Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 1469/2009. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE,DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ nr. 1469/
Ședința publică de la 26 2009
Ședința publică din 24 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mihail Lohănel
JUDECĂTOR 2: Dorina Rizea
JUDECĂTOR 3: Roxana Maria
Grefier șef secție
Pentru astăzi a fost amânată pronunțarea asupra recursului declarat de contestatorul G, în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B, având ca obiect: "contestație decizie de pensionare", împotriva sentinței civile nr. 904 din 14 mai 2009 pronunțată de tribunalul Brașov în dosarul civil nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în cadrul ședinței de judecată din 24 2009, când reprezentantul părții prezente a pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie.
Instanța, a amânat pronunțarea în vederea deliberării și pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise la data de 26 2009.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Constată că prin sentința civilă nr. 904/M/2009 tribunalul Brașova respins contestația formulată de contestatorul G în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii
Pentru a se pronunța astfel, s-a reținut următoarele:
Contestatorul a fost pensionat pentru limită de vârstă prin Decizia nr. -/29.10.2008, prin care s-a stabilit un punctaj mediu anual de 3,31666 puncte, în raport cu un stagiu complet de cotizare de 30 ani, la un stagiu total de cotizare de 48 ani, 1 lună și 27 zile.
Potrivit Ordinului 3336 din 25.09.1979 al Ministerului Industriei Construcțiilor de Mașini, începând cu o01.10.1079 contestatorul a fost detașat expert în probleme tehnice în Secretariatul Organizației pentru colaborare în domeniul industriei de rulmenți la Varșovia, desfășurând activitate în cadrul acesteia până în 31.12.1986, cum rezultă din carnetul de muncă.
Această perioadă a fost valorificată de către intimată prin considerarea veniturilor obținute în țară, aceasta aplicând corect dispozițiile legale.
Susținerea contestatorului că stagiul complet de cotizare însumează 35 de ani și nu 30 cum s-a calculat în decizia atacată și nu a fost valorificată perioada cât a lucrat în străinătate este neîntemeiată, stagiul total de cotizare reținut fiind de 48 ani, 1 lună și 27 zile, iar 30 ani reprezintă stagiul complet de cotizare utilizat la calcularea punctajului și este stabilit de lege, astfel că se află în eroare în ce privește acest aspect.
Pentru aceste considerente contestația se dovedește neîntemeiată, fiind respinsă.
Împotriva sentinței a declarat recurs contestatorul, solicitând în primul rând repunerea în termenul de promovare a recursului, susținând că în perioada 10.09 - 20.09.2009 a efectuat un tratament medical, fiind internat într-o instituție de profil.
Pe fond se critică hotărârea pe considerentul că prima instanță a respins greșit cererea de administrare de probe, în principal proba cu expertiză contabilă privind modul de calcul al pensiei.
Prin întâmpinarea formulată în cauză de intimata Casa Județeană de Pensii B, se solicită respingerea cererii de repunere în termenul legal de promovare a recursului și în consecință, respingerea recursului ca tardiv.
Examinând sentința în raport cu motivele de recurs, curtea reține următoarele:
Potrivit art. 103(1) Cod procedură civilă: "neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei".
În speță, hotărârea recurată i-a fost comunicată contestatorului la data de 03.09.2009 (fila 87 dosar fond) iar din copia fișei de tratament balnear (fila 15) rezultă că acesta a efectuat tratament medical în perioada 07.09 - 17.09.2009.
Prin urmare, în perioada 03.09 - 07.09.2009 contestatorul nu a fost împiedicat să formuleze personal calea de atac sau să numească un mandatar.
Astfel că, împrejurarea menționată de recurent nu poate fi considerată o mai presus de voința sa, care să-l fi împiedicat să-și exercite dreptul în termenul legal prevăzut de lege.
O astfel de împrejurare nu apără împotriva decăderii.
Pentru aceste considerente, curtea va respinge cererea de repunere în termenul legal de recurs și în consecință, în baza art. 301 Cod procedură civilă, raportat la art. 158 din Legea nr. 19/2000, va respinge recursul ca fiind tardiv formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de repunere în termenul de recurs formulată de recurentul G și în consecință:
Respinge ca fiind tardiv formulat recursul declarat de contestatorul G împotriva sentinței civile nr. 904/M/2009 pronunțată de tribunalul Brașov.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 26.11.2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier șef sectie, | ||
Red. -/16.12.2009 Dact. /18.12.2009 Jud. fond. - |
Judecători:Mihail Lohănel, Dorina Rizea, Roxana Maria