Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 169/2009. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civil, de munc și asigurri sociale
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVIL NR. 169/R/2009
Ședința public din 28 ianuarie 2009
Instanța constituit din:
PREȘEDINTE: Laura Dima
JUDECTORI: --- -
-
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta CASA JUDEȚEAN DE PENSII C împotriva sentinței civile nr. 2025 din 30 octombrie 2008 Tribunalului Cluj, pronunțat în dosar nr-, privind și pe reclamantul, și pe chemata în garanție SC INSTITUTUL DE SI SA C, având ca obiect contestație decizie de pensionare.
La apelul nominal fcut în cauz, la prima strigare a cauzei, se prezint reprezentantul reclamantului intimat, avocat, lips fiind celelalte prți.
Procedura de citare este legal îndeplinit.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat intimaților și este scutit de taxa judiciar de timbru și de timbru judiciar.
S-a fcut referatul cauzei, dup care se constat c la data de 19 ianuarie 2009, prin registratura instanței, reclamantul intimat a depus la dosar întâmpinare.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declar închis faza cercetrii judectorești și acord cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul reclamantului intimat solicit respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca fiind temeinic și legal, susținând concis motivele artate în scris prin întâmpinarea depus la dosar, cu cheltuieli de judecat în cuantum de 500 lei potrivit chitanței depuse la dosar.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civil nr.2025 din 30 octombrie 2008, pronunțat de Tribunalul Cluj, s-a admis acțiunea formulat de reclamantul, împotriva pârâtei CASA JUDEȚEAN DE PENSII C, și în consecinț s-a anulat Decizia nr.R 21545/2008.
Pârâta a fost obligat s emit o nou decizie de pensionare pentru reclamant cu luarea în considerare a grupei a I-a de munc în procent de 50%, conform adeverinței nr.1569/28.03.2008 emis de SC SA.
S-a respins cererea de chemare în garanție a SC SA C, formulat de reclamant.
Pentru a hotrî astfel, tribunalul a reținut c pârâta a emis decizia de pensionare nr.R/21545/24.07.2008 prin care a respins cererea de pensionare a reclamantului cu motivarea c funcția de inginer proiectant la SC SA C nu se încadreaz în grupa I de munc, conform Ordinului 50/1990 pct.3 și 7.
Din adeverința nr.1569/28.03.2008 eliberat de SC SA C, rezult c în perioada 01.09.1977 - 01.04.1992 reclamantul a lucrat în grupa I de munc, conform Ordinului 50/1990, anexa 1, pct.3, cu 50% din timp, în total 7 ani, 3 luni și 15 zile.
Aceast perioad nu a fost luat în considerare la stabilirea pensiei, astfel c decizia R/21545/2008 a fost anulat.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta CASA JUDEȚEAN DE PENSII C, solicitând modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii.
În motivarea recursului arat c meseria reclamantului nu se regsește în Ordinul nr.50/1990, grupa de munc fiind acordat de unitate peste litera legii.
Ordinul nr.50/1990 prevede la punctele 3 și 7 c beneficiaz de prevederile sale categoriile de personal care lucreaz efectiv la locurile de munc și activitțile prevzute în ordin proporțional cu timpul efectiv lucrat în aceste condiții.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, curtea constat c acesta nu este fondat, urmând a fi respins pentru urmtoarele considerente:
În perioada 01.09.1977-01.04.1992 reclamantul a lucrat în grupa I-a de munc în procent de 50% conform adeverinței nr. 1569/28.03.2008 emis de SC SA.
Întrucât conducerea unitții este cea care are atribuția de a nominaliza persoanele care se încadreaz în grupa I și II de munc, Casa Județean de Pensii nu are nici o atribuție în acest sens, nu poate cenzura încadrarea fcut de angajator și menționat în cartea de munc, având obligația ca în baza înscrisurilor prezentate de persoana care solicit emiterea deciziei de pensionare, ca în baza actelor prezentate s stabileasc dac aceasta îndeplinește condițiile de ieșire la pensie.
Conform prev. art. 46 din Legea nr. 19/2000, asigurații care au realizat stagii de cotizare în condiții deosebite sau speciale de munc, beneficiaz, cumulativ de reducerea vârstelor standard de pensionare, corespunztoare fiecrei situații.
Întrucât în prezenta cauz singurul motiv pentru care cererea reclamantei de emitere a deciziei de pensionare pentru munca depus și limit de vârst nu a fost admis, a fost acela c pârâta a apreciat c munca prestat de reclamant nu se încadreaz în grupa I de munc, depșindu-și astfel atribuțiile, curtea constat c hotrârea primei instanțe este legal și temeinic, recursul urmând a fi respins în baza art. 312 alin. 1 Cod proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta CASA JUDEȚEAN DE PENSII C împotriva sentinței civile nr. 2025 din 30.10.2008 a Tribunalului Cluj pronunțat în dosar nr-, pe care o menține.
Oblig pe numitul recurent s plteasc intimatului suma de 500 lei, cheltuieli de judecat în recurs.
Decizia este irevocabil.
Dat și pronunțat în ședința public din 28 ianuarie 2009.
PREȘEDINTE JUDECTORI GREFIER
- - --- - -
În concediu de odihn
Semneaz Președintele Curții de Apel
de, dactilografiat de Sz.
În 2 ex. la data de 04.02.2009
Judector fond -, - Tribunalul Cluj
Președinte:Laura DimaJudecători:Laura Dima, Ioan Daniel Chiș Sergiu