Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 1247/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-

(7071/2008)

O MNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR. 1247/

Ședința publică din 27.02.2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Zuluf Petronela Iulia

JUDECĂTOR 2: Ceaușescu Maria

JUDECĂTOR 3: Scrob

GREFIER -

*****************

Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta Casa de Pensii a Municipiului, împotriva sentinței civile nr.3797 din data de 06.05.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.16336/3/AS/2007, în contradictoriu cu intimatul .

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul, personal și asistat de avocat, cu împuternicire avocațială emisă în baza contractului de asistență juridică nr.-/2009, lipsind recurenta.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Se învederează faptul că intimatul a depus la dosar, prin serviciul registratură, la data de 25.02.2009, întâmpinare în 2 exemplare.

Intimatul, prin avocat, solicită acordarea unui termen pentru a se comunica recurentei un exemplar al întâmpinării.

Curtea apreciază că nu este obligatorie comunicarea întâmpinării și, constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat, cauza fiind în stare de judecată, acordă cuvântul în combaterea motivelor de recurs.

Intimatul, prin avocat, solicită respingerea recursului, menținerea sentinței civile ca temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată.

CURTEA,

Deliberând asupra recursurilor, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.3797 din data de 06.05.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.16336/3/AS/2007, a fost admisă, în parte, contestația formulată de contestatorul, în contradictoriu cu intimata Casa de Pensii a Municipiului B, a fost anulată decizia nr.-/01.02.2007, cu privire la debitul în sumă de 107 lei, au fost menținute celelalte dispoziții ale deciziei și a fost anulată decizia nr.-/02.02.2007.

Prin aceeași sentință, a fost obligată intimata să recalculeze, în temeiul OUG nr.4/2005, începând cu 01.12.2005, drepturile de pensie cuvenite contestatorului, în raport de un punctaj mediu anual de 1,56806 puncte, conform raportului de expertiză efectuat în cauză, precum și la plata către contestator a cheltuielilor de judecată în sumă de 1051,70 lei.

Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul a reținut că reptul contestatorului la pensie în sistemul public s-a deschis la data de 01.07.2000, când prin decizia nr.-/06.07.2000 i-au fost stabilite, în temeiul Legii nr.2/1995, drepturile de pensie anticipată.

Fiind pensionat anterior datei de 01.04.2001, reclamantul a beneficiat de prevederile OUG nr.4/2005, drepturile sale de pensie fiind recalculate, începând cu data de 01.12.2005, în raport de prevederile Legii nr.19/2000, respectiv prin calcularea punctajelor anuale pentru întregul stagiu de cotizare (vechimea în muncă).

În procesul de recalculare au fost emise mai multe decizii. Prin decizia emisă la 31.11.2005, s-a stabilit că reclamantului i se cuvine un punctaj de 1,55640 puncte, mai mare decât cel aflat în plată la momentul recalculării, iar ulterior, la data de 02.02.2007 Casa de Pensii Sector 1, emite o decizie de revizuire a drepturilor de pensie recalculate în temeiul OUG nr.4/2005 și stabilește că începând cu data de 01.12.2005 se cuvenea contestatorului un punctaj mediu anual de 1,54883 puncte, mai mic decât cel determinat inițial în procedura de recalculare de puncte.

Prin decizia nr.-/01.02.2007, emisă de Casa de Pensii sector 1, s-a stabilit în sarcina contestatorului un debit de 729 lei, reprezentând sume încasate necuvenit în perioada 01.12.2005-01.03.2007, prin aplicarea eronată a prevederilor HG nr.1550/2004, la limită de vârstă în loc de pensie conform legii nr.2/1995.

Prin contestația supusă judecății sunt criticate deciziile emise la 01.02.2007 și 02.02.2007.

Pentru a se verifica dacă debitul imputat contestatorului a fost corect stabilit și dacă la recalcularea efectuată în temeiul OUG nr.4/2005, au fost avute în vedere toate veniturile realizate de asigurat, respectiv dacă sunt întemeiate criticile formulate de acesta împotriva deciziei de revizuire a drepturilor de pensie în cauză a fost administrată și proba cu expertiză contabilă.

Potrivit concluziilor expertizei "debitul de 729 lei nu a fost stabilit corect și se impune să fie anulat", cele 34 zile de concediu fără plată au fost scăzute de două ori iar punctajul mediu anual ce i se cuvine contestatorului este de 1,55789 puncte, majorat la 1,56806 puncte, după reverificarea calculelor de către expert.

Având în vedere că expertul menționează omisiunile de venituri și erorile de calcul efectuate de intimată în determinarea punctajului mediu anual, iar intimata nu contestă concluziile formulate de acesta tribunalul a omologat expertiza cu privire la punctajul mediu anual cuvenit contestatorului în urma recalculării drepturilor sale de pensie în temeiul OUG nr.4/2005.

În raport de acest punctaj, tribunalul a verificat și dacă suma imputată contestatorului este corectă, căci într-adevăr o eroare de plată a drepturilor a existat în sensul că s-a plătit contestatorului, după 01.12.2005, o pensie pentru limită de vârstă deși, până la data de 17.09.2006 (când a împlinit vârsta de 62 ani și conform art.184 alin.2 din Legea nr.19/2000 putea beneficia de pensie pentru limită de vârstă) acesta avea dreptul la o pensie anticipată stabilită în temeiul Legii nr.2/1995.

Aceasta însemna că pensia aferentă punctajului mediu anual determinat conform OUG nr.4/2005, în raport de toate veniturile de care contestatorul beneficiase și întregul stagiu de cotizare pe care îl realizase (ceea ce însemna pensie pentru limită de vârstă) trebuia să fie diminuată cu procentul stabilit la data deschiderii dreptului la pensie anticipată (art.13 din HG nr.1550/2004), respectiv 15%, procent stabilit conform art.2 alin.2 din Legea nr.2/1995 (0,3% x 50 luni-diferența până la împlinirea vârstei de 60 ani cerută de actul normativ menționat pentru acordarea pensiei de limită de vârstă, la data acordării pensiei contestatorul avea 55 ani și 10 luni).

Se observă astfel că la data de 01.12.2005 se cuvenea contestatorului o pensie de 394 lei iar nu 389 lei cât a stabilit intimata (1,56806 puncte stabilite prin expertiză x 295,56 valoarea punctului de pensie=464 lei-70 lei reprezentând 15% diminuarea prevăzută de lege ), în perioada ianuarie - august 2008 (8 luni) se cuvenea o pensie de 430,51 lei lunar (1,56806 puncte stabilite prin expertiză x 323 lei valoarea punctului de pensie conform legii nr.380/2005=506,78 lei - 75,97 lei reprezentând 15% diminuarea prevăzută de lege), în perioada septembrie - noiembrie 2008 (3 luni) o pensie de 532 lei lunar (1,56806 puncte stabilite prin expertiză x 339,3 lei valoarea punctului de pensie conform OUG nr.42/2006 fără diminuare deoarece din septembrie avea dreptul la pensie pentru limită de vârstă), pentru lunile decembrie 2006, ianuarie și februarie 2007 o pensie de 621 lei lunar.

nsumând sumele mai sus enumerate (394 lei +8 luni x 430 lei + 3 luni x 532 lei + 3 luni x 621 lei) tribunalul a obținut un total cuvenit de 7301 lei față de 7194 lei determinat de intimată care scăzut din totalul de 7923 lei încasat de contestator conduce la o sumă primită nelegal de 622 lei, iar nu 729 lei, cum este înscrisă în decizia de debit contestată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul legal, intimata Casa de Pensii a Municipiului

Recurenta-intimată Casa de Pensii a Municipiului Bas usținut, n motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.4 și 9 și art.3041pr.civ. recurenta-intimată Casa de Pensii a Municipiului Bas usținut că stabilirea cuantumului și punctajului pensiei de către instanță constituie o imixtiune în activitatea Casei de Pensii a Municipiului B, punctul de vedere al expertului constituind doar un reper pentru instanță, în condițiile în care singurul organ cu atribuții privind aplicarea legislației de protecție socială și implementarea programelor informative de calcul al drepturilor de asigurări sociale este Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse, conform art.3 din HG nr.381/2007.

Prin întâmpinare, intimatul, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor invocate și ținând seama de dispozițiile art.304 ind.1 pr.civ. Curtea constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:

Critica principală a recurentei Casa de Pensii a Municipiului B, vizează faptul că instanța de fond și-a depășit atribuțiile, prin însușirea concluziilor unui raport de expertiză contabilă, care a stabilit un alt punctaj mediu anual și un alt cuantum al pensiei.

Însă, potrivit art.154 din Legea nr.19/2000, jurisdicția asigurărilor sociale se realizează prin tribunale și curți de apel, iar potrivit art.155 din același act normativ, tribunalele sunt îndrituite să soluționeze litigiile privind modul de stabilire și de plată a pensiilor, a indemnizațiilor și a altor drepturi de asigurări sociale, litigii în cadrul cărora părțile pot să administreze orice probe admise de lege, inclusiv expertiza.

Cu privire la raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză de expert, nu s-au formulat și nu s-au depus obiecțiuni de către recurenta Casa de Pensii a Municipiului

De asemenea, se reține că recurenta nu arată în mod concret de ce punctajul mediu anual avut în vedere de către expert nu este cel corect, astfel că acest motiv de recurs nu poate fi primit.

Drept consecință, văzând și dispozițiile art. 312.pr.civ. Curtea va respinge recursul ca nefondat.

În temeiul art.274 pr.civ. va fi obligată recurenta la 700 lei, cheltuieli de judecată către intimat (onorariu avocat).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta Casa de Pensii a Municipiului, împotriva sentinței civile nr.3797 din data de 06.05.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.16336/3/AS/2007, în contradictoriu cu intimatul.

Irevocabilă.

Obligă recurenta la 700 lei, cheltuieli de judecată către intimat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 27.02.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

GREFIER

Red.

Dact. /2ex

17.03.2009

Jud. fond:;

Președinte:Zuluf Petronela Iulia
Judecători:Zuluf Petronela Iulia, Ceaușescu Maria, Scrob

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 1247/2009. Curtea de Apel Bucuresti