Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 1260/2008. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.1260/R/2008
Ședința publică din 04 iunie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Sergiu Diaconescu
JUDECĂTORI: Sergiu Diaconescu, Laura Dima Lucia Ștețca
- -
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 390 din 03 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, privind și pe pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C, având ca obiect contestație decizie de pensionare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă reclamanta-recurentă personal, lipsă fiind reprezentantul pârâtei-intimate.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de taxă judiciară de timbru și de timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța constată că recursul a fost declarat și motivat în termen legal și a fost comunicat intimatei.
Reclamanta-recurentă prezintă carnetul de muncă în original, iar instanța constată că actele depuse de reclamantă în susținerea recursului, sunt conforme cu originalul.
Reclamanta-recurentă arată că nu are de formulat alte cereri sau excepții de invocat.
Nefiind de formulat alte cereri sau excepții de invocat, instanța declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reclamanta-recurentă solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat în scris, anularea deciziei de pensionare nr. - din septembrie 2007 și recalcularea pensiei conform carnetului de muncă.
CURTEA:
Deliberând reține că prin sentința civilă nr. 390 din data de 03 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, a respins acțiunea formulată de reclamanta împotriva pârâtei Casa Județeană de Pensii C, având ca obiect asigurări sociale.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că, la data de 07. 09. 2007, fost emisă de către pârâtă Decizia nr. 243.128, prin care a fost admisă cererea de pensionare a reclamantei, stabilindu-se o pensie de asigurări sociale în cuantum de 577 lei și un punctaj mediu anual de 1,45554 puncte.
Deși reclamanta a susținut că a lucrat în perioada de 01.08.1966-01.11.1970, din înscrisurile depuse nu rezultă acest aspect, astfel că se apreciază că în mod corect nu a fost avută în vedere, la calcularea punctajului mediu anual și implicit al pensiei, perioadă mai sus menționată.
Într-adevăr, reclamanta a depus copia carnetului de muncă, însă din acesta rezultă că a început să-și desfășoare activitatea începând cu data de 01.11.1970, nefiind cuprinse mențiuni referitoare la perioada indicată de către reclamantă.
Pe baza considerentelor mai sus expuse, în temeiul art. 169 din Legea nr. 19/2000 modificată, instanța a respins acțiunea.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termenul legal reclamanta, solicitând admiterea căii de atac promovate și modificarea hotărârii în sensul admiterii acțiunii.
În motivarea recursului s-a arătat că la data de 08.01.1967 conform poziției 4 din carnetul de muncă, nr. - seria -, recurenta a fost angajată la CAP, jud. S, contabil principal cu un salariu de ( 700 lei) 70 RON.
Conform 1063/1970, din data de 01.XI.1970, a fost transferată de la CAP în subordinea Direcției Agricole S, unde i s-a făcut carnetul de muncă, iar ulterior acest carnet de muncă a fost preluat de Consiliul Popular, actuala Primărie, jud.
Recurenta a mai învederat că deși a dovedit că a lucrat în perioada 01.08.1966-01.11.1970, prima instanță în mod greșit a reținut contrariul.
Examinând hotărârea recurată prin prisma motivelor invocate, Curtea constată că recursul este fondat, urmând să îl admită pentru următoarele considerente:
Așa cum a arătat recurenta, din carnetul său de muncă (fila 5 - poziția 4) rezultă că în data de 08.01.2008 a fost angajată la CAP, cu un salariu tarifar de 700 lei, iar din data de 01.11.1970 a fost transferată conform 1063/1970 la Direcția Agricolă
Deși această ultimă mențiune este anterioară celei privind angajarea inițială, Curtea apreciază că acest aspect nu poate fi imputat recurentei și, oricum este lipsit de relevanță, în condițiile în care nu s-au contestat înscrierile din carnetul de muncă al reclamantei.
Drept urmare, în mod netemeinic prima instanță a reținut că recurenta nu a desfășurat activitate în perioada 01.08.1966-01.11.1970, această perioadă constituind conform art. 160 alin. (1) din Legea 19/2000 stagiu de cotizare.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior și a art. 3041și 312 alin. (1) Cod procedură civilă se va admite recursul declarat de reclamanta, împotriva sentinței civile nr. 390 din 03.03.2008 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosarul nr-, care va fi modificată în sensul că se va admite acțiunea formulată de reclamantă împotriva paratei Casa Județeană de Pensii C și în consecință, se va obliga parată să emită o nouă decizie de pensionare în favoarea reclamantei cu luarea în calcul și a perioadei 01.08.1967-01.11.1970.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta, împotriva sentinței civile nr. 390 din 03.03.2008 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosarul nr-, pe care o modifică în sensul că admite acțiunea formulată de reclamantă împotriva paratei Casa Județeană de Pensii
Obligă pe parată să emită o nouă decizie de pensionare în favoarea reclamantei cu luarea în calcul și a perioadei 01.08.1967-01.11.1970.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică 04.06.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - - - - ---
RED.
DACT. 3EX./24.06.2008
JUD.FOND..
Președinte:Sergiu DiaconescuJudecători:Sergiu Diaconescu, Laura Dima Lucia Ștețca