Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 177/2009. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE,

LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR.177/AS

Ședința publică din18 Iunie 2009

Complet specializat pentru cauze privind

conflicte de muncă și asigurări sociale

PREȘEDINTE: Maria Apostol

JUDECĂTOR 2: Mariana Bădulescu

JUDECĂTOR 3: Răzvan Anghel

Grefier - -

S-au luat în examinare recursurile civile declarate de:

1. recurenta pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în C,-, județul C,

2. recurenta reclamantă, cu domiciliul în,-, -.7,.C,.43, județul C împotriva sentinței civile nr.473/17.12.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, având ca obiect contestație decizie de pensionare.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din 9 iunie 2009 și au fost consemnate în încheierea din acea dată ce face parte din prezenta decizie, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 16.06.2009 și 18.06.2009, când a dat următoarea soluție:

CURTEA:

Cu privire la recursurile de față, Curtea constată:

Reclamanta a contestat decizia de pensionare nr. -/04.04.2006 emisă de Casa Județeană de Pensii C, arătând ca, la 14.05.1986 s-a angajat prin transfer la Combinatul Midia-, de la, jud. B, ca electrician iar la data de 11.04.2006, asigurata a încetat activitatea în urma primirii deciziei de pensionare.

S-a arătat că punctajul stabilit prin decizia contestată nu este calculat în concordanță cu prevederile art. 78 din Legea nr. 19/2000, nefiind aplicat la punctajul anual procentul stabilit prin art. 165 din lege, pentru salariații care au contribuit cu 2%, 3%, respectiv, 5% la Fondul pentru pensia suplimentară.

S-a apreciat, totodată, că nu sunt cuprinși anii corespunzători muncii prestate în grupa I, pe perioada 01.08.1989 - 31.03.2001.

Noi precizări asupra criticilor aduse deciziei au fost prezentate la termenul din 13.10.2006. Reclamanta a avut în vedere, în esență, că au fost înregistrate erori în consemnarea datelor luate în calcul sub aspectul drepturilor salariale, pe perioadele arătate și că nu a fost inclus nici sporul de toxicitate, menționat în adeverința nr. 1435/12.05.2006 a - ( B ).

Prin întâmpinare, Casa Județeană de Pensii Cas olicitat respingerea acțiunii. Pârâta a arătat că în calculul dreptului de pensie se au în vedere salariile tarifare, care cuprind de altfel și sporurile sub formă de fracție, iar nu salariile brute lunare iar stagiul prestat de reclamantă în grupa superioară de muncă i-a permis pensionarea pentru limită de vârstă la 54 ani și 11 luni, față de vârsta standard de 58 ani și 7 luni.

Prin sentința civila nr.158/28.03.2007, instanța a admis în parte acțiunea, a anulat decizia contestată și a obligat pârâta să emită o nouă decizie de pensionare care să includă în baza de calcul a punctajului mediu anual și diferențele de punctaj rezultate potrivit raportului de expertiză pentru anii 1986, 1990, 1991, 1992, 2001, 2002, 2005 și a respins solicitarea reclamantei privind includerea în baza de calcul și a perioadei decembrie 2005 - aprilie 2006.

Împotriva sentinței pronunțate de Tribunalul Constanța au formulat recurs atât reclamanta cât și pârâta iar prin decizia civilă nr. 191/AS/18.09.2007 pronunțată de Curtea de APEL CONSTANȚA în dos. nr- s-au admis recursurile formulate, a fost casată sentința atacată și trimis dosarul spre rejudecare.

După casare dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Constanța sub nr-.

La rejudecarea pe fond a cauzei instanța a încuviințat obiecțiunile formulate de părți, la raportul de expertiza, ulterior apreciind necesar întocmirea unui supliment la raportul de expertiză, fata de susținerile părților pentru efectuarea a două variante de calcul. Potrivit concluziilor raportului de expertiză în prima variantă a determinat un punctaj de 1,93506, în a doua variantă cu toate adeverințele obținute ulterior a determinat un punctaj de 1,98933, față de punctajul de 1,89926 stabilit de pârâta Casa Județeană de Pensii

Prin sentința civilă nr.473/17.12.2008, Tribunalul Constanțaa admis în parte acțiunea formulată de reclamanta și a obligat pârâta Casa Județeană de Pensii să emită o nouă decizie de pensionare care să aibă în vedere un punctaj mediu anual de 1,93506 începând cu 29.11.2005.

A fost respinsă acțiunea reclamantei sub aspectul includerii în baza de calcul avută în vedere la stabilirea dreptului de pensie pentru limită de vârstă, a punctajului corespunzător perioadei decembrie 2005 - aprilie 2006.

A fost obligată pârâta către reclamantă la plata sumei de 2300 lei cheltuieli de judecată, din care 500 lei onorariu expert și 1800 lei onorariu avocat.

Pentru a dispune astfel, prima instanța a reținut următoarele:

Reclamanta a contestat punctajul stabilit prin decizia nr. -/04.04.2006 privind acordarea pensiei pentru munca depusă și limită de vârstă, prin care drepturile i-au fost stabilite începând cu data de 29.11.2005.

Verificarea - prin expertiză contabilă judiciară efectuată în cauză de d-l expert - a punctajului mediu anual a relevat o diferență de 2,91339 puncte de înregistrat pentru perioada avută în vedere cu ocazia administrării probei, la care se adaugă 0,02492 puncte pentru stagiul suplimentar.

Expertul a defalcat diferența de punctaj rezultată pentru anii 1986, 1990, 1991, 1992, 2001, 2002 și 2005.

Casa Județeană de Pensii Cac onsiderat că în mod greșit expertul judiciar a luat în calcul, începând cu luna aprilie 1990, sumele primite cu titlul de,alte sporuri, fără ca acestea să fie menționate în carnetul de muncă.

Datele consemnate în acest sens sunt însă în corelare cu elementele cuprinse în carnetul de muncă al reclamantei, astfel că această obiecție a fost înlăturată.

Potrivit suplimentului la raportul de expertiză contabilă și a răspunsului la obiecțiuni în prima variantă, pe baza înscrisurilor existente la dosarul administrativ, expertul a determinat un punctaj mediu anual de 1,93506 față de punctajul de 1,89926 determinat de pârâtă în baza acelorași înscrisuri.

În ceea ce privește a doua variantă de calcul, instanța a apreciat că această variantă fructifică adeverințele obținute de reclamantă ulterior datei la care s-a raportat pârâta la emiterea deciziei contestate, respectiv 29.11.2005.

În aceste condiții pârâta nu putea să fructifice aceste adeverințe care au fost emise ulterior și depuse la dosar ulterior stabilirii drepturilor de pensie cuvenite reclamantei.

S-a apreciat ca, perioada decembrie 2005 - aprilie 2006, nu poate fi fructificată, motiv pentru care a fost respinsă acțiunea reclamantei, sub aspectul includerii în baza de calcul avută în vedere la stabilirea dreptului la pensie pentru limită de vârstă, a punctajului corespunzător perioadei decembrie 2005 - aprilie 2006, întrucât acesta reprezintă stagiu suplimentar, ce va putea fi valorificat ulterior, în condițiile art. 95 din Legea nr. 19/2000 modificată

Constatând că în cauză expertiza judiciară a stabilit existența unor diferențe în punctajul mediu anual, în raport de art. 78 din Legea nr.19/2000, a fost admisă în parte acțiunea astfel cum a fost precizată si a fost anulată decizia de acordare a pensiei pentru limită de vârstă nr. -/04.04.2006 emise de CJP C, pârâta urmând să emită o nouă decizie privind acordarea acestei pensii, cu stabilirea drepturilor începând cu data de 29.11.2005 având în vedere un punctaj mediu anual, astfel cum rezultă din concluziile întregului raport de expertiză.

In temeiul disp. art. 274.pr.civ. a obligat pârâta către reclamantă la plata sumei 2.300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariu de expert și avocat.

Impotriva acestei sentințe au declarat recurs ambele părți.

1. Recurenta Casa Județeana de Pensii a criticat sentința prin prisma luării in considerare a raportului de expertiza deoarece acest raport a luat in calcul sporurile înscrise in carnetul de munca începând cu luna aprilie 1990 deși in acest sens nu exista o alta dovada care sa ateste ca aceste sporuri au fost primite.

Cu privire la acest recurs, Curtea constata ca este nefondat având în vedere următoarele:

Potrivit art. 8 din legea nr. 19/2000 "constituie stagiu de cotizare, perioadele în care persoanele au plătit contribuții d asigurări sociale în sistemul public din România precum si in alte tari"

Art. 23 din aceeași lege prevede că "baza lunară de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale o constituie salariile individuale, brute, realizate lunar, inclusiv sporurile si adaosurile reglementate prin lege sau prin "

De asemenea, disp. art. 160(5) arata ca "dovada vechimii în muncase face cu carnetul de munca sau alte acte prevăzute de lege, pe baza cărora se poate stabili ca s-a achitat contribuția de asigurări sociale", iar art. 161(2) precizează ca: "în condițiile in care pentru o anumita perioada, in carnetul de munca nu sunt înregistrate drepturile salariale, asiguratul poate prezenta acte doveditoare de certificare".

Toate aceste dispoziții legale, converg spre concluzia ca, înscrierile din carnetul de muncă au valoare probantă și ele trebuiesc luate în calcul.

Așadar, în condițiile în care, sporurile de care a beneficiat reclamantul și pentru care a plătit contribuția de asigurări sociale, se regăseau în carnetul de muncă al acestuia, în mod corect expertul le-a luat în considerare și le-a inclus in baza de calcul, nefiind necesara prezentarea unor alte înscrisuri care sa confirme corectitudinea datelor înscrise in acest carnet de munca.

2. recurenta reclamantă, a formulat critici în legătură punctajul stabilit prin cele doua variante la raportul de expertiza.

Arată recurenta ca nu au fost respectate disp. art. 78 din legea nr. 19 întrucât nu au fost fructificate toate sporurile avute, în carnetul de muncă nu au fost înscrise lunar deși activitatea se desfășura în flux continuu. Aceasta situație poate fi dovedită, în accepțiunea recurentului, cu fluturașii de salarii.

O alta critica se refera la respingerea fără temei legal a cererii de luare in calcul a adeverințelor nr.2834, 2835/10.10.2007; nr.1150/17.04.2007 si 2836/10.10.2007 deși aceste adeverințe menționau toate sporurile de care a beneficiat.

Analizând sentința recurată din perspectiva acestor critici, Curtea constata ca si acest recurs este nefondat.

Așa cum am arătat mai sus, la stabilirea pensiei, Casa Județeană de Pensii are obligația sa fructifice întreaga perioada în care asiguratul a plătit contribuția de asigurări sociale iar datele prezentate de asigurat trebuie sa fie înregistrate la Casa Județeană de pensii, odată cu cererea de pensionare sau de recalculare a pensiei. Daca până la data emiterii deciziei de pensionare se obțin documente noi care pot influenta calculul punctajului, acestea se depun de asemenea la dosarul de pensie iar emitenta deciziei trebuie sa le analizeze si pe acestea.

Adeverințele la care face referire recurentul au fost emise în data de 10.10.2007 și 17.04.2007, respectiv la 1 an de la data emiterii deciziei de pensionare, ceea ce nu culpabilizează pârâta în niciun fel deoarece nu a avut aceste documente in posesie si nu a putut sa le fructifice.

Adeverințele mai sus indicate, vor putea fi însă folosite în cazul în care reclamantul va solicita Casei Județene de Pensii recalcularea pensiei, dar nu pot influenta decizia contestată în acest dosar deoarece anulând decizia emisa în 04.04.2006, instanța a dispus emiterea unei alte decizii, cu un nou punctaj iar drepturile corespunzătoare acestui punctaj urmează să fie plătite retroactiv, respectiv de la data de 29.11.2005.

Ori din moment ce, la 04.04.2006 pârâta nu deținea spre valorificare adeverințele - obținute de reclamant abia în 2007, aceasta nu este obligata sa plătească retroactiv drepturile ce ar putea fi modificate în baza noului calcul.

Cât privește calculul efectuat de expert, Curtea constata ca acesta a luat in calcul acele înscrisuri ce se regăsesc în dosarul administrativ de la sediul pârâtei, respectiv carnetul de munca, fără a analiza acele înscrisuri depuse ulterior de către reclamant, astfel ca soluția instanței de fond în legătură cu aceasta varianta din raportul de expertiza este corectă.

Pentru toate aceste considerente, ambele recursuri vor fi respinse, cu consecința menținerii ca legală și temeinică a sentinței atacate, în baza art. 312 cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondate recursurile civile declarate de:

1. recurenta pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în C,-, județul C,

2. recurenta reclamantă, cu domiciliul în,-, -.7,.C,.43, județul C împotriva sentinței civile nr.473/17.12.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 iunie 2009.

Președinte, Judecători,

- - - -

Pt.Jud.- aflat în

Semnează conf.art.261 al.1

Președinte instanță,

Grefier,

- -

Jud.fond:;

Tehnored.jud.-/16.07.2009

Tehnored.disp.gref.RD/2ex/17.07.2009

Președinte:Maria Apostol
Judecători:Maria Apostol, Mariana Bădulescu, Răzvan Anghel

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 177/2009. Curtea de Apel Constanta