Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 1122/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.1122/2009
Ședința publică din 2 noiembrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Stoica Manuela președinte secție
- - - - Curții de Apel
- - JUDECĂTOR 2: Petrașcu Adriana Preșdintele Doriani
- grefier
Pe rol se află pronunțarea asupra recursului declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.944/LM//2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 26 octombrie 2009,ce face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA DE APEL,
Deliberând asupra recursului civil de față;
Constată că prin acțiunea de asigurări sociale înregistrată la Tribunalul Hunedoara sub nr-, reclamantul, a chemat-o în judecată pe pârâta Casa Județeană de Pensii H, solicitând anularea deciziei nr. 6001/1.02.2008 prin care i s-a respins cererea de pensionare, cu obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii de acordare a drepturilor de pensie cu aplicarea corectă a legislației pensiilor.
În fapt, reclamantul a arătat că a desfășurat activitatea în condiții de grupă superioară de peste 16 ani și condiții speciale, iar potrivit art. 167/1 din legea 19/2000 poate să solicite pensie pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei standard de pensionare, cu 9 ani și 7 luni. Astfel, perioada solicitării drepturilor de pensie fiind 8.10.2007 iar conform anexei 3 la Legea 19/2000 vârsta standard de pensionare în perioada august 2007 - noiembrie 2007 este de 63 de ani și 2 luni iar prin aplicarea la această vârstă a reducerii de 9 ani și 7 luni, rezultă vârsta de 53 ani și 7 luni la care se poate pensiona, vârsta pe care o avea la solicitarea pensiei.
În drept au fost invocate prevederile art. 167 indice 1, Anexa nr.3 din Legea 19/2000.
Pârâta prin întâmpinare a solicită respingerea cererii reclamantului de înscriere la pensie limită de vârstă motivat de faptul că nu erau îndeplinite condițiile de la art. 41 alin. 1 din Legea 19/2000, respectiv nu era îndeplinită condiția privind vârsta standard de pensionare.
Prin acțiunea de asigurări sociale înregistrată la Tribunalul Hunedoara sub nr-, reclamantul, a chemat-o în judecată pe pârâta Casa Județeană de Pensii H, solicitând anularea deciziei nr. 6001/1.02.2008 prin care i s-a respins cererea de pensionare, cu obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii de acordare a drepturilor de pensie cu aplicarea corectă a legislației pensiilor. Cererea a fost întemeiată pe aceleași motive de fapt și de drept.
Prin Încheierea din 13.05.2008 din dosar nr. 1360/2008 s-a dispus conexarea cauzei ce face obiectul dosarului nr- și dosar nr-.
Prin sentința civilă nr. 844/LM/20.05.2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr- s-a respins acțiunea în asigurări sociale formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII
Urmare a recursului declarat de reclamantul, prin decizia nr. 36/19.01.2009 pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA, această sentință a fost casată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, în vederea analizării cererii reclamantului prin prisma atât a art. 167 indice 1 alin.1 din Legea nr. 19/2000 cât și a alin.3 al aceluiași articol de lege.
Cauza a fost înregistrată, sub nr- pe rolul Tribunalului Hunedoara.
În rejudecare, prin sentința civilă nr. 944/LM/21.04.2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în cauză s-a respins acțiunea în asigurări sociale formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut, cu referire la probele dosarului și dispozițiile legale incidente, că deciziile emise de pârâtă de respingerea a cererii reclamantului de înscriere la pensie pentru limită de vârstă sunt corecte deoarece, acesta a probat un stagiu de cotizare realizat în grupa I de muncă de 11 ani și 10 luni, un stagiu de cotizare realizat în condiții speciale de 4 ani, 9 luni și 15 zile, iar cele două stagii nu pot fi asimilate în condițiile art. 167 indice 1 alin.1 din Legea nr. 19/2000. Or, raportat la stagiul realizat în condițiile grupei I de muncă conform legislației anterioare, beneficiază de o reducere a vârstei standard de pensionare de 6 ani; la data solicitării înscrierii la pensie, nefiind îndeplinită condiția de vârstă prevăzută de lege.
Împotriva acestei sentințe a declarat, recurs, în termenul legal, reclamantul solicitând casarea și trimiterea spre rejudecare sau modificarea sentinței civile atacate în sensul admiterii acțiunii de asigurări sociale așa cum a fost formulată și precizată.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul solicită, în primul rând a se constat nulitatea absolută a sentinței pentru lipsa motivării, deoarece conține motive străine de obiectul cauzei atunci când se arată aflarea în eroare a reclamantului cu privire la stagiul de cotizare realizat în grupa I de muncă, perioada 01.06.1989-31.03.2001 nefiind asimilată cu perioada 1.04.2001- 16.01.2006 cât a lucrat în condiții speciale. În al doilea rând, invocă nelegalitatea și netemeinicia acestei sentințe, deoarece instanța de fond nu a analizat cererea sa în temeiul art.167 indice 1 și tabelul nr. 4 din Legea pensiilor; temei care raportat la stagiul său de cotizare de 16 ani, 5 luni și 13 zile prevede o reducere de vârstă standard de 9 ani și 7 luni, care scăzută din vârsta standard de pensionare de 63 de ani și 7 luni -din Anexa nr.3 la Legea nr. 19/2000, duce la stabilirea unei vârste de pensionare de 53 de ani și 7 luni pe care a împlinit-o în octombrie 2007. Ca atare, conchide recurentul în mod greșit i-a fost respinsă cererea de pensionare. Menționează că vârsta reținută de instanță de 57 de ani și 2 luni este aplicabilă persoanelor care îndeplinesc numai cerințele art.167 indice 1 alin.1, iar nu și cazului său care se încadrează în prevederile art. 167 indice 1 alin.3 din Legea nr. 19/2000.
Prin întâmpinarea depusă în această fază procesuală de intimata H se solicită respingerea recursului ca nefondat, susținând că hotărârea primei instanțe este motivată în fapt și în drept, soluționează obiectul cauzei ținând cont de probele administrate în dosar coroborate cu aplicarea prevederilor legale incidente.(9-14)
CURTEA, analizând sentința atacată prin, prisma criticilor formulate în recursul de față cât și din oficiu, conform cerințelor art. 304 indice 1 cod procedură civilă, în limitele statuate de art. 306 alin.2 cod procedură civilă, reține următoarele:
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 167 indice 1 din Legea 19/2000"într-un interval de 10 ani de la data intrării în vigoare a legii, persoanelecare au desfășurat activități încadrate în grupa I de muncă, conform legislației anterioare, pot solicita pensie pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei standard de pensionare, conform cu tabelul 4".
În speță, potrivit carnetului de muncă (4-18) și adeverința de la dosar (54) recurentul-reclamant a realizat stagiu în grupa I de muncă o perioadă de 11 ani 9 luni și 13 zile, respectiv perioada 1.06.1989 - 31.03.2001, conform legislației anterioare, așa cum este cerința stabilită la art. 167 indice 1 din Legea 19/2000.
Cât privește stagiul de cotizare de după data de 1.04.2001, acesta nu este stagiu de cotizare realizat în grupa I de muncă conform legislației anterioare, ci un stagiu de cotizare realizat în condițiile art. 20 din Legea 19/2000.
Este adevărat că art. 167 alin.3 din Legea nr. 19/2009 dispune că "prevederile alin.1 se aplică și în cazul asiguraților prevăzuți la art. 20 dacă acestea sunt mai avantajoase decât cele stipulate în anexele nr.4 și 5 ", dar pe de altă parte, alin.5 al aceluiași text de lege prevede expres că " reducerea vârstelor standard de pensionare în baza art. 167 indice 1 alin.1 și 2 din Legea nr. 19/2000nu poate fi cumulată cu celelalte reduceriprevăzute de Legea nr. 19/2000 sau de legile cu caracter special".
Deci, față de dispozițiile art. 167 indice (1) din Legea nr. 19/2000, menționate mai sus, și de cele cuprinse în Anexa nr.3 din Legea nr. 19/2000, în mod corect a fost respinsă ca neîntemeiată contestația reclamantului, întrucât nu se poate reduce vârsta de pensionare conform art. 167 indice 1 alin.(1) și (2) din Legea nr. 19/2000, urmând ca stagiul de cotizare să fie calculat potrivit Anexei nr. 4 la Legea nr. 19/2000, aplicabilă în ipoteza pensionării în temeiul art.44 din Legea nr. 19/2000.
Articolul 167 indice 1 alin.(1) din Legea nr. 19/2000 se referă expres la activități desfășurate în grupa I de muncă, potrivit legislației anterioare, astfel, încât, instanța de fond a reținut corect, perioada desfășurată în această grupă ca fiind de 11 ani, 9 luni și 13 zile. Este adevărat că art. 20 alin.(1) lit a din Legea nr. 19/2000 califică activitatea desfășurată de reclamant în cele două perioade în litigiu ca fiind muncă în condiții speciale, dar o astfel de calificare nu este relevantă în situația în care temeiul de drept al pensionării îl reprezintă art. 167 indice 1 din Legea nr. 19/2000.
Așadar, în speță, în mod corect s-a reținut că prin aplicarea tabelului 4 de la art. 167 indice 1 din legea 19/2000, pentru stagiul de cotizare realizat efectiv conform legislației anterioare în grupa I de muncă și care așa cum am arătat, pentru reclamant este de 11 ani 9 luni și 13 zile, se acordă o reducere la vârsta standard de pensionare din anexa 3 (63 ani și 2 luni), de 6 ani, astfel rezultă vârsta de 57 de ani și 2 luni vârsta pe care reclamantul nu o avea la data cererii de înscriere la pensie.
Nici în situația analizării cererii prin prisma art. art. 43, 44 din Legea nr.19/2000, care permite un asemenea cumul a perioadelor lucrate atât în grupa I de muncă, cât și în condiții speciale de muncă-deci reținerea, în speță a stagiului de cotizare de 16 ani, 5 luni și 13 zile invocat de recurent-, în mod justificat s-a reținut că nu sunt întrunite, în cauză, cerințele vârstei standard de pensionare de pensionare. În acest caz, reducerea vârstei de pensionare conform Anexei nr.4 din Legea nr. 19/2000 tabelul nr.6 ( 6 ani), se face din vârsta standard de pensionare prev. de Anexa nr.9 din Ordinul nr. 340/2001 (65 de ani -raportat la data de naștere a reclamantului 19.03.1954,cu un stagiu complet de cotizare de 35 de an), rezultând vârsta de 59 de ani ( în speță la data depunerii cererii reclamantul avea vârsta de 53 de ani și 6 luni-vezi decizie de pensie nr.6001/25.02.2008-fila 31).
Toate aceste aspecte au fost corect analizate și reținute de prima instanță în considerentele hotărârii, conform cerințelor art. 261 punct 5 Cod procedură civilă, așadar criticile recurentului se vizează a fi nefondate sub toate aspectele invocate.
Față de cele ce preced, curtea, în conformitate cu art. 312 alin.1 cod procedură civilă va respinge ca nefondat recursul cu care a fost investită de reclamant; va menține ca legală și temeinică sentința atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.944/LM/21.04.2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar civil nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică din 2.11.2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - -
Grefier,
Red.AD
Tehnored.DA/TM/ 2ex.
Jud.
.
Președinte:Stoica ManuelaJudecători:Stoica Manuela, Petrașcu Adriana Preșdintele Doriani