Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 175/2010. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ Nr. 175/2010

Ședința publică de la 04 Februarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Victor Crețoiu JUDECĂTOR 2: Nicoleta Vesa

- - - JUDECĂTOR 3: Carmen Fiț

- - - judecător

- - - grefier

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII A împotriva sentinței civile nr. 1534/2009 pronunțată de Tribunalul Alba în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamantul intimat, lipsind reprezentanta pârâtei recurente.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, se constată că s-a depus la dosar din partea reclamantului intimat întâmpinare. Pârâtul recurent prin motivele de recurs a solicitat soluționarea cauzei în lipsă.

Instanța, față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de soluționare și o lasă în pronunțare, acordând cuvântul în dezbateri.

Reclamantul intimat solicită respingerea ca nefondat a recursului, menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate pentru motivele din întâmpinarea depusă la dosar.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului civil de față;

Constată că, rin p. acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Alba sub număr de dosar -, contestatorul a solicitat, în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii A, recalcularea cuantumului pensiei conform vechimii și contribuției aduse la CAS.

În motivarea acțiunii a arătat că nu i s-au calculat corect reținerile CASS și impozitul pe pensie.

Ulterior a depus un înscris indicând sumele care nu i s-a valorificat corect la calculul pensiei.

Pârâta Casa Județeană de Pensii A prin întâmpinare a solicitat respingerea contestației întrucât la stabilirea pensiei au fost valorificate salariile brute sau nete înregistrate în carnetul de muncă, iar după data de 1.04.2001, stagiul de cotizare depus la CJP de către angajator.

Mai arată că reținerile pentru fondul de sănătate și reținerea la impozit au fost corect calculate.

În cauză fost efectuat raport de expertiză contabilă întocmit de expert.

Prin Sentința civilă nr.1534/2009, Tribunalul Alba admite acțiunea civilă formulată de către reclamantul, anulează decizia de pensie pentru limită de vârstă nr.-/10.06.2008 și dispune obligarea pârâtei la emiterea și comunicarea unei noi decizii de pensie și a buletinului de calcul, cu valorificarea stagiului de cotizare și a veniturilor salariale realizate și dovedite de către reclamant, cu plata drepturilor de pensie cuvenite reclamantului, după cum urmează:

- începând cu data de 7.03.2008 până în data de 31.10.2008 în sumă brută de 1314 lei,

- începând cu data de 1.11.2008 până în data de 30.09.2009, în sumă brută de 1578 lei

- începând cu data de 1.10.2009 în sumă brută de 1658 lei,

drepturi bănești care urmează să fie supuse sarcinilor de impozitare.

Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 600 lei cu titlu cheltuieli de judecată.

Pentru hotărî astfel, prima instanță reține că din raportul de expertiză a reieșit că afirmațiile contestatorului sunt reale și că ar fi trebuit să beneficieze de un cuantum mai ridicat al pensiei decât cel aflat în plată.

Împotriva hotărârii declarat recurs pârâta care în expunerea de motive arată că în mod greșit au fost obligați să emită noua decizie de pensie conform datelor existente în raportul de expertiză contabilă, deoarece în acest raport nu s-au stabilit drepturile de pensie netă.

Având în vedere că s-a contestat tocmai modalitatea de calcul al reținerilor și cuantumul pensiei nete, apreciază că instanța nu s- pronunțat pe cererea reclamantului.

Mai arată că, expertul nu a făcut dovada modului de calcul al drepturilor de pensie și nu explicat cum ajuns la un cuantum diferit față de cel calculat de Casa Județeană de Pensii.

Analizând recursul formulat în cauză prin prisma motivelor invocate, a înscrisurilor existente la dosarul cauzei și a dispozițiilor art.304 pct.7 și 8, ale art.312 alin.5 și ale art.3041Cod procedură civilă, Curtea apreciază că este fondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Instanța de fond nu a arătat motivele de fapt și de drept care au format convingerea sa, limitându-se la menționarea probei cu raportul de expertiză administrată în cauză, fără o analiză a acestei probe raportată la susținerile invocate de contestator, astfel încât hotărârea recurată nu cuprinde mențiunile obligatorii prevăzute de art.261 alin.1 pct.5 Cod procedură civilă.

Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, "dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă cererile și observațiile părților sunt într-adevăr auzite, adică examinate conform normelor de procedură de către tribunalul sesizat. Altfel spus, art.6 impune tribunalului obligația de a proceda la o examinare efectivă a motivelor, argumentelor și a cererilor de probatoriu ale părților, cu excepția aprecierii pertinenței."(Hotărârea din 28.09.2005 în cauza Virgil împotriva României, paragraful 44; Hotărârea din 19.04.1994 în cauza Van de împotriva Olandei, paragraful 59 și Hotărârea din 21.03.2000 în cauza Dulaurans împotriva Franței, paragraful 33).

Prin urmare, tocmai cuantumul net al pensiei care declanșat litigiul părților, nu constituit cercetare din partea instanței de fond. Mai mult, prin obiecțiunile formulate la 136, intimata CJP formulat obiecțiuni pertinente la raportul de expertiză, obiecțiuni care vizau tocmai modalitatea de calcul al pensiei nete.

Curtea constată că, neindicarea de către instanța de fond a considerentelor de fapt și de drept care au stat la baza pronunțării unei hotărâri echivalează cu o necercetare a fondului cauzei, împrejurare ce atrage aplicarea prevederilor art.312 alin.5 Cod procedură civilă.

Față de considerentele expuse anterior, văzând dispozițiile art.312 alin.1,2, 3 și alin.5 Cod de procedură civilă coroborate cu cele ale art.3041Cod de procedură civilă și decizia în interesul legii nr. XXI /12.06.2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța va admite recursul declarat de către pârâta - recurentă ca fiind întemeiat, va casa hotărârea recurată și va trimite cauza spre rejudecare în fond Tribunalului A, urmând ca instanța de fond să analizeze temeinicia susținerilor formulate de reclamant vizând modul de calcul al pensiei nete, raportat la câștigurile menționate în carnetul de muncă și adeverințele depuse la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII A împotriva sentinței civile nr. 1534/2009 pronunțată de Tribunalul Alba în dosarul nr-.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de fond.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 04 Februarie 2010.

Președinte,

Judecător,

Judecător,

Grefier,

Red.

Tehnored.

4 ex. /3.03.2010

Jud.- fond. /

Președinte:Victor Crețoiu
Judecători:Victor Crețoiu, Nicoleta Vesa, Carmen Fiț

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 175/2010. Curtea de Apel Alba Iulia