Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 1333/2009. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNC ȘI ASIGURRI SOCIALE

DECIZIA CIVIL Nr. 1333/2009

Ședința public de la 14 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Manuela Stoica președinte secție

- - - judector

- - - judector

- - - grefier

Pe rol se afl soluționarea recursului formulat de pârâta CASA JUDEȚEAN DE PENSII, împotriva sentinței civile nr.990/1.06.2009 pronunțat de Tribunalul Alba în dosarul nr-.

La apelul nominal fcut în ședința public se prezint reclamantul recurent lipsind reprezentantul pârâtei recurente.

Procedura legal îndeplinit.

S-a fcut referatul cauzei de ctre grefier dup care se constat in cauz ivirea unui incident procedural legat de compunerea completului de judecat format din judectorii, și. Întrucât judectorul s-a abținut pe motiv c a soluționat ca instanț de fond hotrârea atacat cu recurs incidentul procedural va fi soluționat de judectorul de permanenț pe materii. Completul astfel constituit din judectorii, și a pstrat cauza spre soluționare.

Se constat c s-a depus la dosar din partea reclamantului intimat întâmpinare.

Pârât recurent prin motivele de recurs a solicitat soluționare cauzei în lips.

Reclamantul intimat arat c nu mai are alte cereri de formulat, împrejurare faț de care instanța, faț de actele și lucrrile dosarului constat cauza în stare de soluționare și o las în pronunțare, acordând cuvântul în dezbateri.

Reclamantul intimat solicit respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca fiind legal și temeinic, instanța de fond a soluționat corect litigiu, bazându-se pe decizia LIV/4.06.2007 a și art. 329 alin. 3 cod pr. civil. Nu solicit cheltuieli de judecat.

CURTEA DE APEL,

Deliberând asupra recursului civil de faț;

Constat c prin acțiunea de asigurri sociale înregistrat pe rolul Tribunalului Alba sub dosar nr-, reclamantul a chemat-o în judecat pe pârâta A solicitând ca prin hotrârea judectoreasc ce se va pronunța:

- s se dispun anularea Deciziei nr.214/17.03.2009 emis de pârât privind încasarea fr drept a sumei de 4709 lei cu titlu pensie, ca fiind nelegal;

- s fie obligat pârâta la restituirea sumelor reținute cu titlu pensie necuvenit;

- s fie obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecat.

În motivarea acțiunii sale reclamantul art decizia atacat este nelegal, deoarece nu își desfșoar activitatea în baza unui contract de munc, ci este ales local conform Legii nr.393/2004 ca atare beneficiaz doar de o indemnizație de ședinț; prevederile legale permițând cumulul pensiei cu aceast indemnizație.

În drept se invoc: art.112 Cod procedur civil, Legea nr.215/2001, regulamentul cadru de Organizare și Funcționare a Consiliilor Locale din 30.01.2002, Legea nr. 393/2004.

Prin întâmpinarea depus, conform art. 115-118 Cod proc.civ. pârâta Aas olicitat respingerea acțiunii faț de împrejurarea c din adeverința care a stat la baza emiterii deciziei de debit, rezult c reclamantul realizat venituri din activitți profesionale, deși beneficia de pensie anticipat.

Prin sentința civil nr.990/10.06.2009 pronunțat de Tribunalul Alba în dosar nr- s-a admis acțiunea formulat de reclamantul împotriva pârâtei A și pe cale de consecinț:

S-a anulat decizia de debit nr.214/17.03.2009 emis de pârât;

S-a înlturat obligația contestatorului de a plti suma de 4709 lei, și a fost obligat intimata s plteasc contestatorului sumele reținute prin poprire din pensia cuvenit contestatorului ca urmare a executrii deciziei de debit menționate;

A fost obligat pârâta s plteasc reclamantului suma de 1000 lei cheltuieli de judecat.

Pentru a hotrî astfel, prima instanț reținut c activitatea desfșurat de consilierii locali nu poate fi asimilat cu desfșurarea unei activitți în funcții elective în sensul artat de art.5 alin.1 pct. II din Legea nr.19/2000, astfel încât aceștia s fie considerați ca fiind asigurați obligatoriu prin efectul legii, iar indemnizația de ședinț pe care aceștia o primesc pentru participarea la ședințele consiliului nu poate fi considerat venit profesional, astfel încât s justifice suspendarea plții pensiei anticipate. În acest sens, se invoc Decizia nr.LIV/04.06.2007 pronunțat de J- secțiile unite- în soluționarea recursului în interesul legii.

Împotriva acestei hotrâri a declarat recurs, în termenul de 15 zile prevzut de art.301 Cod proc.civ. pârâta A criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând casarea ei, în sensul respingerii acțiunii.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta art c soluția instanței de fond este greșit deoarece Decizia nr. 54/2007 a - Secțiile Unite, deși obligatorie pentru instanțe nu produce efecte asupra prevederilor art.92 alin.1 lit. b din Legea nr.19/2000, prin urmare decizia emis în cauz este corect.

În drept, s-a invocat art.304 Cod proc.civ.

Prin întâmpinarea depus în aceast faz procesual intimatul a solicitat respingerea recursului, menținerea sentinței pronunțate de tribunal ca fiind legal și temeinic.

CURTEA, analizând legalitate și temeinicia sentinței atacate, atât prin prisma acestor critici precum și din oficiu, conform cerințelor art. 304 indice 1 Cod procedur civil în limitele statuate de art. 306 alin.1 cod procedur civil reține urmtoarele:

Recursul este nefondat.

Prin Decizia nr.214/17.03.2009 emis de recurent s-a imputa intimatului suma de 4709 lei, reprezentând pensie încasat necuvenit pe perioada 10.07.2008- 31.01.2009, pe motiv c în aceast perioad a fost angajat(4).

Potrivit art.92 alin.1 lit. b din Legea nr.19/2000, astfel cum a fost modificat prin art.I pct 20 din nr.OUG9/2003 " plata pensiei se suspend începând cu luna urmtoare celei în care "beneficiarul unei pensii anticipate sau al unei pensii anticipate parțiale se regsește în una dintre situațiile prevzute la art. 5 alin. (1) pct. I și II".

Pe de alt parte, în art.5 alin.(1), pct I și II din aceeași lege, astfel cum a fost modificat prin art.I pct 1 din nr.OUG9/2003, se prevede c" în sistemul public sunt asigurate obligatoriu, prin efectul legii: 1.persoanele care desfșoar activitți pe baz de contract individual de munc și funcționarii publici; II. persoanele care își desfșoar activitatea în funcții elective sau care sunt numite în cadrul autoritții executive, legislative ori judectorești, pe durata mandatului, precum și membrii cooperatori dintr-o organizație a cooperației meșteșugrești, ale cror drepturi și obligații sunt asimilate, în condițiile prezentei legi, cu ale persoanelor prevzute la pct.".

Prin Decizia - Secțiile Unite, nr. LIV (54) /4 iunie 2007 dat în soluționarea recursului interesul legii promovat de procurorul general al Parchetului de pe lâng J s-a statuat c" dispozițiile <LLNK 12000 19 10 202 92 45> art. 92 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 19/2000, cu modificrile și completrile ulterioare, se interpreteaz în sensul c:Persoanele alese în funcții de consilieri locali pot cumula pensia anticipat, respectiv pensia anticipat parțial, cu indemnizația prevzut de dispozițiile <LLNK 12004 393 10 202 34 30> art. 34 din Legea nr. 393/2004, cu modificrile și completrile ulterioare."

Se reține în considerentele acestei decizii cu referire la textele legale susenunțate urmtoarele:"Coroborarea acestor dispoziții din legea menționat nu poate justifica îns excluderea automat de la beneficiul cumulului pensiei anticipate sau al pensiei anticipate parțiale cu indemnizația de ședinț pentru aleșii locali, reglementat prin <LLNK 12004 393 10 202 34 30> art. 34 din Legea nr. 393/2004, cât vreme natura juridic a unei atari indemnizații nu justific încadrarea ei într-o remunerație sau alt venit cu caracter permanent, susceptibil a se constitui în cumul împreun cu pensia anticipat sau cu pensia anticipat parțial.

În aceast privinț este de observat c indemnizația de ședinț, în înțelesul firesc ce poate fi dat dispozițiilor din textul de lege menționat, nu poate avea alt semnificație decât aceea a unei remunerații ocazionale, nepermanent, lipsit de importanța care s îi confere o valoare de natur a-i atribui consistența unei entitți susceptibile de a fi luat în considerare drept component a unui cumul cu pensia anticipat sau cu pensia anticipat parțial.

O atare interpretare se impune cât vreme în <LLNK 12004 393 10 202 34 40> art. 34 alin. (2) din Legea nr. 393/2004 s-a revzut c "indemnizația de ședinț pentru membrii consiliului care particip la ședințele ordinare ale consiliului și ale comisiilor de specialitate va fi în cuantum de pân la 5% din indemnizația lunar a primarului, președintelui consiliului județean sau primarului general al municipiului B, dup caz", iar prin alin. (3) al aceluiași articol s-a limitat numrul maxim de ședințe pentru care se poate acorda indemnizația, la o ședinț de consiliu și 1-2 ședințe de comisii de specialitate pe lun, reglementare care, evident, nu ar permite aleșilor locali s realizeze din astfel de activitți sume de bani asimilabile, prin cuantumul lor, unui venit având o semnificație de natur a determina suspendarea plții pensiei în temeiul <LLNK 12000 19 10 202 52 29> art. 52 din Legea nr. 19/2000.

Ca urmare, se impune s se considere c obținerea în mod ocazional de ctre aleșii locali a 2-3 indemnizații lunare, reprezentând fiecare pân la 5% din indemnizația lunar, dup caz, a primarului, președintelui consiliului județean sau primarului general al municipiului B, nu poate fi asimilat cu realizarea unui venit susceptibil a determina suspendarea plții pensiei în sensul prevederilor <LLNK 12000 19 10 202 92 47> art. 92 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 19/2000."

Susținerile recurentei potrivit crora Decizia - Secțiile Unite, nr. 54/2007 deși obligatorie pentru instanțe, nu produce efecte asupra dispozițiilor art.92 alin.1 lit.b din Legea nr.19/2000, - avute în vedere la emiterea deciziei de debit în cauz urmeaz s fie înlturate ca nefondate deoarece prin aceast decizie s-a statuat în mod clar, cu forța obligatorie a legii, interpretarea corect tocmai a dispozițiilor legale care constituie temeiul juridic al pretențiilor reclamantului. Prin hotrârile pronunțate de instanț suprem în soluționarea unui recurs în interesul legii nu se modific textul de lege ci doar se asigur interpretarea și aplicarea unitar a acestuia.

Faț de cele ce preced, Curtea, constat c, prima instanț, conformându-se prev. art.329 alin.(3) teza final cod procedur civil, a pronunțat o soluție legal și temeinic, la adpost de criticile formulate de recurent.

În conformitate cu art.312 alin.1 Cod proc.civ. cu aplicarea art. 82 din Legea nr.168/1999 va respinge ca nefondat, recursul cu care a fost investit de pârâta

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta CASA JUDEȚEAN DE PENSII A, împotriva sentinței civile nr.990/1.06.2009 pronunțat de Tribunalul Alba în dosarul nr-.

Irevocabil.

Pronunțat în ședința public din 14 2009.

PREȘEDINTE: Manuela Stoica

Judector,

Judector,

Grefier,

Red.

Tehnored../

4 ex./4.01.2010

Jud. fond./

Președinte:Manuela Stoica
Judecători:Manuela Stoica, Ana Doriani, Nicoleta Vesa

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 1333/2009. Curtea de Apel Alba Iulia