Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 174/2008. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR.174/

Ședința publică din 19 Martie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Ion Ioneci

JUDECĂTOR 2: Marioara Coinacel

JUDECĂTOR 3: Virginia Filipescu

Grefier - - -

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea în cauza privind judecarea recursului declarat de contestatorul, domiciliat în T,-, --2,.28, jud.G împotriva sentinței civile nr.1452/04.10.2007 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata MINISTERUL INTERNELOR SI REFORMEI ADMINISTRATIVE - DIRECȚIA GENERALA JURIDICA, cauza având ca obiect contestație decizie de pensionare.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 17.03.2008 care s-au consemnat în încheierea de ședință din aceeași zi când instanța având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea la data de 19.03.2008.

CURTEA

Asupra recursului civil de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr.4442/121 din 24 mai 2007 la Tribunalul Galați,contestatorul a formulat contestație împotriva deciziilor emise de intimatul Ministerul Internelor și Reformei Administrative prin care i s-a calculat și actualizat drepturile de pensie la 1.10.2004, la 1.01.2005, la 1.02.2007 solicitând recalcularea acestor drepturi.

A mai solicitat contestatorul ca la recalcularea pensiei să se aibă în vedere disp.art.81,ale disp.art.21 alin.2 din Legea nr.164/2001 în forma în care exista până la recalculare, disp.art.48 alin.1 lit.a din Legea nr.164/2001,introducerea în calculul pensiei a drepturilor prevăzute de art.11 alin.1 din Legea nr.138/1999 privind gradația a 7-a,introducerea în calculul pensiei a indemnizației de comandă de care a beneficiat conform nr.1963/1969,cât și a salariului de merit conform nr.HG282/1993.

În motivarea contestației a arătat că în luna februarie 2001 îndeplinea funcția de șef poliție rutieră la Poliția Municipiului

A mai arătat că a fost internat în Spitalul Militar Focșani în perioada 1.03.2001-3.04.2001 conform biletului de ieșire din spital nr.11093/1.03.2001 și i-a fost acordat concediu medical de 30 de zile în perioada 3.05.2001 fiindu-i prelungit până la data de 31.05.2001.

Începând cu data de 31.05.2001,a arătat contestatorul, a fost trecut în rezervă și pensionat medical în baza Ordinului MAI nr.II/-/2001 fiind încadrat în gradul II conform Certificatului - Decizie Medicală nr.A 626/13 din 19.04.2001.

În timp ce se afla internat în spital în urma unei reclamații a fost cercetat în dosarul nr.650/P/2001,fiind scos de sub urmărire penală la 17.10.2001 de Parchetul de pe lângă Tribunalul Militar,a arătat contestatorul,cercetare care s-a făcut cu încălcarea disp.art.89 din Legea nr.80/1995 și a disp.art.65 alin.4 din Legea nr.360/2002, a mai arătat contestatorul.

În temeiul art.48 alin.1 lit.a din legea nr.164/2001 modificată prin Legea nr.479/2003 pensia i- fost actualizată la data de 1.10.2004 și 1.01.2005 întrucât salariile personalului din Ministerul Administrației și Internelor au fost stabilite în raport de valoarea de referință sectorială de 1.333.932 lei de la 1.04.2004 și 1.600.600 lei de la 1.01.2005 conform OUG nr.123/2003 și OUG nr.118/2004,a mai arătat contestatorul.

Contestatorul a mai susținut că odată cu actualizarea pensiei (1.10.2004 și 1.01.2005) a constatat că drepturile bănești cuvenite au fost greșit calculate,cu mult diminuate față de funcția de șef de rutier pe care a exercitat- până la scoaterea sa la pensie nefiind inclus în calculul pensiei indemnizația de comandă și salariul de merit.

În urma investigațiilor făcute la Casa de Pensii a, a mai arătat contestatorul, a constatat că cu ocazia actualizărilor pensiilor militare care s-a făcut după 3(trei) ani cu încălcarea disp.art.48 alin.1 lit.a din Legea nr.164/2001 cu modificările ulterioare, i-au fost încălcate drepturile prevăzute de art.59 alin.10 din Legea nr.360/2002,din Legea nr.80/1995 care prevăd ca,pentru această abatere nu i se poate aplica decât o sancțiune disciplinară,lui aplicându-i-se două sancțiuni disciplinare cu consecințe pecuniare grave plus a treia sancțiune care s-a referit la,amânarea la gradul următor.

Ori,prima dată,calcularea drepturilor de pensie în loc să de facă în condițiile art.21 litera a din Legea nr.164/2001(salariul brut pe ultima lună) calculul s-a făcut în condițiile art.21 lit.b din aceeași lege,respectiv media soldelor pe ultimele luni de activitate,fiind diminuate și drepturile bănești privind indemnizația de comandă și salariul de merit.

La actualizarea drepturilor de pensie la datele de 1.04.2004 și 1.05.2005,după 3(trei) ani de la pensionare,în loc să se meargă mai departe cu drepturile ce i-au fost acordate la întocmirea dosarului de pensie,făcută în baza art.21 lit.b din lege,respectiv media soldelor pe ultimele 6 luni de activitate,i s-au actualizat drepturile de pensie cu cel puțin 4(patru) trepte mai jos,respectiv de pe funcția de ofițer specialist cu gradul de colonel este retrogradat pe funcția de ofițer operativ principal I cu gradul de Lt.colonel,fără indemnizația de comandă și fără salariul de merit,deci nu i-au fost avute în vedere minimul de drepturi prevăzute de art.21 alin.2 din Legea nr.164/2001 care a stat la baza întocmirii dosarului de pensie,respectiv media soldelor lunare pe ultimele 6 luni de activitate.

Ceea ce nu a lămurit Casa de Pensii a intimatului este care a fost funcția pe care a exercitat-o înainte de a fi trecut în rezervă și pensionat:funcția de ofițer operativ principal cu gradul de Lt.colonel (funcție de care a aflat în timpul procesului) la nivelul căreia i s-a recalculat în mod ilegal drepturile la data de 1.10.2004 și 1.01.2005,funcție pe care nu a exercitat-o niciodată,fiind tot timpul în incapacitate de muncă,fiind pensionat medical anticipat,astfel că este legal să-i calculeze drepturile de pensie pentru o funcție de care nu a avut cunoștință și pe care nu a exercitat-o,sau funcția pe care a exercitat- și care a fost șef poliție rutieră,respectiv ofițer specialist I cu gradul de colonel,după care a fost pensionat medical la 1.06.2001,a arătat contestatorul.

Nu au fost respectate disp.art.81 din Legea nr.164/2001 și care prevede că,polițiștii pensionați în perioada în care împotriva lor s-a început urmărirea penală sau au fost trimiși în judecată iar ulterior față de acesta s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală,ori achitarea,precum și în cazul încetării urmăririi penale ori a procesului penal beneficiază de recalcularea pensiei în raport de salariul de bază cuvenit prin repunerea în drepturile anterioare,a arătat contestatorul.

Ori,așa după cum a arătat,în timp ce se afla internat în spital,împotriva lui s-a început urmărirea penală în dosarul nr.650/P/2001 contrar prevederilor art.89 din Legea nr.80/1995 și a art.65 alin.4 din Legea nr.360/2002 iar la 17.10.2001 a fost scos de sub urmărire penală,a mai arătat contestatorul.

Față de cele arătate mai sus contestatorul a solicitat recalcularea pensiei militare de stat prin aplicarea corectă și legală a dispozițiilor art.48 alib.1 lit. din Legea nr.164/2001 avându-se în vedere funcția de șef poliție rutieră,începând cu datele de 1.10.2004 și 1.01.2005.

Prin cererea din 20.07.2007 contestatorul și-a completat cererea solicitând ca la recalcularea pensiei să se aibă în vedere și disp.art.24 din Legea nr.164/2001 astfel cum a fost modificat prin OUG nr.77/2007.

Prin întâmpinarea depusă de intimata Ministerul Internelor și Reformei Administrative s-a solicitat respingerea ca nefondată a contestației formulate de contestatorul.

A arătat intimata că prin Ordinul nr.044 din 1.04.2001 al contestatorul a fost retrogradat din funcția de Poliție Rutieră T și trecut în funcția de ofițer operativ principal I, iar la 31.05.2001 a fost trecut în rezervă conform Ordinului nr.II/01696/2001 al prin aplicarea art.85 lit.b din Legea nr.80/1995 fiind încadrat în gradul II de invaliditate conform Certificatului -Decizie medicală nr./113/19.09.2001 emis de Comisia de Expertiză medicală militară de pe lângă Spitalul Militar Focșani și avizat de la 2.05.2001.

Gradul militar avut la data ieșirii din cadrele permanente a fost de locotenent colonel,a mai arătat intimata.

Îndeplinind condițiile de vârstă și vechime prev.de art.13 lit.b din Legea nr.164/2001 cu modificările ulterioare,prin Decizia de pensie nr.- din 9.07.2001 contestatorului i s-a stabilit pensie militară de serviciu anticipată pentru o vechime totală în serviciu de 37 ani calculată în raport de datele din Fișa de pensie, a mai susținut intimata.

Decizia de pensie, a menționat intimata nu fost contestată,astfel că potrivit art.54 alin.4 din lege,a rămas definitivă.

Solda lunară brută din luna mai 2001,ultima lună de activitate,a avut următoarea componență conform Anexei la Fișa de pensie și Certificatul de scoatere și alocare de drepturi:solda de grad:locotenent-colonel -(coef.1,70);solda de funcție:ofițer operativ principal I (coef.3,00); gradația a VII-a (42%);indemnizația de dispozitiv(25%), a menționat intimata.

La datele de 1.10.2004, 1.01.2005, 1.10.2005,1.02.2006 și 1.09.2006 soldele de grad și funcție ale cadrelor militare în activitate au fost majorate ca urmare a stabilirii valorii de referință sectorială pentru personalul la 1.333.932 lei (OUG nr.123/2003), 1.600.600 lei (OUG nr.118/2004) și respectiv la 189,6759 lei (OUG nr.19/2006), astfel că pensiile militare de stat au fost actualizate în temeiul art.48 alin.1 lit.a din Legea nr.164/2001 a susținut intimata.

Conform art.48 alin.1 lit.a din Legea nr.164/2001,cuantumul pensiilor militare se actualizează ori de câte ori se majorează solda de grad și/sau solda funcției maxime ale cadrelor militare în activitate,potrivit gradului militar și funcției exercitate avute la data trecerii în rezervă,în raport cu procentul de stabilire a pensiei în condițiile prevăzute la art.22-24; cadrele militare pot opta pentru baza de calcul cea mai avantajoasă luată în considerare la calculul pensiei,a arătat intimata.

Pentru aplicarea dispozițiilor referitoare la actualizarea pensiilor a fost emis Ordinul MIRA nr.373/4.10.2004 potrivit căruia actualizarea pensiilor militare de stat se efectuează în raport de elementele soldei lunare din ultima lună de activitate definită la art.3 din Legea nr.138/1999,procentele corespunzătoare vechimii în serviciu prevăzute la art.22-24 din Legea nr.164/2001,și de valoarea de referință sectorială în vigoare la data respectivă, a arătat intimata.

Prin actualizare,a mai arătat intimata,se înțelege,conform dispozițiilor legale invocate,aplicarea procentului corespunzător vechimii în serviciu,stabilit conform art.22 - 24 din Legea nr.164/2001 asupra bazei de calcul reprezentată prin solda lunară brută în vigoare la data aplicării -măsurii de actualizare (stabilite în raport de gradul militar și gradul funcției exercitate avute în ultima lună de activitate la pensia astfel calculată adăugându-se sporul la pensie prevăzut la art.11 alin.3 din Legea nr.80/1995 pentru cei decorați cu ordinul prevăzut de lege.

La datele menționate mai sus,a arătat intimata,pensia contestatorului a fost actualizată când soldele de grad și de funcție ale cadrelor militare în activitate au fost majorate,avându-se în vedere gradul militar d e locotenent-colonel și coeficientul de ierarhizare maxim prevăzut pentru funcția exercitată.

Contestatorul,a mai arătat intimata este nemulțumit de modalitatea de actualizare a pensiei sale,mai precis de solda de funcție avută în vedere și că la datele menționate mai sus,s- avut în vedere solda de funcție maximă corespunzătoare gradului de locotenent - colonel (3,30) și nu există temei legal pentru acordarea unei alte funcții,decât cea maximă corespunzătoare gradului militar avut la data trecerii în rezervă (lt.col.),astfel că solda lunară brută pentru actualizarea pensiei contestatorului a fost formată din următoarele elemente:solda gradului de locotenent-colonel( 1,70), solda de funcție gradului de locotenent - colonel( 3,30), gradația a VII-a și indemnizația de dispozitiv.

Întrucât celelalte elemente:indemnizația de comandă și solda de merit, nu sunt prevăzute în certificatul de scoatere și alocare în drepturi nu au fost avute în vedere la stabilirea soldei lunare brute din luna mai 2001,ultima lună în activitate a contestatorului,a arătat intimata.

La stabilirea pensiei militare baza de calcul s-a constituit din media soldelor lunare brute avute în ultimele 6 luni de activitate,deoarece solda de funcție s-a modificat în intervalul menționat (art.21 alin.2 din Legea nr.164/2005), a arătat intimata.

În procesul de actualizare a pensiilor,nu denumirea funcției este importantă,ci solda lunară brută în care solda de funcție este determinată de coeficientul de ierarhizare stabilit potrivit gradului militar al funcției înscris în statul de organizare.

Prin sentința civilă nr.1452 din 4.10.2007 s-a respins ca nefondată contestația formulată de contestatorul.

S-a respins ca prematur formulată cererea completatoare formulată de același contestator.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:

Potrivit copiei deciziei nr. -/2001 (fila 28 la dosar), la data de 19.07.2001, contestatorului i s-a stabilit o pensie militară de serviciu anticipată, pentru o vechime totală în serviciu de 37 de ani.

La data pensionării, contestatorul avea gradul militar d e locotenent-colonel, iar solda lunară brută din luna mai 2001 - ultima lună de activitate a contestatorului - așa cum rezultă din Anexa la fișa de pensie a acestuia (fila 32 la dosar), avea următoarea componență: solda de grad (locotenent colonel - coeficient 1,70), solda de funcție (ofițer operativ principal I - coeficient 3,00), gradația a VII-a (42%), indemnizația de dispozitiv (25%).

Pentru aplicarea dispozițiilor art. 48 alin. 1 lit. a din Legea nr. 164/2001, referitor la actualizarea pensiilor militare, a emis ordinul nr. 373/04.10.2004 potrivit căruia actualizarea pensiilor militare de stat, se efectuează în raport de procentele soldei lunare brute din ultima lună de activitate definite la art. 3 din Legea nr. 138/1999, de procentele corespunzătoare vechimii în serviciu prevăzute la art. 22 - 24 din Legea nr. 164/2001si de valoarea de referinta sectorială in vigoare la data respectiva.Actualizarea presupune aplicarea procentului corespunzator vechimii în serviciu asupra bazei de calcul reprezentata prin solda lunara bruta in vigoare la data aplicarii masurii.La pensia astfel calculata se adauga sporul la pensie pentru cei decorati cu ordinul prevazut de lege.

Având în vedere că în ultimele 6 luni de activitate, solda de funcție a contestatorului s-a modificat prin retrogradarea acestuia, din funcția de șef de poliție rutieră - respectiv ofițer specialist I cu gradul de colonel, în funcția de ofițer operativ principal I - cu grad de locotenent colonel, instanța de fond a apreciat că drepturile de pensie militară, au stabilite cu respectarea disp. art. 21 alin. 2 din Legea nr. 164/2001, baza de calcul fiind constituită din media soldelor lunare brute avute în ultimele 6 luni de activitate.

De asemenea, instanța de fond a mai reținut că indemnizația de comandă și solda de merit la care face referire contestatorul, nu sunt prevăzute în certificatul de scoatere și alocare la drepturi, așa încât acestea nu au fost avute în vedere la stabilirea soldei lunare brute din luna mai 2001, ultima lună de activitate al acestuia.

Cu privire la cererea completatoare, prin care contestatorul solicită acordarea unui spor la pensie de 2% din baza de calcul folosită la stabilirea pensiei, instanța de fond a constatat că acesta nu a solicitat intimatei acordarea acestui drept, sens în care o apreciază ca fi fiind prematur formulată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs contestatorul considerând-o nelegală.

În motivarea recursului declarat, a susținut că deși și-a completat cererea principală cu o cerere care viza aplicarea OUG nr.77/2007 de modificare Legii nr.164/2001,instanța de fond a soluționat acest capăt de cerere fără a avea punctul de vedere al intimatei.

A mai susținut recurentul contestator că instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la excepțiile invocate privind OUG nr.77/2007 pentru modificarea Legii nr.164/2001 și Legii nr.80/1995.

Prin acest act normativ (OUG nr.77/2007) s-a stabilit că în cazul în care modificările prevăzute în art.21 al.2 din Legea nr.164/2001 au fost determinate de modificările actelor normative incidente în cauză se aplică disp.art.21 alin.1 din lege,respectiv ca bază de calcul folosită pentru stabilirea pensiei militare de stat este solda lunară brută avută în ultima lună de activitate,care include solda de grad corespunzătoare la data trecerii în rezervă.

Ori trebuia să i se aplice disp.art.21 alin.1 din Legea nr.164/2001 urmare modificării acestuia și nu art.21 alin.2 din lege,a susținut recurentul.

Instanța de fond,a mai arătat recurentul nu s-a pronunțat asupra excepției invocată care duce la nulitatea ordinului nr.044 din 1.04.2001 emis cu încălcarea legii,că în hotărârea pronunțată nu se ține cont de probele cu înscrisuri, respectiv Biletul de ieșire din spital nr.11093 din 1.03.2001 din care rezultă că Ordinul nr.044 din 1.04.2001 a fost emis în timp ce se afla în incapacitate temporară de muncă,astfel că acesta a fost emis cu încălcarea disp.art.90 și art.7 din Legea nr.80/1995 și a art.146 din Codul muncii vechi (Legea nr.10/1972).

În decizia de pensionare nr.- din 22.08.2001 nu era trecută funcția avută,ci numai gradul militar,motiv pentru care a făcut contestație în termenul legal, a arătat recurentul.

Pentru ca Ordinul nr.044/2001 nu i-a fost comunicat niciodată,acesta poate fi cercetat oricând pe cale de excepție,a arătat recurentul.

Instanța de fond în mod greșit, a arătat recurentul, a reținut că indemnizația de comandă și solda de merit nefiind trecute în certificatul de scoatere și alocare la drepturi,și că acestea nu trebuia avute în vedere la stabilirea soldei lunare brute din ultima lună de activitate.

Din Fișa de Pensie prezentată de intimată rezultă că calculul drepturilor de pensie s-a făcut în baza art.21 alin.2 din Legea nr.164/2001 care include media soldelor lunare brute avute pe ultimele 6 luni de activitate precum și media soldelor bănești prevăzute pentru indemnizația de comandă,implicit a salariului de merit, a arătat recurentul.

Calculul drepturilor de pensie trebuia să se facă în condițiile art.21 alin.1 din Legea nr.164/2001 astfel cum a fost modificată,deoarece ultima funcție pe care a exercitat-o,a fost șef de poliție rutieră, a arătat recurentul.

De asemenea instanța de fond nu a interpretat potrivit legii,actualizarea ilegală după 3(trei) ani de zile la prima actualizare și nu la a doua actualizare cum greșit a reținut instanța de fond când actualizarea s-a făcut în baza art.48 alin.1 lit.a din Legea nr.164/2001 care a fost modificat prin Legea nr.479/2003,înainte de actualizarea pensiilor militare de stat, prin care a fost introdus,litera a potrivit căruia pensiile se actualizează ori de câte ori se majorează solda de grad și/sau funcția maximă a cadrelor militare în activitate potrivit gradului militar și funcției avute la trecerea în rezervă,respectiv ultima lună de activitate, a arătat recurentul.

Ori, ultima funcție exercitată a fost șef de poliție rutieră și nu ofițer operativ principal I la care a fost retrogradat ilegal, a arătat recurentul.

Instanța de fond nu s-a pronunțat asupra excepției prevăzută de art.81 din Legea nr.164/2001, care prevede că,Polițiștii pensionați în perioada în care împotriva lor s-a început urmărirea penală,etc. iar ulterior față de aceștia s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală beneficiază de recalcularea pensiei în raport cu salariul de bază cuvenit prin repunerea în drepturi avute ca șef poliție.

A solicitat admiterea recursului și casarea sentinței civile nr.1452/2007 și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond în vederea soluționării în totalitate a tuturor capetelor de cerere formulate.

Prin întâmpinarea depusă intimata Ministerul Internelor și Reformei Administrative a solicitat respingerea ca nefondat a recursului declarat de contestator.

În motivarea întâmpinării depuse,intimata a invocat aceleași considerente ca și la instanța de fond respectiv faptul că recurentului prin decizia nr.- din 19.07.2001 i s-a stabilit pensia militară de serviciu anticipată cu aplicarea corectă a disp.Legii nr.164/2001,decizie pe care recurentul nu a contestat-o,că la datele de 1.10.2004,de 1.01.2005, de 1.10.2005, de 1.02.2006 și de 1.09.2007 urmare majorării soldelor de funcție și de grad ale militarilor în activitate s-a reactualizat pensia de serviciu recurentului.

Analizând hotărârea instanței de fond în raport de probele administrate în cauză, de dispozițiile legale aplicabile, de criticile formulate de recurent cât și de disp.art.304 și art.3041Cod procedură civilă curtea constată că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică astfel că recursul declarat de contestator este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Susținerea recurentului contestator în sensul că instanța de fond ar fi pronunțat o hotărâre nelegală pentru că nu a așteptat răspunsul intimatei cu privire la aplicarea nr.OUG77/2007 nu poate fi primită.

Este adevărat că potrivit art.118 alin.1 Cod procedură civilă întâmpinarea este obligatorie dar nedepunerea acesteia nu poate avea nici un efect asupra soluționării cauzei.

Intimata a depus întâmpinare dar nu a înțeles să facă referiri și la acest capăt de cerere a recurentului-contestator.

Referitor la capătul de cerere privind aplicarea unor dispoziții din nr.OUG77/2001 instanța de fond în mod corect l-a respins ca prematur introdus.

În primul rând acest act normativ a apărut în timpul soluționării cauzei - 29.06.2007,iar contestația formulată de recurent la 25.05.2007 se referea la modul de calcul dreptului de pensie anterior acestei date și nu putea avea în vedere situații viitoare.

În al doilea rând, pentru orice modificare a unor dispoziții din legea pensiilor beneficiarul dreptului la pensie trebuie să-și valorifice noile dispoziții modificatoare prin cererile adresate instituției îndrituite să aplice aceste dispoziții -în speță Casei de Pensii a - și în funcție de modul de rezolvare a acesteia să se adreseze instanței de judecată contestând decizia emisă în cazul în care nu este de acord cu aplicarea dispozițiilor din OUG nr.77/2007.

Ori contestatorul a solicitat direct instanței de fond să facă aplicarea acestui act normativ ceea ce evident nu putea face aplicarea nr.OUG77/2007 neputând fi încadrate la excepții procesuale la care instanța de fond este obligată să se pronunțe.

De asemenea susținerea recurentului contestator în sensul că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra unor excepții invocate care ar conduce la constatarea nulității absolute a Ordinului de sancționare nr.044 din 1.04.2001 nu poate fi primită.

Ordinul nr.044 din 1.04.2001 emis de Inspectoratul de Poliție al județului G este un act administrativ și anularea lui nu intră în competența de soluționare a instanțelor care soluționează litigiile de muncă sau de asigurări sociale,ci instanțelor de contencios administrativ.

Pe de altă parte prin sentința civilă nr.1528 din 22.06.2006 a Tribunalului Galați - Secția contencios administrativ (dosar nr.RJ/2456/CA/2006) s-a respins cererea contestatorului ,de anulare a Ordinului nr.044/1.04.2001, sentința civilă rămânând irevocabilă prin decdizia civilă nr.28/11.01.2007 a Curții de APEL GALAȚI -Secția Contencios administrativ (dosar nr-) prin respingerea recursului contestatorului.

Ori legalitatea emiterii acestui ordin a fost analizată prin hotărârile mai sus menționate,astfel că în litigiul de față nu mai poate fi pusă în discuție această situație.

Instanța de fond a reținut corect că recurentului contestator i s-au aplicat dispozițiile Legii nr.164/2001 - respectiv la calcularea dreptului de pensie prin decizia nr.- din 19.07.2001 raportat la gradul avut la data pensionării -locotenent colonel conform fișei de pensie a acestuia.

Ori, așa după cum rezultă din actele dosarului, și nici recurentul contestator nu a făcut nici o dovadă,această decizie de pensie nu a fost contestată.

Tot din actele dosarului rezultă că contestatorului i-au fost actualizate drepturile de pensie urmare majorării soldei de grad și/sau funcție a cadrelor militare în activitate la datele de 1.10.2004,de 1.01.2005,de 1.10.2005,de 1.02.2006 și 1.09.2006,primele două actualizări fiind recunoscute și de către recurent,ocazie cu care i s-a făcut aplicarea disp.art.48 alin.1 lit.a din Legea nr.164/2001.

Recurentul contestator deși susține că nu i s- făcut o aplicare corectă a disp.art.48 alin.1 lit.a din Legea nr.164/2001 nu face nici o dovadă că a contestat aceste decizii,nu depune la dosar contestațiile formulate,(depune AR 22-24/dosar recurs).

Pe de altă parte în contestația formulată recurentul contestator nu precizează care decizie de pensie o contestă,pentru că el contestă în general modul de calculare și actualizare a pensiei.

Ori așa după cum rezultă din actele dosarului recurentul este pensionat începând cu data de 1.04.2001,iar unele acte normative de recalculare a drepturilor de pensii militare de stat priveau pe cei pensionați anterior acestei date,că alte modificări ale legislației pensiilor militare privesc situații ulterioare acestor modificări -în speță Legea nr.479/2003 de modificare a Legii nr.164/2001 cu privire la aplicarea art.48 alin.1 lit. din lege.

Prin mai multe adrese depuse în dosar chiar de către recurentul contestator nr.-/29.11.2004, nr.-/17.12.2004, nr.-/5.08.2005, nr.-/ 14.10.2005, nr.-/27.07.2006 (filele 28,29,31,33 și 34 -dosar recurs),urmare unor sesizări (contestații) adresate de către recurent cu privire la recalcularea și actualizarea drepturilor de pensie i se comunică de către Ministerul Internelor și Reformei Administrative - Casa de Pensii modul de calcul al pensiei,drepturile bănești luate în calcul,actele normative avute în vedere (deci practic un răspuns la o contestație),însă recurentul nu a formulat la instanță nici o contestație împotriva acestora în termenele prevăzute de lege conform art.54 alin.3 din legea nr.164/2001.

În ceea ce privește indemnizația de comandă și salariul de merit instanța de fond a reținut corect că nu au fost luate în calcul întrucât nu făceau parte din baza de calcul, făcându-se aplicarea disp.art.21 alin.1 și 2 în forma în care existau la data pensionării - 1.04.2001- art.21 din Legea nr.164/2001 suferind modificări prin nr.OUG77/2007, care nu se aplică retroactiv.

De altfel recalcularea pensiilor cu luarea în calcul unor drepturi bănești (indemnizație de comandă,salariul de merit) s-a efectuat pentru cei pensionați anterior datei de 1.04.2001,situație care nu se aplică recurentului contestator.

Referitor la susținerea recurentului contestator că nu i s-ar fi aplicat disp.art.81 din Legea nr.164/2001 menționăm că în această lege nu există nici o dispoziție cu conținutul invocat de recurent.

Art.81 în forma invocată de recurent se afla în Legea nr.179/2004 privind pensiile polițiștilor,act normativ care nu se aplică acestuia pentru că nu exista la data pensionării sale 1.04.2001 -pentru că el s-a pensionat conform Legii nr.164/2001 în care nu exista o asemenea prevedere.

Având în vedere cele menționate mai sus curtea consideră că criticile formulate de recurentul-contestator nu se încadrează în motivele de recurs prevăzute de art.304 Cod procedură civilă și cum nu sunt motive pentru aplicarea în cauză a art.3041Cod procedură civilă în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă urmează a fi respins ca nefondat recursul declarat de contestatorul împotriva sentinței civile nr.1452/2007 a Tribunalului Galați.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de contestatorul, domiciliat în T,-, --2,.28, jud.G împotriva sentinței civile nr.1452 din 04.10.2007 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică din 19 Martie 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

dec.jud.-/12.05.2008

Tehnored./2 ex./ 14 Mai 2008

Fond:-

Asistenți jud.--

Președinte:Ion Ioneci
Judecători:Ion Ioneci, Marioara Coinacel, Virginia Filipescu

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 174/2008. Curtea de Apel Galati