Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 1143/2009. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr- (7225/2008)

DECIZIA CIVILĂ NR.1143/

Ședința publică de la 24.02.2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Ilie Nadia Raluca

JUDECĂTOR 2: Bodea Adela Cosmina

JUDECĂTOR - -

GREFIER

Pe rol pronunțarea deciziei civile asupra recursurilor declarate de recurenta-contestatoare și recurenta-intimată Casa de Pensii a Municipiului împotriva sentinței civile nr.5163/24.06.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.14488/3/AS/2008.

Dezbaterile de fond și susținerile recurentei-contestatoare au avut loc în ședința publică din data de 10.02.2009, consemnate în încheierea de ședință la acea dată, parte integrantă din prezenta, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea deciziei, succesiv, la data de 17.02.2009, respectiv 24.02.2009, când a hotărât următoarele:

CURTEA,

Prin contestația înregistrată la data de 15.04.2008 pe rolul Tribunalului București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr-, a solicitat anularea deciziei de pensionare nr.-/24.01.2008 emisă de intimata Casa de Pensii a Municipiului B și obligarea intimatei să-i recalculeze drepturile de pensie conform tuturor veniturilor de care a beneficiat pe durata derulării raporturilor de muncă, pentru care au fost reținute și achitate cotele de asigurări sociale.

Prin sentința civilă nr.5163/24.06.2008, Tribunalul Bucureștia admis contestația formulată de contestatoarea în contradictoriu cu intimata Casa de Pensii a Municipiului B, a anulat decizia nr.-/24.01.2008 emisă de Casa Locala de Pensii Sector 2 și a obligat intimata să emită o nouă decizie prin care să recalculeze pensia pentru limită de vârstă cuvenită contestatoarei, retroactiv, începând cu data de 01.12.2005, cu luarea în considerare a veniturilor atestate de adeverințele nr.2046/18.04.2005 emisă de SC SA și nr.135/11.10.2005 emisă de Institutul Național de Cercetare - Dezvoltare pentru Metale și -.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin decizia nr.-/24.01.2008 emisă de Casa Locală de Pensii Sector 2 B au fost recalculate, în temeiul dispozițiilor OUG nr.4/2005, începând cu 01.12.2005, drepturile de pensie pentru limită de vârstă cuvenite contestatoarei, fiind determinat un punctaj mediu anual de 3,13814 puncte superior celui aflat în plată.

Anterior emiterii acestei decizii, contestatoarea a depus la casa locală de pensii o cerere de recalculare la care a anexat adeverințele nr.2139/22.04.2005 eliberată de și nr.135/11.10.2005 eliberată de care nu au fost valorificate până în prezent, fapt confirmat de decizia contestată în care s-a menționat că cele două adeverințe nu au fost luate în calcul.

S-a apreciat de către tribunal că retribuirea în acord global și prin plata de prime sau alte venituri suplimentare presupunea salarizarea angajaților în funcție de realizările profesionale ceea ce însemna că lunar aceștia puteau obține venituri mai mici sau mai mari decât salariile tarifare înscrise în carnetul de muncă.

Legea nr.27/1966 prevedea că plata contribuției de asigurări sociale era datorată de angajator și se calcula prin raportare la venitul brut realizat de angajat.

Prin art.1 din Decretul nr.389/1972 cu privire la contribuția pentru asigurările sociale de stat se dispunea ca angajatorii să verse la bugetul asigurărilor sociale de stat o contribuție de 15% asupra câștigului brut realizat de personalul lor salariat.

Art.164 din Legea nr.19/2001 prevede că la determinarea punctajelor anuale, până la intrarea în vigoare a prezentei legi, se utilizează salariile brute sau nete, după caz, în conformitate cu modul de înregistrare a acestora în carnetul de muncă. La determinarea punctajelor anuale, pe lângă salariile prevăzute la alin.1 se au în vedere și sporurile care au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă precum și sporurile cu caracter permanent, care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități, conform legislației în vigoare.

În privința formelor de retribuire în acord global și prin plata de prime sau alte venituri suplimentare, se menționează în anexa 1 OUG nr.4/2005 privind recalcularea pensiilor stabilite anterior intrării în vigoare a Legii nr.19/2001 că nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001.

Tribunal a mai reținut că potrivit art.3 din Legea nr.3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistența socială - dreptul comun în materie - dreptul la pensie era recunoscut tuturor cetățenilor care desfășuraseră activitate permanentă pe baza unui contract de muncă și pentru care angajatorii plătiseră contribuțiile de asigurări sociale prevăzute de lege. Acest principiu este consacrat expres de art.2 din Legea nr.19/2000 care dispune că fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuțiilor datorate de persoanele fizice și juridice, participante la sistemul public, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite.

S-a apreciat de către tribunal că în speță au aplicabilitate aceste dispoziții legale cu valoare de principiu pentru că soluția contrară presupune încălcarea principiului contributivității cu consecința că, pe de o parte, nu s-ar realiza scopul avut în vedere de legiuitor la edictarea acestuia, iar pe de altă parte s-ar crea o discriminare între persoanele ce au realizat stagii de cotizare anterior și ulterior intrării în vigoare a Legii nr.19/2000, în condițiile în care baza de calcul pentru plata contribuțiilor este alcătuită din totalitatea veniturilor realizate de către asigurat. Concluzia se impune și pentru că ar fi inechitabil ca veniturile realizate în acord global și prin plata de prime sau alte venituri suplimentare anterior intrării în vigoare a Legii nr.19/2000 să nu fie luate în calcul la stabilirea drepturilor de pensie, iar după intrarea în vigoare a legii să fie avute în vedere toate veniturile realizate, chiar dacă dintre acestea unele sunt venituri nepermanente. Plata contribuției de asigurări sociale în ambele situații impune aceeași soluție cu privire la stabilirea drepturilor de pensie, întrucât altfel, sumele plătite cu titlu de contribuție de asigurări sociale pentru veniturile realizate în acord global și prin plata de prime sau alte venituri suplimentare nu ar corespunde unei contraprestații care să fi justificat reținerea lor.

Prin urmare, intimata trebuia să respecte acest principiu de bază al organizării și funcționării sistemului public (formele de retribuire în acord și prin plata de prime sau alte venituri suplimentare, într-adevăr nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor care, conform art.10 din Legea nr.3/1977, era constituită din retribuții tarifare, însă conform reglementărilor aceluiași act normativ dreptul la pensie era recunoscut pentru cei care plătiseră asigurări sociale ori acestea se stabileau în raport de câștigul brut realizat iar nu de cel tarifar) în considerarea prevederilor legale și a adeverințelor eliberate de foștii angajatori ai contestatoarei, care certifică plata contribuției de asigurări sociale în raport de toate veniturile realizate de salariat.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs la data de 01.09.2008 contestatoarea și intimata Casa de Pensii a Municipiului B, înregistrate pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale la data de 08.09.2008, sub nr-.

Prin motivele de recurs întemeiate în drept pe dispozițiile art.304 pct.9 și art.3041pr.civ. recurenta-contestatoarea a solicitat admiterea recursului și modificarea în parte a sentinței recurate în sensul admiterii contestației cu privire la recalcularea pensiei pentru perioada decembrie 1964 - august 1965.

Se susține că trebuie luate în considerare la recalcularea drepturilor sale de pensie și veniturile obținute în perioada aprilie - octombrie 2001, conform adeverinței emise de Casa de Pensii a Municipiului B care cuprinde venituri mai mari decât cele înscrise în carnetul de muncă. De asemenea, se impune reconsiderarea salariului luat în calcul pentru perioada decembrie 1964 - august 1965, din anul de stagiatură ca inginer-chimist la Chimică 9 Mai B și de . Chimice. Veniturile realizate ca inginer stagiar în această perioadă sunt de 1050 lei/lunar și sunt dovedite cu adeverințe depuse la dosar.

Prin motivele de recurs întemeiate în drept pe dispozițiile art.304 pct.8 și 9, art.3041Cod procedură civilă și pe prevederile OUG nr.4/2005, recurenta-intimată solicită admiterea recursului, modificarea sentinței și rejudecând în fond cauza, respingerea în tot a acțiunii contestatoarei ca neîntemeiată.

Susține recurenta-intimată că hotărârea este criticabilă sub aspectul analizării probelor administrate și al aplicării greșite a prevederilor legii în ceea ce privește luarea în calcul a veniturilor temporare și anume, veniturile realizate în acord global și primele.

Se arată că în adeverința prezentată de intimata-contestatoare sunt prezentate câștiguri suplimentare, obținute sub formă de acord și prime care însă nu sunt câștiguri permanente în înțelesul-/2005 și a Legii nr.19/2000.

Precizează recurenta-intimată că art.164 din Legea nr.19/2000 (care reia prevederile art.10 din Legea nr.3/1977, modificate și completate prin art.10 din Legea nr.49/1992) prevede că la determinarea punctajelor anuale se utilizează salariile brute sau nete și sporurile permanente care au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, înregistrate în carnetul de muncă. Ori, veniturile realizate în acord global și primele reprezintă venituri temporare, fără caracter permanent și care nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare, nefiind înscrise în carnetul de muncă.

Consideră greșit și raționamentul instanței de fond potrivit căruia neluarea în considerare a primelor și acordului ar semnifica o încălcare a principiului contributivității statuat în art.2 lit.e din Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale.

De asemenea, instanța de fond a încălcat principiul juridic conform căruia norma juridică specială derogă de la cea cu caracter general și se aplică cu întâietate. Astfel, normele generale se caracterizează prin aceea că au sfera cea mai largă de aplicabilitate într-un domeniu sau într-o ramură de drept, Legea nr.19/2000 reprezentând dreptul comun în materia asigurărilor sociale. Normele speciale sunt aplicabile unei sfere restrânse de relații, ele derogând de la dreptul comun. În acest sens, actele normative referitoare la sporuri sunt norme cu caracter special în domeniul drepturilor de asigurări sociale.

Întrucât normele speciale sunt derogatorii, în procesul aplicării lor cunosc un regim restrictiv, fiind de strictă interpretare, așa cum este OUG nr.4/2005, normă juridică ce are caracter special, iar obligarea recurentei la emiterea unei decizii cu luarea în calcul a unor sporuri (spor de acord), este nelegală și nefondată.

În fine, arată recurenta-intimată că în calculul drepturilor de pensie s-a avut în vedere respectarea principiului egalității atât între persoanele care prin munca lor au depășit producția planificată, cât și pentru situația nerealizării producției, luându-se în calculul pensiei numai retribuția stabilită prin contractul de muncă.

La data de 04.02.2009, recurenta-contestatoare a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului recurentei-intimate Casa de Pensii a Municipiului B, ca nefondat.

Examinând motivele de recurs față de hotărârea recurată și probele administrate în cauză, cercetând pricina sub toate aspectele deduse judecății după cum dispune art.3041Cod procedură civilă, Curtea constată următoarele:

Deși formal recurenta-intimată și-a întemeiat criticile pe motivele de recurs prevăzute de art.304 pct.8 și 9 Cod pr.civilă, în realitate, motivele vizează greșita aplicare și interpretare a normelor juridice incidente în cauză, norme care reglementează recalcularea pensiilor provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat după regulile prevăzute în noua lege a pensiilor.

Analizând așadar recursul din perspectiva art.304 pct.9 Cod procedură civilă, Curtea are a verifica susținerea recurentei-intimate asupra modului în care tribunalul a aplicat și interpretat textele de lege incidente în cauză, respectiv OUG nr.4/2005 și Legea nr.19/2000 care nu au încadrat veniturile suplimentare obținute în sistem de acord global în categoria sporurilor cu caracter permanent, nesocotind regula potrivit căreia norma specială derogă de la norma generală, aplicându-se prioritar față de aceasta din urmă.

Curtea notează că OUG nr.4/2005 se referă la recalcularea pensiilor din sistemul public provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, deci cele stabilite anterior datei de 1.04.2001, prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii, cu respectarea prevederilor Legii nr.19/2000. În anexa OUG nr.4/2005, se arată că nu vor fi luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual formele de retribuire în acord, pe bază de tarife sau cote procentuale, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare.

Având în vedere faptul că această dispoziție vine în contradicție flagrantă cu principiul contributivității prevăzut de art.2 lit.e din Legea nr.19/2000, dar și cu scopul ordonanței de urgență menționat în preambul, acela de a recalcula pensiile provenite din vechiul sistem public al asigurărilor sociale de stat după principiul "la condiții egale de pensionare, pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie", acest act normativ nu poate fi aplicat în litera lui, ci în spiritul legii generale în materia asigurărilor sociale.

Susținerea recurentei-intimate asupra caracterului temporar și nepermanent al sporului de acord va fi înlăturată de C pentru că nu ține seama de condițiile legislative în care acest spor de acord global a fost acordat, dar nici de principiile generale în care se face recalcularea pensiilor.

Astfel, în baza art.77 și art.78 din Legea nr.19/2000, trebuie determinat punctajul mediu anual al asiguratului, relevant fiind salariul brut lunar individual, inclusiv sporurile și adaosurile sau, după caz, a venitul lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale.

Așa fiind, venitul suplimentar obținut de salariată pe baza muncii prestate în acord global în intervalul de timp cuprins între 1969-1989, va putea fi valorificat în procedura de recalculare a pensiei conform OUG nr.4/2005, dacă îndeplinește două condiții, respectiv dacă pentru acest spor salarial angajatorul era ținut de prevederile legii în vigoare la data respectivă de a deduce contribuții personale de asigurări sociale și respectiv dacă astfel de contribuții au fost achitate.

După cum a arătat și tribunalul, în temeiul Decretului nr.389/1972, angajatorii erau obligați să verse la bugetul asigurărilor sociale de stat o contribuție de 15% asupra câștigului brut realizat de personalul salariat. Din cuprinsul adeverințelor nr.2046/18.04.2005 emisă de SC SA și nr.135/11.10.2005 emisă de Institutul Național de Cercetare - Dezvoltare pentru Metale și - rezultă plata lunară a cotelor de asigurări sociale pentru angajat, cât și cota aferentă angajatorului. În concluzie, aceste venituri întrunesc condițiile pentru a fi luate în calculul punctajului mediu anual.

De asemenea, nu se poate reține că normele cuprinse în anexa OUG nr.4/2005 referitoare la categoriile de sporuri ce se includ în baza de recalculare a pensiilor stabilite anterior datei de 01.04.2001, în baza legislației vechiului sistem al asigurărilor sociale de stat, ar constitui lege specială în materie care derogă de la legea generală, adică Legea nr.19/2000. Un astfel de raționament, care nesocotește interpretarea normelor de drept, interpretarea normelor speciale vizând situații de excepție care însă nu pot fi în contradicție cu principiile generale ale materiei asigurărilor sociale, ar lipsi de conținut legea generală a pensiilor, ar duce la chiar încălcarea scopului OUG nr.4/2005, menționat anterior.

Urmează așadar a se constata legalitatea și temeinicia hotărârii pronunțate de instanța de fond, în limitele analizate aici, iar în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul declarat de Casa de Pensii a Municipiului B, ca nefondat.

În ceea ce privește recursul recurentei-contestatoare, Curtea, în opinie majoritară, consideră că acesta este fondat.

Recurenta contestatoare a susținut că, în perioada decembrie 1964 - august 1965, îndeplinit funcția de inginer chimist stagiar la Chimice 9 Mai B, obținând un salariu lunar de 1050 lei. Prin urmare, această sumă ar fi trebuit valorificată de Casa de Pensii a Municipiului B la recalcularea drepturilor sale de pensie pe temeiul OUG nr.4/2005 și nu salariul minim pe economie.

Curtea consideră corectă în parte opinia recurentei-contestatoare. Este de observat că perioada la care face referire recurenta este înscrisă în carnetul de muncă la pozițiile 3 și 5, fiind menționat angajatorul, activitatea desfășurată, însă fără a fi trecut și salariul tarifar lunar.

Recurenta contestatoare s-a angajat în muncă la 01.09.1964, la Combinatul de . Chimice T M pe funcția de inginer stagiar și cu salariul tarifar lunar de 1050, conform mențiunii de la poziția nr.1 din carnetul de muncă. La 01.12.1964, partea se angajează pentru continuarea stagiaturii la Chimice 9 Mai B, pe aceeași funcție de inginer stagiar, iar la 3.05.1965, la Chimice. La 03.09.1965 a încetat angajarea pe funcția de inginer stagiar, prin repartizare la

Deși în carnetul de muncă pentru perioadele de stagiatură de la 01.12.1964 până la 03.09.1965 nu sunt menționate salariile tarifare lunare, acestea sunt dovedite de parte cu două adeverințe eliberate de cei doi foști angajatori. Prin decizia nr.249/19.12.1964 emisă de Chimică 9 Mai B, numita a fost angajată temporar în funcția de inginer stagiar cu un salariu lunar de 1050 lei. Prin adeverința nr.326/29.04.1965 emisă de Chimice 9 Mai B, s-a adeverit că numita a fost angajată a acestei unități de la 1.12.1964 până la 30.04.1965 ca inginer stagiar. În baza acestei adeverințe s-a făcut mențiunea de la poziția 3 din carnetul de muncă.

Prin urmare, deși acest cuantum al salariului nu este menționat în carnetul de muncă, se consideră dovedit faptul încasării lui, dar și faptul achitării de către angajator a contribuțiilor datorate fondului de asigurări sociale în baza art.1 din Decretul nr.389/1972, pentru perioada pentru care se prezintă începuturi de dovadă scrisă.

Va fi astfel obligată recurenta-intimată Casa de Pensii a Municipiului B să recalculeze pensia cuvenită asiguratei cu luarea în considerare a acestui cuantum 1050 lei, pentru perioada decembrie 1964 - aprilie 1965. Pentru perioada ulterioară acestei luni, până la data de 03.09.1965, contestatoarea nu a prezentat nici o adeverință emisă de fostul angajator asupra cuantumului salariului său și, prin urmare, pretenția formulată în această cauză, pentru această perioadă nu este fondată.

Referitor la veniturile obținute în perioada aprilie 2001 - decembrie 2001 și atestate prin certificatul emis sub nr.-/34.11.2004 de CNPAS, Curtea observă că această perioadă constituie stagiu suplimentar pentru care sunt aplicabile dispozițiile art. 95 din Legea nr. 19/2000. Recurenta contestatoare s-a înscris la pensie începând cu data de 01.02.1999, sub imperiul Legii nr. 3/1977, însă a continuat desfășurarea muncii până la data de 01.10.2005, fapt dovedit cu mențiunile din carnetul de muncă.

La recalcularea pensiei recurentei contestatoare în temeiul OUG nr. 4/2005, Casa de Pensii a Municipiului Bap rocedat la valorificarea perioadei aprilie-decembrie 2001 ca stagiu suplimentar, în buletinul de calcul nr. -/08.09.2008 privind evaluarea din 24.01.2008 a pensiei pentru limită de vârstă (buletin de calcul ce a stat la baza emiterii deciziei de pensie contestată) fiind menționat acest interval de timp, însă veniturile luate în calcul la determinarea punctajului mediu anual au fost salariile de bază lunare înscrise în carnetul de muncă. Această bază de calcul este eronată câtă vreme în certificatul privind stagiul de cotizare pentru perioada aprilie - decembrie 2001 eliberat de CNPAS se atestă un alt venit realizat și asigurat, mai mare decât salariile de bază. Ori, în conformitate cu dispozițiile art. 78 din Legea nr. 19/2000, la determinarea punctajelor unui asigurat se raportează venitul brut asigurat la salariul mediu brut lunar. Prin urmare, veniturile utilizate de Casa de Pensii a Municipiului B sunt greșite, urmând a se reface calculul punctajului mediu anual.

Împrejurarea că, ulterior emiterii deciziei de pensie contestate în cauza de față, recurenta-intimată a emis o nouă decizie de pensie sub nr. - la data de 05.06.2008 prin care s-au recalculat drepturile de pensie prin valorificarea unui stagiu suplimentar de 4 ani și 2 luni ce include și perioada noiembrie-decembrie 2001 nu are relevanță, nefiind corectată în totalitate eroarea arătată anterior.

Pe cale de consecință, în temeiul art.312 pr.civ. coroborat cu art.304 pct.9 pr.civ. Curtea va admite recursul declarat de recurenta-contestatoare, va modifica în parte sentința atacată în sensul că va obliga intimata să recalculeze pensia cu luarea în considerare și a venitului salarial de 1050 lei/lunar pentru perioada decembrie 1964 - aprilie 1965 și a veniturilor atestate de certificatul privind stagiul de cotizare pentru perioada aprilie - decembrie 2001 eliberat de CNPAS.

Văzând dispozițiile art.274 Cod pr.civilă, Curtea va obliga recurenta-intimată Casa de Pensii a Municipiului B care se găsește în culpă procesuală să plătească recurentei-contestatoare cheltuieli de judecată în valoare de 1000 lei reprezentând onorariu avocațial dovedit cu chitanța nr. 8/01.09.2008 eliberată de Cabinete Asociate de Avocați " & ".

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În opinie majoritară:

Admite recursul declarat de recurenta-contestatoare împotriva sentinței civile nr.5163/24.06.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.14488/3/AS/2008.

Modifică, în parte, sentința atacată în sensul că recalcularea pensiei se va face și cu luarea în considerare a venitului salarial de 1050 lei/lunar pentru perioada decembrie 1964 - aprilie 1965 și a veniturilor atestate de certificatul privind stagiul de cotizare pentru perioada aprilie - decembrie 2001 eliberat de CNPAS.

Menține restul dispozițiilor sentinței recurate.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-intimată Casa de Pensii a Municipiului împotriva aceleiași sentințe.

Obligă Casa de Pensii a Municipiului B să plătească recurentei contestatoare cheltuieli de judecată în cuantum de 1000 lei.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 24.02.2009.

JUDECĂTOR JUDECĂTOR

GREFIER

Red.

Dact. /2ex.

20.03.2009

Jud. fond:;

Președinte:Ilie Nadia Raluca
Judecători:Ilie Nadia Raluca, Bodea Adela Cosmina

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 1143/2009. Curtea de Apel Bucuresti