Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 1174/2009. Curtea de Apel Brasov

ROMANIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

Secția civilă și pentru cauze

cu minori și de familie, de

conflicte de muncă și asigurări sociale

DECIZIA CIVILĂ NR.1174/ DOSAR NR-

Ședința publică din 20 octombrie 2009

PREȘEDINTE: Dorina Rizea judecător

- - - judecător

- - - judecător

- grefier

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului formulat de contestatorul împotriva sentinței civile nr.561 din 9 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Covasna B în dosarul civil nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților. Procedura îndeplinită.

Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 6 octombrie 2009, când partea prezentă a pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie și când instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea la data de 13 octombrie 2009 și apoi la 20 octombrie 2009.

CURTEA

Asupra recursului civil de față.

Constată că prin sentința civilă nr. 561/09.06.2009 Tribunalul Covasnaa respins contestația formulată și precizată de contestatorul în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C având ca obiect desființarea deciziei nr.60620 din 20.01.2009 și obligarea intimatei la emiterea unei noi decizii prin care să i se acorde drepturile de pensie recalculate, funcție de dispozițiile art.78 din 19/2000 cu modificările și completările ulterioare, inclusiv prin 218/2008 modificată prin OUG nr.209/2008.

Prima instanță a reținut că în fapt, contestatorul a fost pensionat pentru limită de vârstă la data de 1.08.1998, în baza 3/1977 prin decizia nr. 60620 emisă de Casa județeană de pensii C la vârsta de 54 ani, 8 luni și 9 zile cu un stagiu complet de cotizare de 41 ani, 1 lună și 2 zile(4).

Primul capăt al cererii a fost apreciat de instanță neîntemeiat întrucât art. 78 alin.(8) din 19/2000 cu modificările și completările ulterioare, statornicește că "Asigurații care, după împlinirea condițiilor de pensionare pentru limită de vârstă, reglementate de prezenta lege, contribuie o anumită perioadă la sistemul public de pensii, regăsindu-se în una din situațiile prevăzute la art.5, beneficiază de majorarea punctajului realizat în această perioadă cu 0,3% pentru fiecare lună, respectiv cu 3,6% pentru fiecare an suplimentar".

Față de acest text legal sun îndreptățiți la majorarea punctajului realizat de persoanele care după intrarea în vigoare a 19/2000 au realizat stagii de contribuție în situațiile vizate de art. 5 din acest act normativ.

Or, reclamantul, cum se poate observa din copia cărții de muncă de la fila 26 încetat activitatea la 7.11.1994.

După această dată nu a mai desfășurat nici un fel de activitate, deci nu poate beneficia de majorarea punctajului în temeiul acestor prescripții legale. Legat de cel de-al doilea capăt de cerere se constată că, prin art. II din 218 din 27.10.2008 de modificare și completare a 19/2000, s-a stabilit recalcularea din oficiu, începând cu 1.01.2009 a tuturor drepturilor de pensie.

Ulterior la 9 decembrie 2008 intrat în vigoare OUG nr. 209 de modificare a 219/2000 prin care s-a abrogat în mod expres art.II din 218/2008.

Pe de altă parte, prin acest act normativ s-a introdus art. 165 indice 1 care statuează la alin.(1) lit b) că, pensionarii sistemului public de pensii a căror drepturi au fost stabilite potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, beneficiază de o creștere a punctajelor anuale realizate în aceste perioade cu 25% pentru perioadele în care au prestat muncă încadrată în grupa II-a, cum este și situația contestatorului.

Art. II din ordonanță dispune că, prevederile art. 165 indice 1 din lege se aplică începând cu 1 ianuarie 2010 prin acordarea diferenței dintre punctajul mediu anual rezultat în urma majorării efectuate conform prevederilor 218/2008 și cel acordat conform OUG nr.100/2008 iar punctajul mediu anual recalculat se adaugă la punctajul mediu anual cuvenit sau aflat în plată în luna decembrie 2009.

Având în vedere cele prezentate mai sus contestația a fost găsită de instanță nefondată, și s-a dispus respingerea ei

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs contestatorul.

În dezvoltarea motivelor de recurs recurentul arată că prima instanță a făcut o aplicare greșită a legii, respectiv a art. 78 din Legea nr. 19/2000 relaționat la faptul că pensionarea sa s-a făcut sub imperiul Legii nr. 3/1977, rezultând o depășire a stagiului complet de cotizare cu 4 ani 10 luni și 2 zile, iar în privința sporului aferent grupei a II-a de muncă acesta i se cuvine retroactiv din data de 01.01.2009 având în vedere dispozițiile Legii nr. 218/2008 și ale OUG nr. 209/2008 raportate și la decizia Curții Constituționale.

Examinând cauza, prin prisma motivelor invocate curtea constată că recursul nu este fondat.

În ceea ce privește aplicabilitatea art. 78 alin. 8 din Legea nr. 19/2000 prima instanță a reținut corect că majorarea punctului de pensie se aplică numai asiguraților care s-au pensionat sub imperiul Legii nr. 19/2000 și care, după ce s-au pensionat, cu îndeplinirea condițiilor impuse de acest act normativ, au mai contribuit la sistemul public de pensii.

Recurentul, așa cum afirmă și cum rezultă din decizia sa de pensionare, este pensionat sub imperiul Legii nr. 3/1977, iar din cartea sa de muncă sau dint-un alt înscris nu rezultă că după data pensionării ar mai fi desfășurat activități aducătoare de venit din care să fi achitat contribuția la fondul de pensii.

În ceea ce privește sporul aferent grupei a II-a de muncă reglementat prin Legea nr. 218/2008 de modificare a Legii 19/2000, modificată la rândul său prin OUG nr. 209/2008 rezultă că acesta se va calcula începând cu data de 01.01.2009 însă în mod eșalonat, acordarea diferențelor de pensie făcându-se cu începere de la 01.01.2010 pentru pensionarii sistemului public de pensii ale căror drepturi au fost stabilite potrivit legislației anterioare datei de 01.04.2001, situație în care se regăsește recurentul.

În consecință prima instanță nu a interpretat greșit legea cu privire la acest capăt de cerere ci a constatat că dreptul la încasarea sumelor de bani nu este actual, așa cum rezultă din art. II al OUG nr. 209/2008 care face trimitere al art. 1651din Legea nr. 19/2000, așa cum a fost modificat prin Legea nr. 218/2009.

Pentru toate considerentele de mai sus, în temeiul art.312 alin. 1 Cod procedură civilă, curtea va respinge recursul.

Pentru aceste motive,

În numele Legii

DECIDE:

Respinge recursul declarat de împotriva sentinței civile nr.561/09.06.2009 a Tribunalului Covasna.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 20.10.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR 2: Mihail Lohănel

- - - - - -

GREFIER,

Red. /04.11.2009

Dact. /16.11.2009

- 4 ex. -

Jud. fond. -

-

Președinte:Dorina Rizea
Judecători:Dorina Rizea, Mihail Lohănel, Roxana Maria

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 1174/2009. Curtea de Apel Brasov