Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 157/2008. Curtea de Apel Constanta

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR.157/AS

Ședința publică de la 23 septembrie 2008

Completul specializat pentru cauze privind

conflicte de muncă și asigurări sociale

PREȘEDINTE: Mariana Bădulescu

JUDECĂTOR 2: Maria Apostol

JUDECĂTOR 3: Jelena Zalman

Grefier - - -

Pe rol, soluționarea recursului civil declarat de recurenta - reclamantă -, domiciliată în C,-, - Sc.A,.8, împotriva sentinței civile nr.134/2 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimații - pârâți: CURTEA DE APEL CONSTANȚA, cu sediul în C,- și CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în C,-, având ca obiect contestație decizie de pensionare.

Dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din data de 16.09.2008, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrală din prezenta decizie, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 23.09.2008, când a pronunțat următoarea soluție:

CURTEA

Asupra recursului civil de față;

Prin cererea adresată Tribunalului Constanța, înregistrată sub nr-, reclamanta a contestat, în contradictoriu cu Curtea de Apel Constanța și Casa Județeană de Pensii C, adeverința nr. 3014/32/18.07.2007 eliberată de Curtea de Apel Constanța respectiv decizia nr. -/27.12.2007 emisă de Casa Județeană de Pensii

Reclamanta a solicitat ca pârâta Curtea de Apel Constanța să elibereze o nouă adeverință pentru stabilirea pensiei sale de serviciu în care să indice în mod expres vechimea în funcția de personal auxiliar precum și cuantumul bazei de calcul reprezentând salariul de bază lunar și sporurile avute.

A solicitat totodată anularea deciziei de pensionare și obligarea pârâtei Casa Județeană de Pensii C la emiterea unei noi decizii în conformitate cu art. 68 al.1-4, 12 -13 din Legea nr. 567/2004.

În motivarea cererii a arătat că în adeverința respectivă a fost indicat un salariu de bază brut de 2.315 lei iar nu de 1.447 lei cum s-a indicat prin calcularea acestuia fără sporurile de care a beneficiat. Ca urmare, decizia de pensie stabilește o pensie de serviciu mai mică decât ar trebui. În opinia reclamantei, neincluderea sporurilor în salariul avut în vedere pentru stabilirea pensiei de serviciu constituie un tratament discriminatoriu și inechitabil.

Reclamanta a expus pe larg textele legale aplicabile invocând în special prevederile art.68 din Legea nr. 567/2004.

În dovedire a depus înscrisurile la care a făcut referire în acțiune.

La data de 25.02.2008 reclamanta a depus o cerere modificatoare a acțiunii în sensul că înțelege să se judece numai cu Casa Județeană de Pensii C pentru anularea deciziei nr. -/27.12.2007 și pentru obligarea acesteia să îi emită o nouă decizie de pensionare conform cu cele invocate în acțiune. Reclamanta a arătat că nu mai solicită obligarea Curții de Apel Constanța la emiterea unei noi adeverințe întrucât a intrat în posesia acesteia.

Prin întâmpinare pârâta a solicitat respingerea acțiunii arătând că decizia emisă a fost întocmită în conformitate cu prevederile Legii nr. 567/2004 în baza cererii nr. 33768/25.07.2007 și având în vedere adeverința nr. 3014/32/18.07.2007 emisă de Curtea de Apel Constanța.

Prin sentința civilă nr. 134 din 2.04.2008 Tribunalul Constanța a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

Din cuprinsul acțiunii rezultă că principala critică adusă deciziei de pensionare este aceea că în emiterea ei s-a avut în vedere un venit de numai 1.447 lei astfel cum rezulta din adeverința nr. 3014/18.07.2007 emisă de Curtea de Apel Constanța. De asemenea se invocă faptul că la data de 01.10.2007 salariul de încadrare de 1.447 lei a crescut la 1.621 lei. În acest sens reclamanta a prezentat adeverințele nr. 343/23.01.2008 și nr. 18/18.01.2008 emise de Curtea de Apel Constanța și adresa nr. 158/21.03.2008 a Curții de Apel Constanța.

Dar, decizia contestată, nr. - este emisă în data de 27.12.2007.

Or, pârâta, la emiterea deciziei de pensie nu putea avea în vedere decât înscrisurile depuse și existente la dosarul de pensionare. Pârâta nu avea cum să aibă în vedere înscrisuri (adeverințe) emise ulterior datei la care s-a depus cererea de pensionare dacă nu au fost depuse la casa de pensii și evident nu putea avea în vedere la emiterea deciziei de pensie adeverințe emise ulterior datei la care decizia de pensie era deja emisă.

Pentru situația în care există înscrisuri noi, care nu au fost depuse de beneficiarul pensiei, acesta are posibilitatea de a urma procedura prevăzută de art. 169 din Legea nr. 19/2000, potrivit cu care pensia poate fi recalculată prin adăugarea stagiilor de cotizare nevalorificate la stabilirea acesteia; cererea de recalculare a pensiei urmează aceleași reguli procedurale privind soluționarea și contestarea, prevăzute pentru cererea de pensionare; pensia recalculată se acordă începând cu luna următoare celei în care s-a depus cererea de recalculare.

În cazul în care după pensionare beneficiarul continuă să desfășoare activitate stagiul de cotizare suplimentar, inclusiv datele referitoare la cuantumul veniturilor în raport de care se calculează pensia, pot fi avute în vedere în condițiile art.95 din Legea nr. 19/2000, cererea urmând aceleași reguli procedurale ca și cererea de acordare a pensiei.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta -.

În motivele de recurs învederează instanței că, principala critică adusă de recurenta reclamantă deciziei de pensionare a vizat crearea prin acest act a unei situații juridice de discriminare, a unui tratament inegal între salariații cu vechime de fix 25 de ani, care beneficiau de 80% din media salariilor pe ultimele 12 luni ( medie în care sporurile permanente erau incluse) și salariații cu vechime mai mare de 25 de ani ( recurenta), care în interpretarea și aplicarea dată de pârâtă, prin emiterea deciziei de pensionare, nu puteau beneficia de o pensie mai mare decât salariul de încadrare ( care se calculează fără includerea sporurilor permanente).

Prin modul de calcul al pensiei de serviciu al recurentei, în concret prin reducerea pensiei la salariul de încadrare, deși adeverința prevedea pentru angajații cu vechime mai mare de 25 de ani, s-a realizat o discriminare indirectă bazată pe criterii de vârstă, interzisă de art. 16 al.1 din Constituție și art. 5 al.2 din Codul muncii, în lumina art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care interzice discriminarea.

Instanța a reținut în mod greșit, ca o justificare a soluției pronunțate, faptul că recurenta avea posibilitatea de a urma procedura prev. de art. 169 din Legea 19/2000, prin adresarea către pârâtă a unei cereri de recalculare a pensiei.

Odată creat un tratament discriminator prin emiterea deciziei de pensionare, la chiar data emiterii și calculării acesteia, recurenta reclamantă avea dreptul de a se adresa justiției, garantat și de art. 6 al.1 din Convenția, sub aspectul liberului acces la justiție.

În cauză, noile înscrisuri depuse de reclamantă ) adeverințe prin care s-a dovedit creșterea salariului de încadrare de la 1447 lei la 1621 lei, precum și adeverințe privitoare la sporurile permanente de care beneficiază reclamanta) serveau pârâtei Casa Județeană de Pensii C în a emite o nouă decizie de pensionare, corespunzătoare capătului doi din cererea introductivă.

Se impunea ca instanța să admită primul capăt de cerere și să oblige pârâta să emită din nou decizia de pensionare a reclamantei, dar prin raportare la normele legale aflate în vigoare, prin deschiderea dreptului de pensie la data pronunțării hotărârii de către instanță - 2.04.2008 - întrucât reclamanta a rămas încadrată în muncă până în prezent.

Prin decizia atacată, recurentei i-a fost stabilită pensia de serviciu într-un cuantum plafonat la nivelul salariului de încadrare, fără a se include sporurile cu caracter permanent de care aceasta beneficia.

Întrucât acestea sunt venituri în raport de care s-au plătit impozitul și celelalte contribuții ( asigurări de sănătate, șomaj), prin emiterea deciziei de pensionare atacate s-a creat un tratament inegal și o situație discriminatorie față de colegii recurentei, cărora pensia de serviciu li s-a calculat în raport de aceste sporuri. Această interpretare ale vechilor dispoziții ale art. 68 din Legea nr. 567/2004 este neconformă cu dispozițiile legii fundamentale, contrară Codului Muncii și art. 14 din Convenția

Analizând sentința recurată din prisma criticilor formulate, Curtea a admis recursul ca fondat pentru următoarele considerente:

Prin decizia nr. -/27.12.2007 emisă de Casa Județeană de Pensii C contestatoarei - i s-a stabilit o pensie de serviciu, în cuantum de 1447 lei începând cu data de 1.07.2007, avându-se în vedere adeverința nr. 3014/32/18,07.2007, prin care se prevăzuse o medie a salariilor de bază brute realizate pe ultimele 12 luni de 2210 lei și un salariu de bază brut lunar la data pensionării de 1447 lei.

Contestatoarea critică decizia de pensionare, în principal, pentru faptul că pensia a fost redusă, plafonată la salariul de încadrare de 1447 lei, fără a se include sporurile cu caracter permanent.

Potrivit art. 68 al.1 din Legea nr. 567/2004 personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești cu o vechime de cel puțin 25 ani în specialitate, beneficiază la împlinirea vârstei de 65 de ani de pensie de serviciu în cuantum de 80% din media salariilor de bază brute lunare, realizate pe ultimele 12 luni de activitate, înainte de data pensionării, în calcularea mediei salariilor de bază brute lunare incluzându-se și sporurile cu caracter permanent.

Potrivit art. 11)al aceluiași articol, personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești pensionat la cerere, înainte de împlinirea vârstei prevăzute de lege, beneficiază de pensia prevăzută la al.1 dacă are o vechime de cel puțin 25 ani numai în aceste funcții.

În conformitate cu art. 68 al.2 din același act normativ, pentru fiecare an care depășește vechimea prevăzută la al.1 se adaugă la cuantumul pensiei câte 1% din salariul de bază brut lunar fără a se putea depăși salariul de bază brut lunar avut la data pensionării.

Raportat la adeverința nr. 3014/32/18.07.2007, atașată la cererea de pensionare, contestatoarea avea o vechime în specialitate de 34 ani și 9 luni, prin urmare trebuia să beneficieze de un adaos de 9% peste pensia prevăzută la art. 68 al.1.

În ceea ce privește dispozițiile art. 68 al.2 din Legea nr. 567/2004, acestea au fost interpretate eronat de către instanță în sensul că s-a apreciat în mod neîntemeiat că, după aplicarea procentului de 1% peste pensia rezultată în baza disp.art. 68 al.1, intervine o plafonare a pensiei de serviciu la limita salariului de bază brut lunar avut la data pensionării.

În realitate, pensia de serviciu în ansamblul ei, nu se poate plafona la nivelul salariului de bază brut lunar avut la data pensionării, întrucât interdicția de depășire a salariului de bază brut lunar la data pensionării nu se poate referi decât la adaosul ce se poate acorda peste pensia stabilită conform al.11), adaos pe care îl limitează.

A accepta punctul de vedere al intimatei s-ar putea ajunge în situația în care o persoană care a depășit cu un număr considerabil de ani vechimea minimă în specialitate să primească o pensie echivalentă cu salariul de bază brut la data pensionării, ceea ce ar lipsi de substanță norma juridică, întrucât legiuitorul a avut în vedere o recompensare, o acordare a unei bonificații, în favoarea persoanelor care depășesc vechimea minimă în specialitate avută în vedere pentru pensionare.

Prima instanță nu a observat faptul că pensia contestatoarei nu a fost corect calculată, chiar raportat la adeverința nr. 3014/32/18.07.2007, atașată la cererea de pensionare, pentru considerentele expuse mai sus.

În ceea ce privește cererea recurentei contestatoare de calculare a pensiei raportat la adeverințele nr. 18/18.01.2008, 343/23.01.2008, 158/21.03.2008 și deschiderea dreptului de pensie la data pronunțării hotărârii, 2-04.2008, aceste înscrisuri sunt înscrisuri noi, care au fost depuse pe parcursul judecății și care pot fi valorificate prin procedura prev. de art. 169 din Legea 19/2000.

Potrivit acestor dispoziții legale pensia poate fi recalculată prin adăugarea stagiilor de cotizare nevalorificate la stabilirea acesteia. Cererea de recalculare a pensiei urmează aceleași reguli procedurale privind soluționarea și contestarea, prevăzute pentru cererea de pensionare. Pensia recalculată se acordă începând cu luna următoare celei în care s-a depus cererea de recalculare.

În mod similar, prin art. 95 din același act normativ, se prevede că beneficiarii pensiei pentru limită de vârstă pot solicita recalcularea pensiei după realizarea fiecărui stagiu de cotizare. Cererea de recalculare a pensiei urmează aceleași reguli procedurale privind soluționarea și contestarea, prevăzute pentru cererea de pensionare.

În contestația formulată împotriva deciziei de pensionare, instanța verifică legalitatea și temeinicia deciziei contestate, din prisma înscrisurilor existente la dosarul administrativ la data emiterii deciziei contestate.

În conformitate cu art. 83 al.1 din Legea nr. 19/2000 drepturile de pensie pentru limită de vârstă se acordă și se plătesc de la data îndeplinirii condițiilor de pensionare, dacă cererea a fost depusă în termen de 30 de zile de la această dată.

În situația în care se solicită recalcularea pensiei în baza unor înscrisuri noi, care nu au fost depuse odată cu cererea de pensionare, drepturile majorate se acordă începând cu luna următoare celei în care s-a depus cererea de recalculare.

Pentru considerentele arătate mai sus, potrivit art. 312 Cod pr. civilă Curtea a admis recursul formulat și a modificat în tot sentința recurată în sensul celor dispuse prin dispozitivul prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul civil declarat de recurenta - reclamantă -, domiciliată în C,-, - Sc.A,.8, împotriva sentinței civile nr.134/2 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în C,-.

Modifică în tot sentința recurată în sensul admiterii contestației.

Anulează decizia nr. -/27.12.2007 emisă de Casa Județeană de Pensii

Obligă pârâta să emită o nouă decizie de pensie de serviciu cu luarea în considerare a mediei salariilor de bază brute lunare, realizate pe ultimele 12 luni de activitate înainte de data pensionării, conform adeverinței nr. 3014/32/18.07.2007 a sporurilor cu caracter permanent din cartea de muncă.

Obligă pârâta să adauge câte 1% din salariul de bază brut lunar pentru fiecare an care depășește vechimea prevăzută de art. 68 al.1 din Legea 567/2004, fără a se depăși salariul brut lunar avut la data pensionării.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 23 septembrie 2008.

Președinte, Judecători,

- - - -

- -

Grefier,

- -

Jud.fond;

Red.dec.jud. /23.10.2008

Dact.gref.

4 ex./29.10.2008

Președinte:Mariana Bădulescu
Judecători:Mariana Bădulescu, Maria Apostol, Jelena Zalman

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 157/2008. Curtea de Apel Constanta