Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 1218/2009. Curtea de Apel Alba Iulia

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR.1218/2009

Ședința publică de la 23 noiembrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Doriani Ana JUDECĂTOR 2: Stoica Manuela

- - -președinte secție

- - - JUDECĂTOR 3: Pop Mirela

- - - grefier

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii H împotriva sentinței civile numărul 1204/11.06.2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care se constată că pârâta recurentă a solicitat judecarea în lipsă și nu sunt alte cereri formulate la dosar, împrejurare față de care instanța lasă cauza în pronunțare.

CURTEA DE APEL

Prin acțiunea de asigurări sociale, înregistrată și precizată sub nr. 537/97/03.02.2008 la Tribunalul Hunedoara, reclamanta a chemat în judecată pe pârâta Casa Județeană de Pensii H - D, contestând decizia nr. - din 05.01.2009 și solicitând obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii de pensie pentru limită de vârstă prin luarea în calcul a vechimii totale în muncă, precum și acordarea drepturilor restante, constând în diferențele de pensie cuvenite începând cu 01.12.2008.

Prin acțiunea principală reclamanta a contestat și decizia din 30.02.2005, însă la termenul de judecată din 21 mai 2009, aceasta a precizat că renunță la judecată în ceea ce privește contestarea acestei decizii.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că din data de 03.02.2005 a beneficiat de pensie anticipată, iar în 05.01.2009 s-a emis decizia prin care s-a stabilit pensia pentru limită de vârstă, însă în ambele cazuri nu s-a luat în calcul vechimea totală în muncă. În urma sesizării la Ministerul Muncii, s-a trimis dosarul la Casa Județeană de Pensii H - D, care prin adresa nr. 268 din 03.03.2009 i-a comunicat că punctajul total a fost determinat ca suma punctajelor lunare realizate în 33 ani și 3 luni.

Prin întâmpinare pârâta a arătat că prin cererea înregistrată la data de 26.11.2004 reclamanta a solicitat înscrierea la pensie, fiind emisă la data de 03.02.2005 decizia de pensie anticipată parțială nr. - în conf. cu Legea nr. 19/2000.

În data de 23.10.2008, reclamanta a depus o nouă cerere prin care a solicitat acordarea drepturilor de pensie pentru limită de vârstă. Urmare cererii s-a emis decizia - din 05.01.2009, cu drepturi stabilite începând cu data de 01.12.2008 prin care i-au fost acordate drepturile de pensie pentru limită de vârstă. S-a precizat că în ceea ce privește stabilirea drepturilor de pensie cuvenite reclamantei prin decizia din 03.02.2005, prin aceasta i-a fost valorificat un stagiu de cotizare total de 35 ani, 3 luni și 19 zile, dovedit cu actele depuse.

Prin decizia din 05.01.2009, prin care reclamantei i-au fost acordate drepturile de pensie pentru limită de vârstă, s-a arătat că a fost valorificat un stagiu de cotizare realizat de 35 ani, o lună și 12 zile, stagiu mai mic cu 2 luni și 7 zile decât cel avut în vedere la emiterea deciziei din 03.02.2005. Această diferență a rezultat din reverificarea drepturilor de pensie, ocazie cu care s-a constatat că perioada 12.04.2001 - 01.07.2001 a fost valorificată inițial ca stagiu de cotizare în mod nelegal, deoarece pentru această perioadă nu au fost achitate integral contribuțiile datorate de angajator și nici cele datorate de asigurat. Pentru acest motiv s-a făcut aplicarea disp. art. 37 din Legea nr. 19/2000, astfel cum era în vigoare în intervalul aprilie - iulie 2001, în conformitate cu care stagiul de cotizare ce trebuia luat în calcul reprezenta o treime din lunile respective.

Prin sentința civilă nr.1204/11.06.2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara -Secția litigii de muncă și asigurări sociale în dosar nr- a fost admisă în parte acțiunea de asigurări sociale formulată și precizată de reclamanta împotriva pârâtei Casa Județeană de Pensii

A fost anulată decizia nr.- emisă de la data de 5.01.2009 și obligată pârâtă să emită o nouă decizie de pensie pentru limită de vârstă în favoarea reclamantei prin valorificarea unui stagiu de cotizare de 35 ani, 3 luni și 19 zile.

A fost obligată pârâta să plătească reclamantei diferențele de pensie cuvenite începând cu data de 1.12.2008.

În baza art. 246 Cod procedură civilă s-a luat act de renunțarea la judecată a reclamantei cu privire la capetele de cerere având ca obiect anularea deciziei de pensie nr.- din 3.02.2005 și plata diferențelor de pensie pentru perioada 3.02.2005-1.12.2008.

Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut următoarele:

Pârâta a recunoscut că prin decizia emisă în 05.01.2009 prin care i-a stabilit reclamantei pensia pentru limita de vârstă, i-a diminuat stagiul de cotizare de la 35 ani, 3 luni și 19 zile, la 35 ani, 0 lună și 12 zile, având în vedere disp. art. 37 din Legea nr. 19/2000, în forma care era în vigoare în anul 2001, respectiv în perioada aprilie - iulie, în care nu au fost achitate conform legii contribuțiile datorate de angajator și de asigurat, fapt ce a rezultat din adeverința eliberată sub nr. 10373/10.12.2008 de Direcția Economică, stagii de cotizare și arhive.

Prev. art. 37 din Legea nr. 19/2000 au fost modificate prin nr.OUG 107/27.06.2001, în forma nouă, textul menționat prevăzând că, în perioada în care asiguratului i s-a reținut contribuția de asigurări sociale, iar angajatorul nu și-a achitat în condițiile legii contribuția datorată în calitatea sa de contribuabil, pe o perioadă mai mică de 6 luni, asigurații beneficiază de toată drepturile prevăzute de lege.

Având în vedere că drepturile de pensie pentru limită de vârstă, în favoarea reclamantei au fost stabilite prin decizia nr. 501/2009, la această dată fiind în vigoare disp. art. 37 din Legea nr. 19/2000, modificate, prin nr.OUG 107/2001, în sensul anterior menționat, pârâta în mod nelegal a procedat la diminuarea stagiului de cotizare în condițiile reglementărilor în vigoare, până la modificarea intervenită prin ordonanța menționată.

În consecință, a fost admisă acțiunea reclamantei sub acest aspect, dispunându-se anularea deciziei nr. - emisă de Casa Județeană de Pensii H - D în 05.01.2009 și obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii prin valorificarea stagiului total de cotizare, de 35 ani, 3 luni și 19 zile, precum și la achitarea diferențelor cuvenite începând cu data de 01.12.2008.

În baza art. 246 Cod procedură civilă, având în vedere declarația reclamantei consemnată prin încheierea de ședință din 21 mai 2009, s-a luat act de renunțarea la judecată a acesteia cu privire la contestația formulată împotriva deciziei emise în data de 03.02.2005, precum și obligarea la plata diferențelor de pensie pentru perioada 03.02.2005 - 01.12.2008.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii H, solicitând modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii.

În motivarea recursului s-a arătat că reducerea stagiului de cotizare al reclamantei s-a datorat faptului că pentru lunile aprilie-iunie 2001 nu s-a achitat de angajator contribuția de asigurări sociale datorată potrivit legii.

Față de prevederile art. 37,77 și 79 din legea 19/2000, în forma în vigoare în iunie 2001, și de faptul că angajatorul nu a rectificat situația virării plății CAS-ului, stagiul de cotizare valorificat a fost de o treime din cel realizat.

Reclamanta a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului, întrucât hotărârea Tribunalului Hunedoara reține în mod corect situația de fapt și respectă dispozițiile legii.

CURTEA, analizând sentința atacată prin prisma criticilor formulate cât și din oficiu conform cerințelor art. 304 indice 1 cod procedură civilă, în limitele statuate de art.306 alin.2 Cod procedură civilă, a reținut că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Pârâta Casa Județeană de Pensii H justifică reducerea stagiului de cotizare realizat de reclamantă prin aceea că la momentul deschiderii dreptului la pensie era în vigoare art. 37 din 19/2000, care dispunea că în sistemul public stagiul de cotizare se constituie din însumarea lunilor în care s-a plătit contribuția la bugetul asigurărilor sociale de stat, atât de către angajator, cât și si asigurat, iar în lunile în care angajatorul nu a achitat contribuția datorată, stagiul de cotizare reprezintă o treime din luna respectivă.

Însă, între momentul în care s-a emis decizia de pensie anticipată și cel al emiterii deciziei atacate - 5.01.2009, acest text legal a suferit numeroase modificări, forma în vigoare la data de 5.01.2009 fiind următoarea: "In sistemul public stagiul de cotizare se constituie din însumarea perioadelor pentru care s-a datorat contribuția la bugetul asigurărilor sociale de stat de către angajator si asigurat".

Se observă că la data emiterii deciziei de pensie atacate Legea 19/2000 nu mai prevedea reducerea la o treime a stagiului de cotizare pentru lunile în care angajatorul nu a achitat CAS - ul, astfel încât în mod greșit pârâta a aplicat în mod retroactiv reclamantei această prevedere legală abrogată.Emiterea unei decizii de pensie este guvernată de legea în vigoare în momentul emiterii, astfel cum corect a reținut instanța de fond.

Constatând că sentința civilă nr.1204/11.06.2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara este pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale, apărările pârâtei nefiind întemeiate, instanța va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta CJP

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta CJP H împotriva sentinței civile nr.1204/11.06.2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara - Secția litigii de muncă și asigurări sociale în dosar nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 23.11. 2009.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

- -

Red.PM

Tehnored.PM/TM/2ex/27.11.2009

Jud.

Președinte:Doriani Ana
Judecători:Doriani Ana, Stoica Manuela, Pop Mirela

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 1218/2009. Curtea de Apel Alba Iulia