Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 130/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
- ROMÂNIA -
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
DOSAR NR-
Format vechi nr.5314/2009
SECȚIA A VII-A - CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia Civilă Nr.130/
Ședința publică din data de 12 ianuarie 2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Dorina Zeca
JUDECĂTOR 2: Amelia Farmathy
JUDECĂTOR 3: Magdalena Petre
GREFIER: - -
********************
Pe rol fiind, soluționarea recursurilor declarate de recurentul-reclamant, cât și de recurenta-pârâtă Casa de Pensii a Municipiului B, împotriva sentinței civile nr.5143 din data de 12.06.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a - Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.43037/3/AS/2008 -"contestație decizie de pensie".
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul-reclamant personal, lipsind recurenta-pârâtă Casa de Pensii a Municipiului
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Recurentul-reclamant, întrebat fiind, arată că nu mai are cereri, chestiuni prealabile de formulat, excepții de invocat sau înscrisuri noi de atașat.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părții recurente prezente în susținerea, respectiv combaterea, motivelor de recurs formulate în cauză.
Recurentul-reclamant, având cuvântul, susține oral motivele de recurs, concluzionând în sensul admiterii cererii, așa cum a fost formulată și motivată în scris, cu consecința de a se adăuga la punctajul mediu realizat și punctajul pentru perioada de 31 de ani și 2 luni lucrată în grupa a II-a de muncă.
Cât privește recursul declarat de recurenta-pârâtă Casa de Pensii a Municipiului B, recurentul-reclamant, având cuvântul, solicită respingerea acestuia.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
Curtea declară dezbaterile închise, potrivit dispozițiilor art.150 Cod proc. civilă și reține cauza spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 5143 din data de 12.06.2009, pronunțată în dosarul nr. 43037/3/AS/2008, Tribunalul București - Secția a VIII-a - Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis în parte acțiunea, modificată, formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a Municipiului B () și, în consecință, a anulat decizia nr. -/23.10.2008, emisă de pârâtă.
Totodată, a obligat pârâta să emită reclamantului o nouă decizie de pensie pentru limită de vârstă, cu luarea în calcul a stagiului complet de cotizare de 31 ani și 10 luni, precum și la plata diferențelor de pensie rezultate, începând cu data de 01.09.2008.
Pentru a pronunța această hotărâre judecătorească, prima instanță a reținut că, prin decizia nr. -/23.10.2008 (fila 4 dosar fond), pârâta a menționat că a admis cererea reclamantului din data de 21.11.2007, de trecere de la pensia de invaliditate la pensia pentru limită de vârstă, precum și că pensia pentru limită de vârstă se stabilește începând cu data de 01.09.2008, luându-se în considerare vârsta standard de pensionare de 65 de ani, ce a fost redusă cu 7 ani, în temeiul dispozițiilor art. 42 din Legea nr. 19/2000, datorită stagiului realizat în condiții deosebite, respectiv 31 ani 2 luni și 28 zile de activitate desfășurată în grupa a II-a de muncă.
A mai reținut că în decizie se menționează că reclamantul este născut la data de 20.08.1950, astfel că acesta avea, la data înscrierii la pensie pentru limită de vârstă, vârsta de 58 de ani, precum și că acestuia i se aplică o reducere a vârstei standard de 7 ani, datorită condițiilor deosebite de muncă.
Prima instanță a avut în vedere și aspectul că reclamantul a realizat un stagiu de cotizare efectiv de 44 de ani, 1 lună și 14 zile, dar că se ia în calculul pensiei pentru limită de vârstă un stagiu complet de cotizare de 35 de ani.
A observat că pensia de la care a trecut reclamantul la pensia pentru limită de vârstă, respectiv pensia de invaliditate, a fost stabilită prin decizia nr. -/06.07.2005, ca urmare a unei cereri a reclamantului formulată la data de 03.03.2008, precum și că în decizia nr. -/06.07.2005 se prevede că vârsta standard de pensionare a reclamantului, care era născut la data de 28.08.1950, este de 65 de ani, potrivit art. 41 din Legea nr. 19/2000, în decizie menționându-se perioada lucrată în grupa a II-a de către reclamant, de 31 de ani, 2 luni și 28 de zile.
A constatat că vârsta standard de pensionare de 65 de ani stabilită prin decizia definitivă nr. -/06.07.2005 se împlinește, de către reclamant (ce este născut la data de 20.08.1950), la data de 20.08.2015, însă la stabilirea pensiei pentru limită de vârstă reclamantul beneficiază, spre deosebire de altă categorie de pensie și de reducerea prevăzută de dispozițiile art. 42 din Legea nr. 19/2000.
Prima instanță a avut în vedere că din Anexa nr. 3 Legii nr. 19/2000 rezultă că, față de vârsta standard de pensionare de 65 de ani, redusă cu 7 ani, la 58 de ani, la data de 20.08.2008 (reclamantul a împlinit vârsta standard redusă), corespunde stagiului complet de cotizare de 31 de ani și 10 luni, ci nu stagiului complet de cotizare de 35 de ani, cum a luat în considerare, în mod nelegal, pârâta, prin decizia nr. -/23.10.2008, ce face obiectul acțiunii de față.
Împotriva sus-menționatei sentințe, au declarat fiecare recurs, motivat în termenul legal, atât reclamantul, cât și pârâta Casa de Pensii a Municipiului B, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul-reclamantarată că cererea precizatoare și modificatoare din data de 01.06.2009 se referea strict la indicarea erorii, deoarece, pe parcursul procesului, Casa de Pensii i-a comunicat o Decizie și un Buletin de Calcul, ca răspuns la cererea inițială formulată în proces, însă cu aceleași date eronate ca și cele din decizia emisă inițial, la data de 23.10.2008.
Arată că cererea precizatoare nu anula obiectul cauzei, ci doar preciza că s-a repetat eroarea.
Recurentul-reclamant mai arată că, prin cererea inițială și prin concluziile scrise depuse la data de 10.06.2009, a cerut adăugarea, la punctajul mediu realizat și a punctajului pentru perioada de cei 31 de ani și 2 luni lucrată în grupa a II- de muncă, respectiv 0,25 puncte corespunzător fiecărui an și 0.02083 puncte pentru fiecare lună lucrată, însă instanța nu a decis și asupra acestui punctaj, omițându-l din sentința civilă nr. 5143/12.06.2006.
Nu indică temeiurile de drept ale cererii sale de recurs.
Prin recursul formulat, recurenta-pârâtă Casa de Pensii a Municipiului() arată că sentința instanței de fond este criticabilă sub aspectul analizării probelor administrate și al aplicării greșite a prevederilor.
Astfel, recurenta-pârâtă solicită instanței de recurs să constate că recurentul-reclamant beneficiază de pensie în sistemul public, în baza Deciziei nr. - din data de 23.10.2008, privind acordarea pensiei pentru limită de vârstă, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare, prin care i s-au recalculat drepturile de pensie prin trecerea acestuia de la pensia de invaliditate, la pensie pentru limită de vârstă și munca depusă.
Arată că, din analizarea înscrisurilor oficiale existente la dosarul de pensionare, rezultă că au fost constatate, stabilite și acordate următoarele:
Recurentul-reclamant, fiind născut la data de 20.08.1950, la data solicitării stabilirii drepturilor de pensie pentru limită de vârstă, avea vârsta de 58 ani și un stagiu de cotizare realizat de 44 ani, 1 lună și 14 zile în sectorul de stat, din care:
- 31 ani, 02 luni și 28 zile, în grupa a II-a de muncă, anterior datei de 01.04.2001;
- 3 ani, 7 luni și 6 zile, în condiții normale de muncă;
- 1 an, 4 luni și 10 zile, stagiu asimilat, conform art. 38, alin.(1), lit. c), aferent perioadei de stagiu militar;
- 2 luni, stagiu asimilat, aferent perioadelor de incapacitate temporară de muncă;
-7 ani și 9 luni, stagiu aferent grupei superioare de muncă.
Susține că vârsta standard de pensionare, în cazul contestatorului, în conformitate dispozițiile art. 41 alin. 2 din Legea nr. 19/2000, este de 65 ani.
Referitor la obligarea sa de a recalcula drepturile de pensie cu utilizarea la determinarea punctajului mediu anual a unui stagiu de cotizare de 31 ani și 10 luni, stagiul utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru persoanele care îndeplinesc condițiile de acordare a pensiei pentru limită de vârstă, la data la care reclamatul-intimat a solicitat acordarea pensiei pentru limită de vârstă, cu reducerea conferită de stagiul realizat în grupă superioară de muncă, arată că se impun următoarele precizări:
Potrivit dispozițiilor art. 41 alin. (1) din Legea nr. 19/2000: "Pensia pentru limită de vârstă se acordă asiguraților care îndeplinesc, cumulativ, la data pensionării, condițiile privind vârsta standard de pensionare și stagiul minim de cotizare realizat în sistemul public.".
Conform dispozițiilor art. 4 alin. 2 din Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare:"Vârsta standard de pensionare este de 60 ani pentru femei și 65 ani pentru bărbați. Atingerea vârstei standard de pensionare se va realiza în termen de 13 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, prin creșterea vârstelor de pensionare, pornindu-se de la 57 de ani pentru femei și de la 62 de ani pentru bărbați, conform eșalonării prevăzute în anexa 3.".
Recurenta-pârâtă apreciază că este vorba de o gravă eroare în ceea ce privește interpretarea actelor normative invocate - Legea nr. 19/2000 și Ordinul nr.340/2001.
Astfel, recurenta-pârâtă arată că nu există diferențe între cele două anexe (Anexa 3 la lege, și Anexa 9 la ordin), în sensul că, potrivit unei anexe, un asigurat poate dobândi mai devreme dreptul la pensie sau, mai mult, că poate beneficia de reducerea stagiului complet de cotizare.
Anexa 3 stabilește vârstele standard de pensionare și stagiile minime și complete de cotizare pentru femei și bărbați, pe ani și pe luni, pe perioada aprilie 2001 - martie 2015.
Anexa nr. 9 la Ordinul. nr. 340/2001 se referă la eșalonarea vârstelor standard de pensionare și a stagiilor minime si complete de cotizare în funcție de data nașterii, eșalonare prevăzuta de art. 41 alin. (2) din Legea nr. 19/2000. Potrivit acestei anexe, eșalonarea vizează bărbații născuți în perioada ianuarie 1939 și decembrie 1949, inclusiv. Prin urmare, bărbații născuți după data de 01.01.1950 se pot pensiona la vârsta de 65 ani, având nevoie de un stagiu minim de cotizare de 15 de ani și de un stagiu complet de 35 de ani.
Susține că, mai mult, este evident că la adoptarea Legii nr. 19/2000, legiuitorul a urmărit printre altele creșterea vârstei de pensionare, în raport cu legislația aplicabilă până la acel moment, însă, pentru ca impactul psihologic să nu fie foarte mare, s-a adoptat soluția eșalonării vârstelor standard de pensionare, cu derogările prevăzute de art. 42 pentru stagiile realizate în grupa a ll-a de muncă și de art. 1671, pentru stagiile realizate în grupa I de muncă.
Recurenta-pârâtă apreciază că tocmai ca urmare interpretării eronate a celor două anexe - interpretare la care instanța de fond și-a adus din plin aportul -, s-a ajuns ca Legea nr. 19/2000 să fie desființată, astfel încât drepturile de pensie nu mai sunt stabilite de casele teritoriale de pensie, ci direct de către completele de judecată.
De asemenea, recurenta-pârâtă solicită instanței de recurs să constate că Legea nr. 19/2000 permite reducerea din vârsta standard a anului, respectiv a lunii în care se deschide dreptul de pensie pentru limită de vârstă, în condițiile realizării stagiului complet de cotizare corespunzător anului, respectiv lunii de deschidere a dreptului, numai în situația în care se dovedește un stagiu de cotizare realizat în grupa I de muncă, potrivit dispozițiilor art. 1671alin. (4).
Arată că recurentul-reclamant a dovedit un stagiu de cotizare în grupa a ll-a de muncă, ci nu în grupa I de muncă, precum și că, întrucât acesta este născut la data de 20.08.1950, nu beneficiază de eșalonarea reglementată de art. 41 alin. (2) - (4) din Legea nr. 19/2000, anexa 3 la Legea nr. 19/2000 și anexa 9 la Ordinul. nr. 340/2001.
Susține că articolul 42 din Legea nr. 19/2000 permite reducerea vârstei standard de pensionare pentru asigurații care au realizat stagiul complet de cotizare și și-au desfășurat activitatea, total sau parțial, în condiții deosebite.
Prin urmare, arată că, pentru a putea face aplicarea art. 42, este imperios necesar să se determine vârsta standard a recurentului-reclamant și stagiul complet de cotizare corespunzător.
Consideră că, în speță, recurentului-reclamant beneficiază de reducerea vârstei standard cu 7 ani, prin aplicarea art. 42 alin. (1) din Legea nr. 19/2000, urmare a faptului că acesta a dovedit un stagiu de cotizare de 31 de ani, 2 luni și 28 zile realizat în grupa a ll-a de muncă:
- 65 de ani, 0 luni;
- 7 ani, 0 luni;
- 58 de ani, 0 luni.
Recurenta-pârâtă apreciază, așadar, că reclamantul poate beneficia de pensie pentru limită de vârstă la împlinirea vârstei de 58 ani, cu reducerea vârstei, aferentă grupei superioare de muncă, ceea ce s-a și întâmplat prin emiterea Deciziei nr. - din data de 23.10.2008, prin care s-a acordat acestuia pensie pentru limită de vârstă, cu reducerea vârstei standard de pensionare.
Privitor la utilizarea, la determinarea punctajului mediu anual, a unui stagiu complet de cotizare de 31 ani și 10 luni, recurenta-pârâtă solicită instanței să constate eroare pe care a făcut-o instanța de fond în interpretarea dispozițiilor Legii nr. 19/2000, coroborate cu dispozițiile Ordinului nr.340/2001.
Astfel, susține că așa cum a arătat anterior, doar în situația în care reclamantul-intimat dovedea un stagiu realizat în grupa I de muncă era permisă reducerea din vârsta standard a anului, respectiv a lunii în care se deschide dreptul de pensie pentru limită de vârstă, în condițiile realizării stagiului complet de cotizare corespunzător anului, respectiv lunii de deschidere a dreptului, în conformitate cu dispozițiile art. 1671.
În motivarea, în drept, a cererii sale de recurs, recurenta-pârâtă invocă dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod proc. civilă.
Nu s-au administrat probe noi în prezentul recurs.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma criticilor formulate de părți prin cererile lor de recurs, precum și, din oficiu, sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art. 3041Cod proc. civilă, Curtea reține următoarele:
Întrucât recurentul-reclamant nu indică temeiurile juridice ale cererii sale de recurs, Curtea, făcând aplicarea dispozițiilor art. 306 alin. 3 Cod proc. civilă, apreciază că dezvoltarea motivelor de fapt formulate face posibilă încadrarea acestora în dispozițiile art. 304 pct. 8 și pct. 9 Cod proc. civilă, astfel că va analiza recursul prin prisma acestor temeiuri de drept.
În ceea ce privește recursurile declarate de părțile din dosar, Curtea reține că acestea sunt nefondate, astfel că, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod proc. civilă, vor fi respinse ca atare, din următoarele considerente:
Prin acțiunea cu care a investit instanța de fond, recurentul-reclamant a solicitat să se constate că pârâta a stabilit, în mod greșit, că vârsta standard de pensionare este, în cazul său, vârsta de 58 ani, fără a lua în considerare că el a desfășurat activitate în grupa a II-a de muncă vreme de 31 ani, 2 luni și 28 zile, fapt care îl îndreptățește la reducerea vârstei de pensionare cu 7 ani și 9 luni, rezultând, deci, vârsta de 57 ani și 3 luni, vârstă pe care o împlinise la data formulării cererii de pensionare.
Curtea constată că, potrivit dispozițiilor art. 41 alin. 2 din Legea nr. 19/2000, vârsta standard de pensionare de 60 de ani pentru femei și de 65 de ani pentru bărbați urmează a se atinge și aplica doar în luna decembrie 2014 (așa cum susține și recurentul-reclamant), până la acel moment urmând a crește progresiv vârsta de pensionare, începând cu vârsta de 57 de ani la femei și 62 de ani la bărbați, conform eșalonării prevăzută în Anexa nr. 3 Legii nr. 19/2000.
Prin urmare, raportat la conținutul clar al prevederii mai sus citate, rezultă cu evidență că vârsta standard de 60 de ani pentru femei, respectiv 65 de ani pentru bărbați, va fi incidentă doar începând cu luna decembrie 2014. Nici o altă dispoziție cuprinsă într-un act normativ sau administrativ cu forță juridică inferioară nu poate modifica sau interpreta textul art. 41 alin. 3 din Legea nr. 19/2000, câtă vreme acesta din urmă este foarte clar. Anexa nr. 3 Legii nr. 19/2000 enumeră vârstele la care persoanele interesate pot solicita pensionarea, iar intervalele de timp ce constituie prima coloană a tabelului arată perioada în care este valabilă fiecare vârstă de pensionare cuprinsă în tabelele Anexei nr. 3.
Interpretarea instanței de fond cu privire la dispozițiile art. 42 alin. 1 și alin. 3 și la Anexa 3 este, așadar, corectă, pentru că Anexa 3 nu"vorbește despre eșalonarea vârstei de pensionare", ci arată doar vârstele la care, în intervalul de timp 2001 - 2014, persoanele pot cere pensionarea.
Cât privește faptul că aceeași anexă nu s-ar referi la data depunerii cererii de pensionare, aceasta este o chestiune pe care nimeni nu a contestat-o, însă este de subliniat faptul cădata cererii de pensionarereprezintă un aspect lăsat la libera alegere a persoanei interesate, care poate oricând solicita pensionarea, nefiind necesar ca legea (respectiv Legea nr. 19/2000) să conțină mențiuni speciale în acest sens. Ca urmare, data cererii de pensionare nu poate fi stabilită de lege și ea nu se confundă cu verificarea îndeplinirii condițiilor pentru ca respectiva solicitare să fie aprobată.
Verificarea îndeplinirii condițiilor de pensionare se face, însă, numai prin raportare la dispozițiile cuprinse în Anexa nr. 3 Legii nr. 19/2000. Astfel, în măsura în care o anexă a unui act administrativ, cum Ordinul nr. 340/2001, derogă de la dispozițiile legale sau chiar le modifică dispozițiile legale, o astfel de împrejurare nu poate fi folosită pentru refuzul aplicării unor prevederi cuprinse într-o lege.
De altfel, așa cum observă recurentul-reclamant, Anexa nr. 9 Ordinului nr. 340/001 nu se suprapune peste dispozițiile Anexei nr. 3 Legii nr. 19/2000 decât în ceea ce îi privește pe cei care solicită pensionarea pentru activitatea desfășurată în condiții normale de muncă (grupa a III-a de muncă - grupa obișnuită).
Mai mult decât atât, Anexa nr. 9 Ordinului nr. 340/2001, al cărui scop a fost implementarea unui program informatic având la bază data nașterii persoanelor ce solicită pensionarea, se oprește în privința datei nașterii în cazul femeilor la luna decembrie 1954, iar pentru bărbați în martie 1950, fără ca vreo prevedere a respectivului Ordin să dispună în mod clar că pentru persoanele născute ulterior acestei date se aplică, în mod automat, vârsta standard prevăzută de lege a fi atinsă abia în decembrie 2014.
Ca urmare, chiar și în ipoteza în care Ordinul nr. 340/2001, sus-menționat, ar cuprinde o asemenea mențiune, ea nu ar putea fi luată în considerare, pentru că în acest fel s-ar ajunge în situația, inacceptabilă din punct de vedere juridic, în care un act administrativ, respectiv un Ordin, să modifice o lege.
Problema pe care o creează această Anexă nr. 9 Ordinului nr. 340/2001 este legată de faptul că, pentru rațiuni de ordin informatic ce ar trebui să vină în sprijinul Caselor Teritoriale de Pensii și a pensionarilor, acesta stabilește o altă modalitate de raportare la vârsta standard de pensionare, pentru intervalul de timp de până în luna decembrie 2014, comparativ cu Anexa 3 Legii nr. 19/2000.
Această diferență își găsește singura rațiune doar în ipoteza în care se solicită pensionarea pentru condiții normale de muncă, situație în care anul nașterii poate servi ca element de luat în calcul la stabilirea vârstei la care se naște dreptul de a cere pensionarea. Firește, mențiunile cuprinse în Anexa nr. 9 Ordinului nr. 340/2001 trebuie aplicate doar persoanelor a căror dată de naștere se regăsește în coloanele tabelelor, iar nu persoanelor cărora, fiind născute după luna martie 1950, cum este cazul reclamantului-recurent sau ulterior lunii decembrie 1954, pentru asigurații de sex feminin, nu li se pot aplica respectivele calcule. Rezolvarea pe care a găsit-o intimata, în cazul cererilor de pensionare formulate de femeile născute după luna decembrie 1954 și de bărbații născuți ulterior lunii martie 1950, este nelegală, pentru că raportează vârsta standard de pensionare la cea prevăzută de lege a fi atinsă abia în decembrie 2014.
O asemenea interpretare a dispozițiilor legale ignoră realitatea definită de legea nr. 19/2000 și anume, faptul că până în luna decembrie 2014 fost stabilită o perioadă de tranziție în care, pentru intervale de timp clar specificate în Anexa 3 legii, vârstele standard de pensionare sunt mai mici de 65, respectiv 60 de ani. A aplica vârsta standard de pensionare și stagiul de cotizare incident pentru luna decembrie 2014 unei cereri de pensionare formulată de recurentul-reclamant la data de 29.08.2009, dată la care vârsta standard de pensionare pentru bărbați era de 63 de ani și 5 luni, iar stagiul complet de cotizare de 31 de ani și 10 luni, înseamnă a oferi o interpretare ilogică a dispozițiilor legale cuprinse în Legea nr. 19/2000, nicăieri în cuprinsul acestei legi nefăcându-se vorbire despre calcularea vârstei standard de pensionare prin raportare la data nașterii solicitantului.
Această modalitate de calcul este nelegală, nefiind prevăzută de lege, chiar dacă, din rațiuni ce scapă Curții, ea este larg utilizată de casele teritoriale de pensii.
Dimpotrivă, coroborând dispozițiile art. 42 alin.1 și alin. 3 din Legea nr. 19/2000 cu mențiunile Anexei 3 ale aceluiași act normativ rezultă, fără echivoc, faptul că vârsta standard de pensionare la care intimata trebuia să aibă în vedere că, în cazul recurentului-reclamant, i se aplică o reducere a vârstei de pensionare de 7 ani și 9 luni, datorită stagiului de cotizare realizat în condiții deosebite de muncă - grupa a II-a de muncă de 31 ani, 2 luni și 28 zile.
Curtea constată că din Anexa 3 Legii nr. 19/2000, rezultă că vârstei standard redusă de pensionare, respectiv vârstei de 57 de ani și 3 luni (pe care recurentul-reclamant a împlinit-o la data de 21.11.2007), îi corespunde stagiul complet de cotizare de 31 ani și 4 luni, ci nu stagiul de 35 de ani, așa cum, eronat, a luat în calcul intimata-pârâtă, prin decizia de pensie nr. - din 23.10.2008, care a fost anulată de către prima instanță, prin sentința atacată. Aceasta, întrucât recurentul-reclamant a solicitat pensionarea în luna noiembrie 2007, iar nu în luna decembrie 2014.
Așa cum justificat a reținut prima instanță, din această vârstă, în conformitate cu dispozițiile art. 42 alin. 1 din Legea nr. 19/2000, recurenta-pârâtă trebuia să deducă beneficiul grupei de muncă în care și-a desfășurat activitatea recurentul-contestator, respectiv grupa a II-a de muncă, pentru o perioadă de 31 ani, 2 luni și 28 zile, rezultând că, pentru acest interval de timp, recurentul-contestator beneficia de o reducere a vârstei standard de pensionare, în vigoare la momentul la care a solicitat pensionarea, de minim 7 ani și 9 luni.
Așadar, eroarea Casei de Pensii constă în aplicarea prevederilor Anexei nr. 9 din Ordinul nr. Ordinul nr. 340/2001, ce a avut drept consecință, efectuarea unei deducții (reduceri) nelegale din vârsta de pensionare. Dacă acest calcul corect ar fi fost realizat, ar fi rezultat fără dubiu că, la vârsta de 57 de ani și 3 luni (când a formulat cererea de pensionare), recurentul-reclamant avea dreptul să solicite acordarea pensiei pentru limită de vârstă și munca depusă. Or, constată Curtea chiar și prin deducerea a 7 ani și 9 luni din vârsta de 65 de ani, conduce la vârsta standard de pensionare de 57 ani și 3 luni, în cazul recurentului-reclamant.
Recurentul-reclamant este născut la data de 20.08.1950, iar la data la care a formulat cererea de pensionare acesta împlinise vârsta de 57 ani, 3 luni și o zi (data înregistrării cererii de pensionare fiind 21.11.2007), astfel că este respectată condiția privind vârsta standard de pensionare prevăzută în Anexa nr. 3 Legii nr. 19/2000, astfel că este respectată atât condiția privind vârsta standard de pensionare, prevăzută în Anexa nr. 3 Legii nr. 19/2000, cât și condiția îndeplinirii stagiului de cotizare complet, în condițiile în care recurentul-contestator a realizat un stagiu de cotizare efectiv de 44 de ani și 1 lună și 14 zile, din care 31 ani, 2 luni și 28 zile în grupa a II-a de muncă.
Ca urmare, nu subzistă nici un motiv legal pentru care recurenta-pârâtă să fi avut vreun temei de a refuza să ia în calcul, în decizia de pensionare nr. -/23.10.2008, prin care s-au stabilit drepturi de pensie în cuantum de 738 lei (aflată, în copie la fila 4 din dosarul de fond),vârsta standard de pensionare de 57 de ani și 3 luni și stagiul complet de cotizare de 31 ani și 10 luni, așa cum s-a solicitat de către recurentul-reclamant prin acțiunea cu care a investit instanța de fond.
Concluzionând, Curtea subliniază că nu se poate rezolva situația personală a unui solicitant de pensie pe baza unor deducții pentru care nu subzistă un temei legal expres în Legea nr. 19/2000, respectiv prin aplicarea eronată a vârstei și a stagiului complet de cotizare, stabilit de lege pentru luna decembrie 2014, în privința cererilor formulate în anii anteriori, ani în care vârsta standard de pensionare și stagiul complet de cotizare sunt prevăzute cu claritate în Anexa nr. 3 Legii nr. 19/2000, nefiind loc pentru nici o altă interpretare întemeiată pe acte administrative, al căror unic scop ar trebui să fie înlesnirea aplicării legii, nicidecum modificarea acesteia.
Pentru toate considerentele expuse mai sus, Curtea apreciază că sunt nefondate criticile formulate de ambii recurenți, motiv pentru care le va înlătura ca atare, urmând a menține hotărârea fondului, ca fiind legală și temeinică. Așadar, pentru motivele expuse anterior, nu se susțin nici afirmațiile recurentului-reclamant, în sensul că prima instanță nu ar fi luat în considerare activitatea pe care el a desfășurat-o în grupa a II-a de muncă (stagiul realizat în condiții deosebite), întrucât, așa cum s-a arătat, tribunalul avut în vedere perioada de 31 ani 2 luni și 28 de zile lucrată de acesta în grupa a II-a de muncă.
În consecință, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod proc. civilă, va respinge, ca nefondate, ambele recursuri, respectiv atât recursul declarat de recurentul-reclamant, cât și recursul declarat de recurenta-pârâtă Casa de Pensii a Municipiului
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurentul-reclamant, cu domiciliul în B --,.5,. C,.9,.113, sector 2 și recurenta-pârâtă Casa de Pensii a Municipiului B, cu sediul în B, nr. 6, sector 3, împotriva sentinței civile nr.5143 din data de 12.06.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a - Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.43037/3/AS/2008.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12.01.2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
red. / tehnored.
2 ex. / 11.02.2010
Jud. fond: ;
Președinte:Dorina ZecaJudecători:Dorina Zeca, Amelia Farmathy, Magdalena Petre
