Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 1093/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.1093
Ședința publică din 22.10. 2009
PREȘEDINTE: Benone Fuică
JUDECĂTOR 2: Mihaela Neagu
JUDECĂTOR 3: Alina Savin
Grefier - - -
La ordine fiind soluționarea contestației în anulare formulată de contestatorul G, domiciliat în G,-, jud.G împotriva deciziei civile nr.650/15.06.2009 pronunțată de Curtea de APEL GALAȚI în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit contestatorul G și intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că, contestatorul a depus la dosar concluzii scrise, extras din Legea 338/31.05.2002, un tabel cu câștigul salarial mediu brut în anul 1938 și în perioada 1947-2004, încheierea de autentificare nr.3255, o cerere adresată intimatei, după care:
Instanța având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, rămâne în pronunțare pe cererea de aplicare a unei amenzi judiciare și pe fondul contestației.
CURTEA:
Asupra contestației în anulare de față.
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr- din 3.07.2009 pe rolul Curții de APEL GALAȚI -Secția pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, contestatorul Gaf ormulat în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii G contestație în anulare împotriva deciziei civile nr.650/R/15.06.2009 pronunțată de Curtea de APEL GALAȚI în dosarul nr-.
În motivarea contestației a considerat decizia ca fiind nelegală, contravenind prevederilor înscrise în art.16 și art.52 din Constituția României, art.76-78 din Legea nr.19/2000, art.164 al.6 din Legea nr.338/2002, Ordinul nr.340/2001 al Ministrului, Hotărârea nr.1550/2004 art.1, Ordinul nr.4/2005 și alte legi ale pensionarilor.
A mai invocat încălcarea de către completul de judecată a dispozițiilor art.24-34.pr.civilă prin participarea la judecarea aceleiași pricini.
Ulterior, contestatorul a invocat drept motive ale contestației în anulare încălcarea de către intimată a dispozițiilor legale cu ocazia recalculării drepturilor sale de pensie prin deciziile emise începând cu data de 15.03.2005, modalitățile de calcul pe perioada 1.09.1942-1.09.1943 și 09.1945-31.12.1946 prin raportare la prevederile art.164 al.6 și 7 din Legea nr.19/2000 și ale Legii nr.338/2002.
A mai invocat aplicabilitatea HG nr.735/1997 de abrogare a HG nr.147/2002, ale art.62 din Legea nr.24/2000.
S-a constituit parte civilă cu suma de 3384 lei reprezentând diferențele de calcul a pensiei stabilit prin decizia nr.50616/4.12.2006 până la apariția OUG nr.19/2007.
A depus la dosarul cauzei înscrisuri privind modalitatea de calcul a drepturilor de pensie.
Prin întâmpinare, intimata Casa Județeană de Pensii Gas olicitat respingerea contestației în anulare ca nefondată motivat de neîntrunirea situațiilor prevăzute de lege pentru exercitarea unei asemenea căi extraordinare de atac.
Stabilirea punctajelor anuale s-a realizat conform OUG nr.19/2007 prin denominarea sumelor realizate de contestator pentru perioadele ulterioare datei de 31.08.1947, prevederile art.161 și 164 din Legea nr.19/2000 fiind constituționale potrivit deciziilor de respingere a excepțiilor de neconstituționalitate ale Curții Constituționale a României.
A solicitat amendarea contestatorului pentru exercitarea căilor de atac în mod repetat și cu rea credință, în conformitate cu prevederile art.1081pr.civilă.
Examinând cauza dedusă judecății potrivit limitelor investirii, în considerarea caracterului extraordinar al căii de atac a contestației în anulare formulată de contestatorul G, curtea reține următoarele:
Contestația în anulare reprezintă o cale extraordinară de atac, care poate fi promovată numai pentru cazurile expres și limitativ arătate de art. 317 al.1 pr.civilă ( lipsa de procedură și necompetența instanței) și art.318 pr.civilă( greșeală materială și omisiunea de a cerceta vreunul din motivele de casare).
Finalitatea exercitării este anularea unei hotărâri irevocabile, dacă la pronunțare nu s-au observat neregularități ale actelor de procedură ori dacă soluția pronunțată este rezultatul unei erori materiale evidente.
Însă, în vederea realizării controlului judiciar pe o asemenea cale este necesar să se stabilească mai întâi cadrul procesual cât și limitele investirii instanței prin intermediul cererii vizând exercitarea contestației în anulare.
În speță, contestația în anulare de față formulată de contestatorul G privește decizia civilă nr.650/R/15.06.2009 a Curții de APEL GALAȚI pronunțată cu ocazia promovării unei contestații în anulare îndreptată împotriva deciziei civile nr.312/R/23.03.2009 a Curții de APEL GALAȚI.
Și decizia civilă nr.312/23.03.2009 a Curții de APEL GALAȚI vizează tot o contestație în anulare îndreptată împotriva deciziei civile nr.236/16.02.2009 a Curții de APEL GALAȚI, deasemeni pronunțată în contestația în anulare formulată de același contestator împotriva deciziei civile nr.810/18.11.2008 a Curții de APEL GALAȚI, reprezentând tot o contestație în anulare îndreptată împotriva deciziei civile nr.592/22.09.2008 a Curții de APEL GALAȚI, pronunțată cu ocazia cererii de revizuire privind decizia civilă nr.171/17.03.2008 a Curții de APEL GALAȚI dată în materia contestației în anulare.
Prin decizia civilă nr.650/R/15.06.2009 pronunțată de Curtea de APEL GALAȚI în dosarul nr-, a fost respinsă ca nefondată contestația în anulare formulată de contestatorul G împotriva deciziei civile nr.312/R/23.03.2009 pronunțată de Curtea de APEL GALAȚI în dosarul nr-.
Din considerentele deciziei rezultă că s-a avut în vedere neîntrunirea dispozițiilor art.317 și 318.pr.civilă, motivele invocate neîncadrându-se în situațiile expres și limitativ prevăzute de lege.
De fapt, motivele invocate antamează aspectele de fond ale litigiului dintre părți, în referire la modalitatea concretă de calcul a drepturilor de pensie nefiind posibilă pe o asemenea cale repunerea în discuție a problemelor de fond soluționate cu ocazia exercitării căilor ordinare de atac.
Se constată astfel, față de cadrul procesual determinat mai sus, ca nefiind întrunite condițiile prevăzute de lege pentru exercitarea căii de atac extraordinare a contestației în anulare, reiterarea aspectelor de fond ale cauzei apărând ca inadmisibilă într-un asemenea cadru și de natură să aducă atingere principiului securității raporturilor juridice.
În ceea ce privește compunerea completului de judecată, de menționat faptul că prin Decizia nr.2/15.01.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție -Secțiile Unite, s-a statuat în aplicarea dispozițiilor art.24 pr.civilă, că judecătorul care soluționează fondul cauzei nu devine incompatibil să soluționeze cererea de reviziure sau contestația în anulare.
Decizia fiind pronunțată în materia recursului în interesul legii, este obligatorie pentru instanțele judecătorești potrivit art.329 al.3 pr.civilă.
Dealtfel, în cauză nu s-a formulat cerere de recuzare însă au fost promovate cereri de abținere de către o parte din membrii completului de judecată, acestea fiind respinse ca neîntemeiate prin încheierea de ședință din data de 21.09.2009.
În ceea ce privește cererea intimatei de sancționare a contestatorului G prin aplicarea unei amenzi judiciare, curtea o consideră nefondată.
Se apreciază, față de temeiurile invocate, că nu s-a făcut dovada explicită a exercitării de către contestator a drepturilor procedurale cu rea credință, calea de atac de față înscriindu-se într-un cadru mai larg al realizării dreptului la un proces echitabil recunoscut oricărei persoane, nefiind astfel întrunite condițiile prevăzute de art.723 pr.civilă în referire la art.1081pr.civilă.
În consecință, pentru toate considerentele arătate mai sus va fi respinsă ca nefondată contestația în anulare formulată de contestatorul G în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii G, împotriva deciziei civile nr.650/R/15.06.2009 pronunțată de Curtea de APEL GALAȚI în dosarul nr-.
Va fi respinsă cererea intimatei privind aplicarea unei amenzi judiciare contestatorului, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de contestatorul G, domiciliat în G,-, împotriva deciziei civile nr.650/15.06.2009 pronunțată de Curtea de APEL GALAȚI în dosarul nr-.
Respinge ca nefondată cererea intimatei Casa Județeană de Pensii G pentru aplicarea unei amenzi judiciare.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 22 Octombrie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red./11.11.2009
Dact./4 ex/11.11.2009
Președinte:Benone FuicăJudecători:Benone Fuică, Mihaela Neagu, Alina Savin