cumulată cu celelalte reduceri prevăzute de prezenta lege sau de legile cu caracter special".
Decizia emisă de pârâtă respectă prevederile art.167 indice 1 din Legea nr.19/2000, întrucât, conform acestor prevederi legale, persoanele care au desfășurat activități încadrate în grupa I de muncă, conform legislației anterioare, iar legislația anterioară este Legea nr.3/1977 și Ordinul nr.50/1990, pot solicita pensie pentru limita de vârstă cu reducerea vârstei standard de pensionare, conform tabelului nr.4, iar reclamantul îndeplinea condițiile prevăzute de lege, pentru stabilirea pensiei pentru limită de vârstă.
Prin urmare, față de faptul că pensia pentru limită de vârstă a reclamantului a fost stabilită în condițiile art.167 indice 1 din Legea nr.19/2000, fiindu-i aplicate reducerile privind vârsta standard prevăzute în tabelul nr.4 din lege, aceasta în situația în care nu dorește a-i fi stabilită pensia în condițiile acestor prevederi legale, ci în condițiile Legii nr.226/2006, are posibilitatea să solicite pârâtei, emiterea unei decizii, în condițiile acestor prevederi legale.
Pensia se acordă și se stabilește, în baza cererii și a actelor doveditoare, de către casa teritorială de pensii, conform prev.art.82 din Legea nr.19/2000 și nu de către instanța de judecată.
Conform prev.art.86 din Legea nr.19/2000, admiterea sau respingerea cererii se face prin decizie emisă de casa teritorială de pensii, iar conform art.87, din aceeași lege, decizia emisă în condițiile art.86 al.1 poate fi contestată la instanța judecătorească competentă.
Prin urmare, văzând că decizia nr.-/04.12.2007 a fost emisă de pârâtă în condițiile art.167 indice 1, tabel 4 din Legea nr.19/2000, și că la data emiterii acestei decizii reclamantul îndeplinea condițiile prevăzute de Legea nr.19/2000, privind reducerea vârstei standard de pensionare și că nu îndeplinea condiția privind reducerea vârstei standard de pensionare în condițiile Legii nr.226/2006, a respins ca neîntemeiată acțiunea astfel cum a fost formulată și precizată de către reclamant.
Pe cale de consecință au fost respinse și capetele de cerere privind plata de daune morale și cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe și a încheierilor pronunțate în ședințele din 08.05.2008 și 05.06.2008 a declarat recurs reclamantul solicitând modificarea sentinței în sensul admiterii cererii de chemare în judecată așa cum a fost formulată și rectificarea încheierilor susmenționate în conformitate cu realitatea celor petrecute în ședințele respective.
În subsidiar, dacă nu se impune modificarea, a solicitat să se dispună casarea hotărârii și rejudecarea fondului.
În expunerea de motive criticând hotărârea ca netemeinică și nelegală a arătat că în fapt, completul de judecată constituit destul de suspect la ultimul termen de judecată din 26.06.2008 și-a permis să sfideze Constituția României, art. 1 alin. 3 și 5, art. 15, 16 alin.1, art. 21 alin. 1-3, art. 31 alin. 1 și 2, art. 41 alin. 2, art. 44 alin. 1, art. 47 alin. 2 teza 1, art. 51 alin. 1 și 4, art. 52, art. 53, art. 124 alin. 2 și art. 126 alin. 6 teza 1, refuzat aplicarea Legii nr. 19/2000 cu modificările și completările ulterioare, art.2 lit. a și b, art. 41 alin. 2 fraza a doua și alin. 4 fraza a doua, art. 86 alin. 1 și 3, art. 89 alin. 1, art. 145, art. 155 lit. e, art. 167 indice 1 alin. 1 și 3, art. 169 alin. 1, Anexa nr. 4 pct. 2, interpretat greșit prevederile Legii nr. 226/2006, art. 4, art. 5 alin. 2 și art. 6, ignorat flagrant atât dispozițiile Legii nr. 24/2000- art. 4, 12, 61, 67, 75 și 76 cât și dispozițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 cu completările și modificările ulterioare - art. 4 alin. 1 și art. 7 alin. 4 și cele ale art. 8 alin. 1 din OG nr. 27/2002, nu a respectat Codul d e procedură civilă - art. 17, art. 108 indice 3, art. 114 indice 1 alin. 2 și 5, art. 118, art. 129 alin. 1, 4, 5 și 6, art. 137, art. 168 alin. 1, art. 172 alin. 2, art. 261 alin. 1 pct. 3 și 5 și art. 723 alin. 2 și nu în ultimul rând, a nesocotit prevederile propriului statut - art. 4 alin 1, art. 91 alin. 1 și art. 99 lit. f, g, h și k din Legea nr. 303/2004.
De asemenea, judecătorii respectivi au "uitat" unele principii fundamentale în dreptul civil: rolul activ al instanței de judecată, contradictorialitatea, oralitatea și aflarea adevărului.
A invocat chestiuni preliminare, excepția de neconstituționalitate a art. 167 indice 1 din Legea nr. 19/2000, a art. 4 și 5 din Legea nr. 226/2006 și a art. 4 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 precum și excepția de nelegalitate și neconstituționalitate a pct. 3 secțiunea II Cap. B și a Anexei nr. 9 din Normele de aplicare a Legii nr. 19/2000.
În ce privește nelegalitatea și netemeinicia sentinței a susținut că față de cele reținute în considerentele hotărârii, respectiv realizarea de către reclamant în condiții speciale de muncă a unei perioade de 21 ani și 28 zile, instanța trebuia să admită măcar în parte acțiunea, în sensul de a anula decizia contestată și a obliga CJP să emită o altă decizie care să certifice această vechime, nu doar 2 ani și 8 luni.
A precizat că în timpul judecății pe fond a subliniat în repetate rânduri că a solicitat instanței să constate, în favoarea reclamantului, îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 2 alin. 2 din Legea nr. 226/2006. De altfel, chiar dacă în petitul cererii introductive nu a menționat expres, acest capăt de cerere este intrinsec formulat prin substanța acțiunii, întrucât din motivarea și mai ales precizarea de acțiune de acțiune și din concluziile scrise reiese foarte clar că a dorit ca instanța să stabilească în dispozitivul hotărârii că numitul trebuie să beneficieze de un stagiu de 21 de ani și 28 zile în condiții speciale, în temeiul Legii 226/2006, astfel că tribunalul era obligat să se pronunțe în dispozitivul hotărârii asupra acestui aspect.
Rezultă așadar că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra unui capăt de cerere. La același motiv de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 5 și pe art. 304 indice 1 Cod procedură civilă se încadrează și solicitarea reclamantului ca pârâta să fie sancționată pentru abuz de drept procedural, conform art. 108 indice 3 și art. 723 alin. 2 Cod procedură civilă întrucât deși în dispozitiv se arată că se resping celelalte cereri, în motivare nu se argumentează nici explicit, nici implicit, această respingere.
Având în vedere că în litigiile de muncă sarcina probei revine angajatorului, potrivit art. 287 din Codul muncii, consideră că pentru identitate de rațiune și în litigiile de asigurări sociale sarcina probei trebuie să revină casei de pensii.
Totodată, consideră că Tribunalul Hunedoara se contrazice și în argumente. Mai întâi reține că trebuie respinsă acțiunea, pe motiv că reclamantul "nu s-a pensionat în baza Legii nr. 226/2006 iar apoi că, din moment că acesta nu îndeplinea condiția privind reducerea vârstei standard de pensionare în condițiile Legii nr. 226/2006, se va respinge ca neîntemeiată acțiunea.
Or, primul dintre argumente nu rezistă logicii elementare, din cel puțin trei motive iar din al doilea argument, citat supra, se înțelege că acțiunea ar fi fost admisă dacă reclamantul ar fi avut cel puțin 25 ani de condiții speciale potrivit Legii nr. 226/2006 dar nu-i pot fi aplicate nici prevederile art. 5 decât la împlinirea vârstei minime de 57 de ani, când poate solicita recalcularea pensiei, instanța împărtășind astfel,opinia pârâtei.
Mai mult, cu toate că art. 3 alin. 1 din Legea 226/2006 prevede reducerea cu 15 ani pentru asigurații care au realizat un stagiu de cotizare de cel puțin 25 ani în condiții speciale, tribunalul insistă de trei ori la rând că reclamantul ar putea solicita recalcularea pensiei numai la împlinirea vârstei de 57 de ani.
A mai susținut că același complet de judecată a considerat corectă reducerea operată de pârâtă prin Decizia nr. -/04.12.2007deși ar fi trebuit să aplice același raționament și în cazul pârâtei, deoarece Ordinul 340/2001 nu a fost dat pentru aplicarea anticipativă a Legii 226/2006 ci pentru aplicarea Legii 19/2000.
De altfel, chiar în Legea 19/2000 și în Ordinul 340/2001există dispoziții ce relevă explicit că asigurații se por prevala de situațiile mai avantajoase, art. 167 indice 1 alin. 3, art. 180 alin. 7 și art. 185 alin. 2 și 3 din Legea pensiilor sau pct. 19,Secțiunea IV Cap. B, pct. 44 indice 1 alin. 2 lit. b și pct. 47 Secțiunea VIII Cap. B din Normele de aplicare a Legii 19/2000.
Mai mult, chiar motivarea din finalul considerentelor este vădit contradictorie, atât din punct de vedere logico-juridic, cât și din punct de vedere gramatical.
Sub prim aspect a făcut trimitere la explicațiile anterioare iar în ce privește contradicția gramaticală a arătat că instanța vrea să spună printr-o exprimare confuză și redundantă, că reclamantul nu are încă legală pentru a i se recunoaște dreptul la pensie pentru limită de vârstă în temeiul legii speciale, căci în realitate reclamantul îndeplinește criteriile pentru ambele reduceri, dar nu acestea constituie impedimentul, ci cuantumul lor.
A menționat că nu a modificat petitul acțiunii ci doar l-a explicat, îndeplinind în realitate ceea ce trebuia să facă instanța și casa de pensii, adică să interpreteze și să aplice dispozițiile Legii nr. 226/2006, iar prin așa-zisa precizare de acțiune nu a făcut altceva decât să răspundă întâmpinării pârâtei
. În plus, a solicitat de fiecare dată instanței să constate îndeplinirea cerințelor prevăzute de Legea nr. 226/2006 de către reclamant iar instanța în virtutea acestor precizări/probe era obligată să admită cel puțin în parte acțiunea.
A reiterat afirmația conform căreia condițiile speciale se grefează inevitabil pe grupa I, deoarece dovedirea stagiului de cotizare realizat în grupa I de muncă reprezintă o condiție sine qua non pentru asimilarea perioadei anterioare datei de 01.04.2001 efectiv cu condițiile speciale, în temeiul Legii 226/2006. Practic nu există un stagiu de cotizare efectiv în condiții speciale mai mare de 7 ani, întrucât abia din 2001 - când a intrat în vigoare noua lege a pensiilor - au fost instituite aceste condiții iar legiuitorul a înțeles să asimileze în totalitate grupa I cu condițiile speciale. Deci condițiile speciale echivalează realmente în substanță cu grupa I și fiindcă asigurații care au efectuat activități în grupa I de muncă se bucură de reducerea vârstei de pensionare conform tabelului 4 prevăzut de art. 167 indice 1 din Legea 19/2000, rezultă în mod logic și firesc că și asigurații care au lucrat în condiții speciale se bucură de respectiva reducere, acesta fiind la origine spiritul normei.
A subliniat că art. 167 indice 1 alin 3 din Legea 19/2000 și nici celelalte articole din această lege, nu precizează dacă la reducerea vârstei de pensionare pentru asigurații în condiții speciale se iau în considerare strict anii lucrați în condiții speciale sau dacă respectivii asigurați se pot prevala și de perioada cotizată numai în grupa I de muncă. Art. 167 indice 1 alin. 5 din Legea 19/2000 interzice expres doar cumulul de vechime, nu și aplicarea alternativă a vechimii realizate în cele două tipuri de condiții de muncă.
Dimpotrivă, pentru reducerea vârstei de pensionare, Legea 19/2000 permite cumulul de vechime realizată în diverse condiții, art. 46 și art. 48 indice I iar beneficiul prevăzut de art. 167 indice I din aceeași lege a fost acordat tuturor asiguraților cu grupa I, fără discriminări de genul celei operate de pârâtă în sensul că nu se aplică reducerea respectivă dacă ai lucrat în condiții speciale de muncă. Dimpotrivă, din moment ce pârâta a admis deja că reclamantul recurent are dreptul la reducerea vârstei conform tabelului nr. 4 din Legea nr. 19/2000 și chiar cu recunoașterea unui stagiu de cotizare în condițiile speciale de 2 ani și 8 luni, cum apare în Decizia nr. -/04.12.2007, a fortiori se impunea recunoașterea acestui drept oricând, indiferent de stagiile de cotizare realizate în alte condiții de muncă, mai ales că e posibil ca asiguratul să continue să lucreze în condiții speciale sau în alte condiții și ulterior pensionării, deci să realizeze stagii suplimentare, ce trebuie luate obligatoriu în considerare de către casele de pensii pentru noua determinare a, la cerere sau din oficiu, conform art. 89 alin. 2, art. 95 alin. 1 și art. 169 din Legea nr. 19/2000.
În plus, potrivit art. 89 alin. 1 din Legea nr. 19/2000, "În situația în care se constată erori în stabilirea și plata drepturilor de pensie, se vor opera revizuirile și modificările legale".
Ca atare, consideră că dacă nu se iau în considerare 24 de ani în grupa I la reducerea, atunci vârsta trebuie redusă măcar cu 12 ani datorită celor 21 de ani de condiții speciale, potrivit art. 167 indice 1 alin. 3 din Legea 19/2000, raportat la alin. 1 al aceluiași articol. Cum în perioada decembrie 2008 - martie 2009, este de 63 de ani și 6 luni iar reclamantul împlinește 51 de ani și 6 luni în 3 martie 2009, ar avea oricum dreptul la pensie pentru limită de vârstă în temeiul Legii 226/2006 la data de 03.03.2009, când reclamantul recurent înțelege să opteze pentru pensia mai favorabilă.
În concluzie, instanța și CJP fac o confuzie între reducerea vârstei și reducerea stagiului, deși aceste noțiuni nu sunt echivalente iar sentința a fost pronunțată cu încălcarea esențială a legii.
Separat de acestea, instanța a comis și câteva nereguli de procedură reclamate la.
În ce privește rectificarea încheierilor a arătat că instanța de fond nu a consemnat în ședința din 08.05.2008 cererile mandatarului său de a se respinge ca vădit neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a CJP și de a fi obligată pârâta să prezinte în instanță dosarul de pensionare al reclamantului.
De asemenea, aceste cereri nu au fost înregistrate nici în ședințele următoare din 5 iunie 2008 și respectiv din 26.06.2008, când reprezentantul său a cerut rectificarea încheierilor anterioare în sensul celor mai sus prezentate.
În final, a reiterat cererea de despăgubire pentru daunele morale, atât în temeiul art. 998 cod civil cât și în temeiul art. 108 indice 3 și art. 723 alin. 2 Cod procedură civilă întrucât pârâta intimată nu a respectat art. 86 alin. 1 și 3 și art. 167 indice 1 alin. 3 din Legea nr. 19/2000, art. 2 alin. 2, art. 4, art. 5 alin. 2 și art. 6 din Legea nr. 226/2006, art. 7 alin.4 din Legea nr. 554/2004, art. 8 alin. 1 din OG 27/2002 și art. 118 Cod procedură civilă, ceea ce denotă nărăvire în ignorarea legii pe lângă faptul că a mințit în instanță.
În drept a invocat art. 242 alin. 2, art. 274 alin. 1, art. 299, art. 304 pct. 5, 7, 8 și 9, art. 304 indice 1, art. 305 Cod procedură civilă, art. 157 din Legea nr. 19/2000, art. 16 alin. 1 și art. 21 alin. 3 din Constituția României, art. 6 alin. 1 și art. 14 din Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților cetățenești și art. 10 din Declarația Universală a Drepturilor Omului.
Pentru termenul din 3 noiembrie 2009 recurentul a depus la dosar o precizare referitor la excepția de neconstituționalitate a art. 4 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 și a excepției de nelegalitate a pct. 3 Secțiunea II Cap. B și a Anexei nr. 9 din Normele de aplicare a Legii 19/2000.
Prin întâmpinarea depusă în recurs, intimata a solicitat respingerea recursului reclamantului ca nefondat și menținerea sentinței ca temeinică și legală întrucât instanța a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale incidente în speță.
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate prin prisma criticilor formulate, conform dispozițiilor art. 304/1 Cod procedură civilă și din oficiu, în limitele prevăzute de art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Urmare dosarului de pensionare înregistrat la data de 13 septembrie 2007, reclamantului i s-a stabilit prin decizia nr. - din 04.12.2007 dreptul de pensie pentru munca depusă și limita de vârstă, începând cu data de 03.09.2007, în baza Legii 19/2000.
La stabilirea pensiei s-a avut în vedere stagiul de cotizare realizat de 43 ani, 11 luni și 4 zile din care 24 ani, 1 lună și 7 zile în grupa I, în condițiile Legii 3/1977 și 2 ani și 8 luni în condiții speciale anterior datei de 01.04. 2001, 2 ani și 8 luni în condițiile Legii 226/2006, 3 ani și 29 zile în condiții deosebite și 5 luni, 28 zile în condiții normale de lucru precum și vârsta de 50 de ani, împlinită de reclamant la data de 03.09.2007.
Întrucât obiectul contestației îl constituie această decizie, verificarea legalității emiterii ei are în vedere îndeplinirea condițiilor de pensionare de către reclamant la aceea dată, raportat la actele doveditoare depuse la dosarul de pensie la Casa Județeană de Pensii H, conform art. 82 din Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare.
Din probele administrate, în mod corect prima instanță a reținut că reclamantul nu întrunea la data emiterii deciziei cerințele prevăzute de art. 3 din Legea nr. 266/2006 pentru a putea beneficia de reducerea cu 15 ani a vârstei standard de prevăzută în anexa 3 la Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare, care în cazul acestuia era de 63 ani și 2 luni.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 226/2006, începând cu data de 1 aprilie 2001, sunt încadrate în condiții speciale locurile de muncă în care se desfășoară activitățile prevăzute în anexa
Conform art. 2 alin. 1 din aceeași lege, sunt stagii de cotizare în condiții speciale "perioadele de timp în care asigurații își desfășoară activitatea, pe durata programului normal de lucru din luna respectivă, numai în locurile de muncă prevăzute la art. 1" iar conform alin. 2 " Sunt asimilate stagiului de cotizare în condiții speciale perioadele de timp anterioare intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000 cu completările și modificările ulterioare, în care asigurații și-au desfășurat activitatea, pe durata programului de lucru din luna respectivă, în locurile de muncă încadrate conform legislației anterioare în grupa I de muncă și care, potrivit prezentei legi, sunt încadrate în condiții speciale."
Or, la dosarul de pensie avut în vedere la emiterea deciziei contestate a fost depusă doar adeverința nr. 1031/70759/24.04.2007, fila 39, care dovedește îndeplinirea acestor cerințe pentru activitatea desfășurată anterior intrării în vigoare a Legii 19/2000, respectiv că perioada 29.10.1982 - 27.11.2003, se încadrează în grupa I de muncă, în procent de 100%, în baza prevederilor Ordinului 50/1990, pct. 23, activitate care se regăsește la poziția 23 din anexa nr. 1 la Legea nr. 226/2006 privind încadrarea unor locuri de muncă în condiții speciale iar societatea se regăsește la poziția 25 din anexa nr. 2 la Legea nr. 226/2006.
Adeverința nr. 1500/722 din 15.07.1999 eliberată de SC "" - SA H, fila 45, privind perioadele 16.08.1975 - 01.06.1977 și 05.12.1978 - 18.10.1982 lucrate în grupa I de muncă a fost emisă anterior intrării în vigoare a Legii nr. 226/2006 și nu răspunde cerințelor prevăzute de această lege pentru ca cele două perioade să poată fi asimilate de pârâtă stagiului de cotizare în condiții speciale de muncă iar adeverința nr. 1031/71759/05.06.2008 este ulterioară emiterii deciziei fiind emisă în timpul procesului și depusă direct în instanță, fila 41 la termenul din 05.06.2008, astfel că nu a putut fi avută în vedere de pârâtă și nici analizată legalitatea deciziei de pensie raportat la conținutul ei.
În consecință, având în vedere adeverința nr. 1031/70759/24.04.2007, fila 39 și mențiunile din carnetul de muncă, în mod corect prima instanță a reținut că reclamantul a desfășurat anterior intrării în vigoare a Legii 19/2000 în condiții speciale de muncă 21 ani și 28 zile.
Nici prin însumarea acestei perioade, conform art. 3 alin 2 din Legea nr. 226/2006 cu stagiul de cotizare de 2 ani și 8 luni realizat de reclamant în condițiile speciale prevăzute de această lege nu rezultă 25 ani, astfel că decizia de pensie nu putea fi emisă în baza art. 3 din Legea nr. 266/2006, raportat la înscrisurile anexate cererii de înscriere depuse la dosarul de pensie.
La data formulării cererii, reclamantul nu îndeplinea nici cerințele art. 4 din Legea nr. 266/2006 pentru a beneficia de pensie în temeiul acestei legi, întrucât reducerea vârstei de pensionare în acest caz este de maxim 10 ani iar acesta avea 50 de ani.
Astfel, potrivit acestui articol " Asigurații care au realizat un stagiu mai mic decât cel prevăzut la art. 3 beneficiază de pensie pentru limită de vârstă, cu reducerea proporțională a vârstelor standard de pensionare, în condițiile realizării stagiilor totale de cotizare necesare, conform prevederilor din anexa nr. 4 ". Reducerea vârstelor standard de pensionare în funcție de stagiul de cotizare realizat în condiții speciale de muncă" la Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare.
În aceste condiții, având în vedere că pensionarea reclamantului este posibilă în baza art. 167 indice 1 din Legea nr. 19/2000, în mod justificat prima instanță a reținut ca legală decizia contestată, emisă în baza acestei dispoziții, întrucât conform alin. 3 al art. 167, "prevederile alin. 1 se aplică și în cazul asiguraților prevăzuți la art. 20, dacă acestea sunt mai avantajoase decât cele stipulate în anexele 4 și 5".
Sunt neîntemeiate și celelalte critici formulate.
În cazul acțiunilor de asigurări sociale sau contestațiilor în această materie, sarcina probei revine reclamantului, care trebuie să facă dovada celor susținute, nu pârâtei. În cazul acestor litigii nu sunt aplicabile dispozițiile art. 287 din Codul muncii care reglementează strict conflictele de muncă, ci dispozițiile dreptului comun.
Contrar celor susținute de recurent, instanța de fond s-a pronunțat asupra tuturor capelor de cerere precum și a excepțiilor invocate în cauză.
Excepția lipsei calității procesuale invocată de Casa Județeană de Pensii Haf ost în mod corect respinsă întrucât contestația formulată și precizată vizează o decizie emisă de aceasta. Sub acest aspect critica reclamantului recurent este și lipsită de interes. Totodată, eventuala lipsă consemnării cererii de respingere a acestei excepții în încheierea de ședință din 08.05.2008 nu a produs nici o vătămare reclamantului pentru a atrage nelegalitatea hotărârii.
Excepțiile de neconstituționalitate invocate în recurs de reclamant, au fost trimise spre competentă soluționare Curții Constituționale, prin încheierea de ședință din 15 decembrie, în baza art. 29 pct. 4 din Legea nr. 47/1992 când s-a dispus și suspendarea cauzei conform dispozițiilor art.29 pct. 5 din aceeași lege până la soluționarea lor.
Judecata a fost reluată după comunicarea deciziei nr. 790 din 19 mai 2009 prin care Curtea Constituțională a respins aceste excepții.
Potrivit art. 86 din Legea nr. 19/2000 "(1) Admiterea sau respingerea cererii de pensionare se face prin decizie emisă de casa teritorială de pensii în termen de 45 de zile de la data depunerii cererii.
(2) Decizia casei teritoriale de pensii va cuprinde temeiurile de fapt și de drept pe baza cărora se admite sau se respinge cererea de pensionare.
(3) Decizia casei teritoriale de pensii se comunică în scris persoanei care a solicitat pensionarea, în termen de 5 zile de la data emiterii.
Art. 87 - (1) Decizia emisă în condițiile art. 86 alin. (1) poate fi contestată la instanța judecătorească competentă în a cărei rază teritorială se află domiciliul asiguratului, în termen de 45 de zile de la comunicare."
Având în vedere aceste dispoziții, în mod corect instanța de fond a constatat legalitatea deciziei contestate întrucât îndeplinește aceste cerințe.
Contrar celor susținute de recurent, instanța de fond a analizat și motivat soluția în privința tuturor capetelor de cerere, cu care a fost legal investită.
Valorificarea drepturilor aferente grupei I de muncă prin asimilare cu cele corespunzătoare unor condiții speciale de muncă, așa cum prevede art. 2 alin. 2 din Legea nr. 226/2006 nu a fost cerută în mod distinct de reclamant, ci s-a solicitat obligarea pârâtei la eliberarea altei decizii prin care să fie valorificate aceste drepturi, aspect analizat și respins motivat de instanță iar plata daunelor morale și a cheltuielilor de judecată a fost respinsă în mod corect, urmare respingerii celorlalte capete de cerere pe care se întemeiază aceste pretenții.
În consecință, reținând ca temeinică și legală sentința atacată, Curtea în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, va respinge ca nefondat recursul reclamantului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.1202/LM/26.06.2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 26.10. 2009.
Președinte, Judecător, JUDECĂTOR 3: Adriana Petrașcu
- - - - - -
Grefier,
Tehnored.AP
Jud.fond- A,
4 ex.IM
Președinte:Doriani AnaJudecători:Doriani Ana, Stoica Manuela, Adriana Petrașcu
