Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 170/2009. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ Nr. 170/2009

Ședința publică de la 12 Februarie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Monica Maria Mureșan judecător

- - - JUDECĂTOR 2: Victor Crețoiu

- - JUDECĂTOR 3: Nicoleta

- grefier

Pe rol se află soluționarea recursului formulat de pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII A, având ca obiect contestație decizie de pensionare, împotriva sentinței civile nr.1343/2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr-.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă intimatul reclamant, lipsă fiind recurenta pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, nemaifiind cereri de formulat și probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părții prezente.

Intimatul reclamant solicită respingerea recursului formulat de CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII A și menținerea hotărârii atacate.

Față de actele și lucrările dosarului, instanța lasă cauza în pronunțare.

CURTEA DE APEL

Asupra cauzei de față;

Prin contestația înregistrată la ribunalul Alba în dosar nr- reclamantul a chemat în judecată pe pârâta Casa Județeană de Pensii A solicitând ca prin hotărâre judecătorească:

- să se dispună anularea deciziei nr.10962/21.06.2008 și emiterea unei noi decizii care să țină cont de condițiile de muncă;

- să se dispună recalcularea stagiului de cotizare al reclamantului în conformitate cu cele indicate în adeverința nr.138/31.01.2006 eliberată de Târgu M privind condițiile de muncă din care reiese că în perioadele 1.04.1974-1.08.1975 și 1.01.1979-1.10.1979 a fost încadrat în grupa I de muncă.

În motivarea contestației, reclamantul susține că în decizie se menționează această perioadă la gupa a II-a, iar luând în calcul adeverința cu stagiul de cotizare realizat în condiții deosebite, grupa I ar îndeplini condițiile de pensionare la limită de vârstă.

Prin întâmpinarea depusă la dosarul de fond - fila 35, pârâta Casa Județeană de Pensii Aas olicitat respingerea contestației ca nelegală și netemeinică.

Se susține că reclamantul a desfășurat activitate în grupa a II-a de muncă 22 ani, 9 luni și 26 zile în conformitate cu prevederile înscrise în carnetul de muncă, astfel: 11.01.1971-01.04.1992; 01.12.1994-01.12.1995; 01.05.1996-28.12.1996; 01.03.1997-13.12.1997; 01.08.2000-01.04.2001.

menționate în adeverința nr.138/31.01.2006 nu se regăsesc în activitatea desfășurată inițial în grupa I de muncă, mai mult această adeverință a fost eliberată în vederea completării carnetului de muncă.

De asemenea se susține că decizia de respingere este corectă deoarece nu sunt îndeplinite condițiile de reducere a vârstei standard de pensionare prevăzute de Legea nr.19/2000, în sensul că vârsta de pensionare redusă datorită stagiului realizat în condiții deosebite nu poate fi mai mic decât vârsta prevăzută de art.42 din Legea nr.19/2000.

Astfel contestatorul beneficia de reducerea cu 5 ani a vârstei standard de pensionare de 64 ani și 10 luni, dar cu toate acestea nu îndeplinește condițiile de vârstă, acesta având la data înscrierii la pensie vârsta de 58 ani și 9 luni.

Prin sentința civilă nr.1343/2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosarul cu numărul de mai sus contestația a fost admisă, a fost anulată decizia nr.10962/21.06.2008 și s-a dispus emiterea unei noi decizii de pensionare pentru limită de vârstă cu valorificarea adeverinței nr.138/31.01.2006 eliberată de Târgu

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:

Prin decizia nr-10962/21.06.2008 (fila 3 dosar fond) emisă de Casa Județeană de Pensii A, s-a respins cererea de înscriere la pensie pentru limită de vârstă deoarece nu au fost îndeplinite condițiile de reducere a vârstei standard de pensionare din Legea nr.19/2000, în sensul că în conformitate cu art.48 (1) pct.2 vârsta de pensionare redusă datorită stagiului de cotizare realizat în condiții deosebite și legilor speciale nu poate fi mai mică decât vârstele prevăzute la art.42.

Din adeverința eliberată de nr.138/31.01.2006, depusă la fila 2, rezultă că reclamantul a lucrat 100% în loc de muncă ce se încadrează în grupa I de muncă în perioadele 01.04.1974-01.08.1975 și 01.01.1979-01.-, în total 2 ani, 1 lună și 7 zile.

Cu toate că a depus adeverința la Casa Județeană de Pensii A în vederea valorificării acesteia, împreună cu cererea de pensionare nr.21777/26.05.2008, aceasta nu a fost luată în calcul cu stagiul de cotizare realizat în condiții deosebite de muncă (grupa I).

Față de aceste considerente, tribunalul a admis contestația formulată de contestatorul în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii A și a dispus anularea deciziei nr.10962/21.06.2008 și emiterea unei noi decizii de pensionare pentru limită de vârstă cu valorificarea adeverinței nr.138/31.01.2006 eliberată de Târgu

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta A, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și respingerea contestației formulată împotriva sa.

În expunerea de motive arată că, în contradicție cu susținerile instanței de fond, contestatorul a desfășurat activitate timp de 22 ani, 9 luni și 26 zile în grupa a II-a de muncă și nu în grupa I de muncă, așa cum rezultă din înscrisurile din carnetul său de muncă.

Adeverința nr.138/31.01.2006 a fost eliberată în vederea completării carnetului de muncă, lucru pe care contestatorul nu l-a făcut.

Contestatorul nu îndeplinește condițiile de reducere a vârstei standard de pensionare prevăzute de Legea nr.19/200, art.42 tabelul Contestatorul beneficiază de reducerea cu 5 ani a vârstei standard de pensionare de 64 ani și 10 luni, dar nu îndeplinește condițiile de vârstă, având la data înscrierii la pensie vârsta de 58 ani și 9 luni.

Deliberând asupra recursului de față, Curtea constată următoarele:

La data de 01.05.2008 contestatorul a formulat cerere de înscriere la pensie pentru limită de vârstă.

Prin decizia nr.10962/21.06.2008 Casa Județeană de Pensii Aar espins cererea contestatorului deoarece nu sunt îndeplinite condițiile de reducere a vârstei standard de pensionare din Legea nr.19/2000, în sensul că, în conformitate cu art.48 alin.1 pct.2 vârsta de pensionare redusă datorită stagiului realizat în condiții deosebite și legilor speciale nu poate fi mai mică decât vârstele prevăzute la art.42.

Concret, potrivit mențiunilor de la pozițiile 43, 56, 68, 74, 76, 78, 86, 97, 98, 101 din carnetul său de muncă, contestatorul a desfășurat activitate în grupa II de muncă timp de 22 ani, 9 luni și 26 zile.

Este adevărat că, în conformitate cu adresa nr.138/31.01.2006 emisă de Târgu M, contestatorul a desfășurat activitate care se încadrează în grupa I de muncă în perioadele 04.01.1974-08.08.1975 și 01.01.1979-10.01.1979, în total 2 ani, 1 lună și 7 zile.

Este de observat însă, că adeverința i-a fost eliberată contestatorului spre a-i servi la completarea carnetului de muncă, lucru pe care acesta nu l-a făcut.

Cum, mențiunea din adeverință nu a fost consemnată în carnetul de muncă al contestatorului, în mod corect intimata recurentă a uzat de mențiunile din acest document, conform cărora contestatorul a desfășurat și în această perioadă activitate în grupa a II-a de muncă, astfel încât în mod legal a emis decizia de respingere a înscrierii la pensie pentru limită de vârstă motivat de faptul că nu sunt îndeplinite condițiile de reducere a vârstei standard de pensionare prevăzute de art.48 alin.1 pct.2 raportat la art.42 din Legea nr.19/2000.

Concret, la data înscrierii la pensie pentru limita de vârstă, conform mențiunilor din carnetul de muncă cu aplicarea taxelor legale menționate, vârsta standard de pensionare pentru contestator era de 64 ani și 210 luni, acesta beneficiind de o reducere cu 5 ani. Cum vârsta standard de pensionare, la data înscrierii la pensie, devine 59 ani și 10 luni, este de observat că, având la acea dată vârsta de 58 ani și 9 luni, contestatorul nu îndeplinea condițiile legale, împrejurare față de care sentința atacată este dată cu încălcarea esențială a dispozițiilor legale în materie.

Față de cele ce preced, în conformitate cu prevederile art.312 Cod pr.civilă, Curtea va admite recursul declarat de intimata reclamantă și va modifica sentința atacată în sensul respingerii contestației formulată de.

Acesta are la dispoziție procedura de completare a carnetului de muncă, potrivit adeverinței nr.138/31.01.2006, după care, funcție de îndeplinirea condițiilor legale sus arătate, poate formula o nouă cerere către Casa Județeană de Pensii

(continuarea deciziei civile nr.170/2009)

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de pârâta A împotriva sentinței civile nr.1343/2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr-.

Modifică sentința atacată în sensul respingerii acțiunii formulată de reclamantul împotriva pârâtei

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 12.02.2009.

Președinte,

- - -

Judecător,

- -

Judecător,

-

Grefier,

Red./Thred.

2ex./24.02.2009

Președinte:Monica Maria Mureșan
Judecători:Monica Maria Mureșan, Victor Crețoiu, Nicoleta

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 170/2009. Curtea de Apel Alba Iulia