Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 1371/2010. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 1371

Ședința publică de la 23 Februarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: - -

JUDECĂTOR 1: Camelia Șelea

JUDECĂTOR 2: Marin Panduru

Grefier: - -

Pe rol, judecarea cererii de revizuire declarată de G, împotriva deciziei civile nr.1584/30.03.2009, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII D, având ca obiect "contestație decizie de pensionare".

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns revizuentul G și consilier juridic, pentru intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat concluziile scrise depuse, azi, în ședința publică de către revizuent,după care, apreciindu-se cauza în stare de judecată, s-a acordat cuvântul părților prezente asupra recursului.

Revizuentul G solicită admiterea cererii de revizuire și menținerea sentinței de fond.

Consilier juridic, pentru intimata, solicită respingerea cererii de revizuire întemeiată pe art.322 pct.5 și disjungerea acesteia în baza art.322 c Cod Penal pct.7.

CURTEA

Asupra cauzei de față;

Curtea de APEL CRAIOVA, prin decizia civilă nr. 1584/30.03.2009 a admis recursul declarat de intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII D, împotriva sentinței civile nr. 3836 din 02 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimatul contestator G și a modificat sentința, în sensul că respingerii contestației.

Analizând recursul formulat de către CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII D, instanța a reținut că este fondat pentru următoarele considerente:

Așa cum s-a arătat în recurs și cum a reiese de altfel și din adeverința invocată de către instanța de fond, din conținutul acesteia reiese că reclamantul a primit pe lângă retribuția tarifară și anumite sume reprezentând diferență de manoperă, aceasta fiind retribuită în acord global.

Concluzia instanței de fond în sensul că valorificarea acestor sume în temeiul art. 7 alin.3 din OUG 4/2005 ar fi în concordanță cu principiile instituite de Legea 19/2000 este eronată, deoarece potrivit art. 164 alin.1 din Legea 19/2000 la determinarea punctajelor anuale până la intrarea în vigoare a prezentei legi se utilizează salariile brute sau nete, după caz, în conformitate cu modul de înregistrare a acestora în carnetul de muncă. De asemenea potrivit alin.2 și 3 din același articol, la determinarea punctajelor anuale pe lângă salariile prevăzute la alin.1 se au în vedere și sporurile care au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă, precum și sporurile cu caracter permanent care după data de 1 aprilie 1992 au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare.

Aceste principii au fost preluate și de OUG 4/2005 care în anexa la această ordonanță prevede sporurile, indemnizațiile și majorările de retribuții tarifare care potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001 au făcut parte din baza de calcul a pensiilor și care se utilează la determinarea punctajului anual, precum și sumele primite de către salariați și care nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001 și care nu se iau în calcul la stabilirea punctajului mediu anual.

Printre acestea din urmă se numără și sumele primite în cadrul formelor de retribuire în acord, cum este cazul în speța de față.

Este eronată de asemenea și concluzia instanței în sensul că neluarea în calcul a veniturilor dobândite de reclamant și pentru care s-au virat contribuțiile de asigurări sociale ar contraveni principiului contributivității instituit de art.2 lit.e din legea 19/2000, deoarece, așa cum se poate observa acest principiu a fost instituit odată cu intrarea în vigoare a Legii 19/2000, iar sumele la care se referă instanța și reclamanta sunt sume primite anterior intrării în vigoare a acestei legi, perioadă în care calculul pensiei nu se făcea pe principiul contributivității ci așa cum reiese din prevederile Legii 3/1977 în vigoare la acea dată pensia se calcula în funcție de vechimea în muncă și de retribuția avută de către cel îndreptățit.

De altfel principiul contributivității prevede luarea în calcul, la stabilirea pensiei, a sumei pentru care salariatul a plătit contribuția la asigurările sociale, ori pentru sumele respective reclamanta nu a plătit o asemenea contribuție, contribuție plătind doar angajatorul.

Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire G criticând-o ca netemeinică și nelegală.

Analizând cererea formulată instanța constată că este nefondată pentru următoarele considrente;

Potrivit art. 322 pct. 5 Cod. proc. Civ. se poate cere revizuirea unei hotărâri dacă după darea acesteia s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților.

Reiese deci că pentru a putea fi admisă o cerere de revizuire pe acest temei este necesar în primul rând ca înscrisul sau înscrisurile invocate să fi existat la data la care s-a pronunțat hotărârea ce este atacată, iar aceste înscrisuri să fi fost reținute de partea potrivnică sau să nu fi putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților.

Înscrisurile invocate de către revizuent nu îndeplinesc aceste condiții.

Astfel, după cum reiese chiar din cererea formulată precum și din analiza dosarului se constată că adeverința nr. 4752 nu exista la data pronunțării deciziei atacate fiind emisă ulterior pronunțării acesteia.

Cât privește cea de-a doua condiție nici aceasta nu este îndeplinită, revizuenta nefiind în situația de a nu le prezenta dintr-o împrejurare mai presus de voința sa, fiind suficientă o cerere așa cum de altfel s-a și întâmplat, pentru eliberarea acesteia, ceea ce nu constituie o împrejurarea mai presus de voința sa.

Condițiile cerute de art. 322 pct. 5 cu privire la înscrisul nou invocat în cererea de revizuire trebuie îndeplinite cumulativ.

Cum cel puțin una din aceste condiții nu este îndeplinită, analizarea celorlalte condiții este fără relevanță, cererea fiind pentru acest motiv nefondată.

Acestea sunt considerentele pentru care instanța va respinge cererea revizuentei.

Cu privire la motivul prevăzut de art. 322 pct. 7 cod. proc. Civ. potrivit art. 323 pct. 7 din același cod, cererea de revizuire se va îndrepta la instanța mai mare în grad față de instanța care a pronunțat hotărârile potrivnice.

Cum instanța mai mare în grad este ICCJ, instanța va declina competența de soluționare a cererii de revizuire sub acest aspect, Înaltei Curți De Casație Și Justiție. /

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5.Pr.Civ. declarată de G, împotriva deciziei civile nr.1584/30.03.2009, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII

Declină competența de soluționare a cauzei întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7.Pr.Civilă, în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 23 Februarie 2010.

PREȘEDINTE: Camelia Șelea

- -

JUDECĂTOR 2: Marin Panduru

- -

JUDECĂTOR 3: Ioana Moțățăianu

- -

Grefier,

- -

Red.Jud. -

.Red. DO-2ex./04.03.2010

Președinte:Camelia Șelea
Judecători:Camelia Șelea, Marin Panduru, Ioana Moțățăianu

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 1371/2010. Curtea de Apel Craiova