Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 1125/2009. Curtea de Apel Brasov

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

Secția civilă și pentru cauze cu minori

și de familie,de conflicte de muncă

și asigurări sociale

DECIZIA CIVILĂ NR. 1125/ DOSAR NR-

Ședința publică din 13 ctombrie 2009

PREȘEDINTE: Dorina Rizea judecător

- - - judecător

- - - judecător

- grefier

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului formulat de contestatorul G împotriva sentinței civile nr.461/M din 10 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților Procedura îndeplinită.

Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 6 octombrie 2009 când partea prezentă a pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie și când instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea la data de 13 octombrie 2009.

CURTEA:

Asupra recursului civil de față:

Prin sentința civilă nr.461/M/2009 a Tribunalului Brașova fost espinsă contestația formulată și precizată de contestatorul G, domiciliat în mun. B,-,.11,. 10, jud. B, în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii B, cu sediul în B,- A, jud.

Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut următoarele:

Contestatorului i-au fost stabilite drepturile de pensie anticipată prin decizia de pensie nr. - începând cu data de 01.03.1990, în temeiul Legii 2/1995, iar ulterior, prin decizia nr. -/2000 s-a stabilit o pensie pentru limita de vârstă, în baza Legii 3/1977, fiind inclusă și vechimea în serviciu, în calitate de cadru militar.

Cererea de acordarea a pensiei în baza Legii 164/2001 a fost respinsă în mod întemeiat de intimata, intrucat la momentul stabilirii drepturilor de pensie in baza Legii 3/1977, a fost avuta in vedere si vechimea in serviciu militar, potrivit art. 160 din Legea 19/2000.

Admiterea unei astfel de cereri, de stabilire a unei pensii in baza Legii 164/2001, ar echivala cu o repensionare, fiind inadmisibila trecerea de la un sistem de pensii la altul, dupa stabilirea drepturilor de pensie, mai ales ca, la momentul stabilirii drepturilor de pensie ale contestatorului nu erau in vigoare dispozițiile Legii 164/2001.

Este adevarat ca, potrivit art. 62 din Legea 164/2001, beneficiarii pensiei militare de serviciu care se încadrează în muncă după trecerea în rezervă pot solicita stabilirea drepturilor de pensie în raport cu vechimea dobândită după pensionare în condițiile prevăzute de Legea nr. 19/2000, insa acest text de lege se aplica in mod limitativ acestei categorii de pensionari, neexistând o altă dispoziție legală în baza căreia să se întemeieze si cererea formulata de contestator.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs contestatorul în esență că are dreptul la pensia stabilită prin luarea în considerare a Legii nr.164/2001.

Intimatul a depus întâmpinare prin care a combătut recursul.

Recursul nu este fondat.

Conform art.160 alin.2 din Legea nr.19/2000 vechimea în muncă recunoscută pentru stabilirea pensiilor până la intrarea în vigoare a prezentei legi constituie stagiu de cotizare. Textul nu face distincție încât se iau în calcul toate perioadele lucrate, indiferent de domeniul unde s-a prestat activitatea. Existența unor sisteme proprii, diferite de asigurări sociale, cum este cazul apărării naționale, conduce la reciprocitatea recunoașterii stagiilor de cotizare pentru deschiderea dreptului la pensie, cum statuează art.194 din Legea nr.19/2000 și art.20 alin.1 din Legea nr.164/2001.

de vechime în serviciu, ca urmare a reciprocității recunoașterii stagiilor de cotizare, ce au fost recunoscute în sistemul public de pensii, se au în vedere la stabilirea pensiei în unul din cele două sisteme (art.20 alin.3 din Legea nr.164/2001).

Prin urmare, perioada lucrată în sistemul militar constituie vechime în muncă și stagiu de cotizare, dar poate fi valorificată numai în unul din sisteme.

În cauză contestatorul a fost pensionat în sistemul public de pensii, conform Legii nr.3/1977, anterior deci Legilor nr.19/2000 și nr.164/2001, stagiul de cotizare și vechimea în munca de militar fiind valorificate, într-un sistem, astfel că potrivit art.20 alin.3 din Legea nr.164/2001 nu mai poate opta în prezent pentru sistemul militar, cum legal a reținut prima instanță.

din finalul recursului nu reprezintă o critică adusă hotărârii, ci vădesc necunoașterea legii și nu pot face obiect de analiză.

Cererea de acordare a sumei de 200.000 lei este inadmisibilă în stadiul recursului.

Față de considerentele expuse, curtea reține că recursul nu este fondat, astfel că potrivit art.312 Cod procedură civilă va fi respins, menținându-se sentința ca legală.

Pentru aceste motive,

În numele Legii

DECIDE:

Respinge recursul declarat de contestatorul G împotriva sentinței civile nr.461/M/2009, a Tribunalului Brașov, pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 13.10.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR 2: Mihail Lohănel

- - - - - -

GREFIER,

Red. /21.10.2009

Dact. /29.10.2009

- 4 exemplare -

Jud. fond -

-

Președinte:Dorina Rizea
Judecători:Dorina Rizea, Mihail Lohănel, Roxana Maria

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 1125/2009. Curtea de Apel Brasov