Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 1660/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 1660
Ședința publică de la 02 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Cristina Raicea
JUDECĂTOR 2: Sorin Pascu
JUDECĂTOR 3: Ligia Epure
Grefier - -
********************************
Pe rol, judecarea recursului formulat de intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII G, împotriva sentinței nr. 4505 din 4 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu contestatorul, având ca obiect contestație decizie de pensionare.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns intimatul contestator, lipsind recurenta intimată.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Instanța, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra recursului.
Intimatul contestator, a depus concluzii scrise și a solicitat respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței ca temeinică și legală.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Constată că la data de 23 aprilie 2008, petentul a formulat cerere de chemare în judecată a intimatei Casa Județeană de Pensii G solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată să dispună anularea deciziei de pensionare nr.-/14.12.2007, comunicată la data de 10.03.2008 privind acordarea pensiei pentru muncă depusă și limită de vârstă și obligarea intimatei la emiterea unei noi decizii de pensionare care să cuprindă întreaga perioadă de condiții speciale de muncă de 16 ani, 10 luni și 23 zile și nu 1 an, 9 luni și 23 zile, așa cum este cuprins în decizia contestată, invocând de asemenea că în mod greșit punctajul general a fost calculat împărțindu-se la 30 ani și nu la 22 ani, așa cum prevede Legea nr.19/2000, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea contestației petentul a arătat că prin decizia nr.-/14.12.2007, i-a fost recalculată pensia, stabilindu-se o pensie pentru munca depusă și limita de vârstă în cuantum de 577 lei.
Că, deși în deciziile de pensionare anterioare din 19.09.2003 și din 28.09.2001 i-a fost menționat condiții speciale de muncă de 15 ani, 1 lună și 18 zile, în mod eronat în decizia contestată nu i-au mai fost trecute aceste condiții speciale, ci doar 1 an, 9 luni și 23 zile, sens în care a fost prejudiciat în drepturile sale privind pensia.
S-a invocat și faptul că împărțirea punctajului s-a făcut în mod greșit, întrucât a lucrat în mină, subteran, iar punctajul trebuia calculat prin împărțirea la 22 ani, așa cum prevede Legea nr.19/2000 și nu la 30 ani, așa cum în mod eronat a calculat intimata.
La data de 10 iunie 2008, intimata Casa Județeană de Pensii Gaf ormulat întâmpinare, invocând pe cale de excepție, tardivitatea contestației, cu motivarea că petentul nu se mai află în termenul de contestație de 45 de zile de la primirea deciziei, iar în ceea ce privește fondul cauzei, respingerea contestației ca neîntemeiată.
S-a susținut în esență de către intimată că în speță nu sunt incidente prevederile anexei nr.4 la Legea nr.19/20200, petentul neavând dreptul la pensie pentru limită de vârstă pentru 1 an, 9 luni și 23 zile în condiții speciale.
S-a susținut că petentul a lucrat 23 ani în grupa I de muncă, sens în care acesta a îndeplinit condițiile de pensie pentru limită de vârstă, cu reducerea vârstei standard de pensionare conform prevederilor tabelului 4 de la art. 167, iar stagiul complet de cotizare de 30 ani și 6 luni a fost determinat în raport de prevederile anexei 3.
Tribunalul Gorj, prin sentința nr. 4505 din 04 septembrie 2008 respins excepția tardivității invocată de intimata Casa Județeană de Pensii
A admis contestația formulată de petentul, a anulat decizia nr. - din 14.12.2007 și a fost obligată intimata Casa Județeană de pensii G să emită nouă decizie de pensionare avându-se în vedere perioada de 1 ani, 10 luni și 23 zile lucrată în condiții speciale de muncă, iar punctajul mediu anual să se determine prin împărțirea totalului de puncte la un stagiu complet de cotizare de 20 de ani.
A fost obligată intimata către petent la plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele
Cu privire la excepția tardivității contestației, excepție invocată de intimata Casa Județeană de Pensii G, instanța a respins această excepție pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 87 din Legea nr.19/2000, "decizia emisă în condițiile art. 86 alin.(1), poate fi contestată la instanța judecătorească competentă în a cărei rază teritorială se află domiciliul asiguratului, în termen de 45 de zile de la comunicare".
Ori, verificând recipisa depusă la dosarul cauzei de către petent, instanța a reținut că aceasta a fost comunicată la data de 10.03.2008 și a fost contestată în termenul de 45 zile de la comunicare, respectiv 23.04.2008.
Cu privire la fondul cauzei contestația formulată de petent, a fost admisă, a fost anulată decizia contestată și obligată intimata la emiterea unei noi decizii de pensionare, avându-se în vedere 16 ani, 10 luni și 23 zile lucrați în condiții speciale de muncă, iar punctajul mediu anual urmând a se determina prin împărțirea totalului de puncte la un stagiu complet de cotizare de 20 ani, pentru următoarele considerente:
Petentul a fost pensionat la limită de vârstă în baza Legii nr.19/2000, modificată și completată, prin decizia nr.-/25.09.2001.
Ulterior, ca urmare a faptului că petentul a depus înscrisuri privind elemente salariale și stagii de cotizare nedovedite la data pensionării, intimata Gar ecalculat pensia pentru muncă depusă și limită de vârstă, emițând în acest sens decizia nr.-/14.12.2007.
S-a reținut că deși în deciziile de pensionare anterioare, respectiv din 19.09.2003 și 28.09.2001, au fost trecute condițiile speciale de muncă de 15 ani, 1 lună și 18 zile, în decizia contestată aceste condiții speciale nu au mai fost menționate, reținându-se doar 1 an, 9 luni și 23 zile în condiții speciale.
Ori, prin nr.HG267/1990 au fost acordate anumite drepturi personalului din industria minieră, prevăzându-se la art. 9, că pensionarea pentru imită de vârstă și vechime în muncă a personalului din unitățile miniere se va face la 20 de ani lucrați în subteran, indiferent de vârstă, dar nu mai puțin de 45 ani pentru subteran.
Astfel, în speță, sunt incidente dispozițiile art. 9 lit.b din nr.HG267/1990, petentul având vârsta de 50 de ani la data pensionării, așa cum rezultă din decizia nr.-/28.09.2001 și condiții speciale de muncă de 15 ani, 1 lună și 18 zile.
Revenind la dispozițiile nr.HG267/1990, care au în vedere pensionări viitoare, s-a apreciat că aceste dispoziții se referă și la stagii de cotizare începute anterior nr.HG267/1990, iar pentru stagii egale se impune tratament egal pentru persoanele care au lucrat în subteran.
S-a reținut, de asemenea, că în speță sunt incidente dispozițiile art.2 alin.4 din nr.HG1550/2004, în sensul că pentru persoanele beneficiare de pensii stabilite în condițiile prevăzute de acte normative cu caracter special, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual este vechimea în muncă necesară deschiderii dreptului de pensie prevăzute de aceste acte normative.
Raportat la aceste considerente s-a înlăturat apărarea intimatei G în sensul că petentul a lucrat în condiții speciale numai 1 an, 9 luni și 23 zile, restul perioadei de 23 ani, 1 lună și 18 zile fiind desfășurată în grupa I de muncă la C, această apărare fiind infirmată de însăși deciziile de pensionare din 28.09.2001 și 19.09.2003, în care sunt menționate condițiile speciale de 15 ani, 1 lună și 15 zile.
Împotriva sentinței, la data de 01 octombrie 2008, declarat recurs intimata Casa Județeană de Pensii G, criticând-o ca netemeinică și nelegală.
Prin motivele de recurs depuse pe aceeași dată susține că urmare a faptului că petentul depus înscrisuri privind elemente salariale și stagiul de cotizare nedovedite la data pensionării, instituția recalculat pensia pentru muncă depusă și limită de vârstă, emițând în acest sens decizia nr. -din 14.12.2007.
Referitor la soluția instanței în sensul de determina punctajul mediu anual, arată că petentul lucrat în condiții speciale numai 1 an, 9 luni și 23 zile, respectiv perioada lucrată în subteran după data de 01.01.2001, restul perioadei de 23 ani, 1 lună și 18 zile fiind desfășurată anteriori intrării în vigoare a Legii nr. 19/2002 (01.04.2001) în grupa I de muncă la SA
Susține că soluția instanței de fond este lipsită de temei legal în sensul că se întemeiază pe prevederile HG nr. 267/1990, prevederi abrogate de art. 198 din Legea nr. 19/2000.
Face precizarea că Legea nr. 19/2000 nu putea să abroge explicit HG nr. 267/1990, deoarece această hotărâre, pe lângă prevederile privind stabilirea drepturilor de pensie, conține și prevederi de altă natură.
Recursul este nefondat și se va respinge având în vedere următoarele considerente:
Astfel, prin decizia din 22 septembrie 2008, pronunțată în urma admiterii unui recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție constituită în Secții Unite, a stabilit că dispozițiile art. 77 alin, 2 raportată la art. 43 alin. 1 și 2 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, se interpretează în sensul că "stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru persoanele ale căror drepturi de pensii s-au deschis în intervalul 01 iulie 1977 - 31 martie 2001 și care și-au desfășurat activitatea în grupe sociale de muncă este cel reglementat de art. 14 din Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistență socială".
In același timp, dispozițiile art. 201alin, 1 lit."a" din Legea nr. 19/2000, stipulează faptul că locurile de muncă în condiții speciale sunt cele din unitățile miniere pentru personalul care-și desfășoară activitatea în subteran cel puțin 50% din timpul normal de muncă în luna respectivă, iar dispozițiile art. 43 alin. 1 prevăd că asigurații care și-au desfășurat activitatea în locurile de muncă prevăzute la art. 20 lit."a" și care au realizat un stagiu complet de cotizare de cel puțin 20 de ani în aceste condiții, beneficiază de pensie pentru limită de vârstă începând cu vârsta de 45 de ani.
Prima instanță a avut în vedere aceste prevederi legale, stabilind în mod corect faptul că intimatul beneficiază de un stagiu complet de cotizare de 20 de ani, avându-se în vedere perioada de 16 ani, 10 luni și 20 de zile lucrate în condiții speciale de muncă.
Sub acest aspect, sunt nefondate susținerile recurentei, că petentul a lucrat în condiții speciale de muncă, respectiv în subteran, numai o perioadă de 1 an, 9 luni și 23 zile, restul perioadei de 23 ani, 1 lună și 18 zile fiind desfășurată anterior intrării în vigoare a Legii nr.19/2000, în grupa I de muncă la SA C, ținând cont și de faptul că, prin deciziile anterioare emise de intimata Casa Județeană de Pensii G, s-a avut în vedere perioada desfășurată de acesta la societatea comercială, iar pe de altă parte, grupele de muncă prevăzute legislația anterioară (Legea nr. 3/1977 și Ordinul nr. 50/1990) se regăsesc în legislația actuală, respectiv Legea nr. 19/2000, în condițiile speciale de muncă.
Sunt neîntemeiate și motivele de recurs referitoare la aplicarea prevederilor HG nr. 267/1990, susținându-se că actul normativ respectiv a fost abrogat implicit prin dispozițiile art. 198 din Legea nr. 19/2000 întrucât hotărârea respectivă are în vedere și pensionări viitoare, făcând trimitere la stagiul de cotizare început anterior intrării în vigoare acesteia, iar dispozițiile art. 2 alin. 4 din HG nr. 1550/2004 stipulează că persoanele beneficiare de pensii, în condițiile prevăzute de aceste acte normative cu caracter special, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual este vechimea în muncă necesară deschiderii dreptului de pensie prevăzută de aceste acte normative.
Îi sunt aplicabile, astfel, petentului dispozițiile HG nr. 267/1990 prin care au fost acordate anumite drepturi personalului din industria minieră, acesta lucrând în condiții de subteran o perioadă mult mai mare de timp decât cea indicată de recurentă, așa cum rezultă din adeverințele emise de SC SA C, care menționează faptul că acesta a lucrat în funcția de maistru energetician mină subteran.
Față de cele arătate, se constată că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 304 pct. 9 cod procedură civilă, invocate de recurentă, astfel încât în baza art. 312 alin. 1 cod procedură civilă, recursul declarat de intimata Casa Județeană de Pensii G se privește ca fiind nefondat și se va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII G, împotriva sentinței nr. 4505 din 4 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu contestatorul.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 02 Aprilie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red. Jud.
2 ex/IE/26.04.2009
fond:
Președinte:Cristina RaiceaJudecători:Cristina Raicea, Sorin Pascu, Ligia Epure