Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 1102/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE CIVILĂ Nr. 1102/2009
Ședința publică de la 29 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Victor Crețoiu judecător
- - - judecător
- - - judecător
- grefier
Pe rol se află pronunțarea recursului declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii H împotriva sentinței civile nr.972/LM/2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-.
dezbaterilor și concluziile părții prezente au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din data de 22 octombrie 2009, care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față;
Prin acțiunea de asigurări sociale înregistrată la Tribunalul Hunedoara sub nr.8231/97 din 21.11.2008, și precizată consecutiv la datele de 9.12.2008 și 13.2009, reclamantul a formulat contestație împotriva deciziei nr.3781/19.XI.2008, emisă de pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII H solicitând instanței admiterea contestației, anularea deciziilor nr.3781/19.XI.1988 și nr.71002/17.XI.2008, suspendarea aplicării acestor decizii, daune morale în cuantum de 20.000 lei, obligarea pârâtei să-i restituie suma de 4.740 lei reprezentând contravaloarea pensiei pentru lunile octombrie, noiembrie și decembrie 2000 și în continuare până la soluționarea definitivă și irevocabilă a acțiunii, cu cheltuieli de judecată.
In motivarea contestației reclamantul a arătat că este beneficiar al drepturilor de pensie pentru limită de vârstă în baza deciziei nr.3781/11.04.2005 și a primit pensia lunară până în luna septembrie 2008 inclusiv.
A susținut că a fost chemat la CASA LOCALĂ DE PENSII P cu adresa nr.91082/31.2008 și i s-a adus la cunoștință că în mod eronat i s-a deschis dreptul la pensie întrucât nu au fost îndeplinite condițiile prev.de lege, respectiv o diferență de 3 luni, motiv pentru care pensia i-a fost sistată.
A mai precizat că de la data suspendării achitării pensiei în cuantum de 1.580 lei lunar nu a mai primit niciun.
Cererea a fost întemeiată în drept pe disp.Legii nr.19/2000 și art.998, 999 și 1000 din Codul civil.
Acțiunea este scutită de plata taxei judiciare de timbru conform art.159 din Legea nr.19/2000.
Pentru dovedirea motivelor acțiunii de asigurări sociale reclamantul a depus înscrisuri cuprinzând copii de pe decizia de pensie din 28.VIII.2005 privind acordarea pensiei pentru munca depusă și limita de vârstă, decizia din 19.XI.2008 privind constituirea unui debit de 47.857 lei, decizia nr.3781/19.XI.2008 privind respingerea cererii de pensionare, adresa nr.6375/17.XII.2008 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală, Carte de Identitate și adresa nr.233/14.2009 emisă de - EM, Contract individual de Muncă și Practică judiciară reprezentată de sentința civilă nr.243/LM/2008, pronunțată de Tribunalul Hunedoara, somația și titlul executoriu cu nr.4623/4.II.2009 emise de Casa Județeană de Pensii
Pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII H prin întâmpinare și completare la întâmpinare a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată și nelegală, cu motivarea că drepturile de pensie cuvenite reclamantului au fost stabilite prin decizia nr.91082 din 28.09.2005, iar după reverificarea actelor dosarului de pensionare s-a constatat că în mod eronat au fost deschise drepturile de pensie pentru reclamant, deoarece pe perioada 1.04.2001 - 1.07.2001 angajatorul nu a achitat integral contribuțiile de asigurări sociale.
Ca urmare a acestui fapt a fost anulată decizia de pensionare și s-a instituit pe numele reclamantului un debit în cuantum de 47.857 lei reprezentând pensia încasată pe perioada 12.IV.2005 - 1.2008.
În apărare a solicitat administrarea probei cu înscrisurile anexate la întâmpinare cuprinzând copii de pe: deciziile privind acordarea pensiei pentru limită de vârstă, buletinul de calcul, fișa cu date privitoare cui date la activitatea în muncă, punctajul anual, cererea formulată de petentul la data de 121.04.2005 pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă.
Părțile au depus la dosar concluzii scrise.
Prin sentința civilă nr.972/LM/2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar -, s-a admis acțiunea formulată și precizată de reclamantul împotriva pârâtei Casa Județeană de Pensii
S-a anulat decizia nr.3781/19.XI.2008 și s-a menținut decizia nr.91082/28.IX.2005, emise de pârâtă pe numele reclamantului.
S-a anulat decizia nr.91082/19.XI.2008 și s-a dispus exonerarea reclamantului pe reclamant de la plata debitului în sumă de 47.857 lei.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantului drepturile de pensie cuvenite pentru lunile octombrie, noiembrie, decembrie 2008 precum și pentru perioada 01.01.2009-13.02.2009.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 1.718,55 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut în esență că după transferarea dosarului reclamantului de la Casa Județeană de Pensii H la Casa Județeană de Pensii B, aceasta din urmă instituție a restituit dosarul pentru motivul că din datele existente în dosarul de pensie nu rezultă că acesta a realizat un stagiu de cotizare de 20 de ani în condiții speciale (subteran).
Urmare a reverificării, Casa Județeană de Pensii Hac onstatat greșita calculare a drepturilor de pensie ale reclamantului prin valorificarea perioadei 1.04.2001- 1.07.2001 în proporție de 1/1, deși angajatorul nu a achitat integral
Analizând decizia din 19.11.2008 pentru anularea deciziei nr.9182/28.09.2005 și constituirea unui debit în sarcina reclamantului în sumă de 47.857 lei, instanța de fond a reținut că perioada lunilor aprilie-iunie 2001 trebuie valorificată în totalitate, reclamantul îndeplinind cerințele de stagiu de 20 de ani în condiții speciale (subteran) înlăturând astfel susținerea pârâtei potrivit căreia trebuia valorificat doar 1/3 din perioada mai-iunie 2001, motivat de prevederile art.37 din Legea nr.19/2000 așa cum era în vigoare până în luna iulie 2001.
În drept s-au mai reținut dispozițiile art.155 din Legea nr.19/2000 și art.41 din Constituția României.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii H, solicitând admiterea căii de atac, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii în totalitate a acțiunii.
În expunerea de motive arată în esență că în speță sunt incidente dispozițiile art.37 din Legea nr.19/2000, așa cum erau în vigoare în intervalul 04.2001-07.2001, prevederi care s-au modificat doar începând cu 1.07.2001, așa încât apreciază că stagiul de cotizare aferent perioadei în litigiu, în condițiile în care angajatorul nu a virat cota sa de CAS, la stabilirea drepturilor de pensie, se valorifică 1/3 din acest stagiu.
Având în vedere că doar la data de 3.12.2008 au fost achitate contribuțiile de asigurări sociale datorate de către, arată că acest aspect își produce efectele juridice aferente doar de la această dată pe viitor, nicidecum nu se aplică pentru drepturi stabilite în 2005, an în care aceste contribuții nu erau achitate.
Susține apoi că urmare a cererii reclamantului din data de 13.12.2009, pe numele acesteia s-a emis decizia nr.98845/20.02.2009, prin care i s-a valorificat în întregime stagiul de cotizare realizat în perioada 03.06.2001, precum și lunile 11-12.2008.
Având în vedere că din moment ce această din urmă decizie nu a fost anulată de către instanța de judecată, se susține că hotărârea atacată nu este legală și temeinică, deoarece în prezent ne aflăm în situația valabilității a două decizii de pensie valabile pe numele reclamantului ambele de înscriere la pensie limită de vârstă, cu numere de dosar diferite, prin care data stabilirii drepturilor de pensie este diferită.
În drept invocă art.299, 304 Cod procedură civilă, Legea nr.19/2000, Ordinul 340/2001.
Prin întâmpinare, intimatul a solicitat respingerea recursului, menținerea hotărârii atacate și acordarea cheltuielilor de judecată.
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate prin prisma aspectelor critice invocate, cât și din oficiu potrivit art.304/1 Cod procedură civilă, Curtea apreciază recursul de față ca nefondat, urmând a-l respinge în temeiul art.312 Cod procedură civilă, pentru considerentele ce vor fi mai jos expuse:
Potrivit art. 5 alin. 1 din Legea 19/2000, în sistemul public sunt asigurați obligatoriu, prin efectul legii persoanele care desfășoară activitate pe bază de contract individual de muncă.
Calculul și plata contribuției de asigurări sociale datorate de asigurații prev. la art. 5 alin. 1 pct. I și II de angajatorii acestora se fac lunar de către angajatori potrivit art. 22 alin. 1 din Lege.
Totodată, art. 28 alin. 1 din lege prevede că contribuția individuală de asigurări sociale datorată de asiguratorii prev. la art. 5 alin. (1) pct. I și II se reține integral din salariul sau după caz din venitul brut lunar al angajatului și se virează lunar de angajator la Casa Teritorială de Pensii în raza căreia se află sediul acestuia.
În fine, potrivit art. 37 al.1 din Legea 19/2000 în sistemul public stagiul de cotizare se constituie din însumarea perioadelor pentru cares-a datoratcontribuția la bugetul asigurărilor sociale de stat de către angajator și angajat sau, după caz, s-a datorat și plătit de către angajatorii prevăzuți la art. 1 (pct. IV și V alin. 2).
Toate aceste texte de lege, reglementează clar obligația angajatorului de calcula și a plăti contribuția asigurărilor sociale în cazul persoanelor care-și desfășoară activitatea pe bază de contract individual de muncă și modul de calcul al stagiului de cotizare raportat la perioada pentru care s-a datorat contribuția la bugetul asigurărilor sociale de stat de către angajator și nu condiționat de plata efectivă a acestuia.
Modificările aduse legii 19/2000 prin Ordonanța de Urgență nr. 9/27.02.2003 publicată în Monitorul Oficial nr. 167/17.03.2003 au urmărit tocmai protejarea salariatului care deși a prestat activitate în baza unui contract de muncă încheiat cu angajatorul și i s-a calculat contribuția de asigurări sociale datorată, angajatorul nu și-a îndeplinit obligația de virare a acesteia casei teritoriale de pensii sau în cazul în speță și-a îndeplinit-o mai târziu.
Așadar, în speță, reclamantul având calitatea de asigurat în conformitate cu dispozițiile amintite, în cazul său era suficient să se fi datorat contribuția de asigurări sociale pentru ca perioada respectivă să fie considerată stagiul de cotizare conform art. 37.
În consecință nu s-ar putea pune în discuție, sub nici o formă drept argument pentru ignorarea acestei perioade, neplata CAS -ului cât timp textul de lege nu cere să fie îndeplinită decât condiția să fie asigurat prin efectul legii, întrucât contribuția de asigurări sociale se datorează în conformitate cu art. 21 din același act normativ, de la data încadrării într-una din situațiile prevăzute la art. 5 alin. 1.
Ca atare, faptul că angajatorul și-a onorat obligația legală cu întârziere nu poate duce la concluzia că salariatul nu a lucrat în intervalul de timp în discuție cum eronat susține recurenta și nu justifică îngrădirea dreptului acesteia de a i se lua în calculul pensiei și această perioadă lucrată în baza unui contract de muncă.
În privința celorlalte motive de recurs referitoare la faptul că instanța de fond nu a dispus anularea deciziei de pensie nr.98845/20.02.2009, în acest fel în prezent fiind în vigoare două decizii de pensionare emise pe numele reclamantului, trebuie precizat că această decizie din 20.02.2009 a fost emisă pe parcursul derulării procesului și nu face obiectul acțiunii de față, nici chiar prin precizările ulterioare. Drept urmare, instanța nu putea pronunța plus petita prin încălcarea principiului disponibilității părții.
Împrejurarea că în prezent ar fi în vigoare două decizii de pensionare emise în favoarea reclamantului poate fi însă corectată de recurentă prin alte mijloace legale, care exced însă prezentului cadru procesual.
Față de cele ce preced, Curtea constată că soluția primei instanțe reflectă o aplicare și interpretare corectă a dispozițiilor legale incidente raportat la probele dosarului, așa încât, în conformitate cu prevederile art. 312 al.1 cod procedură civilă va fi respins ca nefondat recursul promovat de pârâtă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii H împotriva sentinței civile nr.972/LM/2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar -.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 29.10.2009.
PREȘEDINTE: Victor Crețoiu - - | JUDECĂTOR 2: Nicoleta Vesa - - | JUDECĂTOR 3: Monica Maria - - |
Grefier, |
Red. NV.
Tehnored.SM.
ex.2/9.12.2009.
jud.fond:,
Președinte:Victor CrețoiuJudecători:Victor Crețoiu, Nicoleta Vesa, Monica Maria