Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 1712/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-

Format vechi nr.8508/2008

O MNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR.1712/

Ședința publică de la 18 martie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Uță Lucia

JUDECĂTOR 2: Rotaru Florentina Gabriela

JUDECĂTOR 3: Cristescu

GREFIER -

*****************

Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta Casa Județeană de Pensii, împotriva sentinței civile nr.825 LM/AS din data de 07.10.2008, pronunțată de Tribunalul Giurgiu - Secția Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele și Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale, având ca obiect:"contestație împotriva deciziei de pensionare".

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurenta Casa Județeană de Pensii G, prin consilier juridic în baza împuternicirii de reprezentare juridică nr.2177 din 16.03.2009 depusă la dosar-fila 21, lipsind intimatele șiCasa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții că s-au depus la dosar prin intermediul serviciului "registratură" al acestei secții la data de 17.02.2009, cerere intitulată "considerente" din partea intimatei Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale, prin care arată că nu a primit copia motivelor de recurs deduse judecății, iar la data de 17.03.2009, întâmpinare din partea intimatei Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale.

Curtea, în ședință publică, verificând dovada de citare emisă pe numele intimatei Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale și depusă la dosar-fila 13, constată că motivele de recurs deduse judecății au fost comunicate acestei instituții, care a depus și întâmpinare, caz în care respinge solicitarea acesteia, după care, procedează la comunicarea întâmpinării formulată de intimata Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale către reprezentantul legal al recurentei.

Recurenta Casa Județeană de Pensii G, prin consilier juridic, interpelat fiind, arată că nu are cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.

Curtea, constatând cauza în stare de judecată acordă recurentei cuvântul în susținerea cererii de recurs.

Recurenta Casa Județeană de Pensii G, prin consilier juridic, având cuvântul, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat în scris, modificarea sentinței civile recurate în sensul respingerii contestației formulată de intimata.

Curtea, în temeiul art.150 pr.civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.

CURTEA,

Prin sentința civilă nr.825 LM/AS din data de 07.10.2008, pronunțată de către Tribunalul Giurgiu - Secția Civilă s-a admis excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție formulată de Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale; s-a respins cererea de chemare în garanție a CNPAS, formulată de pârâta Casa Județeană de Pensii G; s-a admis acțiunea reclamantei împotriva pârâtei Casa Județeană de Pensii G și s-a obligat pârâta să plătească reclamantei pensia de serviciu actualizată conform art.68 pct.12 din Legea nr.567/2004 modificată prin OUG nr.100/2007, cu referire la art.8 alin 2 din OG nr.8/2007, începând cu data de 1.10.2007.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, prin decizia nr.-/25.05.2007 a Casei Județene de Pensii G reclamantei i s-a stabilit dreptul la pensie de serviciu în cuantum de 1635 lei, în funcție de baza de calcul constând în media veniturilor brute realizate în ultimele 12 luni de activitate ca grefier, de 2044 lei și în conformitate cu prevederile Legii nr. 567/2004.

S-a constatat că, la data de 4.03.2008, Casa Județeană de Pensii Gae mis decizia nr.- de actualizare a pensiei de serviciu, prin care s-a stabilit dreptul reclamantei la o pensie de serviciu în cuantum de 2037 lei începând cu data de 1.10.2007, având în vedere baza de calcul constând în media veniturilor brute realizate în ultimele 12 luni de un grefier cu vechimea și studiile reclamantei aflat în activitate, de 2546 lei.

S-a avut în vedere că, potrivit susținerii reclamantei, confirmată de pârâtă și prin talonul mandat poștal de plată a pensiei, pârâta nu a procedat la punerea în plată a deciziei de actualizare a pensiei nici până la data introducerii prezentei acțiuni, invocând o interpretare asupra aplicabilității în timp a Legii nr.567/2004 și a OUG nr.100/2007.

S-a mai reținut de către Tribunalul că pretențiile reclamantei sunt întemeiate, deoarece ele au fost recunoscute prin decizia de actualizare a pensiei de serviciu nr.-/4.03.2008 emisă de pârâta CJP G, definitivă prin necontestarea ei de către reclamantă.

S-a considerat că o astfel de decizie emisă de casa teritorială de pensii competentă, având valoarea și forța probantă a unui act administrativ unilateral, se caracterizează prin regula executării din oficiu, iar în cazul în care obligația ce rezultă din act, ca efect juridic al acestuia, nu este executată de bună voie, cel îndreptățit poate cere intervenția forței de constrângere a statului.

Ca atare, decizia nr.-/2008, nerevocată nici până la data pronunțării de către emitent, beneficiind de prezumția de autenticitate și veridicitate ce dau forță probantă actului administrativ, trebuia pusă în executare retroactiv, începând cu data prevăzută în conținutul ei - 1.10.2007.

Împrejurarea invocată de pârâtă, conform căreia CNPAS a interpretat prin anumite adrese modul de aplicare a dispozițiilor legale referitoare la actualizarea pensiilor de serviciu, nu poate produce efecte cu privire la valabilitatea deciziei de actualizare deja emise și comunicată reclamantei, care deci a produs efecte juridice, deoarece actul prin care un organ central al administrației de stat își exprimă un punct de vedere cu privire la aplicarea unei dispoziții legale nu are efecte juridice proprii, neputând fi considerat deci un act de revocare a deciziei de actualizare nr.-/2008, emisă de CJP G în baza competenței conferite de lege.

Cât privește cererea de chemare în garanție formulată de pârâta CJP G împotriva CNPAS, tribunalul a considerat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.60-63 pr.civ. astfel cum este reglementată această instituție juridică prin dispozițiile procedurale mai sus menționate, și care reprezintă o formă de participare a terților la activitatea judiciară, întemeiată pe existența unei obligații de garanție sau de despăgubire în baza legii ori a unei obligații contractuale sau de restituire.

S-a apreciat că în speță, condițiile impuse de art.60 pr.civ. nu se regăsesc întrucât între CJP G și CNPAS, nu există nici o obligație de garanție sau de despăgubire.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtei Casa Județeană de Pensii G, care a criticat-o pentru nelegalitate pentru următoarele motive:

Hotărârea instanței de fond este lipsită de temei legal, întrucât prin OUG nr.100/2007 nu s-au majorat salariile de bază ale personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și ca atare, nu există temei legal pentru actualizarea cu 01.10.2007 a pensiilor de serviciu, metodologia de calcul rămânând cea prevăzută de actul normativ în vigoare la data acordării pensiei.

S-au invocat în acest sens și adresele nr.1360/08.04.2008 și nr.1471 - 1473/14.04.2008 emise de către Casa Naționala de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale - Direcția de îndrumare Metodologică.

Prin întâmpinare, intimata Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor invocate de către recurent, încadrate în motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 pr.civ. cât și din oficiu, conform art.3041pr.civ. Curtea reține următoarele:

Prin decizia nr.-/25.05.2007 emisă de către Casa Județeană de Pensii s-a stabilit în favoarea reclamantei intimate o pensie de serviciu de 1635 lei, cu începere din 16.03.2007, în baza Legii nr.567/2004, cu luarea în considerare a unei vechimi în funcția de grefier de 25 ani, având în vedere media veniturilor brute realizate în ultimele 12 luni de activitate de 2044 lei.

Ulterior, prin decizia nr.-/4.03.2008 emisă de către aceeași instituție, de actualizare pensie de serviciu, s-a stabilit în favoarea reclamantei o pensie de serviciu de 2037 lei, cu începere din 1.10.2007, avându-se în vedere media veniturilor brute realizate în ultimele 12 luni de activitate de 2546 lei.

Recurenta pârâtă a refuzat punerea în executare a acestei ultime decizii, caz în care intimata reclamantă a formulat prezenta acțiune, având ca obiect - obligarea pârâtei recurente Casa Județeană de Pensii G la plata pensiei de serviciu în cuantum de 2037 lei, stabilită prin decizia nr.-/4.03.2008, cu începere din 1.10.2007 și în continuare, precum și la plata drepturilor restante, reprezentând diferența dintre pensia de serviciu acordată prin decizia nr.-/25.05.2007 și pensia de serviciu acordată prin decizia nr. -/4.03.2008, actualizate cu indicele de inflație, până la data plății efective.

Prima instanță a admis corect cererea reclamantei, de vreme ce pârâta a refuzat în mod neîntemeiat să pună în plată decizia nr.-/4.03.2008 emisă de către Casa Județeană de Pensii, deși aceasta era definitivă prin necontestarea sa în termenul legal.

Instanța de fond nu a analizat dacă prin OUG nr.100/2007 s-au majorat sau salariile de bază ale personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești, respectiv dacă există temei legal pentru actualizarea cu 01.10.2007 a pensiilor de serviciu, întrucât nu a fost investită să examineze dacă reclamanta îndeplinește sau nu condițiile pentru actualizarea pensiei de serviciu cu începere din 1.10.2007, astfel încât, având în vedere principiul disponibilității, reglementat în art.129 alin.6 pr.civ. Curtea reține ca fiind nefondate criticile recurentei sub acest aspect.

De asemenea, punctul de vedere exprimat de către CNPAS prin adresele depuse la dosarul cauzei privind modul de aplicare a dispozițiilor legale referitoare la actualizarea pensiilor de serviciu, nu are relevanță juridică în cauză, dat fiind că obiectul dedus judecății nu vizează stabilirea sau actualizarea pensiei de serviciu, ci punerea în executare a unei decizii, necontestată sau revocată de către persoanele interesate.

Pentru considerentele arătate, Curtea va respinge ca nefondat recursul, în baza art.312 pr.civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta Casa Județeană de Pensii, împotriva sentinței civile nr.825 LM/AS din data de 07.10.2008, pronunțată de Tribunalul Giurgiu - Secția Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele și Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 18.03.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - -

-

GREFIER

Red.:

Dact.: /2ex.

3.04.2009

Jud. fond.:; -

Președinte:Uță Lucia
Judecători:Uță Lucia, Rotaru Florentina Gabriela, Cristescu

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 1712/2009. Curtea de Apel Bucuresti