Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 1541/2010. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 1541
Ședința publică de la 01 martie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marian Lungu
JUDECĂTOR 2: Doina Vișan
JUDECĂTOR 3: Ioana Bodri
Grefier - -
************
Pe rol, rezultatul dezbaterilor din ședința publică de la 22 februarie 2010 privind judecarea recursului declarat de contestatorul, împotriva sentinței civile nr. 1136 din 26 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII O, având ca obiect contestație decizie de pensionare.
La apelul nominal au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile din ședința publică de la 22 februarie 2010 au fost consemnate într-o încheiere separată care face parte integrantă din prezenta.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr. 1136 din 26 noiembrie 2009, Tribunalul O l t, a respins contestația formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Reclamantul a fost pensionat anticipat prin decizia -/07.09.2009 si i s-a stabilit un stagiu de cotizare de 38 de ani, o luna si 9 zile, lucrati in conditii normale de munca, pentru care a rezultat un punctaj mediu anual de 1,23307 puncte.
In ce priveste valorificarea perioadei de 01.11.1972-01.11.1980 reclamantul nu a fost numai tehnician si incadrat in grupa a II a de munca, ci a indeplinit si alte functii, precum: primitor-distribuitor (1971-1973), functionar tehnic principal si functionar economic (1974-1986), tehnician 91986-1990) si sef de birou, functii care nu se incadreaza in grupa superioara de munca, potrivit legii.
Modalitate de a dovedi indeplinirea unei activitati ce se incadreaza in grupa a II a de munca prin declaratie notariala nu este reglementata legal, fiind deci in afara legii, de aceea nu a fost luata in considerare.
Potrivit art. 80 alin. 1 din Legea 19/2000 stabilirea punctului de pensie se face prin legea bugetului asigurarilor sociale de stat.
Pentru anul 2009 prin art. 165 alin. 1 din Legea 19/2009 privind asigurarile sociale s-a stabilit ca valoarea punctului de pensie este de 718,4 lei de la 01.04.2009 si de 732,8 lei de la 01.10.2009.
Instanta fondului a apreciat ca in mod corect parata nu a avut in vedere ca perioade lucrate in grupa a II a de munca cele precizate de reclamant in petitul cererii de chemare in judecata intrucat nu exista dovezi in sensul celor pretinse de acesta, și a respins actiunea reclamantului.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal reclamantul, solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii.
În acest sens a arătat că nu a fost valorificată adeverința nr. 5289/02.12.2008 emisă de SC SA S prin care s-a atestat împrejurarea că în perioada 20.01.1971 - 01.02.1991 a desfășurat o activitate încadrată în procent de 100% în grupa a II-a de muncă.
În mod greșit nu au fost valorificate adeverințele cu câștiguri brute realizate în perioada 1992-2001 pentru care s-a reținut, virat și plătit contribuția asigurărilor sociale de stat potrivit Legii nr. 49/1992.
Adeverința amintită anterior a fost emisă pe propria răspundere de angajator potrivit Ordinului nr. 590/2008, iar în temeiul Ordinului nr. 50/1990 sunt precizate locurile de muncă, activitățile și categoriile profesionale cu condiții deosebite care se încadrează în grupele I și II de muncă în vederea pensionării și activitatea pe care acesta a desfășurat-o se încadrează în aceste prevederi.
În drept a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 2 și 78 alin 4 din Legea nr. 19/2000 și Legea nr. 49/1992.
Prin întâmpinare, Casa Județeană de Pensii O, a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței ca fiind legală și temeinică.
Recursul se admite.
Din examinarea sentinței, prin prisma criticilor invocate și potrivit art. 304/1/pr.civ. Curtea constată că este afectată de motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct.9 pr.civ.
Astfel este întemeiată critica recurentului reclamant privind nevalorificarea adeverinței nr. 5289/02.12.2008 emisă de angajatorul SC. SA S, în condițiile în care prin aceasta se atestă că în perioada 20.01.1971 - 01.02.1991 a desfășurat activitatea încadrată în procent de 100% din grupa a II-a de muncă.
Potrivit Ordinului nr. 590/15 septembrie 2008 pentru aprobarea Procedurii privind modul de întocmire și eliberare a adeverințelor prin care se atestă activitatea desfășurată în locuri de muncă încadrate în grupele I și/sau a II-a de muncă, potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, necesare stabilirii și/sau modificării drepturilor de pensie, în conformitate cu prevederile Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare, adeverințele se întocmesc și se eliberează conform modelului prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta procedură numai pe baza documentelor, verificabile, aflate în evidențele angajatorilor sau ale deținătorilor de arhive, care sunt direct răspunzători de legalitatea, exactitatea și corectitudinea datelor, elementelor și informațiilor înscrise în adeverințele pe care le întocmesc și le eliberează.
În speță actul emis (fila 5 dosar fond) îndeplinește condițiile legale, dar intimata pârâtă nu a făcut o dovadă contrară celor atestate prin adeverință, astfel că prima instanță a apreciat eronat că modalitatea de a dovedi îndeplinirea unor activități care se încadrează în grupa a II-a de muncă, s-a realizat în baza unei declarații notariale, fără a acorda relevanță juridică actului emis și care respectă prevederile art. 160 din Legea nr. 19/2000.
De aceea, nu pot fi primite apărările invocate de intimata pârâtă prin întâmpinare astfel, că se impune a fi valorificată adeverința emisă în condițiile legale.
Ca atare în temeiul art. 312.pr.civ. Curtea va admite recursul și va modifica sentința în sensul că va admite contestația, va anula decizia nr. -/07.09.2009 emisă de CJP O și va obliga intimata să emită o nouă decizie cu luarea în considerare a adeverinței nr. 5289/02. decembrie 2008 cu plata drepturilor aferente începând cu 28.07.2009.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de contestatorul, împotriva sentinței civile nr. 1136 din 26 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII
Modifică sentința în sensul că admite contestația.
Anulează decizia nr. -/07.09.2009 emisă de CJP O și obligă intimata să emită o nouă decizie cu luarea în considerare a adeverinței nr. 5289/2 dec. 2008 cu plata drepturilor aferente începând cu 28.07.2009.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 01 Martie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Red. Jud. Grefier,
3 ex. /05.03.2010. - -
Jud. fond..
.
Președinte:Marian LunguJudecători:Marian Lungu, Doina Vișan, Ioana Bodri