Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 1718/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
DOSAR NR.5123,-
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 1718
Ședința publică din data de 6 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Elena Simona Lazăr
JUDECĂTORI: Elena Simona Lazăr, Simona Petruța Buzoianu
- -- -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea cererii de revizuire formulată de revizuientul, domiciliat în orașul Nehoiu, str.- -, județul B, împotriva deciziei civile nr.320 din 18 februarie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în dosar nr-, în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii B, cu sediul în B,-, județul
Cererea de revizuire este scutită de plata taxei de timbru.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns revizuentul personal, intimata reprezentată de consilier juridic în baza împuternicirii de reprezentare juridică nr. 47386/5.10.2009.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință,după care:
Curtea, pune în vedere revizuientului să precizeze în baza cărui punct din art. 322 Cod pr.civilă își întemeiază cererea de revizuire și în acest sens dispune lăsarea cauzei la a doua strigare.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns revizuentul personal, intimata reprezentată de consilier juridic .
Revizuentul, având cuvântul arată că î-și întemeiază cererea de revizuie a deciziei civile nr. 320/18.02.2008 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești pe dispozițiile art. 322 pct. 2 și 4 din Codul d e procedură civilă.
Curtea din oficiu invocă excepția inadmisibilității cererii de revizuire împotriva unei decizii pronunțate în contestație în anulare, față de disp.art. 322 alin.1 Cod pr.civilă și o pune în discuția părților.
Revizuentul având cuvântul solicită respingerea excepției invocate.
Pe fond arată că a crezut că justiția folosește legea și de aceea a formulat această contestație dar poate că a greșit.
Mai arată că nu este normal ca un om care a lucrat în condiții deosebite să ia o pensie mai mică ca cei care au lucrat în condiții normale, iar perioada de cotizare se termină când se termină pensia de invaliditate.
Solicită admiterea cererii de revizuire așa cum a fost ea formulată și obligarea la daune morale în cuantum de 2000 RON, cu cheltuieli de judecată.
Depune la dosar un borderou cu cheltuielile suportate și un set de bilete de călătorie.
Consilier juridic având cuvântul solicită admiterea excepției inadmisibilității întrucât aceste motive nu cad sub incidența art. 322 alin. 1 din Codul d e procedură civilă.
Pe fond solicită respingerea cererii de revizuire, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra cererii de revizuire de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești sub nr.5123,-, contestatorul a formulat, în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii B, contestație în anularea deciziei civile nr.1315/25 iunie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în dosarul nr-, solicitând admiterea cererii,anularea respectivei decizii și pe fond respingerea recursului declarat de Casa Județeană de Pensii B împotriva sentinței nr. 165/27.02.2008 pronunțată de Tribunalul Buzău ca tardiv.
În motivarea cererii, contestatorul a arătat că prin decizia sus-menționată a fost admis în mod nelegal recursul intimatei Casa Județeană de Pensii B împotriva sentinței civile nr.165/27.02.2008, în condițiile în care intimatei i se comunicase sentința instanței de fond la data de 16.04.2008, iar atacarea cu recurs s-a făcut la data de 5.05.2008, conform certificatului emis de Tribunalul Buzău, la solicitarea contestatorului, la data de 30.06.2008, astfel încât recursul a fost promovat după 19 zile de la comunicarea sentinței.
Acesta a arătat că înțelege a contesta și decizia nr. 2172/24.10.2008 pronunțată de aceeași instanță,decizie prin care a fost respinsă cererea de revizuire pe care a formulat-o împotriva deciziei nr. 1315/2008,fără a arăta însă motivele pe care se întemeiază contestația.
Pentru justa soluționare a cauzei, Curtea a dispus atașarea dosarului nr-, soluționat prin decizia civilă nr.1315/25.06.2008 de Curtea de Apel Ploiești, atacată pe calea prezentei cereri de revizuire.
În ședința publică din data de 18.02.2009 contestatorul și-a precizat cererea, arătând că aceasta vizează decizia nr. 1315/2008 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, fiind motivată în esență de împrejurarea că instanța de recurs a omis să facă aplicarea în cauză disp. art. 18,19,41,77 și 167 din Legea nr. 19/2000,astfel cum a fost completată și modificată în iunie 2007.
Prin decizia civilă nr. 320 din 18 februarie 2009, Curtea de Apel Ploieștia respins ca neîntemeiată contestația în anulare.
Pentru a pronunța această hotărâre, curtea a reținut că potrivit art.318 alin. (1) proc.civ. hotărârile instanței de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare când dezlegarea dată e rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau casare.
Prin decizia civilă nr.1315/25 iunie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Ploieștia fost admis recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii B - intimata din prezenta cauză - împotriva sentinței civile nr.165/27.02.2008 pronunțată de Tribunalul Buzău în contradictoriu cu reclamantul, contestatorul din pricina de față și s-a modificat în parte sentința, respingându-se ca neîntemeiat capătul de cerere privind obligarea pârâtei la recalcularea punctajului total prin împărțirea la numărul de ani corespunzător stagiului de cotizare prevăzut în Anexa 3 la Legea nr.19/2000, respectiv 31 de ani și 2 luni și nu la 34 de ani și 8 luni, precum și la restituirea către reclamant a diferenței de pensie recalculată în acest mod.
La termenul din 20 iunie 2008, contestatorul invocase excepția tardivității declarării recursului de către intimata Casa Județeană de Pensii B, excepție ce a fost respinsă de instanță la același termen de judecată, cu motivarea că termenul de recurs aplicabil în cauză, raportat la obiectul acesteia, este de 15 zile de la comunicare, apreciindu-se așadar,în funcție de dovezile existente în dosar, că recursul a fost declarat înăuntrul termenului legal procedural.
Raportat la împrejurarea că în speță termenul de declarare a recursului e de 15 zile de la comunicare, că sentința recurată a fost comunicată intimatei la data de 16.04.2008 iar recursul a fost declarat la data de 30.04.2008,data depunerii la oficiul poștal,astfel cum reiese de pe ștampila aplicată pe plicul aflat la dosar,reiese fără putință de tăgadă că sub acest aspect instanța de recurs nu a comis nicio greșeală materială.
Din acest considerent,față de faptul că motivul referitor la neaplicarea de către instanța de recurs a disp. art.18,19,41,77 și 167 din Legea nr. 19/2000 nu vizează comiterea unei erori materiale ci o pretinsă eroare de judecată, că acesta nu a precizat motivul pe care își întemeiază contestația în anularea deciziei nr. 1274/2008 a Curții de Apel Ploiești,în baza art. 317 și urm. proc.civ. Curtea a respins ca neîntemeiată contestația în anulare precizată formulată de contestatorul împotriva deciziilor nr. 1315/2008 și nr. 2174/2008 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești.
Împotriva contestației în anulare formulat cererea de revizuire contestatorul, cu motivarea că instanța nu s-a pronunțat corect asupra cererii sale de a trata fară nonșalanță Legea nr. 19/2000, art. 18, 19, 41, 77 și 167, ceea ce constituie o mare eroare de judecată, substanțială, asupra cuantumului pensiei sale de 11,248 % lunar, dacă nu se respinge recursul Casei Județene de Pensii B, care se beazează pe o frază fără suport legal, precum că pensionarii care provin din condiții deosebite (foarte grele) nu au dreptul la Legea nr. 19/2000.
Mai arata revizuentul că a fost in mod incorect aplicată Legea nr. 19/2000, ajungându-se la un calcul incorect al punctajului mediu anual pe perioada de cotizare.
A respinge ca neîntemeiată o formulare atât de clară împotriva deciziei 1315 și a recursului Casei Județene de Pensii B constituie, în opinia revizuentului o mare eroare judiciară.
În drept revizuirea fost întemeiată pe disp. art. 322 alin. 2 pr.civ.
La cererea de revizuire au fost anexate înscrisuri.
La data de 13.08.2009 revizuentul a depus precizări la cererea de revizuire prin care se solicită instanței să respingă ca tardiv și neîntemeiat, pe fond, recursul CJP B, iar sentinta nr. 165 a Tribunalului Buzău să rămână definitvă întrucât are la bază un raport de expertiză corect și profesionist întocmit care există la dosar și care ține cont de prevederile Legii nr. 19/2000.
Se mai solicită obligarea CJP B la plata cheltuielilor de transport personal și prin poștă a documentelor de la dosar pe perioada 05.05.2008 până în prezent.
În continuare revizuentul își exprimă nemulțumirea față de modalitate de calcul a cuantumului pensiei sale de către intimata CJP B și solicită respingerea recursului formulat de aceasta parte în principal ca tardiv formulat și în subsidiar ca nefondat.
La precizare au fost anexate înscrisuri.
În ședința publică din data de 6.10.2009, revizuentul a precizat că își întemeiază cererea de revizuire pe dispozițiile art. 322 pct. 2 și 4 pr.civ.
Analizând actele și lucrările dosarului,cu precădere asupra excepțiilor de fond sau de procedură care fac de prisos în tot sau în parte soluționarea în fond a cauzei, potrivit art. 137 pr.civ., Curtea reține în fapt următoarele:
Potrivit art. 322 pct. 2 și 4 revizuirea unei hotărâri rămasă definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs, atunci când evocă fondul, se poate cere dacă instanța dacă s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut (pct. 2) sau dacă dacă un judecător, martor sau expert, care a luat parte la judecată, a fost condamnat definitiv pentru o infracțiune privitoare la pricină sau dacă hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecății.
Curtea are a examina cu precădere situația dacă decizia nr.320 din 18.02.2009, pronunțată in soluționarea unei contestații în anulare se încadrează în categoria hotărârilor judecătorești susceptibile de revizuire, conform art. 322 pr.civ.
Revizuirea, fiind o cale extraordinară de atac, dispozițiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile și în condițiile prevăzute în mod expres de lege.
Prin decizia atacată cu revizuire Curtea a respins ca neîntemeiată contestația în anulare precizată formulată de contestatorul împotriva deciziilor nr. 1315/2008 și nr. 2174/2008 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, reținând în principiu că în pronunțarea deciziile contestate instanța nu a săvârșit nici eroare materială, iar erorile de judecată nu pot fi examinte prin intermediul acestei căi extraordinare de atac- contestația în anulare.
În consecință, cum dispozitiile art. 322 proc. civ.se referă limitativ la doua categorii de hotărâri definitive, pronunțate de instanța de apel și prin neapelare, și la o singură categorie de hotărâri irevocabile, cele ale instanțelor de recurs prin care s-a evocat fondul, iar decizia atacată nu se încadrează în aceste categorii, neevocând în nici un mod fondul dedus judecății, cererea de revizuire este inadmisibilă.
Pentru toate aceste considerente, în baza disp. art. 137 și art. 322 pr.civ., Curtea urmează să respingă cererea de revizuire a deciziei civile nr.320 din 18 februarie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în dosar nr- ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de revizuire formulată de revizuientul, domiciliat în orașul Nehoiu, str.- -, județul B, împotriva deciziei civile nr.320 din 18 februarie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în dosar nr-, în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii B, cu sediul în B,-, județul B,ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 6 octombrie 2009.
Președinte JUDECĂTORI: Elena Simona Lazăr, Simona Petruța Buzoianu
--- - --- - -- -
Grefier
/VS
4 ex./15.10.2009
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Dosar contestație în anulare nr. 5123,-
JUDECĂTORI: Elena Simona Lazăr, Simona Petruța Buzoianu
- -,
Președinte:Elena Simona LazărJudecători:Elena Simona Lazăr, Simona Petruța Buzoianu