Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 1318/2009. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILA NR.1318

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 23.11.2009

PREȘEDINTE: Benone Fuică

JUDECĂTOR 2: Mihaela Neagu

JUDECĂTOR 3: Alina Savin

GREFIER-- -

-.-.-.-

La ordine fiind soluționarea recursului declarat de recurenta, împotriva sentinței civile nr.621/7.07.2009 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B, având ca obiect contestație decizie de pensionare.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-au depus la dosar de către recurentă înscrisuri cu opis, după care:

Având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra recursului declarat.

CURTEA:

Asupra recursului privind conflictul de muncă de față;

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Brăila sub nr.1597/113/5.05.2009 contestatoarea a formulat contestație împotriva deciziei nr.-/28.01.2009 emisă de intimata Casa Județeană de Pensii B prin care i s-a comunicat că figurează cu obligații de plată reprezentând sume încasate necuvenit cu titlu de prestații de asigurări sociale în cuantum de 6902 lei precum și suma de 75 lei taxe poștale.

Prin întâmpinarea depusă la data de 4.06.2009 intimata a invocat excepția tardivității întrucât decizia a fost comunicată contestatoarei la data de 10.02.2008 așa cum rezultă din confirmarea de primire depusă la dosarul cauzei.

Prin cererea depusă la data de 29.06.2009 contestatoarea a solicitat respingerea excepției întrucât semnătura de pe dovada de primire nu îi aparține; confirmarea de primire nu conține în clar numele și prenumele reclamantei sau a persoanei care i s-a înmânat corespondența, motiv pentru care în conformitate cu art.100 alin.1 și 3 cod procedura civilă procedura este nulă; nu s-a indicat în adeverința de primire numărul străzii unde reclamanta locuiește; în aceste condiții în speță sunt incidente prevederile art.103 cod procedura civilă.

In cauza a fost administrată proba cu acte.

Prin Sentința Civilă nr. 621/07.07.2009 Tribunalul Brăilaa respins ca tardivă contestația.

În motivare instanța a reținut că prin decizia nr.-/28.01.2009 emisă de intimata Casa Județeană de Pensii B (5 dosar) i-a fost comunicat contestatoarei faptul că figurează în evidențele intimatei cu obligații de plată reprezentând sume încasate necuvenit, cu titlu de prestații de asigurări sociale în valoare de 6902 lei + 75 lei taxe poștale.

Această decizie a fost comunicată la data de 10.02.2009 (dovada comunicare 13-14 dosar).

Instanța a reținut că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art.100 cod procedura civilă întrucât acest articol se referă la comunicarea actelor de procedură (și anume acte ale instanței de judecată) și nu se aplică la comunicarea oricăror acte (cum ar fi cele comunicate prin poștă, de către diferite persoane fizice și juridice).

Se observă că decizia a fost comunicată soțului contestatoarei, așa cum se arată la rubrica "calitatea primitorului" iar faptul că în confirmarea de primire nu se indică numărul străzii nu are relevanță atât timp cât comunicarea s-a făcut la domiciliul reclamantei, soțului acesteia. De altfel, contestatoarea nici nu indică motivele pentru care nu ar fi intrat în posesia deciziei iar cele susținute de aceasta (faptul că semnătura de pe dovada de primire nu îi aparține, confirmarea de primire nu conține în clar numele și prenumele reclamantei sau a persoanei care i s-a înmânat corespondența și nu s-a indicat în adeverința de primire numărul străzii unde reclamanta locuiește) nu reprezintă "împrejurări mai presus de voința ei" pentru a justifica în cauză aplicarea art.103 cod procedura civilă.

Față de cele reținute mai sus, întrucât decizia nr.-/28.01.2009 a fost comunicată la data de 10.02.2009 iar prezenta contestație a fost formulată la data de 30.04.2009, instanța a constatat că această contestație a fost depusă peste termenul de 45 de zile prevăzut de art.87 din Legea nr.19/2000, motiv pentru care o respinge ca tardiv formulată.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta, solicitând casarea ei și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

În motivare a arătat că hotărârea a fost dată cu încălcarea legii, fiind incidente motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7,8,9 pr civilă.

Susține că în mod greșit a reținut instanța de fond că decizia contestată a fost primită de soțul său, întrucât acesta este decedat din anul 2004. Mai arată că din anul 2006 locuiește în mun. I, iar în posesia deciziei a intrat în aprilie 2009, fiind găsită în cutia poștală a unei alte persoane.

Consideră că în mod nelegal a reținut instanța de fond că nu sunt aplicabile dispozițiile Codului procedură civilă privind comunicarea actelor procedurale, în condițiile în care prin art. 159 din legea 19/2000 s-a statuat că prevederile legii referitoare la jurisdicția asigurărilor sociale se completează cu dispozițiile Codului procedură civilă.

Ca urmare instanța trebuia să constate că sunt incidente prevederile art. 103 Cod procedură civilă, fiind împiedicată să acționeze în termenul legal dintr-un motiv obiectiv.

În dovedire a depus certificatul de deces al soțului său, Încheierea de legalizare nr. 3549/08.10.2009 a specimenului de semnătură, adeverința emisă de Asociația de proprietari nr. 466 B și adeverința nr. 88/14.11.2009 emisă de "" SRL.

Intimata Casa Județeană de Pensii Baf ormulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că hotărârea Tribunalului Brăila este legală și temeinică.

Examinând recursul declarat prin prisma motivelor invocate de recurentă, cât și în conformitate cu dispozițiile art.304 și 3041.pr.civ. Curtea apreciază că acesta este nefondat față de următoarele considerente:

Analizând dovada de comunicare depusă de intimată, curtea constată că în mod greșit a reținut instanța de fond că decizia contestată a fost primită de soțul reclamantei. În realitate la rubrica privind calitatea primitorului este trecută mențiunea "dest", respectiv se confirmă că aceasta a fost primită de destinatar.

Comparând semnătura de pe dovada de comunicare cu cea din acțiunea depusă de reclamantă și cu cea de pe împuternicirea avocațială - fila 6 dosar fond, se constată că acestea sunt foarte asemănătoare.

În schimb, semnătura de pe Încheierea de legalizare nr. 3549/08.10.2009 a specimenului de semnătură este total diferită față de cele de pe cererea de chemare în judecată și de pe împuternicirea avocațială, ceea ce ridică semne de întrebare cu privire la scopul pentru care reclamanta s-a prezentat la notar pentru a da un specimen de semnătură.

În mod corect a reținut instanța de fond că în cauza nu sunt aplicabile dispozițiile art.100 cod procedura civila întrucât acest articol se refera la comunicarea actelor de procedura ale instanțelor nefiind aplicabil la comunicarea deciziilor emise de Casa Județeană de Pensii.

Faptul că prin art. 159 din legea 19/2000 s-a statuat că prevederile legii referitoare la jurisdicția asigurărilor sociale se completează cu dispozițiile Codului procedură civilă nu are nici o relevanță în cauză și, întrucât jurisdicția asigurărilor sociale se referă la soluționarea de către instanțe a litigiilor de asigurări sociale, iar nu la comunicarea deciziilor emise de Casa Județeană de Pensii.

De asemenea sunt irelevante adeverințele din care rezultă că reclamanta locuiește ocazional la adresa de domiciliu și că are locul de muncă în județul

Intimata a făcut dovada că i-a comunicat prin poștă reclamantei decizia la domiciliul stabilit potrivit legii, iar contestația nu a fost formulată în termenul legal.

În consecință în mod corect contestația a fost respinsă ca tardivă, iar în baza art. 312 Cod de procedură civilă, instanța va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta, împotriva sentinței civile nr.621/7.07.2009 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 23.11.2009.

PREȘEDINTE JUDECATOR JUDECATOR

Grefier

Red./15.12.2009

Dact./4 ex/21.12.2009

FOND: -

Asis.jud.-

Președinte:Benone Fuică
Judecători:Benone Fuică, Mihaela Neagu, Alina Savin

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 1318/2009. Curtea de Apel Galati