Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 1559/2009. Curtea de Apel Tg Mures

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ

SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI FAMILIE

Dosar nr-

Decizie nr. 1559/

Ședința publică din 13 octombrie 2009

Completul compus din:

- Președinte

- Judecător

- Judecător

Grefier -

Pe rol judecarea recursului declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii M, cu sediul în Tg. M, str. -, nr. 60, jud. M, împotriva sentinței civile nr. 699 din 12 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Mureș, în dosar nr-.

La apelul nominal se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că recursul este declarat și motivat în termenul prevăzut de lege, scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, iar intimatul a depus la dosar un memoriu la care este anexată în copie decizia emisă de Casa Județeană de Pensii

Având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța în baza actelor și lucrărilor dosarului, reține cauza în pronunțare.

CURTEA,

Prin sentința civilă nr.699 din 12 mai 2009, Tribunalul Mureșa admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii M; a anulat decizia nr.-/01.07.2007 emisă de pârâtă; a obligat pârâta la recalcularea pensiei reclamantului conform celor stabilite prin raportul de expertiză contabilă judiciară aflat la filele 146-172, file ce fac parte integrantă din hotărâre; a respins restul pretențiilor reclamantului; cu cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:

Reclamantul este beneficiarul unei pensii pentru muncă depusă și limită de vârstă începând cu data de 01.08.1989 ca urmare a emiterii deciziei M nr.-/1997.

Având în vedere faptul că și după comunicarea tuturor actelor din dosarul de pensie reclamantul a susținut că nu i-au fost acordate toate indexările cuvenite și nu i s-au aplicat punctajele corecte, iar Casa Județeană de Pensii Map recizat că la determinarea punctajelor anuale s-au luat în calcul salariile înregistrate în cartea de muncă pentru perioadele efectiv lucrate, pentru perioadele asimilate salariilor minime valabile pentru acele perioade, că la evaluarea pensiei s-a avut în vedere o creștere a punctajului pentru contribuția la Fondul pentru pensie suplimentară cu 2%, 3% cu respectarea prevederilor art.165 din Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi sociale, tribunalul a dispus efectuarea unei expertize care să stabilească corectitudinea calculelor efectuate.

În conformitate cu examinarea materialului documentar menționat în raportul de expertiză contabilă, în urma verificării calculelor privind stabilirea punctajelor aplicate pentru anii vechime și actualizarea sumelor reprezentând pensie pentru anii vechime și actualizarea sumelor reprezentând pensie cuvenită reclamantului conform deciziei nr.-/01.07.2007 s-a constatat că punctajul mediu anual începând cu data de 01.07.2007 este de 1,15210 puncte, că punctajul mediu anual începând cu data de 01.09.2007 este de 1,20169 puncte, iar actualizarea pensiei pe perioada 2005-2007 s-a făcut corect conform prevederilor legale.

Având în vedere concluziile Raportului de expertiză efectuat în cauză și dispozițiile art.180 alin.2 din Legea nr.19/2000 raportat la art.6 din OUG nr.4/2005, tribunalul s-a pronunțat în sensul arătat.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii

În drept recurenta a invocat prevederile art.304 pct.4,8 și 9.pr.civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs recurenta a arătat că la data de 01.07.2007 a emis decizia contestată în favoarea reclamantului, decizie contestată prin prezenta acțiune.

Recurenta a arătat că din expertiza efectuată în cauză rezultă că actualizarea pensiei reclamantului prin decizia dată de pârâtă s-a făcut corect. În aceste condiții instanța în mod greșit a dispus anularea deciziei de pensionare și recalcularea pensiei în baza concluziilor expertizei.

Reclamantul a formulat întâmpinare solicitând ca instanța să aibă în vedere expertiza efectuată în cauză și să-i fie luat în considerare sporul de vechime în muncă și sporul de gestiune precum și perioada de efectuare a stagiului militar.

Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate precum și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, Curtea apreciază ca fiind întemeiat recursul declarat de pârâtă, pentru următoarele considerente:

Prin acțiunea formulată reclamantul, a contestat decizia nr.- din 01.07.2007 emisă de Casa Județeană de Pensii

Prin petitele formulate reclamantul a solicitat să fie verificate modul de aplicare a tuturor indexărilor legale precum și modul de stabilire a punctajului de pensie pentru anii de vechime suplimentari și în considerarea unui stagiu complet de cotizare.

Instanța de fond a dispus efectuarea unei expertize în conformitate cu solicitările reclamantului (fila 149 dosar fond).

Lucrarea de specialitate a concluzionat următoarele: " actualizarea pensiei în perioada 2005-2007 s-a făcut corect conform prevederilor legale".

Cu toate acestea deși instanța de fond reține efectuarea corectă a calculelor de către pârâtă o obligă pe aceasta să recalculeze dreptul de pensie al reclamantului conform aceleiași expertize.

Având în vedere cele de mai sus curtea apreciază ca întemeiate criticile formulate de recurentă în sensul în care recalcularea pensiei n baza expertizei contabile nu poate duce la stabilirea altui cuantum al pensiei decât cel stabilit prin decizia atacată întrucât calculele efectuate de pârâtă sunt, conform concluziei expertului,corecte.

Având în vedere cele de mai sus, curtea va admite recursul declarat de pârâtă, va modifica în parte hotărârea atacată și va respinge integral acțiunea formulată de reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii M, cu sediul în Tg-M-, județul M, împotriva sentinței civile nr.699 din 12 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.

Modifică în parte hotărârea atacată, în sensul respingerii integrale a acțiunii formulate de reclamantul -.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică azi, 13 octombrie 2009.

PRESEDINTE JUDECĂTORI: Nemenționat

-

GREFIER

Red.

Tehnored.

12.11.2009.

4 exp.

Jud.fond:-

Asist.jud. -

Președinte:Nemenționat
Judecători:Nemenționat

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 1559/2009. Curtea de Apel Tg Mures