Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 1164/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE CIVILĂ Nr. 1164/2008
Ședința publică de la 15 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ana Doriani JUDECĂTOR 2: Manuela Stoica
- - - președinte secție
- - - președintele Curții de Apel
- - - grefier
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 612/3.06.2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru pârâta intimată, lipsind reclamantul recurent.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care se constată că s-a depus la dosar din partea reclamantului recurent răspuns la întâmpinare.
Reprezentanta pârâtei arată că nu mai are alte cereri de formulat, împrejurare față de care instanța acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentanta pârâtei intimate pune concluzii de respingerea ca nefondat a recursului și menținerea sentinței recurată ca fiind legală și temeinică pentru motivele arătate în întâmpinare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față;
În deliberare se constată că prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu, sub dosar nr-, astfel cum a fost ulterior completată, contestatorul a chemat în judecată pe intimata Casa Județeană de Pensii Sibiu solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța:
- să se dispună anularea deciziei de pensie nr.-/20.02.2006, a deciziei de dare în debit nr.-/24.03.2006 și a deciziei de pensionare nr.-/2.05.2006 emise de intimata Sibiu;
- să fie obligată intimata Casa Județeană de Pensii Sibiu să calculeze corect punctajul aferent pensiei de urmaș precum și cuantumul pensiei;
- să fie obligată intimata la plata pensiei restante, începând cu data calculării corecte și până la data pronunțării.
În motivarea contestației sale a arătat că în cuprinsul deciziei de pensionare există elemente contradictorii astfel că aceste erori trebuie îndreptate. A mai arătat că este beneficiarul unei pensii de urmaș după soție precum și al unei pensii de agricultură, și de stat cele două pensii fiind cumulate prin decizia nr.-/31.05.2001.
Prin întâmpinarea depusă, în temeiul art.115 Cod proc.civ. intimata Casa Județeană de Pensii Sibiu a solicitat respingerea ca nefondată a contestației formulată de contestatorul deoarece în urma emiterii deciziei nr.-/2.05.2006, au fost îndreptate erorile din cuprinsul deciziilor anterioare iar pensia contestatorului a fost corect recalculată.
Prin sentința civilă nr.612/3.06.2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu sub dosar nr- ( nr. vechi 2040/2006), s-a respins contestația formulată de contestatorul împotriva intimatei Sibiu.
Pentru hotărî în acest mod, prima instanță a reținut, după examinarea actelor și lucrărilor dosarului, că petentul este beneficiarul unei pensii de urmaș, după soția sa, decedată la 1.02.2001, care la rândul ei a beneficiat de pensie pentru muncă depusă și limită de vârstă, începând cu data de 1.02.1995, conform deciziei de pensie nr.-/8.03.1995.
S-a mai reținut că, prin decizia nr.-/13.02.2006, intimata Casa Județeană de Pensii Sibiu a procedat la recalcularea pensiei de urmaș de care beneficia contestatorul stabilindu-i un punctaj mediu anual de 0,09240 puncte și un cuantum al pensiei de 101 lei.
Ulterior, prin decizia nr.-/2.05.2006 s-a recalculat pensia, fiind stabilit un punctaj de 0,09498 și un cuantum al pensiei de 80 lei.
Întrucât între drepturile de pensie primite de contestator în baza deciziei nr.-/31.05.2004, prin care au fost cumulate pensiile de stat și din agricultură ale contestatorului, și cele primite conform deciziei -/13.02.2006 au existat neconcordanțe, intimata Sibiu a emis decizia de dare în debit nr.-/7.03.2006, după care prin decizia nr.-/2.05.2006 aceeași intimată a rectificat erorile produse cu ocazia recalculării, și valorificat perioada 1.01.1995-1.10.1995.
În cauză, a fost efectuat un raport de expertiză contabilă judiciară care a stabilit că intimata Casa Județeană de Pensii Sibiu a efectuat corect calculul drepturilor de pensie ale contestatorului.
Totodată, contestatorul a ridicat în acest dosar, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor nr.OUG4/2005, excepție care a fost respinsă de către Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 397/25.03.2008.
Prin urmare, în raport de toate aceste considerente, instanța de fond a respins ca nefondată contestația formulată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul de 15 zile prevăzut de art.301 Cod proc.civ. contestatorul criticând-o pentru nelegalitate și solicitând modificarea ei în sensul admiterii contestației.
În dezvoltarea motivelor de recurs, contestatorul a susținut că instanța de fond s-a limitat să amintească doar de existența celor trei decizii fără să procedeze la analizarea aspectelor de nelegalitate și netemeinicie invocate de contestator în cererea introductivă de instanță.
A mai arătat că deși solicitat ca intimata Sibiu să depună buletinele de calcul acest lucru s-a făcut parțial, instanța reținând în motivare că intimata nu a putut indica dacă buletinele de calcul depuse sunt complete sau nu.
Referitor la concluziile expertizei contabile efectuate la fond, recurentul a susținut că instanța a reprodus eronat concluziile raportului întocmit și că deși pensia recurentului a fost stabilită conform Legii nr.19/2000, deciziile contestate fac referire la.OUG nr.4/2005, act normativ aplicabil celor pensionați în temeiul unor acte normative anterioare apariției Legii nr.19/2000.
În drept, a invocat art.304/1 Cod proc.civ. și art.312 și urm. Cod proc.civ.
Prin întâmpinarea depusă, în temeiul art.308 Cod proc.civ. coroborat cu art.115-118 Cod proc.civ. intimata Casa Județeană de Pensii Sibiu a solicitat respingerea ca nefondat a recursului declarat de contestatorul.
În apărare, a susținut că a depus odată cu întâmpinarea toate anexele la deciziile contestate și că ulterior, la solicitarea instanței de fond le-au mai depus într-un exemplar. În consecință, din acest punct de vedere aspectele critice invocate de recurent nu sunt întemeiate câtă vreme intimata a depus toate anexele la decizii.
În al doilea rând, a arătat că raportul de expertiză contabilă a fost comunicat părților care au luat cunoștință de conținutul acestuia, intimata Casa Județeană de Pensii Sibiu neavând obiecțiuni la expertiză.
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, prin prisma criticilor formulate și conform art.304/1 Cod proc.civ. precum și din oficiu, în limitele statuate de art.306 alin.2 Cod proc.civ. Curtea constată că prezentul recurs este nefondat din următoarele considerente:
Prin Decizia nr.-/13.02.2006 privind recalcularea pensiei de urmaș în sistem public s-a procedat la recalcularea drepturilor de pensie ale contestatorului, în conformitate cu dispozițiile nr.OUG4/2005 ( 5). Temeiul legal al acestei recalculări l-a constituit OUG nr.4/2005 deoarece drepturile de pensie inițiale au fost stabilite anterior intrării în vigoare a Legii nr.19/2000 (5). Prin această decizie a fost stabilit un punctaj de 0,09240 și o pensie de 101 lei.
În data de 7.03.2006, intimata Sibiu a emis decizia de debit nr.-/7.03.2006 prin care a constatat că recurentul datorează intimatei Sibiu suma de 14 lei, reprezentând pensie încasată necuvenit, prin recalculare eronată, pe perioada 1.12.2005-28.02.2006 (24).
Ulterior, în data de 2.05.2006, intimata Casa Județeană de Pensii Sibiu a emis decizia nr.-/2.05.2006 privind recalcularea pensiei de urmaș, prin care a fost valorificată și perioada 1.01.1995-1.10.1995, omisă de valorificare și au fost îndreptate erorile de redactare (21). Prin această decizie, în urma recalculării, s-a stabilit un punctaj de 0,09498 iar prin aplicarea procentajului 50%, conform art.71 din Legea nr.19/2000, asupra punctajului realizat de către susținător a rezulta un punctaj de 0,18996. Întrucât cuantumul pensiei rezultate a fost mai mic decât cel aflat în plată, de 80 de lei, a fost menținut acesta din urmă.
Diferența de 14 lei cu care recurentul a fost dat în debit, rezultă din împrejurarea că în perioada 1.12.2005-28.02.2006, recurentul a încasat pensia de urmaș după soția sa, nerecalculată.
Susținerile recurentului potrivit cărora instanța de fond nu analizat deciziile a căror anulare o solicită nu pot fi primite în condițiile în care toate înscrisurile depuse la dosarul cauzei au constituit obiect de preocupare pentru instanța de judecată.
De altfel, concluziile raportului de expertiză au fost coroborate cu înscrisurile depuse la dosar, instanța constatând raportat la dispozițiile legale invocate de către recurent, că intimata Sibiu nu a greșit atunci când a emis cele trei decizii.
În raport de cele ce preced, Curtea constată că soluția instanței de fond este la adăpost de criticile formulate, motiv pentru care, în temeiul art.312 alin.1 Cod proc.civ. va dispune respingerea ca nefondat a recursului declarat de contestatorul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 612/3.06.2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 15 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR 3: Adriana Petrașcu Elena Truță
GREFIER
Red.
Tehnored.M/
Jud. fond.; M:
Președinte:Ana DorianiJudecători:Ana Doriani, Manuela Stoica, Adriana Petrașcu Elena Truță